
Clădirea Primăriei municipiului Chișinău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului[..]
Clădirea Primăriei municipiului Chișinău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.

Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.[..]
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar prima piatră la temelia edificiului s-a clădit doar peste 9 ani după plecarea lui în nemurire.
Arhitectul Avraam Melnikov, ales prin concurs, a folosit pentru edificiu stilul neoclasic târziu (stil empir), cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice.
Are o compoziție simetrică, în plan reprezentând un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic. A fost construită din piatră și cărămidă, cu 3 altare – unul principal – Nașterea Domnului, și doua laterale – cel din stînga cu hramul Sf.Ioan cel Nou, și cel din dreapta – Sf. Mucenic Nichita (denumiri actuale)
Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.
Catedrala a suferit în timpul cutremurului din 1940, apoi și pe timpul celui de-al II Război Mondial, turla, cupola și interiorul fiind reconstruite în anul 1956 deja cu abateri de la formele inițiale. Pe timpul URSS a fost folosită ca sală de expoziții.
Redeschiderea într-un nou format s-a produs pe 25 august 1996, odată cu sfințirea Crucei de pe Catedrală.
Clopotnița inițială a fost construită concomitent cu catedrala. A fost amplasată la 40 m distanță de ea, simetric cu catedrala și față de centrul geometric al cartierului catedralei. Avea patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foișor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare fațadă a clopotniței, realizându-se o repetare, la o scară micșorată a compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și prin forma cupolelor.
A fost demolată în anii ’60 ai secolului XX și reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.
Arca de Triumf. Aici istoria ridicării “Porților Sfinte” este mai curioasă – după primul proiect ele nu erau programate. Atunci, când a fost ridicată clopotnița, s-a descoperit că cel mai mare clopot, nu poate trece prin ferestre. Clopotul gigant, turnat din puștile turcești, cântărea circa 400 puduri (aproximativ 6,5 t).
Pentru a găzdui clopotul cel mare s-a luat decizia de a construi Arca de Triumf, amplasată la intrarea pe teritoriul scuarului din direcția Mitropoliei (ea nu s-a păstrat până in prezent – a fost distrusă în anii celui de-al II Război Mondial).
Desigur că oficial se menționa, că Arca a fost ridicată pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor.
Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse din Odesa, dar în 1849, un uragan puternic a smuls cadranul, mecanismul căruia a mai funcționat pînă în 1881. Noul mecanism a fost achiziționat din Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până când a fost bombardat în anul 1941.
În 1945, pe pereți au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al II Război Mondial și au primit distincția de „Erou al Uniunii Sovietice”. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.
Din momentul ridicării, Arca de Triumf a purtat mai multe nume – s-a numit și Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic a purtat numele de Arca Victoriei și Arca Biruinței.

Monumentul lui Taras Șevcenko
Monumentul lui Taras Șevcenko din Chișinău a fost ridicat în 2006 de Peotr Gherman, un sculptor moldovean cu rădăcini ucrainene,[..]
Monumentul lui Taras Șevcenko
Monumentul lui Taras Șevcenko din Chișinău a fost ridicat în 2006 de Peotr Gherman, un sculptor moldovean cu rădăcini ucrainene, și este situat în sectorul Rîșcani, pe strada Miron Costin, în scuarul Gimnaziului Taras Șevcenko.
În diferiți ani, în Moldova monumente în cinstea Marelui Kobzar au fost instalate și în orașele Bălți, Briceni, Tiraspol, Bender, Camenca.
O astfel de onoare pentru poetul ucrainean a fost instituită datorită consolidării națiunii și societății ucrainene în jurul celor mai înalte valori de instituire a unei Ucraine suverane, independente și democratice.
În fiecare an, la 9 martie, de ziua de naștere a marelui poet ucrainean, sunt organizate Zilele Șevcenko – este o sărbătoare care consolidează întregul popor ucrainean, atât în Ucraina, cât și în străinătate. Această tradiție este vie și în Moldova, pentru că în țara noastră ucrainenii sunt a doua națiune ca mărime. Taras Șevcenko, fără îndoială, nu aparține doar poporului ucrainean, deși creativitatea și întreaga sa viață sunt inseparabil legate de acesta; – dar el este o parte a patrimoniului mondial.
Taras Șevcenko (1814 – 1861) și-a ales un destin dificil, plin de încercări. Toată creativitatea sa este impregnată de dragostea arzătoare pentru țara sa natală. Gândurile și cuvântul său înflăcărat reflectau aspirațiile oamenilor muncii pentru o viață mai bună. Este numit un vestitor al unei noi vieți, un profet al poporului, un titan al spiritului, care s-a bucurat pentru soarta poporului său. El a lăsat urmașilor săi un imens testament spiritual.
Marele Kobzar a devenit o personalitate marcantă nu numai a literaturii ucrainene, ci și a celei mondiale. Marele Kobzar a devenit o mare personalitate nu numai a literaturii ucrainene, ci și a celei mondiale, primind dreptul la nemurire.
Cântecele și gândurile lui Șevcenko sunt apropiate de poezia populară ucraineană. Ele sunt la fel de melodioase, simple și sincere, la fel de profunde în gândire ca și cântecele compuse de popor. Ele sunt imagini vii, în care poți vedea viața însăși, dată fără înfrumusețări și adăugiri …
***********************************************************
Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău este o instituție de învățământ situată în cartierul Rîșcani și este o instituție de învățământ importantă pentru comunitatea ucraineană locală. Școala sprijină activ diversitatea culturală și lingvistică, oferind educație atât în limba ucraineană, cât și în limba română.
Școala organizează o varietate de evenimente culturale menite să păstreze și să promoveze cultura ucraineană în rândul elevilor. În ultimii ani, gimnaziul a devenit un centru important pentru copiii ucraineni refugiați care ajung în Moldova. Ca răspuns la numărul tot mai mare de copii care au nevoie de instruire în limba lor maternă, gimnaziul a deschis clase suplimentare cu instruire în ucraineană și română. Acest lucru le permite copiilor nu numai să își păstreze identitatea națională, ci și să se integreze mai ușor în sistemul educațional moldovenesc.

Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează[..]
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează arhitectura medievală moldovenească. Biserica Măzărache este atestată documentar în anul 1752 (anul sfințirii). Este numită în popor după numele ctitorului său – boierul, negustorul și pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache.
În jurul bisericii se află şi cea mai veche necropolă a capitalei, datată cu secolele XV-XVI, iar pe aceeaşi colină au curs renumitele izvoare, de la care, probabil, și își trage numele orașul Chişinău.
În anul 1955, printr-un gest aproape fantastic, autorităţile sovietice au cedat biserica ruşilor de rit vechi (lipovenilor) în schimbul catedralei lor, care fusese demolată în timpul construcţiei bulevardului Tineretului (azi b-dul Grigore Vieru).
De atunci, accesul înăuntru în biserică este foarte limitat, oaspeții capitalei pot să viziteze doar ograda bisericii și acareturile din preajmă, inclusiv și câteva pietre funerare cu inscripții în slavona și moldoveneasca veche.

Parlamentului Republicii Moldova
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului[..]
Parlamentului Republicii Moldova
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului câștigător au fost arhitecții Alexandru Cerdanțev și Grigore Bosenco.
Proiectat de la început ca un edificiu cu profil administrativ cu scopul inițial de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
Este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fățuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fățuit cu plite din marmură și granit roșu. Deasupra intrării centrale este amplasat textul cu denumirea instituției: „Parlamentul Republicii Moldova”, cu litere turnate în metal. În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii de pe partea bulevardului Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă. Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.
A fost reconstruită după protestele din 7 aprilie 2009. În prezent, Parlamentul reprezintă un ansamblu de edificii cu o suprafață totală de circa 10 mii de metri pătrați.

Clădirea Președinției Republicii Moldova
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la[..]
Clădirea Președinției Republicii Moldova
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ, cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Președinției Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Lucrările de reparație au început în 2009 și, cu întreruperi, au durat până în toamna 2018.
Este o construcție turnată în beton armat, fețuită cu plăci de piatră albă și având importante porțiuni acoperite cu sticlă tonată. Nivelul soclului și scările de acces sunt din marmură roșie și neagră. Deasupra portalului central este amplasată stema Republicii Moldova și textul cu denumirea instituției „Președinția Republicii Moldova”, ambele executate din bronz.
Clădirea Președinției Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.

Casa Guvernului din Chișinău
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S.[..]
Casa Guvernului din Chișinău
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S. Fridlin. Este situată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe locul unde înainte erau amplasate sediul fostei Mitropolii și Casa Eparhială Basarabeană (distruse în timpul celui de-al II Război Mondial). Semyon Fridlin a proiectat și Palatul „Octombrie” (acum Palatul Național), pentru care a primit titlul de architect emerit al RSSM.
Casa Guvernului, concepută inițial ca un edificiu administrativ, este o construcție din beton armat cu 6 etaje, fețuită cu plăci din cotileț alb, în plan având forma literei „П” din alfabetul chirilic, cu aluzie spre cuvântul „Партия/Partid”.
Fațadele clădirii sunt executate în formă de piloane verticale albe, unite la nivelul etajului de sus cu un element de cornișă, în centrul căreia (deasupra intrării principale) este situată stema Republicii Moldova. Soclul și pervazurile de la intrările în clădire sunt acoperite cu granit negru șlefuit, fiind în contrast cu pilonii deschiși la culoare, acoperiți cu blocuri din piatră albă și pun în valoare exactitatea construcției. La intrarea în clădire figurează inscripția „Guvernul Republicii Moldova.”
Clădirea Guvernului Republicii Moldova n-a fost restaurată niciodată, efectuându-se doar reparații curente. La moment aici se află sediul la câteva ministere. Edificiul este de o importanță națională.

Arcul de Triumf
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau[..]
Arcul de Triumf
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau mai multe arcade, înălțat în scopul consemnării unui eveniment de rezonanță sau în cinstea unei personalități notorii. Din considerent urbanistic, construcția este amplasată în una din pieţele oraşului, prin care se marchează axa arterei principale sau epicentrul infrastructurii urbanistice.
Construcția arcurilor a fost preluată și în epoca modernă. În prezent le regăsim în multe capitale europene, inclusiv la Chișinău.
Și câteva date curioase din biografia acestui monument istoric:
În Chişinăul istoric au existat câteva arcuri de triumf, dintre care s-a păstrat doar cel pe care îl cunoaștem astăzi, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici la 1841, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.
Pe parcursul istoriei, monumentul a avut mai multe denumiri: Arcul de Triumf, Arcul Biruinței (în perioada sovietică), Porţile Sfinte.
Arcul de Triumf din Chișinăul actual, parte integrantă din complexul arhitectural al centrului urban, este construit din piatră albă șlefuită, de formă pătrată, cu patru deschideri, fiind amplasat pe axa principală a Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului (1830) şi Clopotniţei Catedralei (1835). Monumentul cu o înălțime de 13 m are ornamentele şi capitelurile executate din ceramică, ce imită stilul corintic. Baza construcţiei este înscrisă în patru piloni masivi corintici, plasați pe postamente speciale ce servesc drept pasaje pentru pietoni. Nivelul superior este decorat în stil clasic.
Meșterul din gubernia Kiev, Vasili Losenko, a turnat trei clopote, inclusiv unul uriaș, de 6,4 tone, cel mai mare din oraș, pentru Clopotnița Catedralei Nașterea Domnului. Pe suprafața clopotelor a fost inscripționat următorul text: „Din bunăvoința țarului Nikolai I în anul 1838”, iar la margine a fost turnată inscripția „Pentru Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău”. Deoarece clopotul uriaș nu încăpea în trecătoarea Clopotniței, s-a decis de a construi un supliment arhitectural, care ar găzdui clopotele. Prin urmare, s-a edificat o arcă triumfală, care ar avea și rol de clopotniță, pentru a semnala victoria armatei ruse în războiul ruso-turc, fiind totodată și o intrare solemnă în parcul Catedralei. Clopotul uriaș a fost instalat la nivelul doi al Arcului de Triumf în august 1839.
Atât clopotele din Chișinău, cât și pentru unele biserici din Ismail au fost turnate din tunurile turcești capturate de A. Suvorov (1729–1800) în acțiunile militare de la Ismail (1790).
Chișinăuianul Constantin Ivanov s-a obligat pentru suma de 1000 ruble asignații, să fixeze clopotele, lăsând drept amanet, în caz de nereușită, toată averea sa imobiliară.
În unul dintre piloni Arcului de Triumf din Chișinău se află o scară metalică, care urcă la nivelul doi spre orologiu. Primul ceas pentru edificiu a fost cumpărat din donațiile guvernatorului Basarabiei Pavel Fiodorov (28 august 1834 – 29 mai 1854) de la meșterul Helzel din Odesa și montat la 3 august 1839. În anii 1842–1849 orologiul a fost întreținut de ceasornicarul Spiller, iar în 1880 orologiul a fost înlocuit cu altul de la fabrica Hertz din urbea germană Ulm. Ceasul bătea la fiecare sfert de oră. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial orologiul a fost distrus în urma unei explozii, iar în 1942 a fost reparat contra sumei de 18 mii lei.
În 1945, pe Arcul de Triumf din Chișinăul au fost fixate plăci memoriale din marmură consacrate secvențelor de sorginte patriotică sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și numele eroilor Uniunii Sovietice care au luptat pe teritoriul Moldovei sovietice. Inscripțiile au fost înlăturate în 1991.
Arcul de Triumf din Chișinău eface parte din cele 5 cele mai frumoase din lume.

Porțile Orașului
Ideea de a construi două clădiri rezidențiale pe mai multe niveluri și conceptul simbolic de „Porțile Orașului” pe drumul de[..]
Porțile Orașului
Ideea de a construi două clădiri rezidențiale pe mai multe niveluri și conceptul simbolic de „Porțile Orașului” pe drumul de la aeroport la Chișinău i-a aparținut lui Yuri Tumanyan. Soția și colega sa, Iulia Skvorțova, l-au proiectat împreună cu echipa institutului. „Porțile Orașului” a fost construită din blocuri de panouri în doar 2 ani. Primii locuitori s-au mutat în această casă neobișnuită în 1987. Tot în același an a fost sărbătorită pentru ultima dată aniversarea Marii Revoluții din Octombrie – 70 de ani.
Proiectul s-a dovedit a fi inovator pentru acele vremuri: clădiri în trepte, complet simetrice, înalte de 24 de etaje (70 de metri), care amintesc de o poartă deschisă. Complexul includea lifturi de mare viteză și apartamente cu amenajări non-standard, cu două balcoane. Noile tehnologii de construcție, și anume cofrajele monolit reglabile, au făcut posibilă realizarea unei clădiri în trepte la fiecare două etaje. A fost elaborat și un master plan pentru două blocuri de pe ambele părți ale bulevardei. Cu toate acestea, planul arhitecților nu a fost pe deplin realizat: Perestroika a împiedicat construirea infrastructurii planificate.

Aeroportul Internațional Chișinău
Terminalul actual datează din perioada sovietică, fiind construit în anii 1970. Astfel, stilul construcției este foarte asemănător cu alte aeroporturi[..]
Aeroportul Internațional Chișinău
Terminalul actual datează din perioada sovietică, fiind construit în anii 1970. Astfel, stilul construcției este foarte asemănător cu alte aeroporturi mici din fosta Uniune Sovietică – un singur terminal construit pentru a asigura zboruri interne, fără facilități de vămuire sau de securitate. Acest lucru a determinat conducerea aeroportului să renoveze complet aeroportul în 1999 și 2000. Reconstrucția aeroportului a fost realizată din contul mijloacelor financiare alocate de Guvernul Republicii Modova (3 mln. dolari) și creditului acordat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (9 mln. dolari).
În 2007, prin intermediul curselor regulate și charter, operate de 15 companii aeriene, fluxul de pasageri a constituit peste 688,8 mii de persoane. În același an s-a produs rebranding-ul aeroportului.
La 24 octombrie 2008 a fost lansat cel de-al doilea proiect de modernizare a aeroportului, lucrările fiind efectuate de compania germană Hochtief AirPort GmbH. Un an mai târziu a început proiectul de construcție a parcării auto supraetajate în proximitatea terminalului. Parcarea multietajată, cu 800 de locuri, a fost dată în exploatare la 17 mai 2015. Costul lucrărilor este de aproximativ șapte milioane de euro.
La 22 decembrie 2008, Aeroportului Internațional Chișinău i-a fost acordat certificatul ISO 9001:2000. La 19 ianuarie 2011, a obținut acreditarea privind emisiile reduse de CO2.
La 31 octombrie 2013, Aeroportul Internațional Chișinău а semnat un contract de cooperare bilaterală cu Aeroportul Manas din Kîrgîzstan, care prevede conlucrarea în vederea schimbului de experiență și căutarea în comun a unui operator aerian, care va crea puntea de legătură spre Europa, prin Chișinău.
În noiembrie 2013, aeroportul a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani către „Avia Invest” SRL, firmă cu acționariat rusesc. La data de 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chișinău a dispus cu titlu definitiv și executoriu anularea contractului de concesionare. Drept urmare, aeroportul s-a întors sub administrația Republicii Moldova. Pe 18 ianuarie 2024 codul IATA s-a schimbat din KIV în RMO.

Sala cu Orgă
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o[..]
Sala cu Orgă
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o recunoști după culoarea sa albă și verdele de pe coloane.
La începutul secolului XX, Duma orăşenească a luat decizia de a construi un sediu nou al Băncii municipale.
Edificiul a fost realizat în stil eclectic cu forme neoclasice şi baroce, construcția căruia a început în 1903 şi s-a finisat peste 8 ani.
Cu faţadele simetrice, intrarea principală este reprezentată printr-un portic cu coloanele îngemănate, ridicate pe postamente, cu dominarea a unei cupole sferice.
Intrarea este străjuită de sculpturile a doi lei, compoziţie ce se repetă şi la faţada posterioară, la intrarea în subsol. Decoraţia plastică a clădirii este deosebit de bogată în statui şi reliefuri sculptate, în care domină simbolurile legate de comerţ şi finanţe.
În 1973, după ce a fost construit un sediu nou pentru Banca municipală, aici s-a decis amplasarea unei săli de concerte de muzică clasică, un rol important în selecție a jucat acustica foarte bună a sălii.
Între anii 1975–78 clădirea a fost reconstruită pentru viitoarea Sală cu orgă, fiind păstrate toate elementele, iar sala de operaţiuni bancare a fost amenajată pentru 555 de spectatori.
Despre trecutul bancar al sălii de concerte ne amintește doar sculpturile leilor care păzesc intrarea principală. După o plimbare în jurul clădirii, câți lei poti gasi?

Locul (piatra) de temelie a orașului
Piatra de temelie a oraşului Chişinău este o piatră pur simbolică, instalată în anul 1986, la 550 de ani de[..]
Locul (piatra) de temelie a orașului
Piatra de temelie a oraşului Chişinău este o piatră pur simbolică, instalată în anul 1986, la 550 de ani de la prima mențiune a toponimicului „Cheșeneu”. Prima inscripție a fost scrisă cu alfabet chirilic.
Pe 12 octombrie 2011 inscripția a fost renovată, cu modificarea textului deja scris cu alfabet latin.
Se consideră că anume din acest loc și-a început biografia sa orașul Chişinău.

Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt
Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. În iunie[..]
Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt
Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În iunie 1940 a fost evacuat in România, iar în 1942 – readus la Chișinău, în anul 1944 – evacuat din nou. Cu un an mai târziu a fost readus și reinstalat la Chișinău. Autor – Alexandru Plămădeală.

Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al[..]
Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al țărilor Europei de Vest.
Istoria acestei bijuterii arhitecturale începe în anii 30 ai sec. 19.
Arhitectul de atunci a orașului Chișinău, a construit o casă într-un parter care în 1845 este achiziţionată de către un moșier și dăruită unui orfelinat.
În 1903 casa este achiziţionată de către nobilul și eventual primar al orașului, Vladimir Herţa, care demolează construcția şi în locul acesteia construiește o vilă în stil eclectic, de un farmec deosebit și cu decoraţii somptuoase
Decorată cu vaze pe partea de sus a faţadei, ornamentele vegetative şi figurile alegorice oferă o imagine excelentă a clădirii.
Interiorul clădirii este la fel de deosebit, în fiecare cameră erau diferite plafoane, iar pereții, decorați cu ornamente din stuc aurit, erau pictați cu fresce pe teme mitologice.
La câțiva ani, în 1939 aici este înființată Pinacoteca Municipiului Chișinău, de către sculptorul Alexandru Plămădeală și alți artiști plastici reprezentând prima instituție muzeală, cu activitate orientată spre colecționarea, conservarea și popularizarea operelor de artă plastică din Moldova.
După anexarea Basarabiei la URSS, Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice al RSSM . Ca măsură de precauție împotriva posibilelor bombardamente și pentru protejarea operelor de artă, aflate în clădire, s-a decis transferul materialului artistic într-un loc mai sigur, care cu părere de rău au fost pierdute fără știre.
În ciuda restaurării neterminate, casa Herta se evidențiază pe fonul sovietic, fiind cel mai frumos exemplu de arhitectură din Chișinău de la începutul secolului al XX-lea.

Biblioteca „Lesya Ukrainka”
Biblioteca literaturii şi culturii ucrainene „Lesea Ukrainka”– filiala Bibliotecii Municipale „B.P.Haşdeu”, a fost deschisă la 16 februarie 1991, ca rezultat[..]
Biblioteca „Lesya Ukrainka”
Biblioteca literaturii şi culturii ucrainene „Lesea Ukrainka”– filiala Bibliotecii Municipale „B.P.Haşdeu”, a fost deschisă la 16 februarie 1991, ca rezultat al realizării proiectului de creare a unui centru de limbă, cultură şi tradţii ucrainene. Specificul bibliotecii constă în următorul fapt: este unica bibliotecă, care satisface cererea populaţiei la literatura în limbile rusă, română şi ucraineană.
Notă informativă:
Din primele zile de activitate biblioteca a devenit locul, unde:
- se desfăşurau lecţiile şcolii duminicale de copii, care prin intermediul cărţii îi iniţia pe micii ucraineni în limba lor maternă;
- se organizau şedinţe ale societăţilor interculturale ucrainene;
- se petreceau slujbe religioase;
- au avut loc primele olimpiade de limbă şi literatură ucraineană.
Cu timpul biblioteca a început să fie locul inspiraţiei şi a cunoştinţelor pentru întreaga familie. A apărut necesitatea de a deschide un compartiment pentru copii, şi în 1998 aceasta a fost posibil.
Reparaţia capitală, făcută în 2003 din sursele bugetului municipal, a schimbat cardinal biblioteca. Aspectul tradiţional timpurilor sovietice s-a trasformat într-o încăpere cu 2 etaje, ce oferă acces liber la rafturile cu cărţi. Design-ul modern al interiorului, proiectarea raţională şi comfortabilă a zonelor de lectură, utilate în conformitate cu tendinţele moderne ale organizării spaţiului bibliotecar, oferă utilizatorilor spaţiul ideal pentru lucru, atît independent, cît şi în grup.
Astăzi biblioteca este un adevărat palat al cărţii, unde toţi respiră cu comfort şi cu un gust înalt estetic.
*******************************************************
Lesya Ukrainka, pe numele real Larisa Petrovna Kosach-Kvitka (ucraineană: Larisa Petrivna Kosach-Kvitka; 13 februarie 1871 – 19 iulie (1 august) 1913 – poetesă, scriitoare, traducătoare ucraineană. O reprezentantă vie a romantismului revoluționar ucrainean și a realismului critic.
A scris într-o mare varietate de genuri: poezie, versuri, teatru, proză, jurnalism; a lucrat în domeniul folcloristicii (220 de melodii populare înregistrate cu vocea ei); a participat activ la mișcarea națională ucraineană.
Este cunoscută pentru culegerile sale de poezii „Pe aripile cântecelor” (1893), „Gânduri și vise” (1899), „Recenzii” (1902), poezii „Basmul vechi” (1893), „Un cuvânt” (1903), drame „Boyarynya” (1913), „Cassandra” (1903-1907), „În catacombe” (1905), „Cântecul pădurii” (1911) și altele.
A participat la mișcarea socialistă, a fost cofondatoare a grupului „Social-democrația ucraineană”; a fost implicată în traducerea în ucraineană a „Manifestului Partidului Comunist” de Karl Marx și Friedrich Engels, dar nu există nicio dovadă sigură că textul rezultat îi aparține.
Conform sondajelor efectuate în rândul ucrainenilor, Lesya Ukrainka este în prezent unul dintre cei mai remarcabili trei compatrioți, alături de Taras Șevcenko și Bohdan Khmelnitsky.
Ea este singura femeie al cărei portret apare pe bancnotele ucrainene. Cercetătorii literari o recunosc drept una dintre cele mai strălucite moderniste europene și una dintre cele mai bune reprezentante ale literaturii ucrainene. Încă de la vârsta de 16 ani a tradus pasaje din Mickiewicz, iar câțiva ani mai târziu, la fel ca clasicistul, a pus în poemul său întrebarea „Să-i spun prietenie? Sau să-i spun dragoste?”.
S-a născut în 1871 în Novograd-Volynsky și la naștere a fost numită Larisa Petrovna Kosach-Kvitka. Familia Lesiei era înstărită, părinții ei aveau o educație bună (mama ei, Olga Petrovna Dragomanova-Kosach, era scriitoare și critic literar, iar tatăl ei era avocat). Cu toate acestea, copilăria poetesei a fost nu numai sub steagul unei dezvoltări creative și intelectuale cuprinzătoare, ci și sub greutatea unei boli teribile – tuberculoza, care a atacat oasele, plămânii și rinichii. Din cauza ei, Lesya a fost adesea trimisă în străinătate pentru tratament: în Egipt, Georgia, Grecia și Italia. Poate că aceste călătorii au influențat interesul fetei pentru limbi și alte culturi: Lesya știa latină, greacă, franceză, italiană, germană și engleză, perfect orientată în literatura europeană clasică și modernă.
„Această împrejurare a influențat puternic opera scriitoarei, care a adus cea mai mare contribuție (după Ivan Franko) la modernizarea literaturii ucrainene, la dezvoltarea acesteia și la ieșirea din regionalismul îngust” – astfel a scris despre importanța abilităților lingvistice ale Lesyei Ukrainka scriitorul și traducătorul Tadeusz Chruszelewski, care a numit-o pe poetesă «atât ucraineană, cât și europeană»….

Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”este o instituție de învățământ din municipiu. Este situat în centrul Chișinăului. Clădirea liceului are o valoare istorică:[..]
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”este o instituție de învățământ din municipiu. Este situat în centrul Chișinăului.
Clădirea liceului are o valoare istorică: a fost fondată în 1864 de un elev al celebrului arhitect Alxandru Bernardazzi. Aici în anii 1873-1918 a funcționat Superintendența locală a domeniilor instituțiilor ecleziastice străine din Basarabia, din 1918 până în 1940 – școala de fete F. Nitze, din 1944 până în 1952 – școala moldovenească de bărbați № 4, din 1952 până în 1992 – liceul rusesc № 15. Liceul a moștenit o scară de marmură și o mulură pe tavan.
Profilul liceului este umanitar, limba de instruire este limba rusa.
Limbile studiate: română, ucraineană, engleză, franceză.
Liceul cooperează cu alte instituții de învățământ din municipiu și republică, precum și cu cele din Ucraina, Polonia, România și alte țări….
******************************************************
Mykhailo Mykhailovych Kotsyubinsky (Mykhaylo Mykhailovych Kotsyubinskiy) – scriitor ucrainean, o renumită figură publică și clasic al literaturii ucrainene (17 septembrie 1864 – 25 aprilie 1913).
Anii de ședere a lui Kotsyubinskiy în serviciul guvernamental din Moldova și Crimeea au oferit material vital pentru lucrările sale „Pentru binele comun” (1895), „Ambasadorul țarului negru” (1897), „Vrăjitoarea” (1898), „În legăturile lui Shaitan” (1899), „La un preț scump” (1901), „Pe piatră” (1902), „În lumea păcătoasă”, „Sub minarete” (1904). Una dintre dovezile faptului că opera lui Kotsyubinski din ciclul dat a depășit problemele locale este c povestirea sa „Pentru binele comun” a fost tipărită în traducere în limba rusă în revista „Viața” (1899, cartea 12).
Opera lui Kotsyubinsky servește drept exemplu pentru generații întregi de scriitori ucraineni.
Operele sale au fost traduse în limbile rusă, poloneză, franceză, italiană, germană, japoneză și norvegiană.
Pe baza operelor scriitorului, au fost realizate filmele „Bloody Dawn” (1957), „Horses are not to Blame” (1957), „At a Cost” (1958), „Shadows of Forgotten Ancestors” (1965) și „Birthday Present” (1991).

Strada Kiev
Până la cel de-al Doilea război mondial, aici se afla o suburbie a orașului, cu străzi înguste și case joase.[..]
Strada Kiev
Până la cel de-al Doilea război mondial, aici se afla o suburbie a orașului, cu străzi înguste și case joase. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost cumpărată de oraș și inclusă în limitele orașului. Strada Kiev începe de la strada Tudor Vladimirescu (fosta stradă Kalinin) până la Piața Aleku Russo (fosta Piață Gheorghe Dimitrov). Este situată în sectorul Râșcani și are o lungime de numai 0,5 kilometri.
În 1944, în legătură cu înființarea detașamentului aviatic Chișinău, aici a fost construit primul aerodrom. Pista acestuia era amplasată pe locul actualelor străzi Kiev și Moskova.
În anii ’60 ai sec. XX a fost începută construcția unui nou aeroport, iar pe teritoriul celui vechi au început să se construiască case de locuit. Clădirea aerodromului vechi s-a păstrat parțial (strada Dimitrov, nr. 5). În ultimii ani sovietici aici s-a aflat biroul de contabilitate al Comitetului Komsomolist al diraionului Okteabriskii. Fosta pistă era situată exact de-a lungul străzii Kiev și a bdului Moskova.
Strada a fost inițial numită în onoarea lui G. M. Dimitrov, o figură însemnată a mișcării comuniste bulgare și internaționale.
În anii ’60 a început de-a lungul străzii construcția blocurilor de locuit cu 4 și 5 etaje. Principiile planificării libere cu crearea de spații verzi mari au fost utilizate în organizarea zonelor adiacente.
În partea sa de nord strada se contopește cu piața Aleku Russo – (până în 1981 Piața Reunificării, apoi Piața G. Dimitrov). Este situată la intersecția bulevardului Moskova cu străzile Kiev, Bogdan Voevod și Aleku Russo. Din punct de vedere arhitectural și al organizării urbanistice, aparține tipului de piețe deschise. Construcția pieței a început în toamna anului 1959. La început, aici au fost ridicate doar clădiri cu 5 etaje. După finalizarea construcției au fost ridicate și câteva clădiri rezidențiale cu 11 etaje „Yuzhenergo-Remont” și a unei clădiri rezidențiale cu 9 etaje.
La începutul anilor 1990, strada și-a schimbat denumirea în cea actuală – strada Kiev.

