Era un timp când ursitoarele îndeplineau voințele oamenilor, urzeau destine, schimbau soarta tuturor ființelor vii – ori înspre bine, ori înspre rău. Unele ursitoare erau tinere și frumoase, și purtau haine albe, mătăsoase, iar altele – bătrâne și clonțoase, purtau haine negre, acoperite de cenușă. Dăruiau sau pedepseau după chef: și femei, și bărbați; tineri sau bătrâni, și deseori se încurcau în urzeli. Multe lucruri din viața noastră au rămas din timpurile când ursitoarele făceau parte din viața oamenilor.

Într-un sat locuia o bătrână împreună cu nepoata sa. I se prăpădise părinții de tineri și era crescută de bunica ei. Era cuminte fata ca o rugăciune și îngăduitoare ca o duminică, numai că nu scotea nici un cuvânt. Erau mirați toți de tăcerea ei, pentru că auzea și înțelegea cele spuse, dar nu vorbea nimănui și nu-i auzise nimeni niciodată glasul. Bunica ținea la copilă ca la ochii din cap și o învăța meșteșugurile pe care le cunoștea: doftorea bolnavi, moșea femeile din sat, se pricepea la plante de câmp și de pădure.  Și în  toate casele era poftită bunica și când se pregăteau mese mari: de nuntă, botez sau de pomenire. Cunoștea bătrâna tainele cuptoarelor,  rostul  coptului pâinii, și cunoștea cum din bucate puține să pregătesc bucate pentru o mulțime de oameni. Sporea munca în mâinile ei, de le era tuturor de mirare la toate câte se pricepea. Știa să înfunde meșteșugit cuptorul plin cu oale, să țină focul potrivit așa încât mesele și bucatele să fie spre împlinire pe masă: sarmale, carne sau plăcinte. Fata învăța lângă bunica ei tainele ascunse, fiindu-I de mare ajutor. Și tăcea…

Într-o zi copila a fost trimisă de bunică să aducă flori de soc și iasomie din Valea Fermecată. Nu mai ținea minte nimeni de ce i se spunea astfel acestui loc. Era un  luminiș în mijlocul pădurii, unde ajungea cărarea din marginea satului.  Deseori putea fi văzută fata aici, strângând buruieni de leac, ciuperci sau flori. Dar de data asta, ajunsă în vale, fata  auzi o chemare tainică – ca o adiere de vânt, sau un tremor de frunze, ca înainte de ploaie. Precaută întotdeauna, acum cedă chemării și se îndreptă spre locul de unde venea zgomotul abia simțit. Uitase fata că la sfârșit de prier se adunau ursitoarele în locuri dosite de ochii lumii – și dansau, și cântau, și urzeau taine și destine… Muritorilor de rând nu le era dat să le vadă nici în ruptul capului. Doar unui suflet curat și fără prihană îi era îngăduită vederea dansului lor. A rămas în loc tăinuit, uimită de ce îi vedeau ochii. Ursitoarele, cu coronițe de flori pe cap,  venise fiecare cu câte un dar în poiana fermecată: și-au adus prinosul pentru a coace o turtă în apusul soarelui. Una dintre ursitoare adusese câteva ouă de la Pasărea Măiastră, untdelemnul l-au adus din potirul cu mir, făina din belșugul roditor al pământului, laptele muls din Calea Lacteie și miere albă de la albinele de argint. O ursitoare bătrână, îmbrăcată în haină neagră, aduna toate darurile în măsuri cunoscute ei, cu o grijă aparte a ordinii în care erau amestecate. Ursitoarele fermecau plămădeala  și dăruiau turta cu virtuți: cu bucurie, cu alint, cu împlinire, cu dragoste și dăruire de sine. La apus de soare, în ultimele sale raze, turta s-a copt, împrăștiind în jurul său mireasmă amețitoare, de ți se făcea gura apă.

Copila, obosită în  priveghiul ei de taină, încercase  să-și dezmorțească picioarele obosite. Doar atunci vrăjitoarele au observat fata. Mare le-a fost mirarea, când au înțeles că fata și le vede, și le aude. Doar ursitoarea bătrână, cu înțelepciunea ei, le spuse că fusese scris în stele ca acest suflet curat să cunoască despre ele. Nu putea să spună nimănui despre ce văzuse și pentru că era cuminte a fost dăruită de ursitoare cu secretul cunoașterii acestei turte dulci. Ursitoarea bătrână o invită să  muște din turta  miraculoasă,  apoi au condus-o spre cărarea ce ducea spre sat. Știa copila că primise binecuvântare de la ursitoare să coacă turta și pentru oameni…Ca să devină un pic mai sinceri, un pic mai împliniți, un pic mai fericiți…

Și de atunci au început moldovenii să coacă ”baba neagră” – toate ingredientele din ea fiind albe la început, iar turta la urmă pomenindu-se neagră…