
Arcul de Triumf
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau[..]
Arcul de Triumf
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau mai multe arcade, înălțat în scopul consemnării unui eveniment de rezonanță sau în cinstea unei personalități notorii. Din considerent urbanistic, construcția este amplasată în una din pieţele oraşului, prin care se marchează axa arterei principale sau epicentrul infrastructurii urbanistice.
Construcția arcurilor a fost preluată și în epoca modernă. În prezent le regăsim în multe capitale europene, inclusiv la Chișinău.
Și câteva date curioase din biografia acestui monument istoric:
În Chişinăul istoric au existat câteva arcuri de triumf, dintre care s-a păstrat doar cel pe care îl cunoaștem astăzi, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici la 1841, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.
Pe parcursul istoriei, monumentul a avut mai multe denumiri: Arcul de Triumf, Arcul Biruinței (în perioada sovietică), Porţile Sfinte.
Arcul de Triumf din Chișinăul actual, parte integrantă din complexul arhitectural al centrului urban, este construit din piatră albă șlefuită, de formă pătrată, cu patru deschideri, fiind amplasat pe axa principală a Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului (1830) şi Clopotniţei Catedralei (1835). Monumentul cu o înălțime de 13 m are ornamentele şi capitelurile executate din ceramică, ce imită stilul corintic. Baza construcţiei este înscrisă în patru piloni masivi corintici, plasați pe postamente speciale ce servesc drept pasaje pentru pietoni. Nivelul superior este decorat în stil clasic.
Meșterul din gubernia Kiev, Vasili Losenko, a turnat trei clopote, inclusiv unul uriaș, de 6,4 tone, cel mai mare din oraș, pentru Clopotnița Catedralei Nașterea Domnului. Pe suprafața clopotelor a fost inscripționat următorul text: „Din bunăvoința țarului Nikolai I în anul 1838”, iar la margine a fost turnată inscripția „Pentru Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău”. Deoarece clopotul uriaș nu încăpea în trecătoarea Clopotniței, s-a decis de a construi un supliment arhitectural, care ar găzdui clopotele. Prin urmare, s-a edificat o arcă triumfală, care ar avea și rol de clopotniță, pentru a semnala victoria armatei ruse în războiul ruso-turc, fiind totodată și o intrare solemnă în parcul Catedralei. Clopotul uriaș a fost instalat la nivelul doi al Arcului de Triumf în august 1839.
Atât clopotele din Chișinău, cât și pentru unele biserici din Ismail au fost turnate din tunurile turcești capturate de A. Suvorov (1729–1800) în acțiunile militare de la Ismail (1790).
Chișnăuianul Constantin Ivanov s-a obligat pentru suma de 1000 ruble asignații, să fixeze clopotele, lăsând drept amanet, în caz de nereușită, toată averea sa imobiliară.
În unul dintre piloni Arcului de Triumf din Chișinău se află o scară metalică, care urcă la nivelul doi spre orologiu. Primul ceas pentru edificiu a fost cumpărat din donațiile guvernatorului Basarabiei Pavel Fiodorov (28 august 1834 – 29 mai 1854) de la meșterul Helzel din Odesa și montat la 3 august 1839. În anii 1842–1849 orologiul a fost întreținut de ceasornicarul Spiller, iar în 1880 orologiul a fost înlocuit cu altul de la fabrica Hertz din urbea germană Ulm. Ceasul bătea la fiecare sfert de oră. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial orologiul a fost distrus în urma unei explozii, iar în 1942 a fost reparat contra sumei de 18 mii lei.
În 1945, pe Arcul de Triumf din Chișinăul au fost fixate plăci memoriale din marmură consacrate secvențelor de sorginte patriotică sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și numele eroilor Uniunii Sovietice care au luptat pe teritoriul Moldovei sovietice. Inscripțiile au fost înlăturate în 1991.
Arcul de Triumf din Chișinău eface parte din cele 5 cele mai frumoase din lume.

Spitalul Evreiesc
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de[..]
Spitalul Evreiesc
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.
Spitalul Evreiesc a fost fondat înainte de 1812, iar în 1843 a primit statut oficial. Începând din anii 70 ai secolului al XIX-lea au fost elaborate proiecte clădirilor stabilimentului curativ. Spitalul este alcătuit din mai multe clădiri, amplasate liber, pavilionar, pe un teritoriu vast. Clădirile au fost construite eşalonat, din anii ’80 secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea.
Clădirea administrației, farmaciei și laboratoarelor, au fost construite în perioada 1889-1890, iar pavilionul de chirurgie – între 1887-1901. Avea și o secție de maternitate. La începutul sec.XX a devenit cel mai mare spital din Basarabia.
A jucat un rol decesiv în reabilitarea jertvelor Pogromului din aprilie 1903. Putea primi concomitent 500 de bolnavi, care erau tratați totdeauna gratuit.

Memorialul Victimelor Fascismului
Acest monument trist, ca o așchie dureroasă a amintirolor, păstrată în timpuri, este lucrarea renumitului artist plastic, sculptor Aurel David.[..]
Memorialul Victimelor Fascismului
Acest monument trist, ca o așchie dureroasă a amintirolor, păstrată în timpuri, este lucrarea renumitului artist plastic, sculptor Aurel David. Amplasat în 1991, rămâne a fi o dovadă că ”nimeni nu se uită, nimic nu se uită”…
Este amplasat în sectorul Râșcani („Poșta Veche”) ai capitalei, pe locul de execuție în masă a moldovenilor, evreilor, romilor, rușilor în anii celui de-al II-lea Război Mondial.

Kilometrul Zero
O plăcuță cu Kilometru Zero a fost instalată în noiembrie 2012, în centrul capitalei, în fața Oficiului Central Poștal. Este[..]
Kilometrul Zero
O plăcuță cu Kilometru Zero a fost instalată în noiembrie 2012, în centrul capitalei, în fața Oficiului Central Poștal. Este o versiune stilizată a rozei vânturilor, reprezentând distanțele față de alte capitale ale lumii de la Chișinău. Km Zero are o semnificație istorică, socială și una turistică pentru vizitatorii capitalei noastre. Indicatorul a fost confecționat din bronz și marmură. Pe plăcuță sunt scrise denumirile mai multor capitale și distanța până la ele. Arhitect – Victor Vieru.

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea[..]
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea Conservatorului de Stat din Chișinău, fondat în anul 1940, și a instituțiilor de învățământ muzical care și-au desfășurat activitatea la Chișinău începând cu anul 1919, când la inițiativa lui George Enescu a fost înființat conservatorul „Unirea”.
În forma ei actuală Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost instituită în baza reorganizării Universității de Stat a Artelor (înființată anterior, prin comasarea Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu” și a Institutului de Stat al Artelor în 1999) la 1 septembrie 2002.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a Republicii Moldova pregătește specialiști în următoarele domenii:
Arte Plastice, Culturologie, Design, Multimedia, Muzică, Teatru

Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică,[..]
Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică, Geologie și Pedologie, Istorie și Filologie, Biologie, Chimie. În cadrul celor 12 catedre activau 35 cadre didactice. Printre inițiatorii fondării universității se numărau Macarie Radu și Mihail Pavlov.
În 1969, Universitatea de Stat din Republica Moldova a aderat la Asociația Internațională a Universităților ca membru plenipotențiar. Prestigiul USM pe arena internațională a fost consolidat și de cei 14 oameni iluștri de știință și cultură din 9 țări ale lumii, cărora li s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al USM. Universitatea de Stat din Republica Moldova a încheiat peste 60 de acorduri de cooperare în domeniul învățământului și științei cu centre universitare din 25 de țări. La USM și-au făcut studiile tineri din circa 80 de țări ale lumii.
Pe parcursul anilor au fost înființate și alte facultăți și structuri decât cele inițiale:
Facultatea de Economie (1953, 2002);
Facultatea de Drept și Facultatea de Inginerie și Tehnică (1959);
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (1964);
Facultatea pentru instruirea studenților străini (1967);
Centrul de Calcul (1973);
Facultatea de Jurnalism (1980);
Biblioteca Centrală Universitară și Facultatea de Filozofie și Psihologie (1994);
Facultatea de Științe Politice (1995).