Strada Petru Movilă
Strada Mitropolit Petru Movilă din Chișinău. Este situată în zona centrală a oraşului, între străzile Alexei Sciusev şi strada Columna,[..]
Strada Petru Movilă
Strada Mitropolit Petru Movilă din Chișinău.
Este situată în zona centrală a oraşului, între străzile Alexei Sciusev şi strada Columna, având lungimea de circa 1 km. Poartă numele mitropolitului Petru Movilă (1565-1646), personalitate notorie în istoria culturii Moldovei, Ucrainei şi a Rusiei, fondator de şcoli şi reformator al religiei ortodoxe, autor şi editor de cărţi. în vechile planuri ale urbei apare cu denumirile: Moghiliovskaia (până la 1918), Paul Dicescu (1918-1924), Petru Movilă (1924-1944), Berzarin (1944-1990).
Strada datează din primele decenii ale secolului trecut. Cele dintâi clădiri reprezentau, în fond, case de locuit cu câte un nivel. Mai târziu au apărut importante edificii: Gimnaziul Comercial, azi Şcoala nr. 2, Direcţia Fiscală, azi unul din blocurile de studii ale Universităţii Tehnice, ş.a. în capătul de sus al străzii, rămăsese la început un loc viran, care a fost reamenajat apoi într-o piaţă – Piaţa Nemţească, unde după război a fost construit un complex sportiv, transformat mai târziu în Stadionul „Dinamo”. Prin anii 60-70 ai secolului trecut, pe această stradă au fost înălţate clădiri moderne cu multe etaje: Casa Scriitorilor, Casa Editurilor, Combinatul Poligrafic, Tipografia „Ştiinţa”, Magazinul „Bucuria” ş.a.

Statuia lupoaicei romane (Lupa Capitolina)
Este o replică a renumitei statui romane (autor Ettore Ferrari), care a fost dăruită de municipalitatea orașului Roma în primii[..]
Statuia lupoaicei romane (Lupa Capitolina)
Este o replică a renumitei statui romane (autor Ettore Ferrari), care a fost dăruită de municipalitatea orașului Roma în primii ani după unirea Basarabiei și Bucovinei cu România (a.1921).
În 1940 statuia, pe motiv politic, a fost topită. În anul 1990, „Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni” a realizat o copie a statuii, care a fost instalată în fața Muzeului Național de Istorie a Republicii Moldova din Chișinău.

Aleea Clasicilor (Aleea Scriitorilor)
Ideea inițierii unei astfel de alee în capitala țării îi aparține sculptorului Alexandru Plămădeală. Aleea a fost inaugurată în anul[..]
Aleea Clasicilor (Aleea Scriitorilor)
Ideea inițierii unei astfel de alee în capitala țării îi aparține sculptorului Alexandru Plămădeală. Aleea a fost inaugurată în anul 1958 în Grădina Publică cu primele 12 busturi ale scriitorilor și poieților clasici. În prezent sunt deja amplasate pe aleile parcului 29 de busturi ale scriitorilor importanți ai literaturii, din România și Republica Moldova, al 30-lea fiind bustul lui A.S.Pușkin – renumitul poiet rus. Bustul lui a fost ridicat tocmai în 1885, pe banii strânși de cetățenii de onoare a orașului. După decesul tragic al poietului, Chișinăul va deveni al treilea oraș din Imperiul Rus, care îl va comemora printr-un monument. Autor – sculptorul A.Opekusin.

Pomul Vieții
Fiecare țară are anumite simboluri neoficiale, care o reprezintă, cum ar fi Turnul Eiffel – simbolul Franței, kimono-ul – Japonia,[..]
Pomul Vieții
Fiecare țară are anumite simboluri neoficiale, care o reprezintă, cum ar fi Turnul Eiffel – simbolul Franței, kimono-ul – Japonia, saboții de lemn reprezintă Olanda, kiltul este scoțian, Italia e pizza, Grecia este caracterizată prin măslin și zeități.
Simbolurile Moldovei sunt renumita cămașa cu altiță, trandafirul, barza si, desigur, Pomul Vieții. Își trage rădăcinile acest simbol tocmai de la geto-daci. Ei îl foloseau, pictându-l în mod special pe armele sale, pe coifuri și scuturi. Avea un simbolism aparte – îi proteja de pericole și le dădea simțimântul de legătură directă cu divinitatea supremă.
Deși suntem prioritar o țară ortodoxă, pomul vieții este și acum prezent în viața cotidiană a poporului. Acest simbol se folosește des în timpul ritualurilor funerare.
Cum au luat naștere brandul și logo-ul?
Pe 20 noiembrie 2014, la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Agenția Turismului din Republica Moldova a prezentat un nou brand al sectorului turistic al țării.
Așa-numitul „Copac al vieții”, cum l-au numit inițial autorii, este un pom stilizat cu inițialele „M” la bază și un trandafir simbolic în vârf. De asemenea, a fost prezentat și sloganul turistic care însoțește logo-ul –„Discover the routes of life” („Descoperă rutele vieții”), care, potrivit creatorilor proiectului, încurajează turiștii să urmeze calea noilor descoperiri prin ospitalitate, istorie, vin, gastronomie și tradițiile moldovenești.
Pomul vieții, potrivit creatorilor, este un simbol complex al culturii naționale și a fost ales pentru a reprezenta valorile și specificul turismului din Moldova. Astfel, fiecare capăt al ramurilor reprezintă un simbol specific. Litera M reprezintă solul fertil al Moldovei, inima reprezintă ospitalitatea, paharul reprezintă cultura și tradițiile viticole, iar crucea este un simbol al culturii religioase. Liniile verticale reprezintă drumurile țării ce urmează a fi descoperite. Ramurile sale reprezintă dezvoltarea firească a brandului turistic național „Pomul Vieții”, ale cărui elemente reflectă importanța turismului și vinificației, completate de simbolurile celorlalte 5 sectoare strategice ale economiei naționale: industria ușoară, tehnologia informației, industria auto și electronică, infrastructura și energia.
Este interesant faptul că brandul turistic a devenit repede brand național , care reprezintă țara la toate expozițiile și evenimentele internaționale.

Academia de Ştiinţe a Moldovei
Academia de Ştiinţe a Moldovei (denumită în continuare Academia de Ştiinţe – AȘM) este o instituție publică de interes național,[..]
Academia de Ştiinţe a Moldovei
Academia de Ştiinţe a Moldovei (denumită în continuare Academia de Ştiinţe – AȘM) este o instituție publică de interes național, autonomă şi independentă de autoritățile publice, apolitică, constituită pe o durată nedeterminată și succesoare de drept a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești, fondată la 2 august 1961, reorganizată în baza Codului cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Academia de Științe își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Codul cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 58-66/131 din 23.02.2018, cu alte acte normative, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte şi cu Statutul Academiei de Științe a Moldovei (în redacție nouă), aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a AȘM nr. 1/2 din 24 ianuarie 2019.
Academia de Ştiinţe întrunește personalități cu realizări deosebite în domeniile cercetării, inovării şi culturii: membri titulari (academicieni), membri corespondenți, membri de onoare şi cercetători științifici, aleși în calitate de membri ai Șecțiilor de științe. Membrii titulari şi membrii corespondenți ai Academiei de Ştiinţe sunt oameni de știință şi cultură de o înaltă ținută civică, specialiști notorii în domeniu, cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au distins prin lucrări de mare valoare teoretică sau practică şi au contribuit considerabil la dezvoltarea științei şi culturii naționale. Membrii de onoare ai Academiei de Ştiinţe sunt personalități de prestigiu din țară şi din străinătate, care au obținut rezultate remarcabile în știință şi cultură, susțin Academia de Ştiinţe, participă activ la cooperarea tehnico-științifică cu organizații din domeniile cercetării şi inovării din Republica Moldova.

Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)
Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10[..]
Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)
Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10 ani… Chiar dacă de-a lungul anilor a fost parţial deteriorat, clădirea a fost reconstruită după imaginile de epocă în anii 1980-1983, cu excepţia foişorului de foc din partea superioară, construit iniţial din lemn, formele căruia au fost repetate în piatră.
Construcția Turnului începe în 1860, și este finisată doar peste 28 de ani – în 1888 (functional, încă mai târziu – din 1892), odată cu venirea în funcția de primar al Chișinăului a lui Carol Schmidt . Acesta, împreună cu arhitectul Alexandru Bernardazzi, a construit două turnuri de apă, dintre care numai unul a rezistat până în zilele noastre.
Turnul de Apă se poate “lăuda” că este cu un an mai ”tânăr” decât Turnul Eiffel din Paris. Înăltimea sa este de 27 m.
Turnul are 4 săli de expoziție permanentă. Cel mai vechi exponat este un vas de lut din secolul IV d.Hr.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Format la 21 decembrie 1983. Denumirea i-a fost modificată de câteva ori, ca, în sfârșit, să poarte numele actual. Actualmente[..]
Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Format la 21 decembrie 1983. Denumirea i-a fost modificată de câteva ori, ca, în sfârșit, să poarte numele actual.
Actualmente Muzeul Național de Istorie a Moldovei este subordonat Ministerului Culturii al Republicii Moldova, activitatea sa științifică fiind coordonată de către Academia de Ştiințe. Sediul se află în clădirea fostului gimnaziu de băieți din Chișinău.
Patrimoniul muzeului, constituit inițial din fondurile Muzeului Gloriei Militare și colecțiile de istorie ale Muzeului de Stat de Istorie și Studiere a Ţinutului Natal, s-a îmbogățit an de an cu piese tot mai semnificative și de o reală valoare științifică prin cercetare, donații și achiziții.
La creșterea și diversificarea patrimoniului au contribuit deopotrivă, în anii 1989-1995 și 2006-2007, și transferurile masive de patrimoniu dintr-un șir de muzee desființate – Muzeul Republican al Prieteniei Popoarelor, Muzeul de Istorie a PCM, Muzeul Republican al Istoriei Comsomolului, Muzeul Republican “G. I. Kotovski și S. Gh. Lazo”, Muzeul Republican de Istorie a Religiei, Muzeul Memorial al Voluntarilor Bulgari și Muzeul de Arheologie al AŞM.
În anul 1991 este deschisă pentru public prima expoziție permanentă de istorie “Pagini de istorie multimilenară”, cuprinzând perioada istorică din cele mai vechi timpuri până în anul 1940.
În august 1990, la parterul muzeului, este inaugurată diorama operației Iași-Chișinău, iar în 1994, la demisol, este deschisă expoziția din metale nobile – “Tezaur”.
Astăzi Muzeul Național de Istorie a Moldovei deține 348 619 piese din patrimoniul cultural al țării.

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat[..]
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat la baza fondării instituţiei muzeale. Cel mai vechi muzeu din Republica Moldova, în decursul anilor deseori i-a fost modificat numele. În prezent deţine un patrimoniu enorm de circa 135 mii de piese.
Expoziţia permanentă activează cu genericul „Natura. Omul. Cultura”, cu o suprafaţă de peste 2000 m2.
Muzeul dispune și de o Sală de Expoziţii temporare, în care se etalează diverse șezători, master-class si expoziţii, atât din patrimoniul propriu, cât şi din patrimonial altor muzee din țară și de peste hotare. Au devenit tradiţionale expoziţiile de artizanat ale meşterilor populari, care se organizează an de an.
În cadrul muzeului se desfășoară periodic manifestări folclorice, concursuri și festivaluri naționale și internaționale, punând în valoare creații populare culese din toate zonele republicii.
Pe teritoriul muzeului se găseşte și o Grădină Botanică cu un Vivariu, ce întruneşte cele mai răspândite specii de plante, arbori şi arbuşi de pe teritoriul Republicii Moldova, precum si păsări exotice, reptile şi peşti.
Sediul Muzeului a fost proiectat de arhitectul V.N. Ţiganco. Construcţia Muzeului a fost terminată în anul 1905, iar inaugurarea a avut loc în iunie 1906.

Muzeul Național de Artă al Moldovei
Este un muzeu amplasat în centrul Chișinăului, fiind singura instituție de acest profil din Republica Moldova. A fost fondat în[..]
Muzeul Național de Artă al Moldovei
Este un muzeu amplasat în centrul Chișinăului, fiind singura instituție de acest profil din Republica Moldova. A fost fondat în anul 1939 de către sculptorul Alexandru Plămădeală și Auguste Baillayre -pictor francez, profesor la „Școala de Belle Arte” din Chișinău, devenit și primul director al Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Patrimoniul muzeului numără peste 39.000 de opere, care reflectă dezvoltarea artelor plastice din sec. XV-XXI. În muzeu permanent funcționează expoziții de artă europeană, rusă și orientală. Recent muzeul se află în clădirea fostului gimnaziu pentru fete, fondat de principesa Natalia Dadiani la începutul sec. XX.

Muzeul Regia Transport Electric Chișinău
Istoria transportului ecologic urban în Chișinău începe tocmai la 1888, atunci când Duma orășenească, în frunte cu[..]
Muzeul Regia Transport Electric Chișinău

Muzeul Natural de Istorie al Universitații de Stat din Moldova
A fost format în 1952 la inițiativa studenților și profesorilor de la facultatea de biologie. Toate exponatele sale au fost[..]
Muzeul Natural de Istorie al Universitații de Stat din Moldova
A fost format în 1952 la inițiativa studenților și profesorilor de la facultatea de biologie. Toate exponatele sale au fost colectate din expediții organizate de facultate, inclusi și de absolvenții ei, care au devenit biologi cu renume.
Specialiștii din domeniu au adus și au împăiat pentru muzeu animale, pești și păsări din toate colțurile pământului. Colecția cuprinde și un număr impresionant de reptile, păsări și mamifere din Republica Moldova.
Cel mai rar exponat în colecție, unic în lume, este un pui de cașalot, nou-născut, de doar 2 zile. Tot aici sunt prezentate vertebrele scheletului unei balene albastre de 28 de metri lungime și maxilarul unui cașalot adult.
În prezent, colecția muzeului cuprinde mai mult de 10 000 de exponate, multe dintre ele fiind prezente într-un singur exemplar din lume. Peste 40 de ani în acest muzeu activează o persoană de exceptie – ca specialist, ghid și director – domnul Poznakomkin Stanislav.

Monumentul „Miorița”
Monumentul, dedicat baladei „Miorița” a fost instalat în Chișinău la începutul lunii martie 2022, autor – Veaceslav Jiglițchi. Pentru moldoveni,[..]
Monumentul „Miorița”
Monumentul, dedicat baladei „Miorița” a fost instalat în Chișinău la începutul lunii martie 2022, autor – Veaceslav Jiglițchi.
Pentru moldoveni, „Miorița” este o amintire istorică. Deși intriga baladei populare moldovenești este departe de a fi eroică, dimpotrivă – eroul baladei crede în ireversibilitatea destinului, împotriva căruia nu merită să lupți, ci să-l accepți așa cum este… Miorița îl avertizează pe tânărul cioban că alți doi ciobani complotează să-l ucidă din invidie. Anticipându-și soarta, ciobanul se îndreaptă spre oița sa preferată și îi împărtășește acesteia ultimele sale dorințe… Simbolurile din „Miorița” își au originea în ritualuri și credințe străvechi. Istoricii consideră că balada datează din secolele XII-XIII și este una dintre cele mai vechi surse în care apare pentru prima dată naționalitatea „moldovenească”.
Scriitorul Alecu Russo a auzit-o la lăutari în 1846 și a consemnat versiunea sa despre „Miorița”, care a fost publicată ulterior de un alt scriitor, Vasile Alecsandri. Câțiva ani mai târziu, Alecsandri a făcut cunoștință cu o altă versiune a baladei, a modificat textul original și a publicat „Miorița” renovată în două colecții de poezie populară.
„Miorița” a fost tradusă de multe ori în limbi străine. Ca orice capodoperă folclorică, este foarte greu de tradus într-o formă poetică…
Miorița (baladă populară)
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câini mai bărbaţi,
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
– Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
– Drăguţule bace,
Dă-ţi оile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
– Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele – mii,
Şi stele – făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
„Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Оchişorii lui,
Mura câmpului? ”
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-о gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
С-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele – mii,
Şi stele – făclii!..

Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”
Liceul actual (cândva o simplă şcoală de 10 ani), a fost înfiinţat în octombrie 1940, în calitate de instituţie de[..]
Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”
Liceul actual (cândva o simplă şcoală de 10 ani), a fost înfiinţat în octombrie 1940, în calitate de instituţie de învăţământ mediu de specialitate de pe lângă Conservatoriu (mai târziu – „G. Musicescu”), în subordonarea Ministerului Culturii al Republicii. Şcoala era diriguită de F. Lujanski, aici activau circa 132 de profesori, printre care E. ZAC, I. Soroker, N. Popel, M. Zeltser. Pe lângă obiectele de cultură generală, se studia la secţiile pian, instrumente de suflat, instrumente cu coarde, instrumente populare, teorie muzicală; în anii 60 s-a adăugat şi secţia Coregrafie. Iniţial Şcoala se afla într-o clădire din centrul Chişinăului, pe strada Kiev (astăzi această clădire nu mai este, pe locul ei a fost construită Policlinica Orăşănească N 1). A doua clădire – pe strada Armeană. Următorul local se situa pe strada Şciusev, la intersecţie cu strada Komsomolului. Din 1964 şcoala a căpătat o clădire special construită – pe cea de azi…
Deja primele promoţii au dat culturii noastre muzicale aşa personalităţi ca V. Misso (Achimova) (1948), B. Savici (1949), A. Mahonin….
În următorii ani şcoala a fost condusă, respectiv, de Borş, Stratulat, D. Gherşveld, N. Iordatii, V. Timirgaz, Gh. Caplin, Gh. Neaga, V. Govorov, V. Bagrin. Ultimii 15 ani – cu inaugurarea actualului liceu – la cârmă se află d-na G. Buinovschi, Măiestru în Artă, distins profesor şi om de cultură din Moldova.
Din 1960 Şcoala de Muzică poartă numele remarcabilului compozitor din republică Eugeniu Coca, iar din 1990, după reorganizare – numele renumitului nostru compatriot Ciprian Porumbescu.
Din cei circa 1200 absolvenţi, foarte mulţi şi-au continuat studiile în cele mai prestigioase instituţii muzicale din Europa, SUA, Africa, Asia.

Parcul forestier Râșcani
La graniţa dintre două sectoare ale Chişinăului – Ciocana şi Rîşcani, se întinde un parc, fondat în anul 1970, format[..]
Parcul forestier Râșcani
La graniţa dintre două sectoare ale Chişinăului – Ciocana şi Rîşcani, se întinde un parc, fondat în anul 1970, format în baza unui masiv de pădure natural. Pe timpurile sovietice parcul purta numele lui Boris Glavan. Suprafaţa totală a parcului constituie 32 de hectare. Parcul este despărţit în două părţi de strada Aleco Russo care îl intersectează. În ambele părţi ale parcului sînt lacuri, care cedează ca mărime celui de la Valea Morilor. Parcul este situat de-a lungul străzii Dimo din sectorul Rîşcani şi strada Sadoveanu de la Ciocana. Este locul preferat de odihnă al locuitorilor a două sectoare ale Chişinăului şi unul dintre cele mai vizitate parcuri ale capitalei. Parcul prezintă interes şi pentru că în partea sa de sus la Ciocana sînt în general copaci foioşi, în timp ce în partea sa de jos, dinspre Rîşcani, în mare parte predomină pădurea de pini, plantată la fondarea parcului. Parcul este foarte pitoresc în orice anotimp al anului, în special primăvara şi toamna tîrziu. De pe terenurile cele mai înalte se deschide o panoramă excelentă a oraşului. Mult mai îngrijită arată acea parte a parcului, care e situată în dreapta străzii A. L. Russo, dacă priviţi înspre Ciocana. Aici sînt amenajate locuri de odihnă, este un amfiteatru şi un orăşel pentru copii, o staţie de bărci şi o plajă cu nisip. Lacurile din ambele părţi ale parcului sînt puternic poluate şi este interzis scăldatul, pentru că nu au fost curăţate de mult timp. Însă şi aici putem întîlni pescari. În iernile reci pe lacuri se fac patinoare improvizate, iar pe aleile abrupte ale parcului copii au parte de un săniuş pe cinste.

Mezon
Vechea fabrică „Mezon” a fost înființată în anul 1969 ca o întreprindere specializată în microelectronică de înaltă tehnologie pentru producția[..]
Mezon
Vechea fabrică „Mezon” a fost înființată în anul 1969 ca o întreprindere specializată în microelectronică de înaltă tehnologie pentru producția de circuite integrate și de bunuri de consum bazate pe acestea. „Mezon” era subordonată Ministerului Industriei Electronice al URSS și făcea parte din NPO „Centrul Științific”, Zelenograd. PO „Mezon” a fost una dintre cele mai mari cinci întreprinderi microelectronice din fosta URSS, cu o producție anuală de peste 130 de milioane de circuite integrate și a fost cea mai importantă întreprindere microelectronică din sud-vestul fostei URSS și din Balcani.
Principalele clase de circuite integrate produse erau: circuite integrate bipolare logice din seriile 133, 133, 533, 1533; circuite integrate CMOS logice din seriile 561, 1561, circuite integrate bipolare analogice din seria 1092, RAM din seria 565, microcontrolere din seriile 585, 1802, 1596, ASIC-uri din seriile 1828, 1854, EEPROM cu tehnologie 1,5μ.
Această întreprindere a avut o contribuție neprețuită la explorarea spațiului și a adâncurilor mării, a lucrat pentru industria de apărare, producând pentru aceasta dispozitive ultraprecise și ultrafiabile.
Capacitățile Mezon au permis construirea unui lanț de producție complet, de la dezvoltarea produsului până la produsul final, ceea ce permite producerea independentă a unei întregi game de produse de înaltă tehnologie orientate către piața de masă.
Lângă uzină a apărut treptat mai întâi o grădină publică și apoi un parc, pe care orășenii îl numesc cu același nume, nume care a devenit narativ în rândul populației locale.

Bulevardul Grigore Vieru
Bulevardul Grigore Vieru (până în 2010 a fost parte a bd. Renașterii, în anii 1950–1959 str. Țentralnîi Luci) se află[..]
Bulevardul Grigore Vieru
Bulevardul Grigore Vieru (până în 2010 a fost parte a bd. Renașterii, în anii 1950–1959 str. Țentralnîi Luci) se află în sectorul Râșcani, Chișinău. Este o magistrală de importanță urbană cu o lungime de cca 1,5 km, începând de la str. Cosmonauților și sfârșind la intersecția cu str. Albișoara.
Între cele două benzi carosabile ale bulevardului este amenajat un spațiu verde îngust, compus dintr-o alee cu bănci și pomi pe margini, care însoțește bulevardul pe toată lungimea lui. Mini parcul este fragmentat în două locuri de intersecții. În perimetrul bulevardului sunt construite edificii cu menire socială și publică, blocuri de locuit cu 4 etaje și cu magazine la parter, printre care:
Banca Națională a Moldovei (nr. 7, 1973, arh. B. Vaisbein);
complexul hotelier Turist (nr. 13, 1971, arh. R. Bekesevici);
Liceul teoretic și căminele studenților de la Universitatea Agrară (nr. 6/2, anii 1950)
La intersecția cu str. Albișoara au fost construite cămine cu 10-12 etaje, care desăvârșesc compozițional trecerea bulevardului înspre splaiul Bâcului.

Monumentul lui Guguță
Pe 15 mai 2021, în capitală, a fost inaugurat un nou scuar. Acesta este amplasat în sectorul Râșcani, pe strada[..]
Monumentul lui Guguță
Pe 15 mai 2021, în capitală, a fost inaugurat un nou scuar. Acesta este amplasat în sectorul Râșcani, pe strada Kiev, și se numește Scuarul Guguță. Acolo a fost instalat și un monument al celebrului personaj inventat de scriitorul Spiridon Vangheli.
Spațiul verde numește „Guguță”, iar punctul de atracție al zonei este monumentul personajului. Lucrarea este din bronz, are înălțimea de 1,5 metri și a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.
Scriitorul Spridon Vangheli, supranumit și „tata lui Guguță” a decedat la vârsta de 92 de ani pe 21 iunie 2024. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău. Ziua de 24 iunie 2024 a fost desemnată zi de doliu pentru întreaga țară.

Biblioteca „Hristo Botev”
Biblioteca „Hristo Botev” (filiala BM „B.P. Hasdeu” Chișinău) La cei 30 de ani a activităţii sale filiala „Hristo Botev” a[..]
Biblioteca „Hristo Botev”
Biblioteca „Hristo Botev” (filiala BM „B.P. Hasdeu” Chișinău)
La cei 30 de ani a activităţii sale filiala „Hristo Botev” a BM „B.P.Hasdeu” a devenit – un focar al culturii bulgăreşti din oraşul Chişinău. Această afirmaţie se dovedeşte prin activitatea fabuloasă a instituţiei date. Ea oferă posibilitatea cititorilor simpli şi cercetătorilor de a avea acces la cărţi rare în limba bulgară, care se găsesc numai în fondurile acestei biblioteci din ţara noastră. În ultimul timp sala de lectură a bibliotecii a devenit un „Colezeu”, care reuneşte savanţii bulgarişti ce prezintă rezultatele investigaţiilor sale, referitor la istoria şi cultura bulgarilor basarabeni.

Strada Bulgară
Una dintre cele mai vechi străzi ale orașului „de sus”, strada Bulgară, încă păstrează liniștea patriarhală și confortul provincial al[..]
Strada Bulgară
Una dintre cele mai vechi străzi ale orașului „de sus”, strada Bulgară, încă păstrează liniștea patriarhală și confortul provincial al vechiului Chișinău. Clădirile istorice s-au păstrat parțial doar în partea superioară a străzii.
Strada Bulgară a fost numită în 1834 în onoarea bulgarilor care au fugit de sub jugul otoman de peste Dunăre în Basarabia și s-au stabilit la Chișinău. Bulgarii s-au așezat compact în Chișinău, iar încă din anii 1790 a fost necesar să se lege casele bulgarilor din oraș cu strada care pornește din strada A. Mateevici (fosta stradă Sadovaya). În secolele trecute, această parte a orașului se numea partea Galbinskaya (Galbenă). În stânga și în dreapta mai există încă case rezidențiale de la începutul secolului al XX-lea.
Nu departe se află vechea biserică Sfântul Gheorghe. Aceasta a fost construită în 1830 din fondurile comunității bulgare. Construcția bisericii combină diferite soluții arhitecturale, caracteristice, pe de o parte, pentru clasicism, iar pe de altă parte – pentru arhitectura populară moldovenească. Biserica a fost numită în cinstea neînfricatului preot bulgar Gheorghe. Încă din 1814, el a început să adune materiale și fonduri pentru construcția acestei biserici. Pentru fondurile lipsă a îndrăznit, însoțit de un membru al comunității, să meargă la credincioșii-bulgari din Turcia. Întorcându-se deja acasă cu o sumă mare de bani, pelerinii au dat peste musulmani. Părintele Georgi a fost supus unor torturi teribile. Însoțitorul său a reușit să aducă donațiile colectate la Kishinev. El a povestit tuturor despre martiriul părintelui.
Această stradă și-a schimbat denumirea o singură dată – din 1924 până în 1924 apurtat numele generalului român Drăgălin.

Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”
Fondată în 1940, în decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă[..]
Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”
Fondată în 1940, în decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova desfăşurând o amplă activitate în diverse direcţii: muzica academică, populară, muzica uşoară şi jazz. La Filarmonica Naţională şi-au început activitatea cele mai reprezentative colective, printre care se numără ansamblurile „Joc”, „Fluieraş”, „Lăutarii”, personalităţi notorii ale culturii muzicale moldoveneşti, aşa ca Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinschi, Nicolae Botgros, Nicolae Sulac, Tamara Ciobanu, Zinaida Julea. Nume legendare ale estradei naţionale, precum orchestra „Noroc”, ansamblul „Plai”, cântăreţii Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Mihai Dolgan, Maria Codreanu şi mulţi alţii, au contribuit la formarea istoricului Filarmonicii.
Colectivele Filarmonicii pe care se bazează activitatea artistică a Filarmonicii sunt : Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor”, Duetul de pianişti „Anatolie Lapicus şi Iurie Mahovici”, solişti vocali şi instrumentişti.
Activitatea artistica de bază este susţinerea pe parcursul stagiunii a concertelor:
simfonice,vocal-simfonice, camerale, concerte de muzică populară, concerte de muzică uşoară . Se organizează şi se desfăşoară un şir de alte evenimente şi manifestări artistice de amploare: abonamente simfonice pentru elevi şi studenţi, expoziții de lucrări ale artiştilor plastici, festivaluri , work-shop-uri , schimburi culturale, coproducţii etc.
La sfârșitul lunii septembrie 2020 Filarmonica Națională a ars aproape în întregime, care a pornit de la acoperișul unei anexe.
Flăcările s-au extins pe o suprafață de circa 3.500 de metri pătrați. După aproape cinci ore de la intervenția pompierilor, incendiul așa și n-a fost localizat. Până în prezent clădirea încă n-a fost restabilită.

Piața Centrală
– Hai la piaţă, hai la piață! Așa strigau negustorii, invitând oamenii sa facă cumparaturi în pietile din Chișinău. Cea[..]
Piața Centrală
– Hai la piaţă, hai la piață! Așa strigau negustorii, invitând oamenii sa facă cumparaturi în pietile din Chișinău.
Cea mai mare piață din oraș este Piața Centrală, iar istoria ei începe tocmai la mijlocul sec.19.
Prin anii 60 ai sec.trecut Chișinăul devine centrul comercial al guberniei; aici se face comerț intens la iarmaroace, bazare, dughene.
Iarmarocul sf. Dumitru era cel mai vechi, fiind înfiinţat în 1829. Şi avea loc anual, în octombrie, la Piaţa Ciuflea.
În afară de iarmaroc, sporea comerţul la pieţele cotidiene. La Piaţa Veche, precum şi la Piaţa lui Ilie, se comercializau doar produse alimentare. La Piaţa Nouă (deschisă în 1825), socotită străbunica Pieţei Centrale de astăzi, se vindeau produse alimentare.
În 1861 pe teritoriul Basarabiei sînt înregistraţi la 4 mii de negustori, dintre care mai mult de 1000 negustori îşi desfăşurau afacerile la Chişinău.
Tîrgoveţii chişinăuieni în special făceau tranzacţii cu moşierii şi ţăranii bogaţi, precum şi cu negustorii din alte părţi.
Acum la fel în Piața Centrală poți cumpăra orice – de la haine și produse alimentare, la obiecte de uz casnic și pentru reparație.

Satul Moldovenesc „Buciumul”
Studioul independent de filme folclorice și de comedie „Buciumul” a fost înființat în 1992 de către regizorul Tudor Tătaru. La[..]
Satul Moldovenesc „Buciumul”
Studioul independent de filme folclorice și de comedie „Buciumul” a fost înființat în 1992 de către regizorul Tudor Tătaru.
La „Buciumul” au fost realizate un șir de producţii cinematografice, precum „Leru-i ler, pânzele dalbe”, „Dănilă Prepeleac”, „Iarba dracului”, „Moş Ion în cosmos”, „Polobocul”, „Chişinău la sfârşit de mileniu” și altele.
În anul 2013, după trecerea în neființă a regretatului Tudor Tătaru, ”Buciumul” şi-a întrerupt activitatea, lăsând un gol semnificativ în viața culturală a țării.
În anul 2022 Satul Moldovenesc Buciumul și-a redeschis din nou larg porțile pentru toți admiratorii săi ai folclorului autentic moldovenesc, dar și pentru cei care abia așteaptă să îl descopere.
Acest eveniment important semnifică atât respectul pentru munca fondatorului Tudor Tătaru, cât și dorința de a păstra viu tezaurul național.
Purtăm o mare dragoste tradițiilor și obiceiurilor noastre, care s-au născut cu secole în urmă și care au fost transmise cu multă grijă de la inimă la inimă, din generație în generație, până a ajuns în zilele noastre. Ne dorim să valorificăm în continuare frumusețea și unicitatea folclorului nostru.

Gara feroviară
La sf. secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului, deoarece cel mai rapid și[..]
Gara feroviară
La sf. secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului, deoarece cel mai rapid și important transport la acele timpuri era anume cel feroviar.
Gara feroviară a fost construită în anii 1870. Potrivit unor date, la început a fost ridicată o clădire temporară, din lemn.
Clădirea nouă a gării a fost construită spre sfârșitul anilor 1870, după planul arhitectural al lui Ghenry Lonski.
Există informații diferite cu privire la data când a ajuns primul tren în gara de la Chișinău. Unii susțin că acesta s-a întâmplat la 15 august 1871, iar alți istorici consideră că e fi vorba de data 28 august a aceluiași an. De fapt, poate fi aceiași dată, dar ope stil nou sau vechi. Important este că acest eveniment a avut loc în august 1871, iar primul tren a sosit concret din orașul Odesa. Acesta este punctul de pornire în istoria căii ferate a Basarabiei de atunci.
Clădirea gării este construită în plan rectangular, iar pereții sunt căptușiți cu cărămidă pentru fațade. Fațada centrală a clădirii are o deschizătură mare, cu un arc – nișă semicircular, care se sprijină pe o arcă triplă de la intrarea principală.
La 29 iulie 2004, în scuarul gării au fost amplasate două monumente unice – https://visit.chisinau.md/obiective_turistice/monumentul-in-memoria-victimelor-deportarilor-regimului-comunist-sau-trenul-durerii/
și o locomotivă veche (cu numărul de serie 1469) a fost instalată sub podul de lângă gară, care a făcut cândva legătura dintre Ungheni și satul Cornești și a operat pe această rută până în anul 1969. Locomotiva a fost fabricată în Polonia, orașul Poznan. Restaurarea ei a durat două luni. Acum ea servește ca un exponat sub cerul liber.
După ce a fost parțial restaurată, după distrugerea ei parțială în 1941, în anul 1944 a fost distrusă complet în urma bombardamentelor.
În anul 1948, gara a fost reconstruită de către arhitecții A. Șciusev și L. Ciuprin. Pentru construcție a fost utilizată piatră, iar pentru finisare – cărămidă. Printre construcțiile adiacente care au mai fost ridicate se numără pavilionul de tramvai, ridicat lângă clădirea gării, în 1976. O noua reconstrucție a gării a demarat la 30 iulie 2003. Atunci a fost reconstruit acoperișul deasupra pavilioanelor de plecare.

Strada Pietonală „Eugen Doga”
Strada Eugen Doga (în perioada anilor 1997-2015 a purtat numele lui Alexandru Diordiță), este, la moment, unica stradă pietonală din centrul orașului Chișinău, cuprinsă între străzile Columna și Constantin Tănase.[..]
Strada Pietonală „Eugen Doga”
Strada Eugen Doga (în perioada anilor 1997-2015 a purtat numele lui Alexandru Diordiță), este, la moment, unica stradă pietonală din centrul orașului Chișinău, cuprinsă între străzile Columna și Constantin Tănase.
Traseul de 250 m, care leagă scuarul Catedralei de strada Constantin Tănase, a apărut pe harta orașului Chișinău în primul sfert al secolului XIX, când era parte a străzii Pavlovskaia, care făcea legătură între scuar și strada Albișoara – urmând aproximativ traiectoriile străzilor contemporane Eugen Doga și Petru Rareș. După intrarea Basarabiei în componența României Mari, denumirea străzii a fost românizată – Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Până în 1940, strada a fost redenumită repetat – întâi Lascăr Catargiu, apoi Petru Rareș.
La sfârșitul anilor 1940, strada a devenit parte componentă a bulevardului Țentralnîi Luci (din rusă „Raza centrală”) – actualmente despărțit în bulevardele Renașterii și Grigore Vieru. Traficul de pe bulevardul încărcat nu trecea însă pe aici, fiind redirecționat împrejur – pe străzile paralele Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Aleksandr Pușkin (denumiri curente). După obținerea independenței, strada a fost parte componentă a străzii Cosmonauților – actualmente str. Constantin Tănase. A fost redenumită în memoria politicianului Alexandru Diordița în 1997, conform Hotărârii de Guvern nr. 686 din 13 decembrie 1996 „cu privire la eternizarea memoriei dlui Alexandru Diordița”. În noiembrie 2015, Consiliul municipal Chișinău a luat decizia de a redenumi strada în cinstea compozitorului Eugen Doga.
Intenția autorităților de a transforma strada în una pietonală a apărut în februarie 2013. Începând cu 22 aprilie 2013, circulația automobilelor a fost interzisă, cu excepția riveranilor și vehiculelor de deservire, dar această regulă a fost însă încălcată încă un timp îndelungat. În mai 2013 s-a anunțat că un producător local și-ar fi asumat cheltuielile de 5 milioane de lei pentru reamenajare. Într-un final, cheltuielile au ajuns la 12 milioane de lei, agentul economic contribuind cu 3 milioane, iar restul banilor fiind alocați din bugetul municipal. Lucrările de amenajare au inclus instalarea unui pavaj de granit, a unei rețele de scurgere pluvială, a unor felinare noi, cât și alte modificări cosmetice și decorative.Transformarea în stradă pietonală a durat doi ani, darea în exploatare fiind amânată de mai multe ori.
Inaugurarea străzii pietonale a avut loc în 2014. Presa a raportat în repetate rânduri despre calitatea proastă a pavajului de granit.
În anul 2023 partea centrală a pavajului a fost înlocuită cu clape gigantice de pian, pentru ca pietonilor sa le fie mai comod să se deplaseze.

Conacul Catargi
Pe acest loc cândva se afla o casă mai veche, care ajungea în stăpânirea căminarului Iordache Catargi (1797-1871), care a[..]
Conacul Catargi
Pe acest loc cândva se afla o casă mai veche, care ajungea în stăpânirea căminarului Iordache Catargi (1797-1871), care a ridicat între anii 1853-1854 edificiul dat. Arhitectul clădirii se consideră a fi Henrik Filip Lonsky, de origine austriac. Fațadele au o arhitectură în spiritul eclectismului pe baza schemei compoziționale a clasicismului, cu folosirea formelor gotice, baroce și a celor orientale, ale așa-zisului stil „Empire turque”. În anii interbelici aici s-a aflat sediul unui obiectiv al Ministerului Apărării Naționale. Casa a suferit distrugeri esențiale în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiind refăcută în 1948 după câteva imagini vechi, care s-au mai păstrat. Conacul este compus din casa principală, un corp de casă, un corp de casă de locuit secundar, totul fiind înconjurat cu o incintă de piatră cu o poartă monumentală a intrării de onoare și cu o poartă de serviciu din partea străzii pietonale E.Doga.
La momentul actual aici se află sediul Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău.
*******************************
Una dintre cele mai culte femei din Basarabia a fost Olga Catargi (15.03.1850 – 4.09.1917), cunoscută în epocă ca moşiereasă şi o generoasă filantroapă.

Ruinele sinagogii funerare Beit Taara
Sinagoga funerară (Beit Taara – literal – Casa purificării) este locul în care defuncții erau spălați înainte de înmormântare. Această[..]
Ruinele sinagogii funerare Beit Taara
Sinagoga funerară (Beit Taara – literal – Casa purificării) este locul în care defuncții erau spălați înainte de înmormântare. Această sinagogă se află în vechiul cimitir evreiesc din sectorul Sculeni. În prezent, se află într-o stare de degradare avansată.
Se consideră ca a fost construită în mijlocul sec.19

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău a fost formată conform Hotărârii Guvernului R. S. S. Moldovenești din 16[..]
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău a fost formată conform Hotărârii Guvernului R. S. S. Moldovenești din 16 august 1940, cu denumirea inițială Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat, care în 1955 a fost redenumit Institutul Pedagogic de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău. În anul 1992, în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 330 din 21 mai “Cu privire la reorganizarea sistemului învățământului universitar”, Institutul este reorganizat în Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău.
În corespundere cu ordinul Ministerului Învățământului din 20 iulie 1946, pe lângă Institut a fost formată aspirantura, care pregătea specialiști în domeniul filologiei, istoriei, matematicii, fizicii, botanicii etc.
În anul 1948 în Institut a început pregătirea specialiștilor la limbile engleză și franceză. În legătură cu necesitatea pregătirii pedagogilor de cultura fizică, în anul 1949 a fost deschisă Facultatea de Cultură Fizică. În anul formării, Institutul întrunea cinci facultăți: Istorie și Filologie, Fizică, Matematică, Biologie, Geografie.
Astăzi, Universitatea întrunește 5 facultăți. Pe parcursul ultimilor zece ani de activitate, Universitatea și-a lărgit considerabil profilul de pregătire a profesorilor școlari, a fost reînnoit nomenclatorul specialităților și au fost revăzute planurile de învățământ. Facultățile Universității pregătesc cadre didactice la peste 130 de programe de studii. Universitatea dispune de cadre didactice și științifice de o înaltă calificare.

Academia de Studii Economice din Moldova
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului[..]
Academia de Studii Economice din Moldova
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova. Drept bază au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat – „Economie”; „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.
Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.
În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău, iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”, fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).
În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.
Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.
În prezent, Academia de Studii Economice din Moldova constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.
ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită dintr-o bibliotecă ştiinţifică, un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă, câteva centre de formare continuă şi consultanţă, alte subdiviziuni, 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern; 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii; un complex sportiv modern; 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet; un centru curativ-consultativ; o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.
ASEM este un brand cu care se mândresc peste 38 mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 13,5 mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, activează 31 de doctori habilitaţi şi peste 204 doctori în ştiinţe.

Castelul-închisoare
La începutul secolului al XIX-lea, Chișinăul, devenind centrul provinciei Basarabia, a început să se dezvolte rapid. Au fost construite case,[..]
Castelul-închisoare
La începutul secolului al XIX-lea, Chișinăul, devenind centrul provinciei Basarabia, a început să se dezvolte rapid. Au fost construite case, au fost înființate instituții, a crescut simțitor numărul populației. O închisoare însă nu exista. În schimb, erau mai multe сorpuri de gardă împrăștiate prin tot orașul, care erau folosite pentru a ține în arest militari sau pentru sentinele și totodată servea drept temniță pentru alți arestați, cu timpul însă acestea au devenit din ce în ce mai ineficiente. A fost luată decizia ca problema să fie remediată. Astfel, deja în anul 1834 proiectul temniței de la Сhișinău era gata, fiind elaborat de Giorgio Toriсelli, originar din Elveția. Acest arhitect era mai bine cunoscut la Odesa, unde сreațiile sale încă mai constituie adevărate bijuterii arhitecturale ale orașului. Chișinăul s-a dovedit însă a fi mai puțin norocos, o altă clădire proiectată de Toricelli, Biserica Luterană, a fost distrusă în anii 1960.
Toricelli a propus un proiect foarte neobișnuit, care a fost aprobat. Construcția a început în anii 1840 și s-a încheiat în anii 1850.
Construcția castelului avea forma unui pătrat, laturile căruia erau orientate spre părțile lumii. Chiar și această poziționare era neobișnuită, deoarece rețeaua de străzi proiectată la acel moment era orientată altfel. Drept urmare, castelul părea și mai impunător, pe fiecare dintre străzile din cartierul în care se afla, se vedea cîte unul din turnurile mari și rotunde. Înălțimea turnurilor era mai mare de 20 de metri, cel mai important fiind cel de pe strada Sadovaia (actuala Bernardazzi). Turnurile rotunde mari erau completate cu turnuri mai mici, dreptunghiulare. Din cauza aspectului său neobișnuit, închisoarea era deseori numită „Bastilia de la Chișinău”. Turnul principal al Castelului era vizibil diferit de celelalte, unul dintre crenelurile sale era făcut sub forma unei cruci, și nu întîmplător – acolo era biserica închisorii.
La închisoarea din Chișinău erau închiși mulți prizonieri celebri. Unul dintre cei mai renumiți a fost G. Kotovschi, care a reușit să evadeze de aici. Istoria Castelului a continuat chiar și atunci cînd țara s-a aflat în componență României, în perioada interbelică.
Vechiul Castel al Închisorii nu le-a servit mult timp noilor autorități sovietice. Cutremurul catastrofal din noiembrie 1940 a avariat grav clădirea. Războiul, care a urmat, a împiedicat restabilirea acestuia, ceea ce a dus și mai mult la ruinarea acestuia.
După război, puține au rămas din Castelul de altădată. Dar din moment ce se făcea simțită nevoia unei închisori, pe locul Castelului a fost construită o închisoare nouă, pe care o avem și în prezent. Au fost construite clădiri noi, aproape întregul cartier a fost înconjurat de un nou zid înalt cu turnulețe. Complexul nu se face remarcat prin rafinament și stil (caracteristici ale vechiului Castel) și nu constituie, cu siguranță, o bijuterie arhitecturală pentru această parte a Chișinăului.
Intrarea în aceste clădiri și explorarea lor este un lucru extrem de dificil. Dar fotografiile făcute în interiorul închisorii sînt și mai greu de obținut. Turnul principal al castelului a fost păstrat, nu foarte bine însă, acesta pierzînd jumătate din înălțimea sa. Chiar și turnurile inferioare pătrate adiacente au ajuns pînă în zilele noastre, ce-i drept, nu în întregime.
În prezent aici se află Penitenciarul nr.13.

Pictură murală „Peretele Gloriei”
„Peretele Gloriei” este denumirea picturii murale, care a fost realizată timp de 2 săptămâni de către trei artiști plastici, la[..]
Pictură murală „Peretele Gloriei”
„Peretele Gloriei” este denumirea picturii murale, care a fost realizată timp de 2 săptămâni de către trei artiști plastici, la inițiativa pictorului Radu Dumbravă. Regele dacilor, Decebal, a fost pictat pe peretele unei uzine de pompe, situată pe bulevardul Decebal 3. A fost nevoie de 60 litri de vopsea pentru a săvârși lucrarea. Pictura a fost realizată în anul 2017, luna august.

Complexul memorial ”Cimitirul Eroilor”
Complexul memorial Cimitirul Eroilor, cunoscut în diferite epoci ca Cimitirul Eroilor, Cimitirul de Onoare sau Cimitirul militar românesc, este un monument istoric amplasat pe bd.[..]
Complexul memorial ”Cimitirul Eroilor”
Complexul memorial Cimitirul Eroilor, cunoscut în diferite epoci ca Cimitirul Eroilor, Cimitirul de Onoare sau Cimitirul militar românesc, este un monument istoric amplasat pe bd. Decebal 17 în Chișinău. Aici au fost înmormântați soldați de diferite etnii participanți ai celor două războaie mondiale.
Cimitirul a apărut în 1918, la sfârșitul primului război mondial. Acolo erau înmormântați soldații căzuți pe câmpul de luptă, iar în anii următori și veteranii războiului. Soldații înmormântați erau de diferite naționalități: români, ruși, cehi, polonezi, francezi, austrieci, maghiari etc. În perioada interbelică, pe teritoriul cimitirului a fost ridicată o capelă în memoria legiunii cehe. Cimitirul purta denumirea „cimitirul eroilor” până la intrarea Basarabiei în URSS, când a fost redenumit în Krasnodonskii. În anii 1927–1938, cimitirul a fost amenajat de către Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. În acest loc au fost înmormântați și ostașii căzuți în cel de-al doilea război mondial în luptele din vara anului 1941. De asemenea, unele surse menționează că un număr neidentificat de prizonieri de război, originari din Germania, Austria, Italia și alte țări, au fost înmormântați în același cimitir.
La acel moment, cimitirul avea o suprafață de 2,4 ha. Accesul în cimitir se făcea printr-o intrare monumentală, compusă dintr-o scară de șase metri lățime cu 50 de trepte și un portal arhitectonic la bază constituit din doi piloni din beton armat, înalți de 10 metri, purtând fiecare câte un vultur cu aripile desfăcute. Coloanele dominau o piață vastă semicerculară, înconjurată de ziduri și ornamente. De forma unui poligon neregulat, cimitirul avea în centru o capelă veche în stil bizantin, în jurul căreia au fost amenajate șase parcele de morminte. Scările erau unite cu capela printr-o alee..
După 1944, capela a fost distrusă, iar terenul cimitirului a fost nivelat cu buldozerul. În timpul acestui proces, au fost deshumate neintenționat mai multe morminte, scoțând la suprafață oseminte și diferite obiecte personale (ceasuri de mână, cutii de țigări, pumnale etc.). În 1959 a fost demolat ce a mai rămas din cimitir, cu excepția coloanelor de la intrare, pentru ca în 1961 să fie ridicat Institutul de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril Draganiuc”. Fundamentul capelei a fost păstrat și în acel loc a fost amenajată o terasă pentru odihna bolnavilor. La începutul anilor 1990, când spitalul nu mai funcționa, pe fundamentul fostei capele a fost instalată o cruce de lemn cu inscripția „Glorie eroilor Armatei Române”, inițiativă a politicianului Gheorghe Ghimpu. Spitalul a fost demolat la sfârșitul anului 2007. la scurt timp după ce a ajuns în proprietate privată.
În Cimitirul de Onoare din Chișinău au fost înhumați 1645 de ostași, printre care 431 români (66 în morminte, 365 la criptă), 234 ruși (27 în morminte, 207 la criptă), 29 austrieci, 39 cehi, 35 francezi și 6 polonezi căzuți în Primul Război Mondial, cât și 96 militari români căzuți în al doilea război mondial. În jurul capelei erau amenajate șase parcele cu 136 de morminte în care au fost înhumați 202 eroi și două cripte cu 572 de eroi români și ruși neidentificați.
În 2013, Asociația republicană a participanților la războaie (ARPR) a declarat că a reușit să identifice circa 200 de morminte din cele peste 3000 care au existat la sfârșitul anilor 1940 în complexul memorial. Este vorba de 89 morminte românești rămase intacte din timpul celui de-al doilea război mondial, mormântul militarului italian Alciro Deviani (decedat în octombrie 1941) și 36 de morminte ale soldaților sovietici care au murit în infirmeriile din Chișinău. Printre cei înhumați în cimitir se numără și două surori de caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial. Conform ARPR, la „Cimitirul Eroilor” ar fi înmormântați prizonieri germani și maghiari care au făcut parte din detașamentele de construcții ale NKVD în timpul reconstrucției capitalei după război. Actualmente, se organizează regulat acțiuni de salubrizare a teritoriului și slujbe de pomenire a celor înmormântați.
În prezent este în proces de reabilitare.

Locomotiva cu abur
Locomotiva cu aburi din Gara Feroviară Chișinău atrage întotdeauna ochii și curiozitatea turiștilor. Pe ea se află o plăcuță comemorativă pe care se[..]
Locomotiva cu abur
Locomotiva cu aburi din Gara Feroviară Chișinău atrage întotdeauna ochii și curiozitatea turiștilor. Pe ea se află o plăcuță comemorativă pe care se poate citi următorul text:
„Construită de uzina Czegelski (în numele lui Iosif Stalin) în 1950. Număr de fabrică 1469.
Inscripția de pe partea laterală a locomotivei: „A funcționat în traficul de marfă și la împingerea trenurilor pe tronsonul Ungheni-Chișinău-Ungheni până în 1968”.
Marcajele de pe rezervoare indică anul de construcție a locomotivei – 1950, orașul Poznan.
Primele vagoane de cale ferată cu marca Czegelski au fost produse în 1921. Iar în 1926 a început producția de locomotive cu abur. Până în anul 1958 fabricile Czegelski au fabricat circa 2627 de locomotive cu abur. Dacă vorbim despre vagoane, în toată această perioadă au fost produse 7500 de vagoane, care puteau rezista la temperaturi de până la minus 50 de grade.
Această uzină produce și astăzi vagoane și locomotive de înaltă calitate.
Ce s-a întâmplat pe 28 iunie 1956 în Poznan?
În această zi, muncitorii fabricii au ieșit în stradă pentru a protesta față de condițiile de muncă și de salarizare. Acest eveniment a fost numit Iunie de la Poznań sau Protestele de la Poznań din 1956 (în poloneză: Poznański Czerwca 1956, cunoscută și sub numele de Revolta de la Poznań din 1956), și a fost prima grevă generală din istoria Republicii Populare Poloneze.
Mii de oameni s-a adunat în centrul orașului, în apropierea clădirii poliției secrete a Ministerului Securității Publice. La început, evenimentul a fost ordonat, dar apoi evenimentele au scăpat de sub control și au izbucnit revolte în centrul orașului, provocate de ciocnirile dintre forțele de securitate și demonstranți. Muncitorii au distrus clădirea comitetului orășenesc al PORP și au luat cu asalt închisoarea, eliberând deținuții politici.
Potrivit diferitelor rapoarte, între 57 și 74 de persoane au fost ucise în conflict, iar aproximativ 500 au fost rănite (inclusiv personalul militar).
Inițial, 323 de persoane au fost arestate, iar 154 au fost judecate. 37 de deținuți au apărut în sala de judecată, majoritatea pentru acuzații penale. În cele din urmă, doi au fost eliberați, patru au primit pedepse cu suspendare, 23 de persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și șase ani, dar toți, cu excepția celor responsabili de uciderea polițistului, au fost curând eliberați.
La 21 iunie 2006, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a evenimentelor, Seimul Poloniei a declarat ziua de 28 iunie zi de sărbătoare națională în Polonia sub titlul „Ziua de comemorare a evenimentelor din iunie 1956 de la Poznan”.
Pentru a comemora aceste evenimente, în 2016, a fost creată o pictură murală, care reflectă istoria uzinei cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a evenimentelor.

Monumentul lui Hristo Botev
Hristo Botev Petkov (1848 – 1876) a fost un poet, publicist și revoluționar bulgar de excepție, eroul național al Bulgariei.[..]
Monumentul lui Hristo Botev
Hristo Botev Petkov (1848 – 1876) a fost un poet, publicist și revoluționar bulgar de excepție, eroul național al Bulgariei.
S-a născut la 6 ianuarie 1848 (25 decembrie 1847 ) în satul Kalofera, care la acea vreme, ca și restul Bulgariei, făcea parte din Imperiul Otoman, într-o familie săracă a unui învățător, traducător și educator, Botev Petkov (Botyo Petkov), în ziua de Crăciun și a primit numele Hristo. În secolul al XIX-lea, numele de familie bulgărești se formau din numele tatălui și, conform normelor lingvistice ale vremii, numele de familie Hristo suna ca „Botev” și se scria – „Botjov” (varianta – „Botjov”), scriitorul își semna lucrările – „Botjov”, conform normelor moderne, numele de familie se scrie și se pronunță – „Botev”.
În cei 29 de ani de viață n-a reușit să lase în urmă o moștenire literară mbogată (s-au păstrat vreo 20 de poeme în versuri), dar s-a remarcat prin faptul că a dat un exemplu de întruchipare concentrată a ideii revoluționare în formă artistică. Poeziile sale, precum și viața sa, se caracterizează prin fuziunea armonioasă a talentului pentru munca revoluționară cu talentul pentru creație artistică. Din acest motiv, numărul mic de poeme ale lui Botev, care au supraviețuit, au avut o influență importantă asupra dezvoltării literaturii bulgare. Poeziile sale s-au bucurat de o mare popularitate în rândul țărănimii: ele exprimau sentimentele revoluționare ale acesteia.
În timpul scurtei sale vieți, a luptat pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul turcesc. A vizitat Chișinăul de mai multe ori, după cum o dovedește și o placă comemorativă la intersecția străzilor Pușkin și Mitropolit Varlaam, pe clădirea fostului Hotel „Victoria”.
Monumentul marelui poet a fost ridicat la Chișinău în anul 1977, cu ocazia celei de-a 100-a aniversări a eliberării Bulgariei de sub jugul turcesc. Arhitectul este G. Solominov. Reabilitarea monumentului a fost realizată în 2023 și, la 31 octombrie al aceluiași an, a fost redeschis. Cuvintele poetului „Тоз, който падне в бои за свобода, той не умира”/ „Cel care a căzut în luptă pentru libertate, nu moare” – sunt gravate pe monument…