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția[..]
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția muzeului constă din peste 100 mii de exponate, printre care cărți, obiecte de artă, documente.
A fost inițial denumit Muzeul Republican de Literatură din RSSM. După deschiderea actualei Case a Scriitorilor în Chișinău, în cadrul acesteia, muzeului i-au revenit mai multe săli de expoziție, un subsol pentru păstrarea fondurilor, birouri pentru personal și o bibliotecă. Pe atunci, muzeul număra 35 angajați, printre care cercetători în trei secții științifice.
În 1983 a primit numele lui Dimitrie Cantemir. În 1990 este desființat ca muzeu și în 1991 devine Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”. În 1997 a fost redenumit în Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. Prin hotărâre de guvern este transformat în muzeu național începând cu 1 ianuarie 2013, trecând astfel din subordinea Uniunii Scriitorilor în cea a Ministerului Culturii, primind în același timp dreptul de a gestiona filiale sale. În 2015 a fost inaugurată Casa-Muzeu „Grigore Vieru” în satul Pererîta, iar în 2019 trece în subordinea muzeului și Casa-Muzeu „Alexandru Donici” din satul Donici.
Muzeul nu a fost înființat în baza unor colecții sau fonduri existente. Cele mai multe piese din fondul muzeului au fost acumulate între 1965 și 1991 în urma activităților de cercetare și colectare a manuscriselor, documentelor, cărților rare, periodicelor etc. de către echipa de muzeografi ai instituției. În anul 2019 muzeul număra 147 386 de piese, care includ pe lângă cărți și manuscrise un fond bogat de artă plastică, fotografii, casete audio, înregistrări video etc. Colecția de manuscrise este cea mai numeroasă, cu 28 000 de piese, fiind urmată de cea de cărți cu aproximativ 22 000 de volume din sec. XVI-XXI. Cea mai veche carte este o ediție a Beati Dionysii Areopagitae martyris inglyti de Sfântul Dionisie Areopagitul (1572). Pe baza exponatelor muzeului au fost amenajate casele-muzeu „Alexandru Donici”, „Constantin Stamati” și „Alexei Mateevici”. O bună parte a colecțiilor muzeului, însă, a fost nimicită deoarece nu era pe placul organelor comuniste, inclusiv o parte din patrimoniul adunat sub directorul fondator Gheorghe Cincilei.

Palatul Naţional „Nicolae Sulac”
Este o locație de concerte și festivaluri din centrul Chișinăului. Construcția Palatului a fost finalizată în 1972 și atunci a[..]
Palatul Naţional „Nicolae Sulac”
Este o locație de concerte și festivaluri din centrul Chișinăului. Construcția Palatului a fost finalizată în 1972 și atunci a fost numit Sala de Sesiuni, aici organizându-se spectacole de teatru și divertisment. A fost redenumit în cinstea cântărețului de muzică populară Nicolae Sulac (1936 -2003)

Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea[..]
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea și salvarea moștenirii culturale scrise. Biblioteca funcționează în conformitate cu principiile directoare UNESCO referitoare la acest tip de biblioteci; și face parte din componența Bibliotecii Digitale Europene. Biografia ei începe la 22 august 1832, dată la care a avut loc inaugurarea Bibliotecii Publice Guberniale a Basarabiei. În prezent, Biblioteca Națională este unul din obiectivele de valoare deosebită ale patrimoniului național și prezintă tezaurul moștenirii culturale scrise și imprimate a Republicii Moldova. Biblioteca asigură accesul publicului larg la colecțiile sale în scop de cercetare, studiu și/sau informare. Este accesibilă tuturor cetățenilor care au atins vârsta de 14 ani.

Casa Casso
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867,[..]
Casa Casso
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867, această proprietate a fost cumpărată de către soţia porucicului în rezervă Iulia Vichentievna Ianuşevski, care în 1869 a construit o casă cu subsol, autorul proiectului fiind arhitectul urban Alexandru Bernardazzi. La începutul lui 1870, casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897. În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabеne, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. În anii ’80 ai secolului trecut clădirea a fost amplificată.
Cea mai interesantă istorie a acestei case s-a petrecut în 1878, pe atunci proprietară era Elena St. Casso. După încheierea războiului ruso-turc, în subsolul clădirii s-a aflat în captivitate Osman Pașa – fostul comandant al Armatei Otomane, ce se predase iniţial la Plevna.

Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură[..]
Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Este fosta capelă „Sf. Împărați Constantin și Elena” a gimnaziului nr. 2 pentru băieți (în perioada interbelică – Liceul militar „Mihai Viteazul”), construită între anii 1898–1902, sub conducerea arhitectului eparhial Mihail Seroținski.
Are planul de tip cruce greacă înscrisă, cu patru piloni pe care se sprijină tamburul circular al cupolei. Aspectul exterior este decorat în spiritul stilului ruso-bizantin. În fața intrării este construit un pridvor cu coloane robuste. În perioada sovietică mult timp a fost folosită ca Planetariu.

Casa Kligman
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei[..]
Casa Kligman
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Pe la mijlocul secolului al 19-lea, soţia general-maiorului Maria Markiva, a construit la colţul cartierului, mărginit de strada Sfatul Ţării o casă într-un etaj după un proiect -model al timpului. În 1896 această proprietate a fost cumpărată de către negustorul Moisei Kligman, care a demolat vechile construcţii de la colţul străzii şi pe acest loc a ridicat la1898 o bijuterie arhitecturală. În perioada postbelică a fost unită cu casa Herţa, din vecinătate, printr-o galerie.
Face parte din cele câteva case, construite în stil neoclasic, care s-au păstrat în prezent în oraş. Se află la momentul actual într-o stare mai mult abandonată.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
S-a înființat la 10 octombrie 1920 din inițiativa câtorva personalitatăți în frunte cu Sergiu T.Niţă, (ministru al Basarabiei în guvernul[..]
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
S-a înființat la 10 octombrie 1920 din inițiativa câtorva personalitatăți în frunte cu Sergiu T.Niţă, (ministru al Basarabiei în guvernul României), Ştefan Ciobanu (membru al Academiei Române), scriitorii Nicolae N.Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici şi regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu.
Prima stagiune a fost deschisă cu spectacolul „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri. Această trupă a activat o singură stagiune, reuşind să joace peste 25 de premiere. În anul 1922, la cererea Ministerului Culturii din București este întocmit un proiect în vederea constituirii unei Trupe Permanente de Propagandă a Ministerului Artelor pentru Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Actorilor bucureșteni Vasile Leonescu şi Constantin Mărculescu li s-a încredințat reorganizarea Teatrului din Chișinău.
Timp de 10 ani directoratul Teatrului Național din Chisinău a fost asigurat de personalităţi marcante ca George Topârceanu, Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu. Actori de renume precum Emil Botta, Stefan Braborescu, Sergiu Cujbă, Mişu Fotino au însufleţit chipuri și forme la rampa primului teatru profesionist de la Chișinău.
Prin ordinul ministerial din anul 1935, pe motiv de lipsă de bani, Teatrul Naţional din Chișinău, alături de cele din Craiova şi Cernăuți, a fost inchis.
Dupa mai mulți ani, tocmai în 1994, Teatrul Național a fost redeschis cu numele de „Mihai Eminescu”. Într-un timp destul de scurt, colectivul Teatrului Naţional a montat circa 30 de premiere importante, care au cucerit nu doar publicul din Chișinău, ci și a câștigat numeroase premii la concursuri naționale și festivaluri internaționale.

Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu”
La 5 iulie 1957 Ministerul Culturii al RSSM A. Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de[..]
Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu”
La 5 iulie 1957 Ministerul Culturii al RSSM A. Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”, un document epocal pentru dezvoltarea ulterioară a acestei instituţii de prim rang a culturii naţionale. Evoluţia istorică a Teatrului de Operă moldovenesc începe calculul cronologic cu un 1 an înainte de semnarea documentului ministerial – din ziua montării primei opere naționale moldovenești, şi anume pe 9 iunie 1956 – opera „Grozovanul” de David Gherşfeld.
Teatrul a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Perioada inițială a format repertoriul și a cristalizat operele, perioada de dezvoltare a școlii canto academice a adus lumii nume inedite, ca, de exemplu primadona Maria Bieșu, care devine deținătoarea titlului de Prima Cio-Cio-San a lumii în 1967, la Concursul internațional al interpreților lirici în numele lui Miura Tamaki (la Tokio, Japonia).
În anul 1983 a avut loc premiera baletului naţional „Luceafărul”, pe motivele poemului lui Mihai Eminescu. „Luceafarul” este prima lucrare în genul de balet a compozitorului Eugen Doga.
În septembrie 1990, grație insistenței primei teatrului, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, întitulat „Învită Maria Bieșu”.
După decesul Mariei Bieșu în 2012, denumirea Festivalului s-a schimbat pe „Festivalul Internațional Maria Bieșu”. Astăzi Festivalul a devenit unul din principalele simboluri ale culturii din Republica Moldova, iar Chișinăul – una dintre capitalele muzicii de operă și balet din Europa.

Teatrul Republican „Luceafărul”
Teatrul Republican ”Luceafărul” a fost fondat în anul 1960 ca teatru pentru copii și tineret. La 30 septembrie, prin ordinul[..]
Teatrul Republican „Luceafărul”
Teatrul Republican ”Luceafărul” a fost fondat în anul 1960 ca teatru pentru copii și tineret. La 30 septembrie, prin ordinul ministrului Culturii al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Arteom Lazarev și în conformitate cu hotărârea Biroului Comitetului Central și a Colegiului Ministerului Culturii, invocându-se ședința din 18 august 1960, s-a dispus redenumirea Teatrului pentru Tineret și Copii ”Licurici” în Teatrului pentru Tineret și Copii ”Luceafărul”.
Din 1960 până în 1991, ”Luceafărul” a fost cunoscut ca Teatru pentru tineret și copii, acest lucru fiind menționat în ordinul de fondare al instituției. În anul 1991, prin ordinul din 18 martie semnat de ministrul Culturii și Cultelor al Republicii Moldova, domnul Ion Ungureanu, Teatrului ”Luceafărul” i-a fost conferit statut de teatru dramatic și a fost redenumit în Teatrul Republican ”Luceafărul”, fiindu-i stabilit grupul II de remunerare a muncii pentru personalul de conducere.
Din 1991 până în prezent, instituția activează sub titulatura de Teatrul Republican ”Luceafărul”, aflându-se în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Teatrul dramatic rus de stat „A.P.Cehov”
A fost înființat la 5 noiembrie 1934 la Tiraspol. Primul spectacol montat a fost „Ura” de S.Ialțev. În 1940 teatrul[..]
Teatrul dramatic rus de stat „A.P.Cehov”
A fost înființat la 5 noiembrie 1934 la Tiraspol.
Primul spectacol montat a fost „Ura” de S.Ialțev. În 1940 teatrul a fost mutat la Chișinău, unde în același an a prezentat spectacolul „Descătușarea”, de B.Lavreniov. În timpul celui de-al II Război Mondial teatrul a fost evacuat în Turcmenia, unde a montat spectacolele „Oamenii ruși” de C.Simonov, „Partizanii în stepele Ucrainei” de A.Corneiciuc, „Mașenica” de A.Afinoghenov, „Vinovați fără vină” de A.Ostrovskii, etc.
Reîntors în anul 1944 la Chișinău, teatrul montează piese din dramaturgia rusă clasică și contemporană.
Spectacole originale au fost montate după operele dramaturgilor moldoveni: „Cînd se coace poama” de P.Darienco (1960), „Izvorul frăției” de L.Corneanu (1964), „Și sub cerul acela…” de A.Busuioc (1980), „Anul morții – anul nemuririi” de I.Druță (1982), „Badea Cozma” după G.Malarciuc (1984).
Începînd cu 1985 în calitate de regizor-șef al teatrului a activat și regretatul Veniamin Apostol, maestru emerit al artei din RSS Moldovenești. Teatrul a întreprins numeroase turnee la Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Breansc, Krasnodar, Stavropol, spectacolele sale fiind înalt apreciate de publicul spectator.

Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Și-a deschis pentru prima data ușile pentru cei mai mici spectatori ai săi pe 27 noiembrie 1992. Încă din momentul[..]
Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Și-a deschis pentru prima data ușile pentru cei mai mici spectatori ai săi pe 27 noiembrie 1992.
Încă din momentul înființării a fost plămădit ca un teatru pentru educarea copiilor în spirit național și pentru promovarea valorilor culturale ale neamului.
Ideea formării unui așa teatru le-a apartinut unui grup de oameni intelectuali ai timpului – primului primar de Chișinău după independență – dlui Nicolae Costin, regizorului Veniamin Apostol si actorului Victor Ştefaniuc. Cel din urmă a devenit mentorul și directorul artistic al teatrului, în care a activat timp de 18 ani, pînă la trecerea lui în nemurire.
Primele piese jucate au fost „Ivan Turbincă” şi „Evoluţie”, care s-au înscris perfect în spaţiul artei păpuşăreşti moderne, fapt pentru care teatrul a fost invitat de mai multe ori în turneuri peste hotare și la diverse festivaluri internaţionale.

Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”
Este unul din teatrele notorii din Chișinău. A fost fondat la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa[..]
Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”
Este unul din teatrele notorii din Chișinău. A fost fondat la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa unei echipe de actori, absolvenți ai Școlii de teatru „B.Șciukin” din Moscova, în frunte cu Petru Vutcărău. Dramaturgul Eugène Ionesco și-a dat personal acordul ca noul teatru să-i poarte numele, acest gest fiind profund simbolic. Regizorul și actorul Petru Vutcărău a fost primul regizor și director artistic al teatrului, actualmente fiind și directorul teatrului.
Noua trupă, numită deja Teatrul „Eugene Ionesco” se stabilește temporar în România, la Râmnicu-Vâlcea, unde li se oferă cazare și o scenă în care pot monta și prezenta spectacole. După 5 luni de lucru la Vâlcea, teatrul întreprinde primul său mare turneu, în cele mai mari orașe din România. În această perioadă teatrul, făcînd primii pași, cucerește premii la diverse festivaluri de teatru și înregistrează două spectacole din repertoriul său la Televiziunea Română.
În vara anului 1991 teatrul revine la Chișinău. Sediul său a fost temporar situat în diferite localuri, ca pînă la urmă, în februarie 2007, prin decizie guvernamentală, Teatrului „ Eugène Ionesco” i s-a acordat, în sfîrșit, un sediu propriu – clădirea fostului centru de agrement „Moscova”.

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
Fondat tocmai în octombrie 1945, imediat după cel de-al II Război Mondial, teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” rămâne a fi[..]
Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
Fondat tocmai în octombrie 1945, imediat după cel de-al II Război Mondial, teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” rămâne a fi un centru cultural de excepţie, care prezintă spectacole pentru toate vîrstele. Teatrul şi-a început activitatea cu spectacolul «Foişorul» de S. Marşak, în cadrul relaţiilor culturale moldo-ruso-ucrainene, stabilite imediat după război.
Profesionalismul şi frumoasele tradiţii spirituale atrag anual în sala sa circa 100 mii spectatori, prezentînd peste 500 de spectacole – atît în ţară cît şi peste hotare. Timp de 75 ani, teatrul a montat peste 300 spectacole după cele mai renumite basme de H. – Ch. Andersen, Fratii Grimm, Carllo Collodi, A. de S. Exupery, J. Rodari, A. S. Puskin, N. V. Gogol, Mihai Eminescu, Ion Creangă. Se bucură de succes şi operele dramaturgilor moldoveni contemporani ca P. Cărare, Gh. Urschi, E. Plugaru, V. Grosu, L. Sobietschy, A. Strîmbeanu, I. Filip, V. Boldisor, Gr. Vieru.
În Teatru activează cu succes doua trupe – trupa de limbă română şi trupa de limbă rusă. Unele spectacole sunt traduse și în italiană, germană, spaniolă, franceză.
„Licurici” a educat generaţii întregi de tineri spectatori, cu valori importante omenești – binele, frumosul, sinceritatea. Papuşile de la „Licurici” spun povesti adevărate, purtînd de mină spectatorul prin lumea fermecată a basmului şi ficţiunii. Copiii şi vîrstnicii au admirat si aplaudat papusi de toate tipurile, umbre vii și măsti fermecatoare.
Directorul artistic, actorul și regizorul Titus Jucov, timp de 38 de ani s-a aflat la cârma teatrului, montând dramaturgie natională și universală, construind o imagine inedită colectivului său de creaţie.

Teatrul „Geneza Art”
Teatrul Geneza Art (TGA) este unul din teatrele independente din Republica Moldova. “Debutul” TGA a avut loc în ianuarie 2010[..]
Teatrul „Geneza Art”
Teatrul Geneza Art (TGA) este unul din teatrele independente din Republica Moldova. “Debutul” TGA a avut loc în ianuarie 2010 cu spectacolul “Floare albastră”, un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu pentru “îngerului său blond” poeta Veronica Micle.
Anul 2017, este perioada în care TGA îşi inaugurează stagiunea a VIII-a, având în palmaresul artistic circa 20 de spectacole montate, zece dintre care sunt incluse în repertoriul pentru stagiunea actuală.
Obiectivul prioritar al TGA este de a promova tinerii actori şi de a alege un repertoriu accesibil tuturor vârstelor, dar şi autentic, reieşind din amalgamul multicolor de stări şi situaţii pe care ni le oferă viaţa. Un teatru clasic, cu viziuni contemporane în deplinul sens al sintagmei.
Fiecare spectacol îşi are propria individualitate şi este conceput cu ambiţie de echipă, iar scenografia spectacolelor este o axă reprezentativă a Teatrului, marcând o stilistică şi o estetică nonconformistă şi personalizată.
TGA pledează pentru excluderea stereotipurilor din arta teatrală, este deschis pentru experimente teatrale curajoase de maximă actualitate.
Spectacolele TGA sunt premiate la festivaluri, nominalizate la „Gala UNITEM”, unele dintre ele transmise Companiei Publice Teleradio-Moldova (TRM) pentru difuzare la micile ecrane.

Teatrul Naţional ”Satiricus Ion Luca Caragiale”
Este un teatru de rezistență, militant, care a apărut într-un moment istoric de cotitură, în 1990, în etapa furtunoasă de[..]
Teatrul Naţional ”Satiricus Ion Luca Caragiale”
Este un teatru de rezistență, militant, care a apărut într-un moment istoric de cotitură, în 1990, în etapa furtunoasă de emancipare a conştiinţei naţionale și de demascare a ideologiei comuniste, proces care a avut drept finalitate istorică destrămarea imperiului sovietic şi proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova.
Cu certitudine, este primul teatru de satiră din republică, care a luat naştere şi dintr-o necesitate cultural-istorică, manifestînd un spirit novator şi combativ.
Mulţi regizori influenţaţi de cultura occidentală, abordează tot mai frecvent modalităţi inedite de exprimare artistică, propunîndu-şi să şocheze publicul.
Printre aceşti regizori se numără şi Sandu Grecu, fondatorul de facto al Teatrului SATIRICUS, care, după o stagiatură de doi ani la Teatrul „Satiricon” din Moscova, concepe într-o manieră regizorală inedită, primele spectacole ale tinerei trupe. Astfel, de la o montare la alta, de la un experiment artistic la o înscenare mai în spiritul tradiţiei se cristalizează stilul regizoral al lui Grecu şi, la modul general, maniera distinctă de joc a actorilor de la SATIRICUS.
În pofida faptului că de-a lungul celor mai mult de 30 ani de existenţă și-a schimbat de 4 ori sediul, trupa a realizat circa 70 de spectacole, unele dintre ele menţinîndu-se în repertoriu pe tot parcursul acestor ani. SATIRICUS este unicul teatru din spațiul românesc care a montat și are în repertoriul său activ toate piesele lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor”
Teatrul dramatic rus a fost fondat în anul 1978 la Chișinău ca un teatru-studiou. În repertoriul teatrului se regăsesc piese[..]
Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor”
Teatrul dramatic rus a fost fondat în anul 1978 la Chișinău ca un teatru-studiou. În repertoriul teatrului se regăsesc piese contemporane ale dramaturgilor ruşi și europeni. Teatrul a fost remarcat şi îndrăgit de spectatori datorită repertoriului original şi unor actori tineri și talentați. Mulți dintre actorii de performanță ai teatrului au plecat pe parcursul anilor 1990 la diverse instituții teatrale din Rusia.
Timp de 30 de ani pe scena teatrului au fost montate peste 150 de spectacole din dramaturgia rusă şi universală. In 1995 Iurii Harmelin fondează Liceul municipal teatral, care devine un leagăn al tinerelor talente.
Cea de-a 33 stagiune teatrală (2010-2011) a început, din păcate, deja fără renumita actriţă – artistă a poporului Eugenia Todoraşco, care a jucat pe scena teatrului șapte ani la rând..
Teatrul dramatic municipal de „Pe strada Trandafirilor” este organizatorul Festivalului internaţional al teatrelor de cameră şi spectacolelor de forme mici „Moldfest.Rampa.Ru”. Prima ediţie a Festivalului a avut loc în noiembrie 2009, întrunind 15 teatre din Moldova, România, Ucraina, Rusia, Belarus, Israel și Germania.
În 2020, Guvernul Republicii Moldova a aprobat decizia ca Teatrul Dramatic „S Ulițî Roz”/„Pe strada Trandafirilor” să poarte numele fondatorului său Iurie Harmelin.

Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău. Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor,[..]
Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău.
Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor, parcul a avut mai multe denumiri – Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea), Parcul Aleksandr Pușkin, Grădina Publică Orășenească. Denumirea actuală parcul a primit-o în anii ’90 ai secolului al XX-lea, imediat ce Republica Moldova a obținut independența.
Timp îndelungat parcul a fost înconjurat de un gard de nuiele. La propunerea arhitectului A.Bernardazzi, a fost decis ca parcul să fie împrejmuit cu un gard de fontă, care a fost montat în anii 1868 – 1869, păstrându-se până în zilele noastre.
Parcul are 7 intrări pe întreg perimetrul său. În parc cresc aproximativ 50 de specii de arbuști și arbori, unii dintre ei au atins vârsta de aproape 200 de ani, inclusiv un salcâm gigant.
În diferite timpuri, în parc au existat mai multe piscine cu havuzuri, monumente și sculpturi, cafeneaua pentru copii „Guguță”, tabla de onoare a oraşului. Dintre cele 4 havuzuri de odinioară, în prezent funcționează doar unul, cel central.
În anul 1885 în Grădina Publică a fost inaugurat monumentul poetului rus A.S.Pușkin, astăzi considerat cel mai vechi bust păstrat în oraș.
În anul 1958 a fost pusă piatra de temelie a Aleii Clasicilor literaturii române. La început, aleea a fost alcătuită din 12 busturi ale clasicilor, turnate din bronz și instalate pe postamente din granit roșu poleit. În zilele noastre Aleea Clasicilor numără 29 de busturi ale personalităților remarcante, iar pe alei se desfășoară diverse manifestări culturale.
Una dintre cele mai importante capodopere ale parcului este monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, realizat de sculptorul A.Plămădeală și arhitectul A.Bernardazzi. A fost inaugurat în 1928, atunci când s-a celebrat aniversarea de zece ani de la Marea Unire din 1918.
Una din intrările în parc este păzită de doi lei din marmură. Istoria lor este un adevărat mister al parcului central. Există doar zvonuri cum că aceștia au aparținut unui conac boieresc, dar după distrugerea acestuia, în timpul celui de-al II Război Mondial, monumentele au fost aduse și instalate în Grădina Publică.

Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei. După cel de-al II Război Mondial,[..]
Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei.
După cel de-al II Război Mondial, scuarul a fost grav afectat, iar în câțiva ani a fost renovat și a purtat mulți ani denumirea de Parcul Biruinței. Pe teritoriul parcului au fost sădiți copaci, arbuști și au fost amenajate paturi de flori.
În prezent, suprafaţa scuarului constituie doar 9 hectare din cele 12 hectare inițiale.
Perla arhitecturală o constituie Catedrala Metropolitană care, împreună cu Clopotnița și Arcul de Triumf, formează renumitul ansamblu istoric important al capitalei.
În timpurile URSS, în anul 1962, conform ordinului personal al N. Hrușciov, Clopotnița a fost aruncată în aer de către autorități sub pretextul de a nu fi folosită ca punct strategic pentru lunetiști. În locul Clopotniței s-a construit un havuz, iar în interiorul Catedralei mulți ani a activat Sala de expoziţii a Ministerului Culturii al RSSM.
În 1998 Clopotnița a fost reconstruită după imaginile de epocă, făcând parte din acest minunat complex arhitectonic.
Partea centrală a parcului reprezintă un spațiu mare deschis, iar aleile laterale sunt prevăzute pentru vizitatorii care caută umbră. În parc sunt mulți arbori și arbuști decorativi, mulți dintre ei depășind centenarul. Acest spațiu a devenit locul principalelor manifestații cu prilejul sărbătorilor oficiale naționale și religioase.
Scuarul Catedralei este locul pe care îl va îndrăgi orice turist și oaspete al capitalei.

Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM)[..]
Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM) în anul 1950 și inițial a fost numit „Parcul Central de Cultură și Odihnă al Comsomolului Leninist”.
Parcul se află pe malul lacului Valea Morilor și se extinde pe o suprafață de 114 hectare, lacul având o suprafață de 34 hectare. Proiectul parcului a fost elaborat sub conducerea renumitului arhitect Robert Kurz.
Pe teritoriul parcului se află teatrul de vară – Teatrul Verde, cu o capacitate de 5000 de locuri sub cerul liber, un cinematograf de zi, orășelul copiilor „Andrieș”, o plajă, stația de bărci etc.
De-a lungul timpului, parcul cu lac a servit drept bază pentru diverse sporturi nautice. Pe teritoriul parcului funcționau trei școli de canotaj. Au fost amenajate terenuri de sport și locuri de pescuit pentru amatori. Pe timp de iarnă, pe gheața lacului se organiza un patinoar orășenesc. A funcționat, de asemenea, și un turn pentru salturi cu parașuta.
Alături de parc se află cel mai mare Centru Expozițional din Moldova – Moldexpo.
Parcul este renumit și datorită rotondei și Scării Cascadelor, care au fost recent reparate. Scara Cascadelor este formată din 218 trepte și este mai lungă decât renumita scară a Generalului Potemkin din Odesa (care are 200 de trepte).

Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova.[..]
Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova. Ea este situată la marginea oraşului Chișinău, în sectorul Botanica, în apropierea aşa-numitelor Porţi ale oraşului.
Ea a fost înființată la 1 septembrie 1951. Lucrările de proiectare și construcție a Grădinii Botanice au fost efectuate sub conducerea academicianului A.Ciubotaru, care a activat în calitate de director al acestei instituții mai mult de 32 de ani.
La baza construcției Grădinii Botanice a fost pus principiul ecologico-sistematic cu amplasarea grupurilor de plante în stil de landșaft, fapt ce facilitează orientarea pe teren în studierea vegetației.
Ca orice grădină botanică și Grădina Botanică din Chișinău este organizată pe sectoare. Unele sunt amplasate sub cerul liber, fiind populate cu plante anuale rezistente la condiții geroase, altele sunt amplasate în spații acoperite în care plantele vii sau conservate în diferite moduri sunt protejate cu grijă.
Cele mai populare sectoare pentru vizitatori sunt Alpinarium (cca 50 specii), Dendrarium (cca 560 specii), Flora Moldovei (30 specii arbori, 18 specii arbuști și 110 specii plante ierboase), Pinarium, Rozarium, Floricultura, Siringarium și, mai ales, Plantele Tropicale și Subtropicale ( cca 2550 specii) adunate de pe tot globul pământesc.
În urma ninsorilor abundente din aprilie 2017 au pierit și au fost avariate 80% din arborii și arbuștii decorativi din colecțiile și expozițiile parcului. Treptat Grădina Botanică a renăscut ca să bucure cu colecțiile sale de plante deosebite locuitorii și oaspeții capitalei în orice anotimp al anului.

Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important[..]
Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important pentru toți locuitorii orașului şi este un bun filtru natural al aerului. Este unul dintre cele mai preferate zone pentru fotografiere ale orășenilor. Dendrariul a fost luat sub ocrotirea statului la 16 iulie 1998.
Parcul este parte componentă a Asociaţiei Internaţionale a Grădinilor Botanice de Conservare a Mediului.
Actualmente genofondul Dendrariului, prin diversitatea şi bogăţia colecţiilor sale nu cedează în fața renumitelor parcuri „Alexandria” şi „Sofievca” din Ucraina, constituind o valoare inestimabilă a Republicii Moldova și, în special, al capitalei. Deoarece primii arbori şi arbuşti au fost plantaţi la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, Dendrariul posedă un important fond semincer de plante rare şi înalt decorative. Acest genofond este reprezentat prin 1 820 de taxoni.
Este semnificativ faptul că în parc cresc 9 specii de plante lemnoase din cele 13 înscrise în Cartea Roşie a Republici Moldova.
Pe lângă aceste rarităţi, în parc cresc şi relicve endeme extrem de rare. Drept exemplu clasic serveşte Ginkgo biloba (descoperit pentru prima dată în Japonia, în 1690). Acesta este unicul reprezentant al clasei ginkgo ajuns în zilele noastre din perioada triasică.
În parcul Dendrariu e întotdeauna linişte, zgomotul urban practic nu se aude pe teritoriul parcului şi începeţi să uitaţi pur şi simplu că vă aflaţi în centrul oraşului.

Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre[..]
Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre care 9 hectare aparţin lacului). A fost amenajat în anul 1968 pe locul unui deal cultivat mulți ani la rând cu trandafiri de localnici, care pregăteau din petalele trandafirilor renumita dulceață de Chișinău. Această tradiție s-a păstrat și până în prezent – în parc an de an sunt plantate multe specii deosebite și mirositoare de trandafiri. De aici și a apărut denumirea parcului – Valea Trandafirilor.
În perioada comunistă parcul purta denumirea de „Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin”.
Pe teritoriul parcului se află mai multe restaurante, plaje amenajate pe malul lacului, terenuri de joacă pentru copii și terenuri de sport.
La marginea parcului, lângă str. Trandafirilor, se află Memorialul victimelor de la Cernobîl.
Pentru copii și adulți funcționează un parc de distracție, unicul din Chișinău în care lucrează și o roată panoramică, de 20 m înălțime, numită “roata dracului” de orășeni.

Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul[..]
Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul Alunelul. Parcul a fost fondat în anul 1958 pe locul unui cimitir evreiesc, o parte a căruia a fost pur şi simplu demolat, iar o parte dintre rămăşiţele pământești au fost mutate în noul cimitir, situat mai sus de parc.
În adâncul parcului se află Complexul memorial al victimelor pogromului de la Chișinău din 1903 (instalat în 1993).
La finele anului 2020, parcul Alunelul a fost frumos renovat, spre bucuria localnicilor și a oaspeților capitalei. Havuzul multicolor compus din 284 de jeturi de apă și luminițe este punctul de atracție al parcului. În perioada estivală, jeturile de apă ale havuzului se vor mișca în ritmul muzicii, până la o înălțime de 10 metri.

Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”. A[..]
Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”.
A fost fondat în 1972 al[turi de strada Calea Ieşilor din sectorul Buiucani şi este considerat unul dintre cele mai tinere parcuri din Chişinău. Zona sa se extinde pe o suprafață de 150 hectare.
Inițial s-a decis să se creeze un loc în care fiecare sculptură, construcţie şi fiecare metru pătrat ar povesti despre prietenia între popoarele celor 15 republici ale URSS. Cu timpul s-a organizat un parc frumos, care însă a pierdut în zilele noastre o parte din elementele sale constitutive inițiale.
Lacurile din parc sunt formate de o cascadă de iazuri legate între ele prin canale. Principalul punct de atracție al parcului este Insula Poveştilor, situată pe cel mai mare iaz, unde în trecut se organizau activități distractive pentru copii și adulți. Spre insulă duce un pod pitoresc, iar de cealaltă parte se află un debarcader pentru bărci pentru a ajunge cu barca pe insula pitorească.
În adâncul parcului se află frumoasa clădire a restaurantului „La izvor”.
altă atracție a acestui parc este podul suspendat, care este o continuare a aleii centrale.

Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei –[..]
Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” edificat în memoria celor ostașilor căzuţi în războiul din Afganistan 1979-1989.
Complexul reprezintă o sculptură măreaţă a mamei îndurerate şi piloni de culoare albă, ce privesc spre cer. La nivelul de cinci metri de la pământ, pilonii unesc o coroana de spini din bronz. În jurul monumentului sunt instalate plăci de granit cu numele soldaţilor căzuţi. Înălţimea monumentului este de 15 metri.
Monumentul a fost ridicat în anul 2007, iar autorii proiectului sunt arhitectul V.Eremciuc și sculptorul B.Dubrovin. În jurul memorialului se întinde o cascadă de fântâni.

Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada[..]
Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada 1992 – 2015, ca un muzeu al tehnicii în aer liber.
Aici poți admira o impresionantă galerie de exponate etalate în aer liber: Stela UTM – simbolul învățământului tehnic, sculptura Gânditorului – simbol al gândirii creative a societății umane, piese ce simbolizează primele invenții ale Omului, cum ar fi aprinderea focului prin scânteie, până la cele mai moderne și ingenioase inovații.
Cele mai multe dintre acestea au fost create sau reconstituite de către studenții și profesorii Universității.
Aici pot fi găsite și elicoptere, tramvaie din secolul trecut. Unul din tramvaie este cu totul neobișnuit – tras de doi cai de fier readucând în memoria noastră renumitul tramvai tras de cai, care circula în Chişinău pe strada centrală Alexandru cel Bun (azi – bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt) în anii ’30-’40 ai secolului trecut.
În mijlocul parcului apare în prim-plan irepetabilul havuz cu sculpturile din oțel ale celor 12 semne zodiacale.
Până și unele bănci instalate aici reprezintă niște creații inedite. Ele întruchipează două simboluri universale împletite, al inimii și al infinitului, și sunt supranumite „Băncile îndrăgostiților”.

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului[..]
Clădirea Primăriei municipiului Chișinău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.

Sala cu Orgă
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o[..]
Sala cu Orgă
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o recunoști după culoarea sa albă și verdele de pe coloane.
La începutul secolului XX, Duma orăşenească a luat decizia de a construi un sediu nou al Băncii municipale.
Edificiul a fost realizat în stil eclectic cu forme neoclasice şi baroce, construcția căruia a început în 1903 şi s-a finisat peste 8 ani.
Cu faţadele simetrice, intrarea principală este reprezentată printr-un portic cu coloanele îngemănate, ridicate pe postamente, cu dominarea a unei cupole sferice.
Intrarea este străjuită de sculpturile a doi lei, compoziţie ce se repetă şi la faţada posterioară, la intrarea în subsol. Decoraţia plastică a clădirii este deosebit de bogată în statui şi reliefuri sculptate, în care domină simbolurile legate de comerţ şi finanţe.
În 1973, după ce a fost construit un sediu nou pentru Banca municipală, aici s-a decis amplasarea unei săli de concerte de muzică clasică, un rol important în selecție a jucat acustica foarte bună a sălii.
Între anii 1975–78 clădirea a fost reconstruită pentru viitoarea Sală cu orgă, fiind păstrate toate elementele, iar sala de operaţiuni bancare a fost amenajată pentru 555 de spectatori.
Despre trecutul bancar al sălii de concerte ne amintește doar sculpturile leilor care păzesc intrarea principală. După o plimbare în jurul clădirii, câți lei poti gasi?

Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al[..]
Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al țărilor Europei de Vest.
Istoria acestei bijuterii arhitecturale începe în anii 30 ai sec. 19.
Arhitectul de atunci a orașului Chișinău, a construit o casă într-un parter care în 1845 este achiziţionată de către un moșier și dăruită unui orfelinat.
În 1903 casa este achiziţionată de către nobilul și eventual primar al orașului, Vladimir Herţa, care demolează construcția şi în locul acesteia construiește o vilă în stil eclectic, de un farmec deosebit și cu decoraţii somptuoase
Decorată cu vaze pe partea de sus a faţadei, ornamentele vegetative şi figurile alegorice oferă o imagine excelentă a clădirii.
Interiorul clădirii este la fel de deosebit, în fiecare cameră erau diferite plafoane, iar pereții, decorați cu ornamente din stuc aurit, erau pictați cu fresce pe teme mitologice.
La câțiva ani, în 1939 aici este înființată Pinacoteca Municipiului Chișinău, de către sculptorul Alexandru Plămădeală și alți artiști plastici reprezentând prima instituție muzeală, cu activitate orientată spre colecționarea, conservarea și popularizarea operelor de artă plastică din Moldova.
După anexarea Basarabiei la URSS, Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice al RSSM . Ca măsură de precauție împotriva posibilelor bombardamente și pentru protejarea operelor de artă, aflate în clădire, s-a decis transferul materialului artistic într-un loc mai sigur, care cu părere de rău au fost pierdute fără știre.
În ciuda restaurării neterminate, casa Herta se evidențiază pe fonul sovietic, fiind cel mai frumos exemplu de arhitectură din Chișinău de la începutul secolului al XX-lea.

Clădirea Președinției Republicii Moldova
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la[..]
Clădirea Președinției Republicii Moldova
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ, cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Președinției Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Lucrările de reparație au început în 2009 și, cu întreruperi, au durat până în toamna 2018.
Este o construcție turnată în beton armat, fețuită cu plăci de piatră albă și având importante porțiuni acoperite cu sticlă tonată. Nivelul soclului și scările de acces sunt din marmură roșie și neagră. Deasupra portalului central este amplasată stema Republicii Moldova și textul cu denumirea instituției „Președinția Republicii Moldova”, ambele executate din bronz.
Clădirea Președinției Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.

Parlamentului Republicii Moldova
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului[..]
Parlamentului Republicii Moldova
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului câștigător au fost arhitecții Alexandru Cerdanțev și Grigore Bosenco.
Proiectat de la început ca un edificiu cu profil administrativ cu scopul inițial de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
Este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fățuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fățuit cu plite din marmură și granit roșu. Deasupra intrării centrale este amplasat textul cu denumirea instituției: „Parlamentul Republicii Moldova”, cu litere turnate în metal. În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii de pe partea bulevardului Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă. Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.
A fost reconstruită după protestele din 7 aprilie 2009. În prezent, Parlamentul reprezintă un ansamblu de edificii cu o suprafață totală de circa 10 mii de metri pătrați.

Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi[..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi și la comanda principesei Natalia Dadiani.
Până atunci, în acest loc era situată o proprietate imobiliară veche, pe care consilierul de stat Mitrofan Purișkevici a vândut-o Consiliului gimnaziului pentru fete. Dadiani a format și a condus această instituție până la decesul său în anul 1903. Clădirea a servit ca sediu pentru gimnaziul Nr.2 de fete până în timpul celui de-al II Război Mondial. În timpul războiului partea anterioară a fost puternic deteriorată.
După război a fost reconstruită și până în 1964 a servit ca sediu al Comitetului Central al partidului comunist al RSSM, după care devine Palatul pionerilor, iar aripa stângă găzduiește Societatea republicană „Știința”.
În 1976, în interiorul clădirii este amenajat Muzeul de istorie al partidului comunist al Moldovei. Pentru a extinde spațiul de expoziție, la dreapta clădirii a fost construită o aripă din două niveluri, simetrică cu cea din stânga.
În prezent în clădire se află Muzeul Național de Artă al Moldovei, care găzduiește un patrimoniu important de 39.000 de opera de artă.

Casa Guvernului din Chișinău
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S.[..]
Casa Guvernului din Chișinău
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S. Fridlin. Este situată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe locul unde înainte erau amplasate sediul fostei Mitropolii și Casa Eparhială Basarabeană (distruse în timpul celui de-al II Război Mondial). Semyon Fridlin a proiectat și Palatul „Octombrie” (acum Palatul Național), pentru care a primit titlul de architect emerit al RSSM.
Casa Guvernului, concepută inițial ca un edificiu administrativ, este o construcție din beton armat cu 6 etaje, fețuită cu plăci din cotileț alb, în plan având forma literei „П” din alfabetul chirilic, cu aluzie spre cuvântul „Партия/Partid”.
Fațadele clădirii sunt executate în formă de piloane verticale albe, unite la nivelul etajului de sus cu un element de cornișă, în centrul căreia (deasupra intrării principale) este situată stema Republicii Moldova. Soclul și pervazurile de la intrările în clădire sunt acoperite cu granit negru șlefuit, fiind în contrast cu pilonii deschiși la culoare, acoperiți cu blocuri din piatră albă și pun în valoare exactitatea construcției. La intrarea în clădire figurează inscripția „Guvernul Republicii Moldova.”
Clădirea Guvernului Republicii Moldova n-a fost restaurată niciodată, efectuându-se doar reparații curente. La moment aici se află sediul la câteva ministere. Edificiul este de o importanță națională.

Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi[..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi Beliugova. La un moment dat, acesta a trecut în gestiunea Zemstvei guberniale a Basarabiei. În martie 1880, Zemstva a achiziționat un lot de pământ, aflat la intersecția străzilor Gubernială și Podoliei (denumiri vechi), pentru ca la 24 mai 1881 să fie pusă piatra de temelie a gimnaziului. Construcția clădirii a durat doi ani, autorul proiectului și a devizului fiind G.F. Lonsky, iar supravegherea fiind asigurată de arhitectul Constantin Kurkovsky.
În prezent această clădire se află în administrarea Liceului „Gheorghe Asachi” din capitală.

Circul de Stat din Chișinău
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea[..]
Circul de Stat din Chișinău
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea locul IV în lume și locul I în URSS după comoditate și capacitate (o capacitate de 1900 locuri pentru spectatori și 100 – pentru membrii trupelor de artiști). Clădirea a fost construită în plan circular. Diametrul arenei este de 13 m traditional. Cupola circului este demontabilă. Este o construcţie din beton-armat, marmură și granit.
Relieful sculptural-decorativ care se află pe frontspicul Circului prezintă o compoziţie figurativă cu imaginea a doi clovni-acrobaţi, care întâmpină vizitatorii. Autorul acestei embleme a fost regretatul sculptor Valeriu Rotari, care n-a mai apucat să vadă ultimă sa lucrare instalată.
În anul 1982 în spatele Circului a fost deschisă o clinică veterinară, devenită foarte populară la orășeni, care a activat mai mult de 25 de ani – întâi ca o clinică de stat, care avea grijă și de trupa bestială a Circului, apoi și ca o clinică particulară.
La moment Circul se află în faza de restaurare. Cladirea necesită reparație și renovare.