Vila lui Nazarov
Prima oară clădirea este atestată în anul 1900, când de la fraţii Ivan şi Nicolai Lebedev ajunge în proprietatea negustorului Iacob[..]
Vila lui Nazarov
Prima oară clădirea este atestată în anul 1900, când de la fraţii Ivan şi Nicolai Lebedev ajunge în proprietatea negustorului Iacob Nazarov. Mai știm că aici a locuit familia Adrianov, iar mai târziu este atestată și evreica Hana Epștein.
Primul lucru pe care îl observăm la acest monument de arhitectură sunt geamurile în formă de ”scoici”, care nu sunt atât de frecvente la clădirile din Chișinău, sau sunt de dimensiuni foarte mici. Aici însă scoicile acoperă tot arcul ferestrei. Apoi intrarea acestui imobil care este precedată de două coloane – în arhitectura italiană se mai numește și ”serliana”. Acest element e și mai rar întâlnit la clădirile noastre.
În afară de stilul arhitectural unic e un monument care cel mai probabil ascunde multe istorioare urbane și multe informații despre care încă nu cunoaștem. În unele arhive găsim ceva informații din perioada sovietică. În 1983 devine sediul Centrului de Sănătate Publică (al RSSM) conform unui contract de arendă între acesta și Ministerul Culturii de atunci. Ca să deschidem o paranteză în acest contract se specifică condițiile pe care le impunea Ministerul Culturii pentru arendarea acestui monument de arhitectură. De exemplu cum ar fi faptul că cei care arendează se obligă să protejeze imobilul, să nu intervină în niciun fel asupra fațadei acestuia, în caz contrar intervențiile vor fi lichidate, iar monumentul de arhitectură va fi readus la condițiile inițiale din bugetul arendatorului.
În afară de faptul că aici se afla sediul Centrului de Sănătate Publică, în subsolul clădirii se aflau câteva magazine. Unul din acestea se numea ”Vodka”.
Astăzi imobilul aparține unei persoane fizice, iar la momentul actual este într-un stadiu avansat de degradare.
*****************************************
Din legendele orașului
”…Cred că era o noapte friguroasă de ianuarie. Viscolea. Era târziu și oamenii casei se linișteau prin colțuri cu treburi mici de făcut la lumina lumânării. Cucoanele dădeau ultimele indicații bucătăreselor. Printre burghezia proaspătă de la Chișinău apăruse o modă nouă aduse de cucoanele care fusese la Paris – împodobitul bradului de Crăciun. Printre bârfe și câte un păhăruț, două de lichior de afine, femeile împodobeau pomul cu panglicile sclipitoare, lumânările colorate şi pachete cu tot felul de cofeturi.
Slugile aveau treabă până peste cap. Noaptea asta aveau să doarmă numai câteva ore. Într-o zi venea Crăciunul.
Cozonacii cu nucă au fost copți și se odihnesc sup prosoape. Porcul tăiat de Ignat sta acum în pivniță. Din acel porc pe masa de Crăciun gospodarii o să aibă cârnați, caltaboși și saltison. În noaptea asta bucătăresele o să mai sacrifice vreo două orătănii de prin curte, să mănânce cuconii și niște carne friptă caldă, când s-or întoarce de la Slujbă. După masă vor scoate carafele cu lichior și se vor drege cu clătite cu dulceață. Postul era ținut cu sfințenie, pentru curățirea sufletului, în timp ce casele se primeneau pentru primirea Domnului.
Copiii demult trimiși la culcare încă mai chicoteau sub plapume, mâine vor merge cu colinda. Împodobiți cu șalinci până peste nas, vor lupta cu zăpada din pâsle și gerul din obraji, dar vor veni acasă cu desagi plini de covrigi, mere și nuci.
Covrigăriile nu conteneau cu munca, și toate familiile cumpărau sute de covrigi ca să fie pregătiți pentru rândurile de colindători.
Frații Ivan și Nicolae Lebedev au ieșit din casă, lăsând trăsura și birjarul. Au luat-o pe str. Seminarskaya (acum Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni) până la str. Aleksadrovskaya și de acolo încă un cartier pe aceeași stradă până la Clubul Nobilimii (astăzi pe locul acestei clădiri stă cinematograful „Patria-Loteanu”), unde se adunau serile marea nobilime ereditară, diverşi funcţionari și negustori bogați. Tot acolo frații Lebedev l-au întâlnit pe negustorul Iacob Nazarov, un rus lipovinean pe care demult îl curtau. Acesta trebuia să cumpere vila urbană a fraților.
Vila era situată la intersecția străzilor Seminarskaya și strada Kaușanskaya (astăzi Columna 110). Un loc foarte bun aproape de Casa Eparhială și clădirile Mitropoliei (astăzi nu mai există), și Catedrala Nașterii Domnului.
Strada Kaușenskaya până nu demult era axa centrală a orașului. Această stradă stă fix la granița dintre orașul vechi, cu străzile lui încrucișate ca un păiengeniș, și mai sus de acea frontieră imaginară începea orașul nou. Peste parc mai la deal se întindea noua axă a Chișinăului, strada Milionaya (nume neoficial primit din cauza proprietarilor noilor construcții de pe această stradă care erau foarte înstăriți (azi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt)). Un loc taman perfect pentru un noveau riche cum era lipovineanul Nazarov care își croia drum în cercurile familiilor cu titlu din Chișinăul anilor 1900.
După câteva rânduri de pahare cu coniac și câteva schimburi de țigarete, bărbații au bătut palma. Nazarov a plecat cu promisiunea unei case în buricul târgului, iar frații Lebedev – cu o chilipirgeală bună.
E ziua Crăciunului. După Slujbă, în toate casele din Chișinău se întindea masa de sărbătoare cu fripturi de porc, sarmale și cozonaci. Mâncărurile însă nu erau gustate fără a se da de pomană în vecini și la săraci. Oameni ducând farfurii cu mâncare erau pe toate străzile. Cucoanele Lebedev au ieșit și ele să împartă cozonaci săracilor, și tot orașul deja știa că soții lor vânduse vila lipoveanului.
După masă copiii au ieșit la derdeluș, iar părinții pe la prieteni unde se petreceau. Seara, copiii plecau cu Steaua și feciorii cu Irozii. O sărbătoare a copilăriei.
Mult după Crăciun, Nazarov a intrat în casă cu drept de proprietate. Aici familia lui au avut o viață frumoasă, au făcut serate și au poftit cei mai de vază musafiri al acelor vremuri. A iubit casa și a îngrijit-o. În timpul războiului vila a fost deteriorată, dar în 1948 refăcută. Încă mulți ani după asta a stat falnică amintind trecătorilor despre frumoasa istorie a familiilor care au locuit-o …”(Autor – Anastasia Taburceanu)

Sinagoga Lemnaria
Clădirea fostei Sinagogi Lemnăria (sau a Lemnarilor) a fost ridicată în anul 1835 și mai bine de 100 de ani[..]
Sinagoga Lemnaria
Clădirea fostei Sinagogi Lemnăria (sau a Lemnarilor) a fost ridicată în anul 1835 și mai bine de 100 de ani a servit ca locaș pentru una dintre sinagogile centrale ale orașului. Astăzi, din clădirea originală s-a păstrat doar fațada.
După ce treceți poarta păzită, va aflați în curtea – KEDEM. Din 2005, această clădire modernă este centrul vieții evreiești din Moldova. Aici se află biroul Comunității Evreiești din Republica Moldova, Centrul Cultural Evreiesc KEDEM și mai multe organizații de caritate și de tineret evreiești. În perioada dificilă din punct de vedere politic și economic de după 1990, organizațiile de caritate evreiești precum Joint și Hesed au jucat un rol important în viața evreiască.
Sala sinagogii era inițial la parterul clădirii. Astăzi ea este folosită ca sală de teatru și concerte. Există mai multe vitrine în holul fostei sinagogi, cu exponate din istoria comunității evreiești, inclusiv mașina de scris a lui Ihil Shraibman, celebru scriitor idiș. În fața KEDEM-ului, chiar vizavi, se află biblioteca evreiască. La intrare se află o placă comemorativă lui Ichil Shraibman, care a murit în 2005. El a fost înhumat la Cimitirul Evreiesc sin capitală…

Scara Cascadelor
Scara Cascadelor, un simbol al capitalei din parcul Valea Morilor a fost construită încă în anii 50 ai secolului trecut[..]
Scara Cascadelor
Scara Cascadelor, un simbol al capitalei din parcul Valea Morilor a fost construită încă în anii 50 ai secolului trecut şi era locul preferat pentru promenade al tinerilor, mai ales al celor îndrăgostiţi. Lăsată în paragine după destrămarea URSS-ului, scara a fost reabilitată tocmai în 2016.
Arhitecţii oraşulul au lucrat la proiect luni în şir, adunând din puţinele imagini şi schiţe care s-au mai păstrat prin arhive. Structura scării era compusă din numeroase sculpturi, aşa că pentru a restabili detaliile, specialiştii au folosit chiar pozele din arhiva personală a chişinăuienilor.
Scara cu cascade are 218 scări, cu 18 mai mult decît renumita Scara Poteomkin din orașul Odesa.

Bustul lui M.Orlov
Mihail Orlov (1788 – 1842). Decembrist, general-maior al armatei ruse. Din 1820 – comandant al Diviziei 16 Infanterie, aflată pe[..]
Bustul lui M.Orlov
Mihail Orlov (1788 – 1842). Decembrist, general-maior al armatei ruse. Din 1820 – comandant al Diviziei 16 Infanterie, aflată pe teritoriul Basarabiei. Unul dintre organizatorii lojei masonice „Ovidiu-25”. A condus organizația decembristă din Chișinău. Bustul este instalat pe strada B.P. Hașdeu, în fața editurii „Litera”. Autori – sculptorul Y. Kanashin, arhitectul F. Naumov, 1975.

Bustul mareșalului Jozef Pilsudski
Un bust în memoria mareşalului Józef Piłsudski a fost instalat pe 20 noiembrie 2014 la intersecţia străzilor Mitropolit Petru Movilă[..]
Bustul mareșalului Jozef Pilsudski
Un bust în memoria mareşalului Józef Piłsudski a fost instalat pe 20 noiembrie 2014 la intersecţia străzilor Mitropolit Petru Movilă şi 31 August 1989, aproximativ în zona unde în anii interbelici era amplasat Consulatul Republicii Polone la Chişinău.
Jozef Pilsudski (1867-1935) a fost un revoluţionar şi om de stat polonez, primul şef de stat (1918-1922) al Poloniei renăscute şi fondatorul forţelor armate poloneze. Aflându-se în funcţia de prim-ministru al Poloniei, Józef Piłsudski a luptat pentru consolidarea independenţei ţării sale în alianţe cu puterile occidentale – în special cu Franţa şi Anglia – dar şi cu vecinii prieteni, România şi Ungaria. În perioada interbelică el a efectuat câteva vizite oficiale în România, în cadrul lor vizitând şi Basarabia.
În aprilie 1932 mareşalul J. Piłsudski a vizitat Chişinăul, unde s-a aflat timp de patru zile, pentru a-şi demonstra ataşamentul deplin faţă de aliatul său şi respingerea de către Polonia a pretenţiilor teritoriale referitor la Basarabia înaintate de către sovietici. Monumentul îl va comemora pe mareşalul Jozef Pilsudski, vizita pe care acesta a efectuat-o la Chişinău în perioada interbelică, şi va constitui un semn al relaţiei de prietenie dintre Republica Polonă şi Republica Moldova.
Bustul ilustrului om politic polonez a fost realizat de sculptorul moldovean Veaceslav Jiglițchi.

Monumentul lui Adam Mickiewicz
Monumentul marelui scriitor polonez, Adam Mickiewicz, a fost dezvelit pe 28 aprilie 2021, la biblioteca din Chișinău, care îi poartă[..]
Monumentul lui Adam Mickiewicz
Monumentul marelui scriitor polonez, Adam Mickiewicz, a fost dezvelit pe 28 aprilie 2021, la biblioteca din Chișinău, care îi poartă numele. Statuia a fost sculptată de cunoscutul artist Veaceslav Jiglițchi, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău, al Ministerului polonez de Externe și al antreprenorilor polonezi din Republica Moldova.
Personalitatea lui Adam Mickiewicz, considerat unul dintre cei mai buni poeți romantici polonezi din secolul al XIX-lea, reprezintă o valoare colosală pentru identitatea poloneză din Chișinău și republică.

Monumentul lui Papa Ioan Paul al II-lea
În faţa Catedralei Romano-Catolice „Providenţa Divină” din capitală, a fost dezvelit pe 21 august 2016, monumentul Sfântului Părinte Papa Ioan[..]
Monumentul lui Papa Ioan Paul al II-lea
În faţa Catedralei Romano-Catolice „Providenţa Divină” din capitală, a fost dezvelit pe 21 august 2016, monumentul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea (a.n. 1920 – a.m. 2005). Ceremonia a fost organizată de către Ambasada Republicii Polone la Chişinău şi Episcopia Romano-Catolică.
Monumentul îl înfăţişează pe Papa Ioan Paul al II-lea aşezat pe o bancă. Sculptorul Veaceslav Jigliţchi a executat lucrarea în doar două luni.
Papa Ioan Paul al II-lea, născut în Polonia, este primul papă de altă origine decât cea italiană şi s-a aflat în fruntea Bisericii Catolice din octombrie 1978 şi până la moartea sa, în aprilie 2005.

Kilometrul Zero
O plăcuță cu Kilometru Zero a fost instalată în noiembrie 2012, în centrul capitalei, în fața Oficiului Central Poștal. Este[..]
Kilometrul Zero
O plăcuță cu Kilometru Zero a fost instalată în noiembrie 2012, în centrul capitalei, în fața Oficiului Central Poștal. Este o versiune stilizată a rozei vânturilor, reprezentând distanțele față de alte capitale ale lumii de la Chișinău. Km Zero are o semnificație istorică, socială și una turistică pentru vizitatorii capitalei noastre. Indicatorul a fost confecționat din bronz și marmură. Pe plăcuță sunt scrise denumirile mai multor capitale și distanța până la ele. Arhitect – Victor Vieru.

Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici
Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în[..]
Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici
Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în parcul “Valea Morilor”, vizavi de Universitatea de Stat din Republica Moldova. A fost inaugurat în anul 1999, la aniversarea a 7 ani de trecere în nemurire al renumitului cuplu de muzicanți, cântăreți, compozitori și patrioți ai națiunii. Sculptor – Iurie Canașin.

Monumentul lui Vasile Alecsandri
Monumentul este amplasat în faţa Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din orașul Chișinău. A fost inaugurat în anul 1997, în[..]
Monumentul lui Vasile Alecsandri
Monumentul este amplasat în faţa Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din orașul Chișinău. A fost inaugurat în anul 1997, în memoria lui Vasile Alecsandri – poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, și membru fondator al Academiei Române. Sculptor – Ion Zderciuc.

Bustul lui Emil Loteanu
Este primul bust, inaugurat în memoria regizorului Emil Loteanu în anul 2011 pe Aleea Cineaștilor. Se află alături de cinematograful[..]
Bustul lui Emil Loteanu
Este primul bust, inaugurat în memoria regizorului Emil Loteanu în anul 2011 pe Aleea Cineaștilor. Se află alături de cinematograful “Patria”. În prezent cinematograful poartă numele regizorului, autor al multor filme nemuritoare… Autor – sculptorul Andrei Rizescu.

Sculptura triplă ”Echipajul”
În sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău găsim o sculptură frumoasă, pe nume „Echipajul”. A fost realizată în anul[..]
Sculptura triplă ”Echipajul”
În sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău găsim o sculptură frumoasă, pe nume „Echipajul”. A fost realizată în anul 2018 de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, cetățean de onoare al capitalei.
Triptihul reprezintă pilotul și două stewardese – cele mai importante persoane în asigurarea confortului și siguranței pasagerilor în timpul zborului.

Micul prinț a lui Antoine de Saint-Exupery
Este cel mai mic monument din Republica Moldova, de doar 11 cm înălțime, care a fost turnat în bronz și[..]
Micul prinț a lui Antoine de Saint-Exupery
Este cel mai mic monument din Republica Moldova, de doar 11 cm înălțime, care a fost turnat în bronz și așezat pe „planeta B-612” în anul 2018 – pe sfera num.23 de pe gardul din parcul “Valea Morilor”. Ideea aparține locuitorului capitalei, Igor Udușlivîi, care și a realizat-o.

Statuile îndrăgostiților pe strada pietonală
Un monument dublu, poate cel mai romantic din Chișinău, a fost instalat pe strada pietonală Eugen Doga pe 14 octombrie[..]
Statuile îndrăgostiților pe strada pietonală
Un monument dublu, poate cel mai romantic din Chișinău, a fost instalat pe strada pietonală Eugen Doga pe 14 octombrie 2017, de Hramul Orașului. Autor – sculptor Pavel Obreja.
Tot pe strada pietonală se află expoziția cu vânzare a obiectelor de artizanat, realizate de meșteri populari din țară.

Monumentul tinerilor skateri
La jumătatea lunii decembrie 2017, în Parcul Valea Morilor din сapitală a apărut o nouă sculptură urbană care înfățișează tineri[..]
Monumentul tinerilor skateri
La jumătatea lunii decembrie 2017, în Parcul Valea Morilor din сapitală a apărut o nouă sculptură urbană care înfățișează tineri skateri cu un câine. Autorul acestei compoziții este sculptorul Petru Glavan.
Monumentul, precum și cel instalat pe strada pietonală Eugen Doga, care înfățișează o pereche de îndrăgostiți, fac parte din proiectul „Sculpturi care privesc în ochi”.
Compoziția este formată din patru elemente: un băiat, o fată, un câine și un skateboard. Fata învață să meargă pe skateboard, iar băiatul o ajută să facă acest lucru. El o susține de mână pentru ca ea să nu cadă, iar între ei se află câinele.
Interesant este faptul că câinele a fost realizat de un alt sculptor – Vasile Sitar „după chipul” teckel-ului (câine -șoricar) a fostului ambasador al Poloniei în Moldova, dl Artur Michalski. Așa a fost imortalizat câinele în sculptură:).

Conacul urban Mimi
Vila urbană a lui Alexandru Mimi este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și[..]
Conacul urban Mimi
Vila urbană a lui Alexandru Mimi este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, amplasat în Centrul istoric, pe strada București, 106 A.
În 1870 Alexandru Mimi, tatăl viitorului gubernator al Basarabiei și al renumitului vinificator Constantin Mimi, construiește la Chișinău o vilă urbană cu 16 camere în stil neobaroc.
La începutul secolului clădirea a fost închiriată Direcției Accize a Guberniei Basarabia. În anul 1940 este atestată drept sediu al Spitalului de Copii. Actualmente vila lui Mimi este monument de arhitectură de însemnătate națională introdusă în registrul monumentelor de istorie și cultură a mun. Chișinău.
Constantin Mimi (n. 2 februarie 1868 – d. 17 aprilie 1935) a fost un om politic basarabean și vinificator, ultimul guvernator al Basarabiei – funcție deținută până în 1918. Și-a dedicat întreaga viață dezvoltării viticulturii dezvoltând una din cele mai vestite podgorii din Basarabia care îi poartă și astăzi numele. Constantin Mimi face parte din pleiada personalităților basarabene care au marcat, prin activitatea lor, destinul Basarabiei la începutul sec. XX.
Știați că: Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el, ajungând în scurtă vreme foarte răspândit în aceste locuri? Castelul gubernatorului – renumitul Castel Mimi din s.Bulboaca, r-l Anenii Noi, este în prezent unul din cele mai atractive perle de pe Ruta Vinului din Republica Moldova.

Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi[..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi și la comanda principesei Natalia Dadiani.
Până atunci, în acest loc era situată o proprietate imobiliară veche, pe care consilierul de stat Mitrofan Purișkevici a vândut-o Consiliului gimnaziului pentru fete. Dadiani a format și a condus această instituție până la decesul său în anul 1903. Clădirea a servit ca sediu pentru gimnaziul Nr.2 de fete până în timpul celui de-al II Război Mondial. În timpul războiului partea anterioară a fost puternic deteriorată.
După război a fost reconstruită și până în 1964 a servit ca sediu al Comitetului Central al partidului comunist al RSSM, după care devine Palatul pionerilor, iar aripa stângă găzduiește Societatea republicană „Știința”.
În 1976, în interiorul clădirii este amenajat Muzeul de istorie al partidului comunist al Moldovei. Pentru a extinde spațiul de expoziție, la dreapta clădirii a fost construită o aripă din două niveluri, simetrică cu cea din stânga.
În prezent în clădire se află Muzeul Național de Artă al Moldovei, care găzduiește un patrimoniu important de 39.000 de opera de artă.

Conacul urban Râşcanu-Derojinski
Conacul urban Râşcanu-Derojinski din strada Bucureşti, 62, a fost unul din cele mai frumoase monumente de însemnătate naţională, care, decenii[..]
Conacul urban Râşcanu-Derojinski
Conacul urban Râşcanu-Derojinski din strada Bucureşti, 62, a fost unul din cele mai frumoase monumente de însemnătate naţională, care, decenii la rând, a înnobilat centrul istoric al capitalei. Construită în anii ’70 ai secolului XIX, după proiectul arhitectului oraşului Alexandru Bernardazzi, casa boierească a aparţinut nobilei Ecaterina Râşcanu-Derojinskaia.
Despre Familia Rîșcanu se cunoaște că a fost unul dintre cele mai vechi neamuri de boieri din Moldova. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Rîșcanilor a fost pentru prima data pomenit într-un document istoric oficial care consemnează membri într-un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500. În prezent numele lor îl poartă un cartier din Chișinău – Rîșcani.
Clădirea avea două nivele, cu 18 camere şi anexe gospodăreşti. Suprafaţa totală a clădirii era de 2 924,3 m.p., iar a terenului de 1 766,3 m.p. La mijlocul secolului trecut, edificiul a fost transformat în sediul organului legislativ al R.S.S.M. – Sovietul Suprem, fiind construită o aripă nouă în formă de amfiteatru care respecta arhitectura generală. Mai târziu, clădirea a găzduit Societatea „Ştiinţa”.
În prezent edificiul începe cîte puțin să prindă o nouă viață…

Casa Kligman
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei[..]
Casa Kligman
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Pe la mijlocul secolului al 19-lea, soţia general-maiorului Maria Markiva, a construit la colţul cartierului, mărginit de strada Sfatul Ţării o casă într-un etaj după un proiect -model al timpului. În 1896 această proprietate a fost cumpărată de către negustorul Moisei Kligman, care a demolat vechile construcţii de la colţul străzii şi pe acest loc a ridicat la1898 o bijuterie arhitecturală. În perioada postbelică a fost unită cu casa Herţa, din vecinătate, printr-o galerie.
Face parte din cele câteva case, construite în stil neoclasic, care s-au păstrat în prezent în oraş. Se află la momentul actual într-o stare mai mult abandonată.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
S-a înființat la 10 octombrie 1920 din inițiativa câtorva personalitatăți în frunte cu Sergiu T.Niţă, (ministru al Basarabiei în guvernul[..]
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
S-a înființat la 10 octombrie 1920 din inițiativa câtorva personalitatăți în frunte cu Sergiu T.Niţă, (ministru al Basarabiei în guvernul României), Ştefan Ciobanu (membru al Academiei Române), scriitorii Nicolae N.Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici şi regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu.
Prima stagiune a fost deschisă cu spectacolul „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri. Această trupă a activat o singură stagiune, reuşind să joace peste 25 de premiere. În anul 1922, la cererea Ministerului Culturii din București este întocmit un proiect în vederea constituirii unei Trupe Permanente de Propagandă a Ministerului Artelor pentru Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Actorilor bucureșteni Vasile Leonescu şi Constantin Mărculescu li s-a încredințat reorganizarea Teatrului din Chișinău.
Timp de 10 ani directoratul Teatrului Național din Chisinău a fost asigurat de personalităţi marcante ca George Topârceanu, Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu. Actori de renume precum Emil Botta, Stefan Braborescu, Sergiu Cujbă, Mişu Fotino au însufleţit chipuri și forme la rampa primului teatru profesionist de la Chișinău.
Prin ordinul ministerial din anul 1935, pe motiv de lipsă de bani, Teatrul Naţional din Chișinău, alături de cele din Craiova şi Cernăuți, a fost inchis.
Dupa mai mulți ani, tocmai în 1994, Teatrul Național a fost redeschis cu numele de „Mihai Eminescu”. Într-un timp destul de scurt, colectivul Teatrului Naţional a montat circa 30 de premiere importante, care au cucerit nu doar publicul din Chișinău, ci și a câștigat numeroase premii la concursuri naționale și festivaluri internaționale.

Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu”
La 5 iulie 1957 Ministerul Culturii al RSSM A. Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de[..]
Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu”
La 5 iulie 1957 Ministerul Culturii al RSSM A. Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”, un document epocal pentru dezvoltarea ulterioară a acestei instituţii de prim rang a culturii naţionale. Evoluţia istorică a Teatrului de Operă moldovenesc începe calculul cronologic cu un 1 an înainte de semnarea documentului ministerial – din ziua montării primei opere naționale moldovenești, şi anume pe 9 iunie 1956 – opera „Grozovanul” de David Gherşfeld.
Teatrul a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Perioada inițială a format repertoriul și a cristalizat operele, perioada de dezvoltare a școlii canto academice a adus lumii nume inedite, ca, de exemplu primadona Maria Bieșu, care devine deținătoarea titlului de Prima Cio-Cio-San a lumii în 1967, la Concursul internațional al interpreților lirici în numele lui Miura Tamaki (la Tokio, Japonia).
În anul 1983 a avut loc premiera baletului naţional „Luceafărul”, pe motivele poemului lui Mihai Eminescu. „Luceafarul” este prima lucrare în genul de balet a compozitorului Eugen Doga.
În septembrie 1990, grație insistenței primei teatrului, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, întitulat „Învită Maria Bieșu”.
După decesul Mariei Bieșu în 2012, denumirea Festivalului s-a schimbat pe „Festivalul Internațional Maria Bieșu”. Astăzi Festivalul a devenit unul din principalele simboluri ale culturii din Republica Moldova, iar Chișinăul – una dintre capitalele muzicii de operă și balet din Europa.

Teatrul Verde
Teatrul Verde din Chișinău este o adevărată bijuterie atât pentru cetățeni, cât și pentru turiști, amplasat în parcul Valea Morilor[..]
Teatrul Verde
Teatrul Verde, numit cândva Teatru de Vară, a fost construit acum 60 de ani de către arhitecții A. Kolotovkin și T. Lomova.
Un teatru în aer liber cu o scenă frumoasă și sute de bănci reprezintă un exemplu perfect al arhitecturii sovietice a anilor 1960.
În fiecare parc mare din Uniunea Sovietică exista un număr mare de teatre de vară. Chișinăul, fiind una dintre cele mai verzi capitale din Europa, a fost un exemplu minunat în acest sens. Teatrele de vară erau scenele publice în care comunitatea locală putea vedea diferite spectacole de teatru, dansuri populare, concursuri de cântece. Fiecare era absolut liber să-și arate talentul sau pasiunea în fața comunității. Acum, după reabilitare, Teatru Verde găzduiește cele mai frumoase concerte cu interpreți de renume național și internațional.
Grație amplasării teatrului chiar în inima parcului Valea Morilor, este un loc perfect pentru organizarea tuturor evenimentelor în perioada caldă a anului.

Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”
Este unul din teatrele notorii din Chișinău. A fost fondat la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa[..]
Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”
Este unul din teatrele notorii din Chișinău. A fost fondat la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa unei echipe de actori, absolvenți ai Școlii de teatru „B.Șciukin” din Moscova, în frunte cu Petru Vutcărău. Dramaturgul Eugène Ionesco și-a dat personal acordul ca noul teatru să-i poarte numele, acest gest fiind profund simbolic. Regizorul și actorul Petru Vutcărău a fost primul regizor și director artistic al teatrului, actualmente fiind și directorul teatrului.
Noua trupă, numită deja Teatrul „Eugene Ionesco” se stabilește temporar în România, la Râmnicu-Vâlcea, unde li se oferă cazare și o scenă în care pot monta și prezenta spectacole. După 5 luni de lucru la Vâlcea, teatrul întreprinde primul său mare turneu, în cele mai mari orașe din România. În această perioadă teatrul, făcînd primii pași, cucerește premii la diverse festivaluri de teatru și înregistrează două spectacole din repertoriul său la Televiziunea Română.
În vara anului 1991 teatrul revine la Chișinău. Sediul său a fost temporar situat în diferite localuri, ca pînă la urmă, în februarie 2007, prin decizie guvernamentală, Teatrului „ Eugène Ionesco” i s-a acordat, în sfîrșit, un sediu propriu – clădirea fostului centru de agrement „Moscova”.

Casa lui Teodor Sabău
Situl arheologic numit „Ruinele Muzeului Bisericesc – Casa Episcopală – Casa lui Teodor Sabău” va fi inclus în Registrul Monumentelor[..]
Casa lui Teodor Sabău
Pe lângă faptul că obiectul va fi clasat ca monument istoric, proiectul de decizie prevede și posibilitatea continuării cercetărilor arheologice în zona Catedralei Vechi.
Ruinele edificiului au fost descoperite recent în centrul istoric al Chișinăului, în sectorul Rîșcani. În această zonă au fost descoperite și cercetate parțial fundațiile unor clădiri și trei structuri subterane din piatră demolate în anii 1960.
Teodor Sabău a fost căpitan al poliției de frontieră din județul Soroca. După pensionare, a locuit în casa sa din Chișinău până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Următorul proprietar al casei sale a fost mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Nu se știe încă dacă casa a fost cumpărată de mitropolit sau i-a fost dată în dar.
În 1808, Sabău a cumpărat un teren în județul Orhei de la boierul Dumitrache Clemente și l-a donat mănăstirii Curchi, una dintre cele mai bogate mănăstiri din teritoriul dintre Prut și Nistru la acea vreme. Mai târziu, donatorii, Teodor Sabău și soția sa, s-au călugărit și au luat numele de Filaret și Magnisia. Filaret s-a stabilit la mănăstirea Curchi, iar Magnisia la mănăstirea Tabera. Ei au acordat mănăstirii Curchi aproximativ 800 de desetine de pământ în limitele satului Pripiceni.

Teatrul Naţional ”Satiricus Ion Luca Caragiale”
Este un teatru de rezistență, militant, care a apărut într-un moment istoric de cotitură, în 1990, în etapa furtunoasă de[..]
Teatrul Naţional ”Satiricus Ion Luca Caragiale”
Este un teatru de rezistență, militant, care a apărut într-un moment istoric de cotitură, în 1990, în etapa furtunoasă de emancipare a conştiinţei naţionale și de demascare a ideologiei comuniste, proces care a avut drept finalitate istorică destrămarea imperiului sovietic şi proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova.
Cu certitudine, este primul teatru de satiră din republică, care a luat naştere şi dintr-o necesitate cultural-istorică, manifestînd un spirit novator şi combativ.
Mulţi regizori influenţaţi de cultura occidentală, abordează tot mai frecvent modalităţi inedite de exprimare artistică, propunîndu-şi să şocheze publicul.
Printre aceşti regizori se numără şi Sandu Grecu, fondatorul de facto al Teatrului SATIRICUS, care, după o stagiatură de doi ani la Teatrul „Satiricon” din Moscova, concepe într-o manieră regizorală inedită, primele spectacole ale tinerei trupe. Astfel, de la o montare la alta, de la un experiment artistic la o înscenare mai în spiritul tradiţiei se cristalizează stilul regizoral al lui Grecu şi, la modul general, maniera distinctă de joc a actorilor de la SATIRICUS.
În pofida faptului că de-a lungul celor mai mult de 30 ani de existenţă și-a schimbat de 4 ori sediul, trupa a realizat circa 70 de spectacole, unele dintre ele menţinîndu-se în repertoriu pe tot parcursul acestor ani. SATIRICUS este unicul teatru din spațiul românesc care a montat și are în repertoriul său activ toate piesele lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul Republican „Luceafărul”
Teatrul Republican ”Luceafărul” a fost fondat în anul 1960 ca teatru pentru copii și tineret. La 30 septembrie, prin ordinul[..]
Teatrul Republican „Luceafărul”
Teatrul Republican ”Luceafărul” a fost fondat în anul 1960 ca teatru pentru copii și tineret. La 30 septembrie, prin ordinul ministrului Culturii al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Arteom Lazarev și în conformitate cu hotărârea Biroului Comitetului Central și a Colegiului Ministerului Culturii, invocându-se ședința din 18 august 1960, s-a dispus redenumirea Teatrului pentru Tineret și Copii ”Licurici” în Teatrului pentru Tineret și Copii ”Luceafărul”.
Din 1960 până în 1991, ”Luceafărul” a fost cunoscut ca Teatru pentru tineret și copii, acest lucru fiind menționat în ordinul de fondare al instituției. În anul 1991, prin ordinul din 18 martie semnat de ministrul Culturii și Cultelor al Republicii Moldova, domnul Ion Ungureanu, Teatrului ”Luceafărul” i-a fost conferit statut de teatru dramatic și a fost redenumit în Teatrul Republican ”Luceafărul”, fiindu-i stabilit grupul II de remunerare a muncii pentru personalul de conducere.
Din 1991 până în prezent, instituția activează sub titulatura de Teatrul Republican ”Luceafărul”, aflându-se în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Și-a deschis pentru prima data ușile pentru cei mai mici spectatori ai săi pe 27 noiembrie 1992. Încă din momentul[..]
Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Și-a deschis pentru prima data ușile pentru cei mai mici spectatori ai săi pe 27 noiembrie 1992.
Încă din momentul înființării a fost plămădit ca un teatru pentru educarea copiilor în spirit național și pentru promovarea valorilor culturale ale neamului.
Ideea formării unui așa teatru le-a apartinut unui grup de oameni intelectuali ai timpului – primului primar de Chișinău după independență – dlui Nicolae Costin, regizorului Veniamin Apostol si actorului Victor Ştefaniuc. Cel din urmă a devenit mentorul și directorul artistic al teatrului, în care a activat timp de 18 ani, pînă la trecerea lui în nemurire.
Primele piese jucate au fost „Ivan Turbincă” şi „Evoluţie”, care s-au înscris perfect în spaţiul artei păpuşăreşti moderne, fapt pentru care teatrul a fost invitat de mai multe ori în turneuri peste hotare și la diverse festivaluri internaţionale.

Teatrul „Geneza Art”
Teatrul Geneza Art (TGA) este unul din teatrele independente din Republica Moldova. “Debutul” TGA a avut loc în ianuarie 2010[..]
Teatrul „Geneza Art”
Teatrul Geneza Art (TGA) este unul din teatrele independente din Republica Moldova. “Debutul” TGA a avut loc în ianuarie 2010 cu spectacolul “Floare albastră”, un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu pentru “îngerului său blond” poeta Veronica Micle.
Anul 2017, este perioada în care TGA îşi inaugurează stagiunea a VIII-a, având în palmaresul artistic circa 20 de spectacole montate, zece dintre care sunt incluse în repertoriul pentru stagiunea actuală.
Obiectivul prioritar al TGA este de a promova tinerii actori şi de a alege un repertoriu accesibil tuturor vârstelor, dar şi autentic, reieşind din amalgamul multicolor de stări şi situaţii pe care ni le oferă viaţa. Un teatru clasic, cu viziuni contemporane în deplinul sens al sintagmei.
Fiecare spectacol îşi are propria individualitate şi este conceput cu ambiţie de echipă, iar scenografia spectacolelor este o axă reprezentativă a Teatrului, marcând o stilistică şi o estetică nonconformistă şi personalizată.
TGA pledează pentru excluderea stereotipurilor din arta teatrală, este deschis pentru experimente teatrale curajoase de maximă actualitate.
Spectacolele TGA sunt premiate la festivaluri, nominalizate la „Gala UNITEM”, unele dintre ele transmise Companiei Publice Teleradio-Moldova (TRM) pentru difuzare la micile ecrane.

Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”/Teatrul fără nume
Istoria creării: Teatrul Republican pentru Copii şi Tineret a fost creat la 1 august 1989 de către marele om de[..]
Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”/Teatrul fără nume
Istoria creării:
Teatrul Republican pentru Copii şi Tineret a fost creat la 1 august 1989 de către marele om de teatru din Republica Moldova – Ion Sandri Şcurea. Din februarie 2018, teatrul se redenumește “Teatrul Fără Nume” și face parte din Centrul de Cultură și Artă “Ginta Latină”.
Ideea de a redenumi teatrul îi aparține regizorului șef, Mihai Țărnă. Prin această schimbare, teatrul și-a oferit șansa la o nouă viață și o nouă modalitate de comunicare cu spectatorul.
„Odată intrat în teatru, îți abandonezi numele și ai la dispoziție două ore pentru a fi un om fără nume, sau pentru a deveni altcineva. Noi alegem pur și simplu să fim. Nu intrăm în evidență, ci în amintire”…

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
Fondat tocmai în octombrie 1945, imediat după cel de-al II Război Mondial, teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” rămâne a fi[..]
Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
Fondat tocmai în octombrie 1945, imediat după cel de-al II Război Mondial, teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” rămâne a fi un centru cultural de excepţie, care prezintă spectacole pentru toate vîrstele. Teatrul şi-a început activitatea cu spectacolul «Foişorul» de S. Marşak, în cadrul relaţiilor culturale moldo-ruso-ucrainene, stabilite imediat după război.
Profesionalismul şi frumoasele tradiţii spirituale atrag anual în sala sa circa 100 mii spectatori, prezentînd peste 500 de spectacole – atît în ţară cît şi peste hotare. Timp de 75 ani, teatrul a montat peste 300 spectacole după cele mai renumite basme de H. – Ch. Andersen, Fratii Grimm, Carllo Collodi, A. de S. Exupery, J. Rodari, A. S. Puskin, N. V. Gogol, Mihai Eminescu, Ion Creangă. Se bucură de succes şi operele dramaturgilor moldoveni contemporani ca P. Cărare, Gh. Urschi, E. Plugaru, V. Grosu, L. Sobietschy, A. Strîmbeanu, I. Filip, V. Boldisor, Gr. Vieru.
În Teatru activează cu succes doua trupe – trupa de limbă română şi trupa de limbă rusă. Unele spectacole sunt traduse și în italiană, germană, spaniolă, franceză.
„Licurici” a educat generaţii întregi de tineri spectatori, cu valori importante omenești – binele, frumosul, sinceritatea. Papuşile de la „Licurici” spun povesti adevărate, purtînd de mină spectatorul prin lumea fermecată a basmului şi ficţiunii. Copiii şi vîrstnicii au admirat si aplaudat papusi de toate tipurile, umbre vii și măsti fermecatoare.
Directorul artistic, actorul și regizorul Titus Jucov, timp de 38 de ani s-a aflat la cârma teatrului, montând dramaturgie natională și universală, construind o imagine inedită colectivului său de creaţie.

Teatrul dramatic rus de stat „A.P.Cehov”
A fost înființat la 5 noiembrie 1934 la Tiraspol. Primul spectacol montat a fost „Ura” de S.Ialțev. În 1940 teatrul[..]
Teatrul dramatic rus de stat „A.P.Cehov”
A fost înființat la 5 noiembrie 1934 la Tiraspol.
Primul spectacol montat a fost „Ura” de S.Ialțev. În 1940 teatrul a fost mutat la Chișinău, unde în același an a prezentat spectacolul „Descătușarea”, de B.Lavreniov. În timpul celui de-al II Război Mondial teatrul a fost evacuat în Turcmenia, unde a montat spectacolele „Oamenii ruși” de C.Simonov, „Partizanii în stepele Ucrainei” de A.Corneiciuc, „Mașenica” de A.Afinoghenov, „Vinovați fără vină” de A.Ostrovskii, etc.
Reîntors în anul 1944 la Chișinău, teatrul montează piese din dramaturgia rusă clasică și contemporană.
Spectacole originale au fost montate după operele dramaturgilor moldoveni: „Cînd se coace poama” de P.Darienco (1960), „Izvorul frăției” de L.Corneanu (1964), „Și sub cerul acela…” de A.Busuioc (1980), „Anul morții – anul nemuririi” de I.Druță (1982), „Badea Cozma” după G.Malarciuc (1984).
Începînd cu 1985 în calitate de regizor-șef al teatrului a activat și regretatul Veniamin Apostol, maestru emerit al artei din RSS Moldovenești. Teatrul a întreprins numeroase turnee la Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Breansc, Krasnodar, Stavropol, spectacolele sale fiind înalt apreciate de publicul spectator.

Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor”
Teatrul dramatic rus a fost fondat în anul 1978 la Chișinău ca un teatru-studiou. În repertoriul teatrului se regăsesc piese[..]
Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor”
Teatrul dramatic rus a fost fondat în anul 1978 la Chișinău ca un teatru-studiou. În repertoriul teatrului se regăsesc piese contemporane ale dramaturgilor ruşi și europeni. Teatrul a fost remarcat şi îndrăgit de spectatori datorită repertoriului original şi unor actori tineri și talentați. Mulți dintre actorii de performanță ai teatrului au plecat pe parcursul anilor 1990 la diverse instituții teatrale din Rusia.
Timp de 30 de ani pe scena teatrului au fost montate peste 150 de spectacole din dramaturgia rusă şi universală. In 1995 Iurii Harmelin fondează Liceul municipal teatral, care devine un leagăn al tinerelor talente.
Cea de-a 33 stagiune teatrală (2010-2011) a început, din păcate, deja fără renumita actriţă – artistă a poporului Eugenia Todoraşco, care a jucat pe scena teatrului șapte ani la rând..
Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor” este organizatorul Festivalului internaţional al teatrelor de cameră şi spectacolelor de forme mici „Moldfest.Rampa.Ru”. Prima ediţie a Festivalului a avut loc în noiembrie 2009, întrunind 15 teatre din Moldova, România, Ucraina, Rusia, Belarus, Israel și Germania.
În 2020, Guvernul Republicii Moldova a aprobat decizia ca Teatrul Dramatic „S Ulițî Roz”/„Pe strada Trandafirilor” să poarte numele fondatorului său Iurie Harmelin.

Clădirea fostului gimnaziu pentru fete
Clădirea fostului gimnaziului pentru fete, fondat de baroneasa Iulia von Heyking (Gheiking) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, amplasat[..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete
Clădirea fostului gimnaziului pentru fete, fondat de baroneasa Iulia von Heyking (Gheiking) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, amplasat pe str. Alexei Mateevici, 85 din Chișinău, care, în prezent, se află într-o stare avansată de deteriorare.
Clădirea a fost ridicată în anul 1886, ca reședință a procurorului și omului politic Victor Schmidt. În 1914, la șapte ani de la moartea primului său proprietar, a devenit sediul nou al gimnaziu pentru fete, clădirea fiind închiriată de baroneasa Iulia von Heyking de la văduva fostului proprietar. În 1919, la un an după Unirea Basarabiei cu România, gimnaziul și-a pierdut dreptul la subvenția de stat. De atunci, principala sursă de venit pentru instituție a fost pensia soțului baroanei, Alexander von Heyking, participant la războiul ruso-turc din 1877-1878. Soții și-au investit aproape toate bunurile în dezvoltarea școlii. Datorită numărului în scădere de studenți dispuși să studieze în limba rusă, baroneasa a deschis cursuri de română în gimnaziu în 1927, care, începând cu 1929, a primit o subvenție de stat.
Școala a funcționat până în 1931, apoi a fost închisă și în clădire a fost deschis liceul public românesc „Alecu Donici”. La sfârșitul anilor ’30 a fost parte componentă a liceului industrial. În perioada sovietică aici s-a aflat sediul Sovietului Comisarilor Poporului ai RSSM, apoi, școala medie nr. 5. La începutul anilor ’90, clădirea a devenit tot mai pustie, și a fost abandonată în urma unui incendiu către sf. deceniului.
În decembrie 2009 clădirea istorică, deja în ruină, a fost vândută Ambasadei Germaniei în Moldova pentru suma de 1,5 milioane euro printr-o decizie specială a parlamentului moldovenesc, în scopul construirii noului sediu al ambasadei. Cu toate acestea, până în prezent, nu au fost efectuate careva lucrări, drept urmare, clădirea a ajuns într-o stare dezastruasă, iar reconstrucția și adaptarea acesteia au rămas o chestiune de planuri, deși partea germană a făcut rezervări că intenționează să recreeze edificiul conform aspectului istoric al fostului gimnaziu.
**********************
Edificiul a fost construit în două etaje, ridicat pe un plan unghiular, cu o aripă alungită în adâncul parcelei. Fațada principală are o compoziție simetrică, soluționată în spiritul clădirilor pentru instruire tineretului studios. Imobilul are un aspect monumental, fațada fiind dominată de un portic din patru coloane a ordinului doric, partea superioară a căruia prezintă un balcon, care întrunește și dubla funcție de tribună în cazul festivităților școlare. Clădirea era construită din materiale de calitate, ușile aveau mânere din bronz, iar sobele erau din faianță.
***********************
Iulia von Gheiking s-a nascut la 1858 in Sankt Petersbourg in familia generalului –locotenent Piotr Osipovici Șumleansky. Familia generalului Șumleansky se stabileste cu întreaga familie în Basarabia la scurt timp dupa ce Iulia Șumleanskyi absolvește institutul de fete nobile Smolinyi. Institutul Smolnyi este prima institutie de invatamint pentru fete din Rusia. A fost înființată încă pe timpul Ecaterinei a II-a și era unul dintre cele mai prestigioase locuri pentru studii din Rusia.
La Chișinău, Iulia Șumleansky il cunoaste pe baronul german Alexandru von Gheiking. Informatia din ziarul «Бессарабская жизнь» ediția din 25.01.1912, îl prezenta pe baronul von Gheiking drept participant al Razboilui Ruso-Turc din 1877-1878, precum si laureat al ordinelor: Sf. Stanislav si Sf. Ana de clasa a III-a. Tot acest baron, în rezultatul participarii in razboiul ruso-japonez din 1904-1905 se intoarce la Chișinău în grad de sublocotinent, premiat cu ordinul Sf. Stanislav de clasa a II-a, purtând arme din aur pe care erau incrustate cuvintele ”Pentru vitejie”. Baronul Alexandru von Gheiking se căsătorește cu Iulia Șumleansky, cu care vor avea împreună patru copii. Dragostea față de copii nu se va limita doar la copiii din familie. Așa că, la 1892 Baronesa von Gheiking construieste o grădiniță pentru copii. În decurs de 10 ani, baroneasa transforma aceasta gradinita într-o școală primară, iar în 1909 instituția devine gimnaziu pentru fete și este transferat în 1914 în sediul de pe A.Mateevici, 85. Alexandru moare în 1930, iar Iulia – peste 6 ani…
Familia von Gheiking a locuit într-o clădire foarte modestă, nu departe de gimnaziu, amplasatăpe pe str. Gavriil Banulescu -Bodoni 3 din Chișinău.

Casa Casso
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867,[..]
Casa Casso
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867, această proprietate a fost cumpărată de către soţia porucicului în rezervă Iulia Vichentievna Ianuşevski, care în 1869 a construit o casă cu subsol, autorul proiectului fiind arhitectul urban Alexandru Bernardazzi. La începutul lui 1870, casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897. În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabеne, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. În anii ’80 ai secolului trecut clădirea a fost amplificată.
Cea mai interesantă istorie a acestei case s-a petrecut în 1878, pe atunci proprietară era Elena St. Casso. După încheierea războiului ruso-turc, în subsolul clădirii s-a aflat în captivitate Osman Pașa – fostul comandant al Armatei Otomane, ce se predase iniţial la Plevna.

Clădirea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un[..]
Clădirea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un lot de pământ pentru construcţii individuale familiei consilierului de colegiu Ivan Monastârski, funcţionar la Consistoriul Duhovnicesc al Basarabiei. Casa a fost proiectată în două etaje, iar construcţia s-a efectuat în perioada 1835–1844.
Începând cu anul 1846 clădirea a fost închiriată Gimnaziului Regional din Chişinău care nu dispunea de local propriu. În 1863 gimnaziul s-a mutat în alt edificiu, iar clădirea a fost cumpărată de Seminarul Teologic din Chişinău, care timp de un an de zile a utilizat-o în scopul cazării studenţilor.
În 1864 casa a fost luată în arendă de cetăţeanul elveţian Charles Thomas Selonidenis, care a transformat căminul studenţesc în hotel. Așa apare renumitul hotel “Suisse” din Chișinău.
Hotelul “Suisse” a funcţionat până în anii celui de-al II Război Mondial.
De acest local este legată și biografia savantului-enciclopedist Bogdan Petriceicu-Haşdeu, a scriitorilor clasici români Constantin Stamati-Ciurea și Constantin Stere, a istoricului Nicolae Iorga, a cântăreţului rus Fiodor Şaleapin, a militantului politic francez Henry Barbusse. Toți ei au poposit la Chişinău cu diverse ocazii, fiind găzduiţi anume la Hotelul “Suisse”.
În înfăţişarea ei actuală, clădirea datează din anii 1946-1947, când a fost reconstruită din temelii după bombardamentele la care a fost supusă capitala în anii celui de-al II Război Mondial.
Proiectul pentru refacerea clădirii a fost elaborat de arhitectul E. R. Spirer sub conducerea academicianului A. V. Şciusev. Cu această ocazie, casa a suferit mai multe modificări, inclusiv i s-a adăugat și etajul trei.
În martie 1950, printr-o hotărâre a Comitetului orăşenesc, o parte din încăperile de la parter a fost pusă la dispoziţia bibliotecii municipale, aceasta coexistând în bună vecinătate cu Farmacia Nr. 77 şi cu librăria „Cartea academică”.
Din 21 iunie 1988 biblioteca poartă numele ilustrului om de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii.[..]
Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii. Este locul perfect pentru meditații, loc în care rămâi surprins de fantasticul peisaj cu o atmosferă de poveste.
A fost creat în anul 1991, în calitate de filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, iar în mai 1995, este inaugurat ca „Muzeul Satului” oglindind satul basarabean din sec. XVIII-XIX. Muzeul găzduieşte monumente de arhitectură populară.
Primul monument amplasat la muzeu, în 1995, a fost moara de vânt din satul Opaci, raionul Căușeni, care a fost distrusă într-un incendiu din anul 2001 și, deocamdată, nu a fost restabilită. La ora actuală, complexul muzeal se mândreşte cu cel mai vechi monument ecleziastic din Republica Moldova, biserica de lemn adusă din satul Hirișeni, cu scopul de a fi restaurată şi îngrijită. A fost construită în anul 1642 şi este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din ţară, având o înălţime de 27 de metri.

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția[..]
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția muzeului constă din peste 100 mii de exponate, printre care cărți, obiecte de artă, documente.
A fost inițial denumit Muzeul Republican de Literatură din RSSM. După deschiderea actualei Case a Scriitorilor în Chișinău, în cadrul acesteia, muzeului i-au revenit mai multe săli de expoziție, un subsol pentru păstrarea fondurilor, birouri pentru personal și o bibliotecă. Pe atunci, muzeul număra 35 angajați, printre care cercetători în trei secții științifice.
În 1983 a primit numele lui Dimitrie Cantemir. În 1990 este desființat ca muzeu și în 1991 devine Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”. În 1997 a fost redenumit în Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. Prin hotărâre de guvern este transformat în muzeu național începând cu 1 ianuarie 2013, trecând astfel din subordinea Uniunii Scriitorilor în cea a Ministerului Culturii, primind în același timp dreptul de a gestiona filiale sale. În 2015 a fost inaugurată Casa-Muzeu „Grigore Vieru” în satul Pererîta, iar în 2019 trece în subordinea muzeului și Casa-Muzeu „Alexandru Donici” din satul Donici.
Muzeul nu a fost înființat în baza unor colecții sau fonduri existente. Cele mai multe piese din fondul muzeului au fost acumulate între 1965 și 1991 în urma activităților de cercetare și colectare a manuscriselor, documentelor, cărților rare, periodicelor etc. de către echipa de muzeografi ai instituției. În anul 2019 muzeul număra 147 386 de piese, care includ pe lângă cărți și manuscrise un fond bogat de artă plastică, fotografii, casete audio, înregistrări video etc. Colecția de manuscrise este cea mai numeroasă, cu 28 000 de piese, fiind urmată de cea de cărți cu aproximativ 22 000 de volume din sec. XVI-XXI. Cea mai veche carte este o ediție a Beati Dionysii Areopagitae martyris inglyti de Sfântul Dionisie Areopagitul (1572). Pe baza exponatelor muzeului au fost amenajate casele-muzeu „Alexandru Donici”, „Constantin Stamati” și „Alexei Mateevici”. O bună parte a colecțiilor muzeului, însă, a fost nimicită deoarece nu era pe placul organelor comuniste, inclusiv o parte din patrimoniul adunat sub directorul fondator Gheorghe Cincilei.

Muzeul Zemstvei
Muzeul Zemstvei, inclus în Registrul monumentelor de arhitectură sub denumirea „Clădirea fostului orfelinat, mai târziu cârmuirea Zemstvei Guberniale a Basarabiei”,[..]
Muzeul Zemstvei
Muzeul Zemstvei, inclus în Registrul monumentelor de arhitectură sub denumirea „Clădirea fostului orfelinat, mai târziu cârmuirea Zemstvei Guberniale a Basarabiei”, este o clădire istorică amplasată în Chișinău, pe strada Alexei Șciusev 103. Reprezintă un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, compus din 4 edificii, care a fost introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. La moment nu funcționează ca muzeu.
În anul 1918, când Basarabia a intrat în componența României, Zemstva și-a încetat activitatea, clădirea devenind spațiu exclusiv muzeal până în 1932. Din 1932 până în 1938, complexul de clădiri a fost preluat de facultatea de agronomie a Universității din Iași.
După cel de-al II-lea Război Mondial, au existat planuri de a reamenaja muzeul, dar fără de succes. Acest lucru s-a întâmplat abia în 2010, când clădirea a trecut sub administrarea Muzeului de Etnografie, iar la intrare a fost instalată inscripția „Muzeul Zemstvei”. Una din cele patru clădiri a fost reabilitată (de la colțul cu strada Sfatul Țării) și servește în prezent ca sediu al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor .
Există planuri de reabilitare și restaurare a muzeului, dar ele încă nu sunt realizate.

Palatul Naţional „Nicolae Sulac”
Este o locație de concerte și festivaluri din centrul Chișinăului. Construcția Palatului a fost finalizată în 1972 și atunci a[..]
Palatul Naţional „Nicolae Sulac”
Este o locație de concerte și festivaluri din centrul Chișinăului. Construcția Palatului a fost finalizată în 1972 și atunci a fost numit Sala de Sesiuni, aici organizându-se spectacole de teatru și divertisment. A fost redenumit în cinstea cântărețului de muzică populară Nicolae Sulac (1936 -2003)

Fostul Sediu al Sfatului Țării
Edificiul, unde în anul 1918 s-a votat Unirea Basarabiei cu România, este astăzi sediul Academiei de Muzică, Teatru și Arte[..]
Fostul Sediu al Sfatului Țării
Edificiul, unde în anul 1918 s-a votat Unirea Basarabiei cu România, este astăzi sediul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Astăzi aici se formează tânăra generație de artiști: se joacă teatru, se învață regie și se fac repetiții, care durează uneori până la miez de noapte.
Acum peste 100 de ani pereții acestei clădiri au fost martorii unui eveniment istoric. Aici au răsunat discursurile Marii Uniri: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Basarabia, în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa, România”. Din 1917 și până-n 1919 în această clădire Sfatul Țării a făcut istorie.
Clădirea fostului Sfat al Țării a fost proiectată în anul 1902 de către arhitectul Vladimir Țâganco. Acolo s-a aflat Gimnaziul nr. 3 pentru băieți. Primul Război Mondial a transformat instituția într-un spital militar.
Clădirea a fost construită în stil clasicist francez. Aulele cele mai importante și sălile de festivități sunt amplasate la colțurile clădiri.
Privită din exterior, edificiul cu 2 etaje ce adăpostește astăzi Facultatea de Teatru, Film și Dans a Academiei pare a fi într-o stare bună. Afișele cu spectacolele studențești din scuar te îndeamnă să intri. Însă, odată pășite primele scări poți observa podelele găurite și tavanul modelat de ploi. Clădirea are nevoie de renovare, așa cum se întâmplă și cu celelalte edificii de importanță istorică și culturală din Chișinău…

Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi[..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi Beliugova. La un moment dat, acesta a trecut în gestiunea Zemstvei guberniale a Basarabiei. În martie 1880, Zemstva a achiziționat un lot de pământ, aflat la intersecția străzilor Gubernială și Podoliei (denumiri vechi), pentru ca la 24 mai 1881 să fie pusă piatra de temelie a gimnaziului. Construcția clădirii a durat doi ani, autorul proiectului și a devizului fiind G.F. Lonsky, iar supravegherea fiind asigurată de arhitectul Constantin Kurkovsky.
În prezent această clădire se află în administrarea Liceului „Gheorghe Asachi” din capitală.

Conacul urban al familiei Cheşco
Să relatăm întîi despre biografia reginei Serbiei – Natalia Cheșco-Obrenovic. Natalia s-a născut pe 15 mai 1859, la Florența, și[..]
Conacul urban al familiei Cheşco
Să relatăm întîi despre biografia reginei Serbiei – Natalia Cheșco-Obrenovic.

Memorialul Victimelor Fascismului
Acest monument trist, ca o așchie dureroasă a amintirolor, păstrată în timpuri, este lucrarea renumitului artist plastic, sculptor Aurel David.[..]
Memorialul Victimelor Fascismului
Acest monument trist, ca o așchie dureroasă a amintirolor, păstrată în timpuri, este lucrarea renumitului artist plastic, sculptor Aurel David. Amplasat în 1991, rămâne a fi o dovadă că ”nimeni nu se uită, nimic nu se uită”…
Este amplasat în sectorul Râșcani („Poșta Veche”) ai capitalei, pe locul de execuție în masă a moldovenilor, evreilor, romilor, rușilor în anii celui de-al II-lea Război Mondial.

Moara Roșie
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860[..]
Moara Roșie
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860 din lemn și avea un singur etaj. În 1884 a fost reconstruită din piatră, deja cu 3 nivele. După ce a fost revândută de mai multe ori, în 1890 moara a trecut în proprietatea negustorului Abram Levenzon, care a instalat un ascensor și a construit un magazin alături. În 1901, al treilea nivel a fost distrus de un incendiu. Cu un an mai târziu a fost refăcut, împreună cu încă un etaj și o mansardă de piatră. Etajele adăugate au fost căptușite cu cărămidă roșie (rezistente la foc), de unde provine și denumirea actuală de „Moara Roșie”.
Moara a fost dotată cu utilaj german performant pentru acei ani, fapt care i-a permis să funcționeze tocmai până în anii 1950. În epoca sovietică, clădirea morii a fost utilizată drept depozit.

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea[..]
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea Conservatorului de Stat din Chișinău, fondat în anul 1940, și a instituțiilor de învățământ muzical care și-au desfășurat activitatea la Chișinău începând cu anul 1919, când la inițiativa lui George Enescu a fost înființat conservatorul „Unirea”.
În forma ei actuală Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost instituită în baza reorganizării Universității de Stat a Artelor (înființată anterior, prin comasarea Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu” și a Institutului de Stat al Artelor în 1999) la 1 septembrie 2002.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a Republicii Moldova pregătește specialiști în următoarele domenii:
Arte Plastice, Culturologie, Design, Multimedia, Muzică, Teatru

Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică,[..]
Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică, Geologie și Pedologie, Istorie și Filologie, Biologie, Chimie. În cadrul celor 12 catedre activau 35 cadre didactice. Printre inițiatorii fondării universității se numărau Macarie Radu și Mihail Pavlov.
În 1969, Universitatea de Stat din Republica Moldova a aderat la Asociația Internațională a Universităților ca membru plenipotențiar. Prestigiul USM pe arena internațională a fost consolidat și de cei 14 oameni iluștri de știință și cultură din 9 țări ale lumii, cărora li s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al USM. Universitatea de Stat din Republica Moldova a încheiat peste 60 de acorduri de cooperare în domeniul învățământului și științei cu centre universitare din 25 de țări. La USM și-au făcut studiile tineri din circa 80 de țări ale lumii.
Pe parcursul anilor au fost înființate și alte facultăți și structuri decât cele inițiale:
Facultatea de Economie (1953, 2002);
Facultatea de Drept și Facultatea de Inginerie și Tehnică (1959);
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (1964);
Facultatea pentru instruirea studenților străini (1967);
Centrul de Calcul (1973);
Facultatea de Jurnalism (1980);
Biblioteca Centrală Universitară și Facultatea de Filozofie și Psihologie (1994);
Facultatea de Științe Politice (1995).

Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea[..]
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea și salvarea moștenirii culturale scrise. Biblioteca funcționează în conformitate cu principiile directoare UNESCO referitoare la acest tip de biblioteci; și face parte din componența Bibliotecii Digitale Europene. Biografia ei începe la 22 august 1832, dată la care a avut loc inaugurarea Bibliotecii Publice Guberniale a Basarabiei. În prezent, Biblioteca Națională este unul din obiectivele de valoare deosebită ale patrimoniului național și prezintă tezaurul moștenirii culturale scrise și imprimate a Republicii Moldova. Biblioteca asigură accesul publicului larg la colecțiile sale în scop de cercetare, studiu și/sau informare. Este accesibilă tuturor cetățenilor care au atins vârsta de 14 ani.

Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău. Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor,[..]
Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău.
Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor, parcul a avut mai multe denumiri – Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea), Parcul Aleksandr Pușkin, Grădina Publică Orășenească. Denumirea actuală parcul a primit-o în anii ’90 ai secolului al XX-lea, imediat ce Republica Moldova a obținut independența.
Timp îndelungat parcul a fost înconjurat de un gard de nuiele. La propunerea arhitectului A.Bernardazzi, a fost decis ca parcul să fie împrejmuit cu un gard de fontă, care a fost montat în anii 1868 – 1869, păstrându-se până în zilele noastre.
Parcul are 7 intrări pe întreg perimetrul său. În parc cresc aproximativ 50 de specii de arbuști și arbori, unii dintre ei au atins vârsta de aproape 200 de ani, inclusiv un salcâm gigant.
În diferite timpuri, în parc au existat mai multe piscine cu havuzuri, monumente și sculpturi, cafeneaua pentru copii „Guguță”, tabla de onoare a oraşului. Dintre cele 4 havuzuri de odinioară, în prezent funcționează doar unul, cel central.
În anul 1885 în Grădina Publică a fost inaugurat monumentul poetului rus A.S.Pușkin, astăzi considerat cel mai vechi bust păstrat în oraș.
În anul 1958 a fost pusă piatra de temelie a Aleii Clasicilor literaturii române. La început, aleea a fost alcătuită din 12 busturi ale clasicilor, turnate din bronz și instalate pe postamente din granit roșu poleit. În zilele noastre Aleea Clasicilor numără 29 de busturi ale personalităților remarcante, iar pe alei se desfășoară diverse manifestări culturale.
Una dintre cele mai importante capodopere ale parcului este monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, realizat de sculptorul A.Plămădeală și arhitectul A.Bernardazzi. A fost inaugurat în 1928, atunci când s-a celebrat aniversarea de zece ani de la Marea Unire din 1918.
Una din intrările în parc este păzită de doi lei din marmură. Istoria lor este un adevărat mister al parcului central. Există doar zvonuri cum că aceștia au aparținut unui conac boieresc, dar după distrugerea acestuia, în timpul celui de-al II Război Mondial, monumentele au fost aduse și instalate în Grădina Publică.

Aleea Pictorilor
Aleea Pictorilor se află la marginea Scuarului Catedralei, alături de Strada Pietonală „Eugen Doga”. Este un proiect municipal, elaborat în[..]
Aleea Pictorilor
Aleea Pictorilor se află la marginea Scuarului Catedralei, alături de Strada Pietonală „Eugen Doga”. Este un proiect municipal, elaborat în anul 2021. De-a lungul aleii au fost amenajate 20 de suporturi de beton, cu lățimea de 3 metri fiecare, care servesc drept vitrine pentru pictori. Standurile au carcase metalice rezistente. Autorul proiectului de amenajare a Aleii Pictorilor de pe str. Columna este arhitectul Alexandru Sava.

Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei. După cel de-al II Război Mondial,[..]
Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei.
După cel de-al II Război Mondial, scuarul a fost grav afectat, iar în câțiva ani a fost renovat și a purtat mulți ani denumirea de Parcul Biruinței. Pe teritoriul parcului au fost sădiți copaci, arbuști și au fost amenajate paturi de flori.
În prezent, suprafaţa scuarului constituie doar 9 hectare din cele 12 hectare inițiale.
Perla arhitecturală o constituie Catedrala Metropolitană care, împreună cu Clopotnița și Arcul de Triumf, formează renumitul ansamblu istoric important al capitalei.
În timpurile URSS, în anul 1962, conform ordinului personal al N. Hrușciov, Clopotnița a fost aruncată în aer de către autorități sub pretextul de a nu fi folosită ca punct strategic pentru lunetiști. În locul Clopotniței s-a construit un havuz, iar în interiorul Catedralei mulți ani a activat Sala de expoziţii a Ministerului Culturii al RSSM.
În 1998 Clopotnița a fost reconstruită după imaginile de epocă, făcând parte din acest minunat complex arhitectonic.
Partea centrală a parcului reprezintă un spațiu mare deschis, iar aleile laterale sunt prevăzute pentru vizitatorii care caută umbră. În parc sunt mulți arbori și arbuști decorativi, mulți dintre ei depășind centenarul. Acest spațiu a devenit locul principalelor manifestații cu prilejul sărbătorilor oficiale naționale și religioase.
Scuarul Catedralei este locul pe care îl va îndrăgi orice turist și oaspete al capitalei.

Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important[..]
Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important pentru toți locuitorii orașului şi este un bun filtru natural al aerului. Este unul dintre cele mai preferate zone pentru fotografiere ale orășenilor. Dendrariul a fost luat sub ocrotirea statului la 16 iulie 1998.
Parcul este parte componentă a Asociaţiei Internaţionale a Grădinilor Botanice de Conservare a Mediului.
Actualmente genofondul Dendrariului, prin diversitatea şi bogăţia colecţiilor sale nu cedează în fața renumitelor parcuri „Alexandria” şi „Sofievca” din Ucraina, constituind o valoare inestimabilă a Republicii Moldova și, în special, al capitalei. Deoarece primii arbori şi arbuşti au fost plantaţi la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, Dendrariul posedă un important fond semincer de plante rare şi înalt decorative. Acest genofond este reprezentat prin 1 820 de taxoni.
Este semnificativ faptul că în parc cresc 9 specii de plante lemnoase din cele 13 înscrise în Cartea Roşie a Republici Moldova.
Pe lângă aceste rarităţi, în parc cresc şi relicve endeme extrem de rare. Drept exemplu clasic serveşte Ginkgo biloba (descoperit pentru prima dată în Japonia, în 1690). Acesta este unicul reprezentant al clasei ginkgo ajuns în zilele noastre din perioada triasică.
În parcul Dendrariu e întotdeauna linişte, zgomotul urban practic nu se aude pe teritoriul parcului şi începeţi să uitaţi pur şi simplu că vă aflaţi în centrul oraşului.

Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM)[..]
Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM) în anul 1950 și inițial a fost numit „Parcul Central de Cultură și Odihnă al Comsomolului Leninist”.
Parcul se află pe malul lacului Valea Morilor și se extinde pe o suprafață de 114 hectare, lacul având o suprafață de 34 hectare. Proiectul parcului a fost elaborat sub conducerea renumitului arhitect Robert Kurz.
Pe teritoriul parcului se află teatrul de vară – Teatrul Verde, cu o capacitate de 5000 de locuri sub cerul liber, un cinematograf de zi, orășelul copiilor „Andrieș”, o plajă, stația de bărci etc.
De-a lungul timpului, parcul cu lac a servit drept bază pentru diverse sporturi nautice. Pe teritoriul parcului funcționau trei școli de canotaj. Au fost amenajate terenuri de sport și locuri de pescuit pentru amatori. Pe timp de iarnă, pe gheața lacului se organiza un patinoar orășenesc. A funcționat, de asemenea, și un turn pentru salturi cu parașuta.
Alături de parc se află cel mai mare Centru Expozițional din Moldova – Moldexpo.
Parcul este renumit și datorită rotondei și Scării Cascadelor, care au fost recent reparate. Scara Cascadelor este formată din 218 trepte și este mai lungă decât renumita scară a Generalului Potemkin din Odesa (care are 200 de trepte).

Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre[..]
Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre care 9 hectare aparţin lacului). A fost amenajat în anul 1968 pe locul unui deal cultivat mulți ani la rând cu trandafiri de localnici, care pregăteau din petalele trandafirilor renumita dulceață de Chișinău. Această tradiție s-a păstrat și până în prezent – în parc an de an sunt plantate multe specii deosebite și mirositoare de trandafiri. De aici și a apărut denumirea parcului – Valea Trandafirilor.
În perioada comunistă parcul purta denumirea de „Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin”.
Pe teritoriul parcului se află mai multe restaurante, plaje amenajate pe malul lacului, terenuri de joacă pentru copii și terenuri de sport.
La marginea parcului, lângă str. Trandafirilor, se află Memorialul victimelor de la Cernobîl.
Pentru copii și adulți funcționează un parc de distracție, unicul din Chișinău în care lucrează și o roată panoramică, de 20 m înălțime, numită “roata dracului” de orășeni.

Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova.[..]
Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova. Ea este situată la marginea oraşului Chișinău, în sectorul Botanica, în apropierea aşa-numitelor Porţi ale oraşului.
Ea a fost înființată la 1 septembrie 1951. Lucrările de proiectare și construcție a Grădinii Botanice au fost efectuate sub conducerea academicianului A.Ciubotaru, care a activat în calitate de director al acestei instituții mai mult de 32 de ani.
La baza construcției Grădinii Botanice a fost pus principiul ecologico-sistematic cu amplasarea grupurilor de plante în stil de landșaft, fapt ce facilitează orientarea pe teren în studierea vegetației.
Ca orice grădină botanică și Grădina Botanică din Chișinău este organizată pe sectoare. Unele sunt amplasate sub cerul liber, fiind populate cu plante anuale rezistente la condiții geroase, altele sunt amplasate în spații acoperite în care plantele vii sau conservate în diferite moduri sunt protejate cu grijă.
Cele mai populare sectoare pentru vizitatori sunt Alpinarium (cca 50 specii), Dendrarium (cca 560 specii), Flora Moldovei (30 specii arbori, 18 specii arbuști și 110 specii plante ierboase), Pinarium, Rozarium, Floricultura, Siringarium și, mai ales, Plantele Tropicale și Subtropicale ( cca 2550 specii) adunate de pe tot globul pământesc.
În urma ninsorilor abundente din aprilie 2017 au pierit și au fost avariate 80% din arborii și arbuștii decorativi din colecțiile și expozițiile parcului. Treptat Grădina Botanică a renăscut ca să bucure cu colecțiile sale de plante deosebite locuitorii și oaspeții capitalei în orice anotimp al anului.

Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul[..]
Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul Alunelul. Parcul a fost fondat în anul 1958 pe locul unui cimitir evreiesc, o parte a căruia a fost pur şi simplu demolat, iar o parte dintre rămăşiţele pământești au fost mutate în noul cimitir, situat mai sus de parc.
În adâncul parcului se află Complexul memorial al victimelor pogromului de la Chișinău din 1903 (instalat în 1993).
La finele anului 2020, parcul Alunelul a fost frumos renovat, spre bucuria localnicilor și a oaspeților capitalei. Havuzul multicolor compus din 284 de jeturi de apă și luminițe este punctul de atracție al parcului. În perioada estivală, jeturile de apă ale havuzului se vor mișca în ritmul muzicii, până la o înălțime de 10 metri.

Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”. A[..]
Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”.
A fost fondat în 1972 alături de strada Calea Ieşilor din sectorul Buiucani şi este considerat unul dintre cele mai tinere parcuri din Chişinău. Zona sa se extinde pe o suprafață de 150 hectare.
Inițial s-a decis să se creeze un loc în care fiecare sculptură, construcţie şi fiecare metru pătrat ar povesti despre prietenia între popoarele celor 15 republici ale URSS. Cu timpul s-a organizat un parc frumos, care însă a pierdut în zilele noastre o parte din elementele sale constitutive inițiale.
Lacurile din parc sunt formate de o cascadă de iazuri legate între ele prin canale. Principalul punct de atracție al parcului este Insula Poveştilor, situată pe cel mai mare iaz, unde în trecut se organizau activități distractive pentru copii și adulți. Spre insulă duce un pod pitoresc, iar de cealaltă parte se află un debarcader pentru bărci pentru a ajunge cu barca pe insula pitorească.
În adâncul parcului se află frumoasa clădire a restaurantului „La izvor”. O altă atracție a acestui parc este podul suspendat, care este o continuare a aleii centrale.

Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei –[..]
Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” edificat în memoria celor ostașilor căzuţi în războiul din Afganistan 1979-1989.
Complexul reprezintă o sculptură măreaţă a mamei îndurerate şi piloni de culoare albă, ce privesc spre cer. La nivelul de cinci metri de la pământ, pilonii unesc o coroana de spini din bronz. În jurul monumentului sunt instalate plăci de granit cu numele soldaţilor căzuţi. Înălţimea monumentului este de 15 metri.
Monumentul a fost ridicat în anul 2007, iar autorii proiectului sunt arhitectul V.Eremciuc și sculptorul B.Dubrovin. În jurul memorialului se întinde o cascadă de fântâni.

Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada[..]
Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada 1992 – 2015, ca un muzeu al tehnicii în aer liber.
Aici poți admira o impresionantă galerie de exponate etalate în aer liber: Stela UTM – simbolul învățământului tehnic, sculptura Gânditorului – simbol al gândirii creative a societății umane, piese ce simbolizează primele invenții ale Omului, cum ar fi aprinderea focului prin scânteie, până la cele mai moderne și ingenioase inovații.
Cele mai multe dintre acestea au fost create sau reconstituite de către studenții și profesorii Universității.
Aici pot fi găsite și elicoptere, tramvaie din secolul trecut. Unul din tramvaie este cu totul neobișnuit – tras de doi cai de fier readucând în memoria noastră renumitul tramvai tras de cai, care circula în Chişinău pe strada centrală Alexandru cel Bun (azi – bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt) în anii ’30-’40 ai secolului trecut.
În mijlocul parcului apare în prim-plan irepetabilul havuz cu sculpturile din oțel ale celor 12 semne zodiacale.
Până și unele bănci instalate aici reprezintă niște creații inedite. Ele întruchipează două simboluri universale împletite, al inimii și al infinitului, și sunt supranumite „Băncile îndrăgostiților”.

Circul de Stat din Chișinău
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea[..]
Circul de Stat din Chișinău
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea locul IV în lume și locul I în URSS după comoditate și capacitate (o capacitate de 1900 locuri pentru spectatori și 100 – pentru membrii trupelor de artiști). Clădirea a fost construită în plan circular. Diametrul arenei este de 13 m traditional. Cupola circului este demontabilă. Este o construcţie din beton-armat, marmură și granit.
Relieful sculptural-decorativ care se află pe frontspicul Circului prezintă o compoziţie figurativă cu imaginea a doi clovni-acrobaţi, care întâmpină vizitatorii. Autorul acestei embleme a fost regretatul sculptor Valeriu Rotari, care n-a mai apucat să vadă ultimă sa lucrare instalată.
În anul 1982 în spatele Circului a fost deschisă o clinică veterinară, devenită foarte populară la orășeni, care a activat mai mult de 25 de ani – întâi ca o clinică de stat, care avea grijă și de trupa bestială a Circului, apoi și ca o clinică particulară.
La moment Circul se află în faza de restaurare. Cladirea necesită reparație și renovare.

Casa de raport a lui Shapiro
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie[..]
Casa de raport a lui Shapiro
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură (nr. 114) a municipiului Chișinău și în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (nr. 68). Este amplasat în Centrul istoric, pe strada București, 60. Ansamblul constă din două imobile („A” și „B”) construite la sf. secolului al XIX-lea–începutul secolului XX, care în perioada anilor 1907 și 1940 au aparținut familiei Shapiro-Rosenfeld.
Arhitectul clădirei afost numit un evreu basarabean – Țalel Ginger. Inițialele lui – „Ц.Г.”, precum și emblema acestuia pot fi observate și astăzi pe clădire.
În perioada 1940-1944, după unele relatări ale foștilor localnici (documentele oficiale sunt încă arhivate) aici s-a aflat întâi „Siguranța” (Serviciul Secret de Informații din România), iar după 1944 și până în 1955 – o secție a Ministerului Sovietic de Securitate. Pereții subsolurilor până acum păstrează secretele și urmele celor deținuți, iar geamurile sunt înrămate cu gratii grele de metal.

Muzeul de Anatomie a Omului
Muzeul de anatomie a omului din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” constituie mai mult decât[..]
Muzeul de Anatomie a Omului
Muzeul de anatomie a omului din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” constituie mai mult decât o simplă prezentare a unor exponate. Grație numărului și calității articolelor pe care le include, este, de fapt, o colecție unică, populară și la nivel internațional.
Actualmente, Muzeul de anatomie dispune de una dintre cele mai valoroase şi impunătoare colecții de articole anatomice, fiind printre puținele de acest gen din Europa, și se bucură de aprecierea experților internaționali. Muzeul exercită un rol important în transmiterea cunoștințelor despre om, despre particularitățile morfo – funcționale la diferite etape ale ontogenezei pre şi postnatale, influenta diferitor factori nocivi şi a modului de trai asupra activității organelor şi sistemelor de organe. Muzeul este vizitat, în mod frecvent, de elevii şi profesorii liceelor din orașe şi sate, de studenții colegiilor şi universităților din șară şi de numeroase delegații de peste hotare.
Colecția Muzeului de anatomie a omului include cca 2000 de piese cu o valoare științifico-didactică inestimabilă, reprezentând oase, schelete, preparate umede – articulații, mușchi, organe interne și sisteme de organe, embrioni în diverse perioade de dezvoltare, secțiuni anatomice plastinate, malformații, monstruozități etc., păstrate în soluție de formol, piese obținute prin corodare și mumificare, mulaje, care constituie un adevărat tezaur al Alma Mater.

Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de[..]
Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Edificiul respectiv este cel în care tânărul poet rus Aleksandr Pușkin (avea 21 ani) a locuit timp de câteva luni, după ce fusese exilat de administrația țaristă rusă în capitala Basarabiei. A sosit în Chișinău în septembrie 1820.
Casa, care aparținea atunci generalului Inzov, a obținut statut de muzeu la 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viața poetului din Chișinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum și ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.
Se consideră că în lume s-au păstrat până la momentul actual doar 2 case, în care a locuit Pușkin, unul din ele fiind la Chișinău.

Casa lui Gheorghe Cupcea
Mai modestă în comparație cu celelalte lucrări ale sale, clădirea cu un singur nivel amplasată pe strada A. Mateevici, 62[..]
Casa lui Gheorghe Cupcea
Mai modestă în comparație cu celelalte lucrări ale sale, clădirea cu un singur nivel amplasată pe strada A. Mateevici, 62 a fost construită la intersecția secolelor XIX-XX (pe atunci denumirea străzii era “Sadovaya”), care până astăzi, datorită circumstanțelor favorabile, nu doar că nu s-a dărâmat, dar nici măcar nu a degradat.
Gheorghe Cupcea s-a născut la Chișinău, în 1873. După ce a absolvit școala reală din oraș, a studiat la Institutul de Inginerie Civilă din Sankt Petersburg. Revenit la Chișinău, a lucrat la început ca inginer junior în departamentul de construcții al Administrației guberniale din Basarabia, iar în decembrie 1902 a fost promovat în funcția de arhitect gubernial. Odată cu aceasta, începând cu 1909, a îndeplinit și atribuțiile de arhitect eparhial, fapt care explică multitudinea de obiecte de cult în palmaresul său. În perioada interbelică și-a continuat cariera profesională. S-au păstrat dovezi care confirmă că Gh. Cupcea nu doar a condus restaurarea Catedralei din Chișinău, dar și a dat în exploatare construcțiile mai multor biserici monahale.
Ce alte fapte interesante din biografia arhitectului Gheorghe Cupcea mai sunt cunoscute? Casa în care acesta a locuit împreună cu tânăra sa soție Ecaterina până în anul 1895 mai există și astăzi . La fel ca și conacul construit după proiectul său personal, este amplasată pe stradă Alexei Mateevici (fosta Sadovaya) colț cu Sfatul Țării (pe atunci strada se numea “Meșcianskaia”). Monograma cu inițialele soției sale – „EK” – mai poate fi văzută și astăzi în împletitura metalică a vizierei deasupra ușii de intrare dinspre strada Sfatul Țării (casa nr. 3).
Să vedem cum arată casa proiectată de Gheorghe Cupcea pentru familia sa. Din punct de vedere al stilului, nu are nimic comun nici cu Casa Eparhială bogat decorată, nici cu severitatea încântătoare a neoclasicismului care predomina în proiectul orfelinatului. Fațada casei lui Cupcea, proiectată în spiritul arhitecturii eclectice este departe de orice concepție clasică. Compoziția asimetrică și liniile curbe ale acesteia sunt un tribut adus arhitecturii moderne. În stânga, fațada clădirii iese ușor înainte, formând un unghi, colțul căruia este rotunjit de o semicoloană, iar pe pereții divergenți de la aceasta se află câte o fereastră . În spatele lor se află o cameră-salon în forma poligonală cu un belvedere deasupra. Intrarea principală, amplasată nu pe centru, ci în partea dreaptă a fațadei, este decorată de un portic cu fronton în cinci trepte, susținut de două coloane laconice și fără excese ale ordinului doric. Această construcție, pe lingă rolul sau estetic, poartă și o sarcină funcțională: coloanele fiind un element portant, deoarece deasupra lor, în spatele porticului este amplasată o mansardă.
Casa este proiectata în formă de careu, având o curte interioara. Inițial, holul acesteia comunica cu odăile și cu terasa. Toate dependințele – bucătăria, spălătoria, baia, orientate spre curte – erau grupate într-o aripă separată, aliniată străzii, legate în anfiladă circulară.
Parapetul de piatră al casei este proiectat în același stil cu decorul părții superioare a fațadei. Intrarea în curte este suplinită de un zid de piatră, construit în același spirit cu arhitectura casei. Deoarece casa este amplasată pe «linia roșie” a străzii, care se intersectează cu strada Mitropolit Gavriil Bănulescul- Bodoni sub un unghi ascuțit, intre stradă si frontul construit s-a format un scuar triunghiular.
Începând cu anii 70 ai secolului XX , în această casă a locuit renumita cântăreață de operă Maria Bieșu. De aceea pe peretele exterior al casei se află două plăci comemorative – a lui Gh.Cupcea și a Mariei Bieșu…

Casa memorială “Alexei Șciusev”
S-a organizat chiar în casa părintească, în care s-a născut și a locuit timp de 24 de ani marele arhitect[..]
Casa memorială “Alexei Șciusev”
S-a organizat chiar în casa părintească, în care s-a născut și a locuit timp de 24 de ani marele arhitect sovietic (1873-1949). Edificiul a fost ridicat în anii 1851-1853. Acum această casă este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Iniţial, în anul 1947 a fost organizat un muzeu de arhitectură sovietică chiar de însuși Alexei Sciusev. Baza lui au constituit desene, machete, documente si scrisori din arhiva personală a arhitectului. Muzeul n-a supraviețuit timpului, și la începutul anilor 50 este desființat.
În 1973 i se dă o nouă viață muzeului – la 100 de ani de la celebrarea nașterii marelui architect aici este deschisă o expozitie permanentă, dedicată vieții și activitații lui Alexei Șciusev, care functionează și până în prezent.
Tot în acest muzeu se află și o mini-expoziție dedicată încă unei personalități remarcabile și ilustre – lui Alexandru Bernardazzi, primul architect oficial al orașului Chișinău (1831-1907)

Muzeul de Istorie Militară
Fondul muzeului cuprinde peste 20 de mii de piese, fotografii, documente și obiecte militare. Exponatele au fost colectate de angajații[..]
Muzeul de Istorie Militară
Fondul muzeului cuprinde peste 20 de mii de piese, fotografii, documente și obiecte militare. Exponatele au fost colectate de angajații instituției de la cetățenii din oraș. O parte din exponate au aparținut Armatei Naționale.
Pe lângă sala dedicată conflictului armat din Transnistria, în incinta muzeului, găsim și alte săli de expoziție permanentă – pornind la perioada antică, războaiele daco-romane, perioada medievală, cea modernă. Aici aflăm despre războaiele ruso-turce, primul război mondial. Avem și perioada interbelică, dar și cel de-al II Război Mondial.
Chiar la intrare în Muzeul Militar, vizitatorii pot afla mai multă informație utilă despre constituirea Sfatului Țării.
În 2015 în incinta muzeului a fost deschis și un compartiment care reflectă evenimentele din 28 iunie 1940 – 5 martie 1953, dedicate celor trei valuri de deporări în masă.

Muzeul Cărții
Este cel mai tânăr muzeu, inaugurat în 2018, în cadrul Bibliotecii Naționale. La baza patrimoniului muzeului sunt colecțiile speciale din[..]
Muzeul Cărții
Este cel mai tânăr muzeu, inaugurat în 2018, în cadrul Bibliotecii Naționale.
La baza patrimoniului muzeului sunt colecțiile speciale din secția “Carte Veche și Rară” a bibliotecii, care astăzi posedă peste 30 de mii de documente.
În muzeu au fost expuse cele mai curioase forme de carte care au existat de-a lungul istoriei.
Sala mică abundă în informaţii, exponate şi curiozităţi. Astfel veţi afla detalii despre legătura cărţilor, evoluţia sistemelor de scriere, despre cel mai vechi manuscris, istoria tiparului, primii artişti tipografi şi despre cărţile minuscule.
La Muzeul Cărţii veţi găsi un fragment din Coran, carte-medalion de 11-15 mm, Punguţa cu doi bani, ediţie suvenir de 60×40 mm şi multe altele.
Cel mai vechi exponat prezentat aici este manuscrisul “Evanghelia Ostrog”, realizat în anul 1056, iar cea mai veche carte tipărită datează cu anul 1551 și reprezintă comentariile la „Categoriile lui Aristotel”.

Galeria de Artă „Alexander”
Localizată chiar în centrul orașului, la intersecția bd. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și bd. Ștefan cel Mare, a fost înființată în[..]
Galeria de Artă „Alexander”
Localizată chiar în centrul orașului, la intersecția bd. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și bd. Ștefan cel Mare, a fost înființată în anul 2000 de soții Alexandru Neceainecu (architect) și Natalia Obadă (artistă).
Aici, într-o sală mica, sunt expuse spre vânzare lucrările a mai mulți artiști plastici din Moldova, care lucrează în stil diferite – de simbolism, artă naivă sau primitivism. Pictura, grafica, sculptura, păpuși create manual, lucruri din papier-mache, obiecte din ceramică și decorațiuni de interior – aceasta este doar o mică părticică din tot diversimentul prezentat într-un spațiu restrâns din centrul capitalei.

Centrul Expozițional “Constantin Brâncuşi”
Cel mai mare și cel mai important centru expozițional artistic al țării și al capitalei. Permanent găzduieste expoziţiile membrilor titulari[..]
Centrul Expozițional “Constantin Brâncuşi”
Cel mai mare și cel mai important centru expozițional artistic al țării și al capitalei. Permanent găzduieste expoziţiile membrilor titulari ai Uniunii Artistilor Plastici din republică.
În cadrul expoziţiilor temporare sunt expuse lucrări de pictură, grafică, artă decorativă, ceramică și sculptură a oamenilor de artă – și al celor care de abea fac primii pași în artă, și al celor mai renumiți – din țară și de peste hotarele ei.
Vernisajele din centrul expozițional sunt renumite pentru aportul său remarcabil în lumea artei contemporane.

Complexul Memorial “Eternitate”
A fost ridicat la 9 mai 1975, la aniversarea a 30 de ani de la victoria sovietică în cel de-al[..]
Complexul Memorial “Eternitate”
A fost ridicat la 9 mai 1975, la aniversarea a 30 de ani de la victoria sovietică în cel de-al II Război Mondial.
Autori – sculptorii A. Maiko și I. Poniatowski, architect A. Minaev. În perioada sovietică complexul a fost cunoscut sub numele de “Memorialul Victoriei”. Sub piramida de 25 m înălțime, formată din 5 baionete, în cinstea celor 5 ani de război, arde o flacără vesnică a memoriei.

Complexul Memorial „Feciorilor patriei – memorie veșnică”
Ideea de a ridica un monument în cinstea celor 12500 de ostași care și-au făcut “datoria internațională” și a celor[..]
Complexul Memorial „Feciorilor patriei – memorie veșnică”
Ideea de a ridica un monument în cinstea celor 12500 de ostași care și-au făcut “datoria internațională” și a celor 301 care au căzut în războiul din Afganistan, a apărut în anul 2002. Locul pentru monument a fost ales și acceptat în sectorul Râșcani al capitalei.
Autorii proiectului au fost arhitectul Vasili Eremciuc şi sculptorul Boris Dubrovin.

Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist sau “Trenul Durerii”
Monument ridicat în cinstea celor „ridicați” din țară în timpul celor trei valuri de deportări în masă din Moldova: în[..]
Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist sau “Trenul Durerii”
Monument ridicat în cinstea celor „ridicați” din țară în timpul celor trei valuri de deportări în masă din Moldova: în iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951 (total au fost deportati circa 58.000 de oameni). A fost inaugurat pe 23 august 2013 pe Aleea Gării. Acesta a fost realizat de sculptorul Iurie Platon. Sculptura în bronz are o înălțime de 3 metri și 12 metri lungime.

Cișmeaua General Georgescu P. Ion
De ziua Armatei Române, marcată anual pe 25 octombrie, la Chișinău a fost reinaugurat și sfințit monumentul „Cișmeaua General Georgescu[..]
Cișmeaua General Georgescu P. Ion
De ziua Armatei Române, marcată anual pe 25 octombrie, la Chișinău a fost reinaugurat și sfințit monumentul „Cișmeaua General Georgescu P. Ion”, situat în parcul Valea Morilor.
Acesta a fost instalat inițial încă în anul 1937, în cinstea victoriilor purtate de Armata Română în luptele de la Mărăști și Mărășești țn Primul Război Mondial. Cișmeaua era cunoscută pe vremuri ca „Izvorul generalului Pion” și asta pentru că generalul Pavel Ion Georgescu, care era numit prescurtat Pion, a fost inițiatorul amenajării acestui monument.
În spatele acestui monument sunt instalate în prezent trei plăci, pe care sunt evocate niște evenimente tragice din istoria noastră. Este vorba despre anul 1940 – atunci când URSS a cotropit Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și în perioada din iunie 1940 până în iulie 1941, au fost capturate și torturate mai multe personalități istorice. Cadavrele acestora au fost găsite peste mulți ani în gropi comune, la ieșirea din parcul „Valea Morilor”.
Cine a fost generalul Pavel Ion Georgescu?
S-a născut pe 25 decembrie 1883 la Zănoaga (România) în familie de preot.
A urmat Colegiul naţional „Carol I” din Craiova şi Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti, apoi Şcoala militară de artilerie şi geniu (1904-1906) şi în fine Facultatea de Matematică.
Grade militare: sublocotenent-1906, locotenent-1910, căpitan-1914, maior-1917, locotenent-colonel-1920, colonel-1926, general de brigadă-1935, general de divizie-1942.
Funcţii militare: profesor şi comandant al Şcolii de Artilerie din Timişoara (1926-1928) şi al Arsenalului armatei (1930-1931), al Brigăzii I Artilerie din Chişinău, până în 1937, al Diviziei 20 infanterie din Tg. Mureş (1937-1939), apoi al Corpului Teritorial 7 Sibiu.
A fost profesor de balistică la Institutul Politehnic din Timişoara.
În primul război mondial s-a remarcat în luptele de la Caşin şi Mărăşeşti (tranşeea Pion).
În satul Seini (Satu Mare, România) construieşte o biserică ortodoxă, iar în Zănoaga ridică un bust al lui Ştefan cel Mare.
În perioada 1937-1939, în calitate de general de divizie, a fost comandantul fortificaţiilor de la Poarta Someşului. Tot în această perioadă a ridicat un monument viu, din 10.000 de brazi, pe dealul Comja (650 m – muntele Gutâiului), inscripţionând numele poetului – “Eminescu”. Ctitoria generalului Georgescu P. Ion („PION” – cum i se spunea, cetăţean de onoare al oraşului Seini, post mortem) este vizibilă din avion, de pe DE 58, spre Satu Mare.
La 1 septembrie 1940, în funcţia de comandant al Corpului 7 Teritorial, participă, împreună cu alţi ofiţeri, în fruntea manifestaţiei de la Sibiu împotriva Dictatului de la Viena.
A fost decorat cu mai multe ordine şi medalii române şi străine.
Din 1946 a fost pus sub permanentă supraveghere de Securitate şi a fost arestat de mai multe ori. S-a stins din viaţă în anul 1956.

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei. Biserica poartă hramul[..]
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei.
Biserica poartă hramul actual din anul 1834, după cererea boierului Iorgu Râşcanu de a schimba hramul Învierea Domnului în cel actual de Sfinții Împăraţi Constantin și mama sa Elena, schimbare efectuată în memoria ctitorului şi tatălui său – Constantin Râşcanu, staroste de negustori și spătar din Iaşi.
Mama lui Constantin Râscanu (presupus numele de Elena) a fost soră dreaptă cu pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache, ctitorul bisericii cu același nume.
Biserica deține o bibliotecă importantă de cărţi bisericeşti, scrise în limba greacă, română şi slavonă, cele mai însemnate fiind: Antologhin grecesc (1686), Penticostaion grecesc (1687), Biblia (1755), Triodul grecesc (1777) tipărite la Veneţia; Triodian românesc (1731), Apostol românesc (1794), Evanghelia (1794) tipărită la Râmnic, România. Sunt şi cărţi tipărite la Chişinău: Liturghie (1815), Molebnic (1817), Psaltirea ( 1857), Antologhion (1861), Octioh, Triodion (1862), Trebnic (Molitvenic, 1908).
În altarul bisericii se află şi un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu aţă de mătase, în câteva culori şi cu fire de aur şi argint. Pe el este o inscripţie în greacă, care se traduce „Pomeneşte Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina şi Evpraxia monahia, 1765”. Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, și data dovedeşte, că biserica funcţiona şi înainte de 1777.
În cimitirul de lângă biserică mai putem depista pietre funerare, pe care descifrăm cu greu numele unor mari familii de nobili şi demnitari moldoveni: Râșcanu, Donici, Krupenscki, Russo…

Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se[..]
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune.
Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău datează din a. 1803, fiind construită pe fundamentul unei biserici moldovenești deteriorate vechi. Edificată la 1645, pe timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea și Biserică Domnească. Desele invazii ale tătarilor, câteva cutremure de pământ și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turci au distrus-o într-atât, încât la 1741 era total ruinată.
La începutul sec. XIX, terenul, și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu, a fost cumpărat de către un armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul Oganes, care a contribuit la apariția locașului în memoria părinților săi în anul 1803.
În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele din arhivă cunoaștem că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc în vara anului 1944.
În pofida faptului că edificiului i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSS Moldovenească, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă”.
Comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești din nou în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.
*****
Cine a fost Manuc Bey?
Armean, Emanuel Mârzaian s-a născut în 1769 la Rusciuc într-o familie de negustori bogaţi. După moartea părinţilor şi căsătoria cu o armeancă bogată, a preluat afacerea familiei şi a stabilit legături comerciale cu Constantinopolul. Graţie talentului de a cultiva relaţiile, de a corupe şi a sesiza oportunităţile a ajuns destul de repede cel mai bogat om din Balcani. Una din primele persoane pe care le-a corupt a fost guvernatorul Rusciucului căruia i-a oferit o sumă mare de bani în schimbul garantării afacerilor sale de import şi export.
Orientându-şi afacerile şi spre Ţara Românească a intrat în graţiile domnitorului Constantin Ipsilanti de la care a obţinut demnităţile de serdar şi paharnic. Cu o intuiţie politică remarcabilă a sesizat apropierea războiului ruso-turc şi în 1806 prin înalţi interpuşi cum a fost domnitorul muntean şi consulul rus la Iaşi, a cerut şi a obţinut cetăţenia rusă.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc şi-a orientat principalele afaceri în Ţara Românească unde a început să construiască hanul ce-i poartă numele în Bucureşti. Tot în Ţara Românească a cumpărat mari moşii.
Bucurându-se de încrederea otomanilor Manuc a fost însărcinat de paşă să aprovizioneze armata, să întreţină cetăţile dunărene şi să facă negocieri cu ruşii.
A căpătat şi încrederea muntenilor oferind Ţării Româneşti un împrumut de 160000 taleri fără dobândă şi plătindu-i (nerambursabil) o datorie către turci de 60000. Între timp turcii i-au acordat şi tilul de bei sau principe al Moldovei.
Om de încredere al turcilor, agent al imperiului rus, Manuc bei a luat parte şi a găzduit în hanul său negocierile de la terminarea războiului ruso-turc în 1812, negocieri care pentru noi s-au soldat cu pierderea Basarabiei. Pentru aceasta ţarul Alexandru I l-a decorat cu medalia Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir.
După o scurtă pribegie pe la Sibiu, prudentul Manuc Bei s-a mutat la Chişinău unde în 1816 cu 300000 lei-aur a cumpărat în o moşie de 10 ha la Hânceşti. N-a apucat să vadă palatul terminat pentru că a murit în condiţii suspecte la 20 iunie 1817 la numai 48 de ani la un accident de vânătoare, la care participau generali ruşi, sau, după alte surse anonime, a fost omorât de otomani pentru înalta trădare.
A fost înmormântat în curtea Bisericii Apostolice Armenești din Chişinău.

Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” (1898-1902)
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură[..]
Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” (1898-1902)
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Este fosta capelă „Sf. Împărați Constantin și Elena” a gimnaziului nr. 2 pentru băieți (în perioada interbelică – Liceul militar „Mihai Viteazul”), construită între anii 1898–1902, sub conducerea arhitectului eparhial Mihail Seroținski.
Are planul de tip cruce greacă înscrisă, cu patru piloni pe care se sprijină tamburul circular al cupolei. Aspectul exterior este decorat în spiritul stilului ruso-bizantin. În fața intrării este construit un pridvor cu coloane robuste. În perioada sovietică mult timp a fost folosită ca Planetariu.

Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă[..]
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.
O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt. Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi 51 de persoane, dintre care – 49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…
Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002) o candela a credinţei ortodoxe strămoşeşti.
În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.

Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău
A fost inaugurat pe 22 aprilie 1993. Autorii – arhitectul S. Şoihet și sculptorul N. Epelbaum. Ghetoul din Chişinău a[..]
Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău
A fost inaugurat pe 22 aprilie 1993. Autorii – arhitectul S. Şoihet și sculptorul N. Epelbaum.
Ghetoul din Chişinău a fost creat la 25 iulie 1941 din ordinul guvernatorului militar al Basarabiei, generalul Constantin Voiculescu. La data de 11 august în ghetou se aflau 10578 persoane, ulterior numărul a crescut până la 11525 odată cu venirea evreilor din localităţile apropiate. Conform recensământului autorităţilor în anul 1942 în Chişinău au rămas doar 100 evrei, din care 99 – în ghetou. Doar 6 evrei au supravieţuit până la intrarea armatei sovietice în Chişinău în vara anului 1944.

Obeliscul Șipka
Complexul memorial a fost ridicat în cinstea detaşamentelor de voluntari bulgari, formate în Chișinău în ajunul războiului ruso-turc din anii[..]
Obeliscul Șipka
Complexul memorial a fost ridicat în cinstea detaşamentelor de voluntari bulgari, formate în Chișinău în ajunul războiului ruso-turc din anii 1877-1878.
Complexul constă din obelisc, paraclis și scuar. Paraclisul a fost construit în anul 1882 pe locul unde la 12 (25) aprilie 1877 a avut loc parada trupelor ruse şi voluntarilor bulgari (renumita “Skakovoie Pole” (teren de curse pentru cai).
Obeliscul a fost deschis în anul 1966. Invitat de onoare la deschiderea monumentului a fost primul cosmonaut al lumii Iuri Gagarin.

Biserica Buna Vestire (1810)
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de[..]
Biserica Buna Vestire (1810)
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Biserica a fost construită în anul 1810 pe locul alteia mai vechi, incendiată de otomani pe la sf. sec.18.
Posedă caracteristicile arhitecturii bisericilor ieşene din secolul al XVIII-lea, cu influenţe clasiciste în decorul plastic. Îndeosebi aceste elemente se sesizează în arhitectura clopotniţei de deasupra pronaosului şi a turnului cu bulb de pe naos. Pereţii laterali sunt întăriţi cu contraforturi.
Este o biserică cu planul alcătuit tradiţional din trei compartimente: naos, absoda altarului şi pronaos, la care a fost adăugat un pridvor exterior.
În 1893 pe lângă biserică a funcţionat o bibliotecă, iar din anul 1895 – o şcoală bisericească.
Numai la 28 iunie 1990 a avut loc reînregistrarea bisericii ortodoxe şi biserica „Buna Vestire” a fost returnată enoriașilor.

Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon[..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon Sinadino, care a condus primăria de două ori – în 1837-1839 și 1840-1842.
Biserica a fost ridicată timp de 5 ani, după proiectul neobizantin a lui Alexandru Bernardazzi, preconezând în subsol și un cavou, prevăzut pentru 26 de răposați. Astfel, printr-un gest ecleziastic, familia Sinadino și-a rezervat locul de veci.
Ultimul din acest neam vestit, care s-a îngrijit de biserică, a fost Pantelimon Victor Sinadino, dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941, nepotul încă a unui primar din același arbore genealogic – Pantelimon Sinadino (1905-1910).
Cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale membrilor din familia Sinadino a fost distrus de autorităţile sovietice, iar osemintele date dispărute. Biserica a servit mult timp ca depozit de materiale de construcţie, apoi depozit de filme şi pe urmă ca Sală de expoziţie şi de degustare a băuturilor alcoolice.
După o lungă perioadă de inactivitate biserica a fost redeschisă în anul 1992 prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care la 8 noiembrie, după pregătirile necesare, a săvârşit prima slujbă.

Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui[..]
Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui Eufrosinia, care a fost căsătorită cu principele Viazemski din Rusia. Arhitectul proiectului în stil bizantin a fost Alexandru Bernardazzi.
Sfinţirea capelei a avut loc doar peste 27 ani din cauza unui eveniment tragic produs în altarul ei, ce a făcut imposibilă folosirea ei în continuare, gimnaziul având în acest timp o altă capelă, construită în curtea sa. A fost sfinţită abea în 1922, primind hramul „Sf. Teodor Tiron” a Liceului pentru fete „Regina Maria”. Pe vremea URSS aici a fost deschis Muzeul Ateismului din Chișinău.
Doar după primirea independenței Republicii Moldova, biserica a fost reîntoarsă enoriașilor și a primit un nume nou – Sfânta Teodora de la Sihla. Piatra de sub basorelieful lui A. Bernardazzi, care este amplasat pe un perete exterior al bisericii, a fost adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sfânta Teodora.

Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai[..]
Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai târziu, cu contribuții financiare proprii, comunitatea ridică în 1840 un locaș sfânt.
Proiectul bisericii a fost aprobat la Sankt Petersburg. Un rol important la elaborarea proiectului l-a jucat arhitectul și sculptorul Joseph I. Charlemand .
Arhitectura acestei catedrale a fost realizată în spiritul neoclasicismului târziu, influențat de arhitectura Renașterii italiene.
La 30 septembrie 1964, biserica a fost cedată școlii nr. 56 și a fost transformată într-o sală de adunări. Ulterior, clădirea bisericii a găzduit și un studiou de înregistrări, și un depozit al studioului cinematografic „Moldova Film”. În 1988 a început readaptarea bisericii într-un teatru poetic.
Abia la finele lui 1989, după numeroase apeluri adresate autorităților centrale ale URSS, Crucii Roșii și ONU, clădirea bisericii a fost returnată parohiei și credincioșilor.
La momentul actual în Moldova se estimează aproximativ 20.000 de catolici.

Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău,[..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Lucrările au demarat sub îndrumarea preotului Gheorghe, ajutat de conaţionalii săi bulgari. Unul din arhitecţii locaşului a fost arhimandritul Ioanikie, invitat din Sankt-Petersburg. Povara principală cădea ре umerii protoiereului Costin Stavaraki.
Anume el a fost numit stareţ al bisericii, unde a slujit până în anul 1830. Construcţia a fost terminată către anul 1818 şi la 3 noiembrie a fost sfinţită de către Episcopul de Bender Akerman Dumitru, vicar al Chişinăului. Anul oficial de finisare a lucrărilor este 1819, când a fost instalat Iconostasul.
În perioada interbelică serviciile divine se oficiau în limbile română şi rusă.
În vara anului 1940, în urma cutremurului devastator, biserica a avut de suferit esenţial. Au fost necesare eforturi pentru a restabili sfântul locaş.
În anul 1959 biserica a fost închisă. În anul 1978 edificiul a fost declarat monument de arhitectură ocrotit de Stat, iar apoi a fost efectuată restaurarea.
Odată cu renaşterea naţională biserica a fost întoarsă credincioşilor.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii[..]
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc Vladimir Ţiganko.
După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma este transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.
Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.
Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrâni, în care se adăposteau 20 de persoane concomitent.
Biserica are о combinaţie de diverse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.
A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv. În timpul URSS aici a activat Casa de Cultură a sudenților de la facultățile de medicină.
Locaşul sfânt este redeschis în anul 1992, când a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.

Monumentul Naiului
În una dintre curțile sectorului Râscani s-a ascuns un monument mai vechi. Se presupune că a fost ridicat prin 1960-1964, [..]
Monumentul Naiului
În una dintre curțile sectorului Râscani s-a ascuns un monument mai vechi. Se presupune că a fost ridicat prin 1960-1964, și este dedicat celui mai renumit instrument muzical național – Naiul.
Nume general: Nai
Nume local: Fluierar, Fluieraş, Fluierici, Fluierător, Moscal, Muscal, Şuieriţă
Definiţie scurtă: Naiul este un instrument tradiţional de suflat de lemn cu ambuşură terminală din familia fluierelor.
Circulaţie: Naiul este unul din cele mai vechi instrumente muzicale din lume şi unul din cele mai perfecte instrumente arhaice. Originea naiului se pierde în vremurile demult apuse. Până în prezent nu a putut fi stabilit nici inventatorul, şi nici zona de provenienţă a naiului. Ca şi în cazul altor instrumente muzicale tradiţionale, poligeneza este valabilă şi pentru acest aerofon. Conform unor surse, naiul ar avea o vechime de circa şase mii de ani. În urmă cu 6000 de ani, sunetele muzicale au fost definite ordonat în această legătura de bete-tuburi de trestie, care era naiul primordial. Documentele arheologice şi istorice probează prezenţa naiului în toate colţurile lumii. Sub diferite denumiri, naiul este întâlnit în mai multe ţări de pe glob: antara – în Peru şi Bolivia; biwabon – în Japonia; kuviklî, kuviciki sau ţevniţa – în Rusia; lalave, palina, rihe sau tenaho – pe Insulele Solomon; mishi – în Republica Democrată Congo; musikâr – în Turcia; syrinx – în Grecia; skuduciai sau skadutas – în Lituania; zuffolo sau zuffolo pastorale – în Italia etc. În lume, instrumentul a circulat şi circulă deseori cu denumirea de flautul lui Pan, nume încetăţenit datorită legendei care-l prezintă-portretizează pe zeul grecesc Pan cântând la acest instrument, atribuindu-i acestei divinităţi şi rolul de creator al naiului. Filologii explică etimologia denumirii instrumentului în cuvântul de origine persano-arabo-turcă nay sau ney, care ar semnifica, după Curt Sachs, fluier de trestie. Nay mus semnifică în limba persană fluierul lui Pan, iar miskal, musikâr sau musqal exprimă în limbile persană, arabă şi turcă, de asemenea, fluierul lui Pan.
În spaţiul cultural-etnic de la noi, naiul a fost cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri. Mărturiile de natură pictografică din Antichitate, depistate în centrele populate de geto-daci reprezintă scene muzical-coregrafice cu prezenţa divinităţilor mitologice (eroi dansând în sunetele naiului, fauni cu nai, Pan cu timpanon şi nai etc.), toate datând cu mult înaintea erei noastre (începând cu sec.VI î.e.n.). Imaginile sculpturale şi inscripţiile atestate la Histria, Tomis, Callatis înfăţişează în diferite ipostaze mai mulţi muzicanţi (instrumentişti) cântând din instrumente muzicale, inclusiv din syrinx (nai). Îl găsim înfăţişat pe basorelieful de pe peretele sarcofagului din epoca stăpânirii romane, descoperit în Oltenia. În scrierile istorice şi literare ale poetului roman Ovidiu (sec. I e.n.) se vorbeşte despre prezenţa naiului în practica muzicală a geto-dacilor. Menţiuni cu privire la prezenţa syrinx-ului în susţinerea spectacolului coregrafic atestă în sec. II e.n. la nord de Dunăre scriitorul grec Lucian din Samosata. Relieful zeităţii dionisiace apare pe o placă din marmură cu inscripţie (241 e.n.), descoperită la Tomis, doi corybanţi înarmaţi cu săbii şi scuturi susţin ritmic un dans războinic în prezenţa lui Pan (cu tradiţionalul nai) şi a lui Dionysos. Cu denumirea de ţevniţa naiul este menţionat în lucrarea “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (1512-1521). Sub numele de muscal este semnalat naiul în Biblia de la Bucureşti (1688). În Principate popularizarea masivă a naiului a început în secolul al XVIII-lea, el figurând în componenţa tarafurilor lăutăreşti alături de vioară şi cobză. Organologul Tiberiu Alexandru sugerează ipoteza conform căreia, construcţia naiului din ţevi de trestie probează funcţionalitatea primară a acestuia în mediul rustic şi cel bucolic. Următoarea menţiune privind funcţionarea naiului în cultura muzicală tradiţională de la noi vine din anul 1774, când General-feldmareşalul rus Piotr Rumianţev, participant la războiul ruso-turc din anii 1768-1774, inclusiv la luptele de la Larga şi Cahul (1770), se adresează Divanului Moldovei şi Valahiei cu rugămintea de a trimite la palatul imperial din Sankt-Petersburg ansamblul instrumental compus din fraţii-cobzari Ivăniţă şi naistul Stancu. Şi Fr.J. Sulzer în lucrarea sa Istoria Daciei transalpine (1781, Viena, vol. II, p. 417) relatează despre existenţa naiului în tarafurile lăutăreşti din zonele de şes ale Moldovei şi ale Munteniei. Faima naiului ajunge peste hotarele ţării începând cu cea de-a II-a jumătate a sec. al XVIII-lea, iar fostul secretar francez al lui Grigore III Ghica Jean-Louis Carra nota pe la 1777 în Histoire de la Moldavie et de la Valachie, avec une dissertation sur l ‘etat actuel de ces deux Provinces că naiul („fluierul cu opt găuri”), alături de vioară şi cobză, face aprte din instrumentele ţării. Istoria a păstrat mai multe nume de instrumentişti celebri, care au încântat prin arta lor interpretativă ascultătorii de odinioară în ţară şi peste hotarele ei: Stancu, Năstasă Muscalagiul, Paraschiv Muscalagiul, Mihalachi Roşu – membru al tarafului condus de celebrul Barbu Lăutarul despre care se afirmă că ar fi posedat şi naiul, T. Teodorescu, I. Pădureanu, Angheluş Dinicu, Radu Ciolac ş.a. Sub diferite denumiri naiul este consemnat în mai multe surse scrise apărute în ţară şi de peste hotare: fluierul lui Papageno (în revista germană Allgemeine Musikalsche Zeitung, nr. 46 şi 47, 1821), muscal (în lucrarea lui Dionisie Fotino Istoria generală a Daciei, 1819, trestie (în notele de călătorie ale ofiţerului rus V. Gorceakov, 1820-23), flautul lui Pan (în lucrarea călătorului englez W. Wilkinson Tableau historique, géographique et politique de la Moldavie, 1821), nai (în caietul de melodii ale violonistului şi criticului austriac Alfred Henrich Ehrlich Air nationeax roumains, 1850 şi în romanul scriitorului german Wilhelm de Kotzebue Lascar Viorescu, 1851).
În jumătatea a II-a a sec. al XIX-lea arta interpretării la nai este prezentată şi apreciată în străinătate: în Belgia, în Rusia – la Sankt-Petersburg, Moscova, Baku, artiştii-naigii fiind însoţiţi de tarafurile conduse de G. Ochialb, S. Pădureanu. Se crede chiar că sub impresia acestor formaţii compozitorul rus N. Rimski-Korsakov introduce în actul al III-lea al partiturii operei „Mlada” (1893) naiul. Cu toate acestea, tot în această perioadă, naiul este treptat suprimat din componenţa din componenţa tarafurilor. Bunăoară, în formaţiile îndrumate de I. Perja, C. Marin, C. Parno, Gh. Heraru – cele mai reprezentative pentru sf. sec. XIX – înc. sec. XX în Moldova din stânga Prutului – naiul nu este consemnat. Revine gradat din nou în componenţa ansamblurilor instrumentale în a II-a jum. a sec. al XX-lea. În prezent, naiul circulă, mai ales, în mediul nontradiţional ca instrument component în formaţiile de muzică populară, în ansamblurile folclorice.

Ruinele Muzeului Bisericesc/Catedrala Veche
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului[..]
Ruinele Muzeului Bisericesc/Catedrala Veche
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului savant basarabean Ioan Halippa.
Conform regulamentului, Societatea avea drept scop studierea multilaterală al trecutului Bisericii locale, începând cu ivirea creștinismului în hotarele Basarabiei. Activitatea Societății a fost îndreptată spre căutarea, păstrarea și studierea monumentelor, care se referă la înființarea bisericilor, înființarea parohiilor, a ierarhiei bisericești atât a celei superioare, cât și celei inferioare, a vieții religios-morale a clerului și a mirenilor, a situației educative, contra răspândirei ereziilor și a sectelor. Societatea s-a îngrijit de adunarea documentelor scrise, ce se referă la partea bisericească, de asemenea și de cărțile bisericești, icoane și în general de toate lucrurile bisericești, aduce la cunoștință, descrise, prelucrează materialul arheologico-bisericesc, istoric și etnologic, care se păstrează în intituții și la persoane particulare.
Pentru realizarea obiectivelor propuse Societatea avea drept pentru păstrarea antichităților bisericești, un muzeu, o bibliotecă, arhivă și dreptul de a edita o revistă. Astfel, în perioada anilor 1909-1934 Societatea a editat Revistă științifică, unde au debutat ierarhi, preoți, teologi și cercetători români din Basarabia, apoi, din întreagă România. Au văzut lumina tiparului 24 de volume.
Societatea tindea spre realizarea și altui scop, prevăzut de regulament, și anume: îmbogățirea fondului muzeului bisericesc.
La 20 mai 1920 muzeul a fost vizitat de Regele României Ferdinand I și Regina Maria cu Regală Principesa Elisabeta. La fel a muzeul a primit pe Mitropolitul Miron Cristea (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), Octavian Goga – ministru al Cultelor, Visarion Puiu – episcop de Argeș, veniți în Chișinău cu prilejul inscaunării a Mitropolitului Gurie Grosu. În 1919 muzeul a vizitat O. Tafrali – profesor de la universitatea din Iași. La 28 octombrie aceluiași an, Nicolae Iorga, care s-a interesat cu amânuntul de tezaurul acestui muzeu, notându-și impresiile sale în cartea de aur a vizitatorilor: „Am cercetat frumoasa culegere, luându-mi îndatorire de-a o îmbogăți, am admirat ce poate dragostea unită cu credința și hărnicia”.
Până la 1940, Muzeul se afla în clădirea Casei Eparhiale de pe bulevardul Împăratul Alexandru, edificiul supranumit „Serafimovsky Dom” (casa lui Serafim, în cinstea Arhiepiscopului de Chișinău și Hotin Serafim Ciceagov, fondatorul acestei clădiri). În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de către armata sovietică, iar mai tîrziu, după finisarea războiului, a fost și demolată complet.
În 1940 Muzeul a fost evacuat în România. Odată cu restabilirea vieții eclesiastice din Basarabia din anul 1941 s-a pus problema reanimării Muzeului, inițiator fiind parohul bisericii Sfinții Arhangheli – preotul Paul Mihail. Cercetătorul Gheorghe Bezviconi arată că „…În casa bătrânească a Mitropolitului Gavriil, din faţa bisericii s-a reînfiinţat Muzeul Istoric-Bisericesc al Basarabiei, în trecut ctitoria neuitatului Iosif Parhomovici…”. Anume aici, în primii ani de activitate în calitate de mitropolit al eparhiei Chișinăului și Hotinului a locuit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Edificiul, construit în 1792, se afla în apropierea bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cunoscută și cu denumirea de Catedrala Veche sau Soborul Vechi. După 150 ani, locul a devenit tot mai mult acăpărat de clădiri lipsite de gust arhitectonic, precum și o sinagoră, care nu numai că au distrus aspectul autentic, dar au și strâmtorat accesul către sfântul locaș.
La 24 mai 1942, urmare vizitei guvernatorului Basarabiei, Constantin G. Voiculescu, părintele Paul obține înlăturarea a 28 de clădiri și a sinagogii construite pe teritoriul cimitirului bisericii, lărgirea și pavarea drumului despre Soborul vechi, restaurarea reședinții mitropolitului Gavriil, transformarea acesteia în Muzeul Bisericesc și însărcinarea preotului Paul în proiectul de organizarea Muzeului. Lucru a fost realizat în cinci luni de zile, sub directă îndrumare a guvernatorului, cu cheltuiala Directoratului Românizării, planul arhitectoral de Teodor Duțescu și antrepriză de Petre Lupescu.
În toată această perioada, ctitorul și sprijinitorul principal a fost ierarhul Bisericii Basarabene, care a căutat modalități de dotare și îmbogățirea fondului muzeului cu odoare bisericești, cărți și obiecte tradiționale românești.
A fost creată și o Comisie pentru organizarea muzeului în frunte cu Efrem Enăchescu, Arhiepiscop-Locotenent de Chișinău. Din comisie făceau parte Directorul Învățământului și al Cultelor Titus Hotnog, Directorul Arhivelor Statului L.T. Boga, Directorul Muzeului Regional al Basarabiei Iosif Lepși, preoții Nicolae Bolboceanu, Alexandru Severin și Paul Mihail. Comisia a primit și sumă de 126,200 lei pentru cheltuieli de organizare a Muzeului.
Redeschiderea muzeului bisericesc din Chişinău a avut loc la 1 noiembrie 1942, în cadrul festivităților dedicate Dezrobirii Basarabiei. La inaugurarea noului sediu a fost prezenți conducerea orașului, ierarhi și clerici basarabeni, intelectuali și multă lume din Basarabia.
În biblioteca Muzeului a fost semnat și un document oficial pe un pergament, împodobit cu chenar: „Această casă zidită la 1792 a fost reședința scaunului celui dintâi Mitropolit al Basarabiei, Gavriil Bănulescu – român de baștină. În ea s-au zămâslit și întocmit însemnate documente, privind apărarea vechilor legiuiri ale Moldovei și obiceiurile pământului, precum și organizarea nouă a vieții administrative bisericești din Basarabia. Scaunul mitropolitan sub Gavriil Bănulescu (1812-1821), alături de Vechea Catedrală, a fost un focat de lumină cărturărească și un izvor de înțelepciune și de mângâiere pentru români moldoveni zmulși din obștea românească. La un an după a doua dezrobire a Basarabiei, prin vitejia oștirii române și germane, de sub comanda Mareșalului Ion Antonescu, Înaltă Ocârmuire din Basarabia, din îndemn creștinesc și românesc, a hotărât să tocmească din nou acest lăcaș, rânduind în el Muzeu Bisericesc, pus sub stăpânirea și oblăduirea Arhiepiscopiei Chișinăului. Deschiderea acestui Muzeu Bisericesc a avut loc la 1 Noiembrie 1942, în zilele M.S. Regelui Mihai I al tuturor românilor,…”.
Astfel, din inițiativa lui Paul Mihail și prin susținerea conducerii Basarabiei și administrației locale „prin transformarea vechiului palat ruinat, al celui dintâi mitropolit al Basarabiei, în Muzeu Bisericesc, se păstează clădirea ca monument de veche arhitectură moldovenească, redându-se Bisericii fosta Mitropolie cu un teren de peste 2 ha. Orașul Chișinău s-a îmbogățit cu un așezământ de înaltă cultură istorico-bisericească, cu o frumoasă și largă priveliște spre ogoarele și dealurile înconjurate, iar Neamul românesc cu o mărturie a trecutului istoric și bisericesc al Basarabiei”.
Dar activitatea Muzeului nu a durat mult. Munca prodigioasă a părintelui Paul Mihail a fost stopată de revenirea sovieticilor, a patrimoniul nestemat a dispărut fără urme.
După 1944 Muzeul este devastat, patrimoniul muzeului a fost evacuat în localitatea Plopşor, jud. Dolj. Când armata sovietică ocupă România, lăzile cu bunurile Muzeului dispar. Ulterioară soarta a exponatelor nu este cunoscută.
Custodile Muzeului – părintele Paul Mihail, a muncit mult pentru reabilitatea și conservarea antichităților bisericești, tot el a a suferit mult după distrugerea Muzeului și dispăriția obiectelor muzela. El își amintește cu durere în suflet: „[…] A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărți vechi și manuscrise multe, comoara trecutului istoric-bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă și veșminte. Atâtea mitre arhierești, atâtea cărți și evanghelii îmbrăcate în aur și argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare și icoane! Cazania mitropolitului Varlaam, Viețile Sfinților ale lui Dosoftei, Biblia lui Șerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte românești și slavone, grecești și rusești […]”.
Clădirea Muzeului a fost demolată de rând cu Soborul Vechi în anii ’60 ai sec.XX. Clădirea vechiului Sobor a fost demolată de autoritățile sovietice și înlocuită cu cinematograful „Moscova”, ulterior transformat în Teatrul „Eugen Ionesco”. Clădirea Casei Eparhiale a fost demolată în 1960, când au avut loc modificări de arhitectură urbană în zonă, atunci fiind ridicat de autorități un monument consacrat eroilor comsomoliști.
La 5 noiembrie 2021, cu prilejul marcării celor 200 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni și mai ales urmarea canonizării acestuia, în preajma Teatrului „Eugen Ionesco” au fost lansate săpături arheologice, „în căutarea fundației clădirii Muzeului Bisericesc și a clădirii unde a locuit primii ani mitropolitul Bănulescu-Bodoni. Clădirea se afla în preajma bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și a fost aruncată în aer de către comuniști în ’63, în contextul restructurării orașului în stil sovietic. Urmele acesteia au fost date uitării pentru 60 de ani…
În această zonă au fost descoperite și parțial cercetate fundațiile unui edificiu și trei structuri subterane din piatră, demolate în anii 1960.
De asemenea, se mai planifică inițierea unui proiect de conservare și muzeificare a urmelor clădirilor dispărute: biserica ,,Arhanghelii Mihail și Gavriil (Catedrala Veche) și Muzeul Bisericesc, pe terenul din adiacența Teatrului ,,Eugen Ionesco”.
Toate aceste acțiuni au menirea să contribuie la restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor arheologice, ce au o mare valoare istorică și arhitecturală.
Textul dat este pregătit pe baza articolului semnat de către preotul Maxim Melinti.

Pictura murală „Speranța”
Pictura murală cu denumirea „Speranța” a fost executată de pictorul Dmitrii Potapov, în colaborare cu câțiva studenți de la Universitatea[..]
Pictura murală „Speranța”
Pictura murală cu denumirea „Speranța” a fost executată de pictorul Dmitrii Potapov, în colaborare cu câțiva studenți de la Universitatea de Stat „Ion Creangă”. „Speranța” a fost pictată pe un bloc cu 14 etaje din sec. Botanica din Chișinău, din preajma stadionului „Zimbru” (bd.Dacia 47/6)
Lucrarea redă imaginea unei eleve care vine de la școală. În drum spre casă fetița se împrietenește cu toți cei din jur: cu natura și păsările, se joacă cu razele soarelui., Dar aspiarțiile sale duc către stele…

Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de[..]
Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de ani! Totodată este și biserica care este cel mai des vizitată de enoriași – anume ea se află la intrarea în Cimitirul Central (numit și Armenesc)
Aspectul actual al bisericii se compune dintr-un volum circular, încununat de o cupolă, la care este alipită, la vest, prin intermediul unei încăperi mai joase, o clopotniţă înaltă. Partea cilindrică e cea veche şi reprezintă capela cimitirului ortodox fondat pe acest loc în 1814.
Construcţia capelei a început în 1818, având hramul Sf. Nicolae, ctitor fiind Elena Matasariţă. Planul construcției a fost ales de însuși mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Era o clădire care făcea parte din tipul structural al rotondei, caracteristic pentru necropolele construite la cumpăna secolelor XVIII-XIX.
Transformată în biserică de parohie, devenise neîncăpătoare și, în 1863, i-a fost adăugată o clopotniță și un spațiu intermediar. Intervalele dintre coloanele galeriei exterioare au fost construite, rămânând libere vederii doar câte jumătate din grosimea coloanelor, intercalate cu goluri de ferestre și o ușă.
În 1880 a fost alipită clopotniţa în faţa intrării. Clădirea a obţinut un aspect specific bisericilor ruseşti, care erau înălţate în guberniile din sud-estul Rusiei.
Printre obiectele de cult, care se află aici, fără îndoială cea mai importantă este Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în[..]
Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în prezent, sectorul Botanica). Este o biserică construită după unul din proiectele-model, răspândite atunci pe teritoriul Basarabiei, și care se utilizau în cazuri ordinare. Arhitectura bisericii este eclectică, în baza stilului clasicist cu elemente din arhitectura rusă. Planul se compune din două compartimente: absida altarului poligonală în plan și nava, pătrată în plan, dominată de o un acoperiș piramidal, încununată cu o turlă falsă ca un bulb de ceapă. La biserică a fost alipită clopotnița cu două niveluri, cu camera clopotelor prismatică, cu goluri ample în arc.
O parte din teren din cimitirul bisericii pe timpul sovietic a fost nivelat cu buldozerele. Pe acel loc au fost construite câteva blocuri locative. Pe micul teritoriu rămas al cimitirului se pot găsi încă pietre funerare, care datează cu secolele XVIII-XX. În perioada sovietică a fost unul din puținele locașuri de cult din Chișinău, care n-au fost închise definitiv.
Alături de biserică se află și fostul Cimitir militar românesc, apărut în anul 1918.
În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Aseză mântul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, tot în aceeaşi perioadă fiind ridicată şi o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari şi coloane de 10 metri înalţime.
După încheierea celui de-al II Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie şi Ftziatrie „Chiril Draganiuc”, spital distrus la rândul său în 2007.
Despre cei 1645 de ostaţi îngropaţi acolo se ştie că 431 dintre ei erau români căzuţi în I Război Mondial, 96 de români morţi în cel de-al II Război Mondial, restul fiind militari ruşi, austrieci, cehi, francezi şi polonezi.

Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani,[..]
Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani, în apropierea staţiei de pompieri de pe strada Milano. Se estimează că aici sunt înhumați între 40.000 – 50.000 de evrei. Teritoriul actual e de 12 hectare, inițial fiind în jurul la 15-16 hectare. Orașul treptat „înghite” teritoriul său.
Potrivit unor date statistice, răposații au început să fie înmormântați aici de la începutul sec. XIX. Tot aici, din monumentele mai recente, se află monumentul consacrat victimelor căzuţi în Pogromul din Chişinău din 1903, iar nu departe de el găsim mormântul lui rabbe – rabinului Leib Yehuda Ţirilson, principalul rabin al Basarabiei pe parcursul a mai multor zeci de ani. Se consideră că rabbe a decedat în timpul unui bombardament, sub acoperișul casei sale, în august 1944.
Tot aici sunt situate ruinele unei sinagogi, unică de felul său în Moldova. S-a mai păstrat și mormântul unui aviator – monumentul este decorat cu o elice, care se rotește şi până în prezent de la vânt…
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, partea de est a cimitirului a fost puternic deteriorată. În 1958 teritoriul a fost împărțit în două părți, una dintre care a fost ulterior transformată de autorităţi într-o piaţă agricolă. Spre 1960, partea de est a cimitirului a fost distrusă total, pietre de morminte au fost zdrobite și apoi folosite la construcția gardului pentru partea rămasă din cimitirul evreiesc și pentru alte cimitire din Chișinău, precum și pentru pavarea aleilor din parc. Pe teritoriul, cândva ocupat de cimitir, a fost amenajat parcul „Alunelul”, terenuri de tenis şi blocuri locative.
Partea de vest a cimitirului evreiesc s-a păstrat şi până în prezent, însă majoritatea mormintelor sunt în stare gravă, pietrele funerare sunt deteriorate, plăcile – stricate şi şterse, iar gardurile – ruginite. Vandalii, efectele naturale și timpul nemilos distrug și cele mai rezistente pietre și amintiri…

Capela Bulgară (1882)
În acest loc, unde se află acum Obeliscul și Capela, în 1887, împăratul Alexandru al II-lea a citit în fața[..]
Capela Bulgară (1882)
În acest loc, unde se află acum Obeliscul și Capela, în 1887, împăratul Alexandru al II-lea a citit în fața trupelor rusești, a voluntarilor moldoveni și bulgari, manifestul privind declarația de război a Rusiei împotriva Porții Otomane. În această zi a început ultimul război ruso-turc, care s-a încheiat cu victoria Rusiei și formarea statului bulgar. A avut loc o paradă a trupelor înainte de a fi trimise în Balcani. În cinstea acestui eveniment, în 1882 a fost construită o mică capelă în partea de est a câmpului.
Cu un an înainte de izbucnirea războiului, Gustave Eiffel a fost invitat special în Basarabia pentru a construi un pod peste Prut. Inaugurarea podului a avut loc la 21 aprilie 1877, iar trei zile mai târziu a început războiul ruso-turc.
În 1876, la Chișinău a fost înființat Comitetul bulgar de caritate pentru a ajuta mișcarea de eliberare națională din Bulgaria. Comitetul a oferit un sprijin extins sârbilor în timpul războiului din Serbia și Muntenegru împotriva turcilor. Acesta a facilitat trimiterea de voluntari, echipament de luptă și alimente din Kishinev în Serbia. La inițiativa Comitetului, în Kishinev au fost organizate concerte caritabile, piese de teatru și loterii, ale căror încasări au mers în favoarea bulgarilor. În capitală și în sudul Basarabiei a avut loc o colectă de încălțăminte, haine și alimente pentru voluntarii bulgari.
Formarea detașamentului de voluntari bulgar a început în martie 1877, iar la sfârșitul aceleiași luni au fost adunați 1. voluntari în subalternatul armean și din ei s-au format trei diviziuni sub comanda generalului-maior N. G. Stoletov.
********************************************************
Îngrijitorii din capelă au spus că icoana din centru (sub ea sunt întotdeauna plasați trandafiri) este singura din Moldova care ajută persoanele bolnave de cancer. De aceea, mulți oameni aduc bijuterii scumpe în semn de recunoștință.
În perioada sovietică, capela a găzduit Muzeul Memorial al Miliției Bulgare.
Nu departe de capelă, în memoria evenimentelor din 1877 și în cinstea prieteniei bulgaro-sovietice, în 1966, în ajunul sărbătoririi greșite a 500 de ani de la Chișinău, a fost ridicat un obelisc de granit de 16 metri în formă de ac. La inaugurarea obeliscului a participat invitatul de onoare – Iury Gagarin, primul cosmonaut al Pământului. Acesta a plantat, de asemenea, un copac lângă capelă.

Capela familiei Oganowici
În Valea Trandafirilor găsim ruinat paraclisul cimitirului catolic: polonez şi armenesc, construit în 1912. În aripa de vest găsim o[..]
Capela familiei Oganowici
În Valea Trandafirilor găsim ruinat paraclisul cimitirului catolic: polonez şi armenesc, construit în 1912. În aripa de vest găsim o construcție memorială – cavoul familiei poloneze Oganowici.
De proporţii modeste, paraclisul este soluţionat în stil eclectic, în baza stilului gotic. Planul este alcătuit dintr-o navă cu o mică absidă a altarului, poligonală în plan, cu colţurile susţinute de contraforturi în trepte. Aspectul clădirii aminteşte de clădirile de cult de mici proporţii din perioada de înflorire a arhitecturii gotice din secolele XII-XIII din Europa de est, inclusiv din Polonia şi Galiţia, de unde se trăgeau polonezii şi armenii catolici veniţi în Basarabia…
Construcția capelei a fost începută în 1913. Capela a fost construită peste locul de înmormântare al lui Iosif Kaetanovici Oganovici, care a murit la 14 ianuarie 1909.
Construcția a fost finalizată în 1922 de către G.A. Demjanovici.
În prezent, capela se află într-o stare avansată de degradare…

Cimitirul Central (Armenesc)
Cimitirul Central din Chişinău a fost fondat în anul 1811. În 1818 pe teritoriul său a fost zidită Biserica Tuturor[..]
Cimitirul Central (Armenesc)
Cimitirul Central din Chişinău a fost fondat în anul 1811. În 1818 pe teritoriul său a fost zidită Biserica Tuturor Sfinţilor.
În zilele noastre cimitirul se află în triunghiul străzilor Alexei Mateevici (fosta Sadovaia), Vasile Alecsandri (fosta Kotovski) şi Panteleimon Halippa.
Singura întrare/ieşire în este din strada. A. Mateevici, și de la poarta sa începe strada Armenească. Anume din această cauză cimitirul poară numele de Cimitirul Armenesc.
Astăzi Cimitirul Central este cel mai onorabil şi oficial cimitir din oraș. În locurile speciale din Cimitirul Central în limita disponibilităţii, la propunerea unor instituţii publice, primarul general aprobă distribuirea sau concesionarea de loturi pentru înhumarea personalităţilor marcante ale Republicii Moldova. Beneficiază de dreptul rezervării loturilor la Cimitirul Central şi rudele de gradul I a persoanelor decedate şi înmormîntate aici, în baza actelor de confirmare a gradului de rudenie. După caz se permite înhumarea rudelor în aceleaşi morminte.
Aici regăsim destinse nume, înhumate întru veșnicie – Maria Bieșu, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Alexe Mateevici, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Natalia Dadiani, Alexandru Plămădeală, Grigore Grigoriu, Timofei Moșneaga, Vladimir Herța, precum și alte nume vestite ale trecutului nostru glorios …

Strada Armenească
Comunitatea armeană și-a lăsat o amprenta serioasă asupra istoriei și geografiei Chișinăului. De fapt, comunitatea armeană se simte onorată că[..]
Strada Armenească
Comunitatea armeană și-a lăsat o amprenta serioasă asupra istoriei și geografiei Chișinăului. De fapt, comunitatea armeană se simte onorată că aici există o stradă care le marchează apartenența identitară și susține că Biserica Apostolică Armeană „Sfînta Maica Domnului”din Chișinău, împreună cu strada Armenească este locul regăsirii tuturor armenilor apartenenți ai acestui spațiu și plecați de acasă. Și câteva momente curioase vor fi descrise în continuare:
1. În izvoarele istorice se vorbește despre existența a două străzi armenești. Prima (neoficială) se afla în partea dreaptă a rîului Bîc (zona veche a orașului). A doua, constituită în partea orașului nou în 1835, atunci cînd se finaliza noul plan urbanistic al Chișinăului, poate fi lesne depistată și astăzi pe harta străzilor capitalei Republicii Moldova.
2. La 4 ianuarie 1817, descriind orașul Chișinău, călătorul englez William Mac-Michael scria: „Printre mulțimea ciudată deosebeai aici (…) și mulți armeni, atît de numeroși, încît ocupau o stradă întreagă. În mijlocul norodului (…) trăsura unei agere frumoase copile, fata vlădicăi armenesc, mergea încet pe strada îngustă și păcătoasă (…) Astfel stăteau lucrurile … în cartierul de jos al bazarului (…)”.
3. Lipsa oficială a denumirii străzilor în partea veche a orașului ținea de faptul că majoritatea erau locuite de grupuri etnice, fiind denumite după cei care le populau, și arătau mai mult ca niște cartiere etnice. Afirmația lui Ștefan Ciobanu că armenii la începutul sec. XIX trăiau pe strada lor – ne face să conchidem că aceasta nu putea fi decît străduța „cufundată vara în praf, primăvara și toamna în noroi, iar noaptea în întuneric”, pe care a fost înălțată Biserica Armenească „Sf. Maica Domnului”, căreia i s-a mai zis Veche.
4. Denumirea „veche” ulterior s-a extins atît asupra bisericii, cît și asupra străzii, ceea ce făcea diferența dintre strada Armenească din zona veche și, respectiv, cea nouă a orașului, una longitudinală și alta transversală.
5. Începutul celei de-a doua străzi Armenești este legat de transferarea la Chișinău, după 1812, a Arhiepiscopiei Armene, constituite la 1809, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, pe teritoriul Principatelor Moldovei și al Munteniei.
6. În 1813, pentru Casa Episcopală Armeană la Chișinău, dar și pentru construcția unor case parohiale, guvernatorul Basarabiei i-a atribuit Arhiepiscopiei Armene un teritoriu cu o suprafață de circa 25 de mii desetine de pămînt (aproape 27 ha – n.n.) cuprins, ulterior, între străzile actuale bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Armenească. Suprafața de teren pusă la dispoziție constituia „cartierul” pe care îl ocupa arhiepiscopul (1809–1828) armean Grigor Zakarian la Chișinău. Acesta mai era numit și Mitropolia Armenească, iar arhiepiscopul avea statut de mitropolit. Potrivit proiectului de localizare, suprafața de teren oferită Arhiepiscopiei era numită „curte armenească” și era împrejmuită cu un gard așa cum ne-o prezintă denominațiile în rusă – Aрмянское подворье și Aрмянская ограда. Teritoriul Arhiepiscopiei aparținea mănăstirii de Echmiadzin, locația Patriarhului Suprem și Catolicosului Tuturor Armenilor. Casa Episcopală în interiorul curții era localizată undeva la mijloc, actualmente, str. Bulgară.
7. În 1813 începe elaborarea unui prim proiect al orașului, încredințat de către guvernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturza, arhitectului gubernial Mihail Ozmidov. Lucrările de formare a Chișinăului, drept capitală a provinciei Basarabia, au durat pînă pe 9 august 1834, atunci cînd planul definitiv al orașului, cu o tramă stradală ortogonală, diferită de tradiția locală, a fost aprobat de Nicolae I. Străzile au fost denumite în 1818, atunci cînd A. N. Bahmetiev, guvernatorul militar al Podoliei, a efectuat o schiță a orașului cu localizarea străzilor pînă la str. actuală M. Kogălniceanu. Respectiv străzii Armenești, din „partea de sus” a orașului, i s-a dat numele reieșind din amplasarea imediată a Arhiepiscopiei Armene. În preajma acesteia, la 1825, a fost deschisă Piața Nouă (astăzi Centrală), cu spații comerciale mobile și destul de frumoase pentru acea perioadă. Doar în cadrul acesteia toți negustorii din Chișinău erau obligați să-și vîndă mărfurile, fiindu-le interzisă practicarea comerțului în preajma caselor lor amplasate în partea veche a orașului. Atașați de poziția propriilor prăvălii, 2000 de proprietari armeni, bulgari, greci și evrei și-au arătat nemulțumirea într-o scrisoare, din 18 iulie 1826, adresată guvernatorului civil al Basarabiei, V. F. Tișkovski. Totuși, lucrurile nu s-au schimbat, iar tîrgul vechi, treptat, și-a pierdut din însemnătate, ca și de altfel „partea de jos” a orașului.
8. În 1902, porțiuni ale străzii Armenești noi precum și ale celei vechi au fost pavate cu granit adus din Podolia între 1888 și 1889. După construirea apeductului de către inginerul Haris, la 15 decembrie 1892, strada Armenească din „partea de sus” a orașului era asigurată cu apă, care venea de la izvoarele Fîntîna Mare şi Arteziană. Locuitorii străzii care utilizau apa trebuiau s-o plătească. Astfel, de exemplu, de la cei care luau pînă la 300 de căldări de apă pe zi se percepeau 25 de copeici, iar de la cei care luau mai mult de 1 000 de căldări pe zi se luau doar 12 copeici. Dacă apa era utilizată pentru adăparea animalelor, se lua doar 1 copeică pe zi.
9. Într-un raport din 29 decembrie 1921 se menționa că murdăria „cu mirosuri pestrițe” „ajunge sub orice limite”. Însuși Ștefan Ciobanu, prin afirmația că „de la strada Armenească se începe partea cea mai frumoasă a orașului”, pare să tragă jaloane în acest sens, arătîndu-ne existența a două lumi.
10. La 29 februarie 1924, toate străzile din Chișinău au fost redenumite. Strada Armenească „de sus” a fost denumită Cetatea Albă, ulterior în cinstea Mareșalului Pietro Badoglio, iar cea „de jos” – Gh. Asachi. Cu toate acestea, din inerție, atît populația, cît și administrația românească le consemnau Armenească și Veche Armenească. După 28 iunie 1940, autorităţile sovietice au restabilit numele străzilor existente pînă la 1924. La 12 aprilie 1941, cînd oraşul Chişinău a fost divizat în trei raioane urbane: Stalinski, Krasnoarmeiski şi Leninski, strada Armenească făcea parte din ultimul. Tot atunci a început implementarea planului reconstruirii Chişinăului în stil sovietic. În ceea ce privește strada Armenească, după decizia din 7 decembrie 1949, luată de autoritățile sovietice în privința naționalizării clădirii nr. 47, adică a Casei Eparhiale Armenești, nimic nu mai amintea în acest perimetru de elementul armean perpetuat odinioară în acest teritoriu. Astăzi, cu o lungime de 1,8 km, strada Armenească din Chișinău figurează în categoria simbolurilor care „povestesc” nu doar relaţia dintre timp şi istorie, dar și istoria devenirii unei spațialități socioidentitare în care s-a înscris comunitatea armeană.
(Din lucrările dnei Lidia PRISAC, doctor în istorie și
dl Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie)

Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare[..]
Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare a orașului Ierusalim. Anterior, înainte ca b-l să fie numit A.S. Pușkin, aceasta stradă nu avea nume.
Între bulevardul Grigore Vieru și strada Pușkin, pe strada Ierusalim, a fost ridicat un monument în cinstea victimelor ghetoului evreiesc din Chișinău. În apropiere se afla intrarea principală în fostul ghetou, care a fost înființat în partea de jos a orașului în iulie 1941, după ce unitățile germane și românești au preluat controlul asupra orașului Chișinău. În câteva săptămâni, peste 11.000 de evrei – bărbați, femei și copii – au fost închiși în ghetou. Un panou informativ din fața monumentului arată limitele ghetoului.
Nu se cunoaște numărul exact al evreilor rămași în oraș în acel moment. Unii au fost deportați de sovietici cu puțin timp înainte de război, în timp ce alții au fost evacuați sau înrolați în Armata Roșie. Cu toate acestea, mii de evrei nu au putut sau nu au vrut să părăsească orașul. Din ghetou în 1944 au ieșit vii doar 6 persoane…

Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme[..]
Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme a existat o regulă tacită în Chișinău conform căreia trebuia construită o sinagogă la fiecare 500 de evrei din oraș.
În 1964, autoritățile municipale au ordonat închiderea tuturor sinagogilor din oraș, cu excepția Sinagogii geamgiilor, care a rămas singura sinagogă, care a funcționat legal timp de peste 40 de ani. În prezent, acesta este administrat de mișcarea hasidică Habad Lubavitch. Picturile murale originale au fost păstrate în interior. Complexul sinagogii include o clădire și o mikva.

Spitalul Evreiesc
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de[..]
Spitalul Evreiesc
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.
Spitalul Evreiesc a fost fondat înainte de 1812, iar în 1843 a primit statut oficial. Începând din anii 70 ai secolului al XIX-lea au fost elaborate proiecte clădirilor stabilimentului curativ. Spitalul este alcătuit din mai multe clădiri, amplasate liber, pavilionar, pe un teritoriu vast. Clădirile au fost construite eşalonat, din anii ’80 secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea.
Clădirea administrației, farmaciei și laboratoarelor, au fost construite în perioada 1889-1890, iar pavilionul de chirurgie – între 1887-1901. Avea și o secție de maternitate. La începutul sec.XX a devenit cel mai mare spital din Basarabia.
A jucat un rol decesiv în reabilitarea jertvelor Pogromului din aprilie 1903. Putea primi concomitent 500 de bolnavi, care erau tratați totdeauna gratuit.

Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886. Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una[..]
Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886.
Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una dintre cele mai vechi sinagogi din capitală și din întreaga Republică Moldova. Rolul său în formarea comunității evreiești din regiune este excepțional.
În ultimii ani, clădirea abandonată a sinagogii din Chișinău a fost restaurată și transformată într-un centru comunitar activ, deschis tuturor. Majoritatea activităților sunt subvenționate și sunt conduse de voluntari, care lucrează dintr-un simț ideologic și cu misiunea de a face comunitatea evreiască din Moldova să simtă un sentiment de apartenență și de mândrie față de ea.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a fost înregistrată oficial în anul 1997, fiind succesoarea de drept a Societății Republicane de Cultură Evreiască (creată în 1989) și a Comunității Evreiești din Basarabia.
CERM este o organizație publică neguvernamentală, apolitică, non-profit, care reunește toate comunitățile și organizațiile evreiești ale Republicii Moldova, inclusiv comunitățile regionale din Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița.

Piatra Păcii
În Chișinău, în scuarul Universității de Stat din Moldova, poți găsi o compoziție sculpturală, un pic stranie, care pentru o[..]
Piatra Păcii
În Chișinău, în scuarul Universității de Stat din Moldova, poți găsi o compoziție sculpturală, un pic stranie, care pentru o persoană neinformată rămîne a fi neimportantă. Dar. Aceasta este renumita „Piatra Păcii”, ridicată pentru comemorarea victimelor bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Sculptura a fost ridicată în 2018, în contextul aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor moldo-japoneze.
E interesant faptul, că „Piatra” este un monolit cu un relief pectoral gravat, reprezentând o femeie , cu chip de zeiță Kanon, rugându-se, dorindu-și sie și tuturor pacea veșnică, precum și cu inscripția „From Hirosima”. Însuși piatra a fdoast adusă din Japonia și face parte din pavajul liniei de cale ferată afectate de bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima la 6 august 1945, ora 8:15.
Astfel de compoziții sculpturale se regăsesc în peste 100 de state. Orașul Chișinău a devenit al 37-lea pe lista cu astfel de sculpturi. Acestea sunt expuse în muzee, parcuri sau alte zone publice, edificate la inițiativa Asociației „Piatra Păcii” din Japonia.

Statuia lui Grigore Kotovski
Un vestigiu al trecutului sovietic. A fost înălțată în anul 1953. Statuia comunistului Grigore Kotovski, participant la războiul civil din[..]
Statuia lui Grigore Kotovski
Un vestigiu al trecutului sovietic. A fost înălțată în anul 1953. Statuia comunistului Grigore Kotovski, participant la războiul civil din Rusia, a fost realizată de un grup de sculptori și pictori – L. Dubinovschi, K. Kitaika, I. Perșudcev și A. Poseado, și după planurile arhitectului F. Naumov. Un monument contraversat, după multe dispute, a rămas pe locul vechi, în fața hotelui “Cosmos” de pe bulevardul Negruzzi al capitalei.

Biserica Sfântul Mucenic Haralambie (1836)
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și[..]
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie (1836)
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău. A fost construită în anul 1836. O inscripție lapidară din interiorul ei cu anul 1812 mărturisește o posibilă etapă mai veche din istoria bisericii. A fost cititoria negustorului Haralambie, numele căruia la purtat mult timp strada din fața bisericii.
Arhitectura a fost soluționată în stil neoclasic, în conformitate cu „Ucazurile privitor la proiectarea bisericilor din piatră”. Are un plan cruciform, alcătuit din elementele rectangulare al planului, cu axa longitudinală alungită, partea centrală evidențiată printr-o cupolă ridicată pe un tambur larg, cu ferestre în arc. Pe brațul vestic, alungit prin intermediul unui spațiu specific arhitecturii ruse – trapeza – și lărgit ca și brațul estic prin încăperi laterale, au fost ridicate camera clopotelor – un foișor prismatic cu deschizături largi. Pereții laterali sunt decorați cu porticuri, încununate cu frontoane triunghiulare, sub care se află intrările laterale. Biserica este tencuită în exterior, pe fundalul pereților evidențiindu-se detaliile – pilaștrii, ancadramentele, brâele, chenarele, acoperite cu o nuanță mai deschisă decât restul clădirii.

Biserica Sf. Mucenic Valeriu
Este o biserică contemporană. Prin pronia Bunului Dumnezeu şi cu binecuvîntarea înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii[..]
Biserica Sf. Mucenic Valeriu
Este o biserică contemporană. Prin pronia Bunului Dumnezeu şi cu binecuvîntarea înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, ca slujitor al Sfintei Biserici şi a dorinţei multor oameni de bună credinţă, dar şi prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care şi-a asumat angajamentul să ridice locaşul sfînt Biserica cu hramul „Sfintul Mucenic Valeriu” în sectorul Rîşcani ai mun.Chișinău.
Această opera a început prin decizia Primăriei municipiului Chişinău din 26.12.2000, care a acceptat vânzarea terenului cu suprafaţa de 0,256 ha firmei Bazat, aceasta asumîndu-şi responsabilitatea de a gestiona în continuare exploatarea teritoriului.
Astfel, pe parcursul a 5 ani, mai multe echipe de constructori au muncit cu dăruire, iar in data de 25 mai 2005 pentru prima dată enoriașii au fost invitați la sfînta liturghie.

Piatră comemorativă în cinstea intelectualilor condamnați de către GULAG
Pe 29 iunie 2024, a fost inaugurată o placă în memoria primarilor, preoților, intelectualilor și gospodarilor din Basarabia, condamnați ilegal[..]
Piatră comemorativă în cinstea intelectualilor condamnați de către GULAG
Pe 29 iunie 2024, a fost inaugurată o placă în memoria primarilor, preoților, intelectualilor și gospodarilor din Basarabia, condamnați ilegal în GULAG-ul sovietic în 1941. Aceasta a fost amplasată pe o piatră comemorativă din scuarul gării feroviare, în apropierea monumentului dedicat victimelor deportărilor staliniste. Au fost vremuri grele pentru strămoșii noștri, când cei mai culți, învățați și muncitori oameni au fost deportați. Întreaga intelectualitate a poporului nostru a fost dusă. Această amprentă va rămâne mereu în sufletul nostru.