Moara Roșie
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860[..]
Moara Roșie
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860 din lemn și avea un singur etaj. În 1884 a fost reconstruită din piatră, deja cu 3 nivele. După ce a fost revândută de mai multe ori, în 1890 moara a trecut în proprietatea negustorului Abram Levenzon, care a instalat un ascensor și a construit un magazin alături. În 1901, al treilea nivel a fost distrus de un incendiu. Cu un an mai târziu a fost refăcut, împreună cu încă un etaj și o mansardă de piatră. Etajele adăugate au fost căptușite cu cărămidă roșie (rezistente la foc), de unde provine și denumirea actuală de „Moara Roșie”.
Moara a fost dotată cu utilaj german performant pentru acei ani, fapt care i-a permis să funcționeze tocmai până în anii 1950. În epoca sovietică, clădirea morii a fost utilizată drept depozit.

Clădirea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un[..]
Clădirea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un lot de pământ pentru construcţii individuale familiei consilierului de colegiu Ivan Monastârski, funcţionar la Consistoriul Duhovnicesc al Basarabiei. Casa a fost proiectată în două etaje, iar construcţia s-a efectuat în perioada 1835–1844.
Începând cu anul 1846 clădirea a fost închiriată Gimnaziului Regional din Chişinău care nu dispunea de local propriu. În 1863 gimnaziul s-a mutat în alt edificiu, iar clădirea a fost cumpărată de Seminarul Teologic din Chişinău, care timp de un an de zile a utilizat-o în scopul cazării studenţilor.
În 1864 casa a fost luată în arendă de cetăţeanul elveţian Charles Thomas Selonidenis, care a transformat căminul studenţesc în hotel. Așa apare renumitul hotel “Suisse” din Chișinău.
Hotelul “Suisse” a funcţionat până în anii celui de-al II Război Mondial.
De acest local este legată și biografia savantului-enciclopedist Bogdan Petriceicu-Haşdeu, a scriitorilor clasici români Constantin Stamati-Ciurea și Constantin Stere, a istoricului Nicolae Iorga, a cântăreţului rus Fiodor Şaleapin, a militantului politic francez Henry Barbusse. Toți ei au poposit la Chişinău cu diverse ocazii, fiind găzduiţi anume la Hotelul “Suisse”.
În înfăţişarea ei actuală, clădirea datează din anii 1946-1947, când a fost reconstruită din temelii după bombardamentele la care a fost supusă capitala în anii celui de-al II Război Mondial.
Proiectul pentru refacerea clădirii a fost elaborat de arhitectul E. R. Spirer sub conducerea academicianului A. V. Şciusev. Cu această ocazie, casa a suferit mai multe modificări, inclusiv i s-a adăugat și etajul trei.
În martie 1950, printr-o hotărâre a Comitetului orăşenesc, o parte din încăperile de la parter a fost pusă la dispoziţia bibliotecii municipale, aceasta coexistând în bună vecinătate cu Farmacia Nr. 77 şi cu librăria „Cartea academică”.
Din 21 iunie 1988 biblioteca poartă numele ilustrului om de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Casa de raport a lui Shapiro
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie[..]
Casa de raport a lui Shapiro
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură (nr. 114) a municipiului Chișinău și în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (nr. 68). Este amplasat în Centrul istoric, pe strada București, 60. Ansamblul constă din două imobile („A” și „B”) construite la sf. secolului al XIX-lea–începutul secolului XX, care în perioada anilor 1907 și 1940 au aparținut familiei Shapiro-Rosenfeld.
Arhitectul clădirei afost numit un evreu basarabean – Țalel Ginger. Inițialele lui – „Ц.Г.”, precum și emblema acestuia pot fi observate și astăzi pe clădire.
În perioada 1940-1944, după unele relatări ale foștilor localnici (documentele oficiale sunt încă arhivate) aici s-a aflat întâi „Siguranța” (Serviciul Secret de Informații din România), iar după 1944 și până în 1955 – o secție a Ministerului Sovietic de Securitate. Pereții subsolurilor până acum păstrează secretele și urmele celor deținuți, iar geamurile sunt înrămate cu gratii grele de metal.

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat[..]
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat la baza fondării instituţiei muzeale. Cel mai vechi muzeu din Republica Moldova, în decursul anilor deseori i-a fost modificat numele. În prezent deţine un patrimoniu enorm de circa 135 mii de piese.
Expoziţia permanentă activează cu genericul „Natura. Omul. Cultura”, cu o suprafaţă de peste 2000 m2.
Muzeul dispune și de o Sală de Expoziţii temporare, în care se etalează diverse șezători, master-class si expoziţii, atât din patrimoniul propriu, cât şi din patrimonial altor muzee din țară și de peste hotare. Au devenit tradiţionale expoziţiile de artizanat ale meşterilor populari, care se organizează an de an.
În cadrul muzeului se desfășoară periodic manifestări folclorice, concursuri și festivaluri naționale și internaționale, punând în valoare creații populare culese din toate zonele republicii.
Pe teritoriul muzeului se găseşte și o Grădină Botanică cu un Vivariu, ce întruneşte cele mai răspândite specii de plante, arbori şi arbuşi de pe teritoriul Republicii Moldova, precum si păsări exotice, reptile şi peşti.
Sediul Muzeului a fost proiectat de arhitectul V.N. Ţiganco. Construcţia Muzeului a fost terminată în anul 1905, iar inaugurarea a avut loc în iunie 1906.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Format la 21 decembrie 1983. Denumirea i-a fost modificată de câteva ori, ca, în sfârșit, să poarte numele actual. Actualmente[..]
Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Format la 21 decembrie 1983. Denumirea i-a fost modificată de câteva ori, ca, în sfârșit, să poarte numele actual.
Actualmente Muzeul Național de Istorie a Moldovei este subordonat Ministerului Culturii al Republicii Moldova, activitatea sa științifică fiind coordonată de către Academia de Ştiințe. Sediul se află în clădirea fostului gimnaziu de băieți din Chișinău.
Patrimoniul muzeului, constituit inițial din fondurile Muzeului Gloriei Militare și colecțiile de istorie ale Muzeului de Stat de Istorie și Studiere a Ţinutului Natal, s-a îmbogățit an de an cu piese tot mai semnificative și de o reală valoare științifică prin cercetare, donații și achiziții.
La creșterea și diversificarea patrimoniului au contribuit deopotrivă, în anii 1989-1995 și 2006-2007, și transferurile masive de patrimoniu dintr-un șir de muzee desființate – Muzeul Republican al Prieteniei Popoarelor, Muzeul de Istorie a PCM, Muzeul Republican al Istoriei Comsomolului, Muzeul Republican “G. I. Kotovski și S. Gh. Lazo”, Muzeul Republican de Istorie a Religiei, Muzeul Memorial al Voluntarilor Bulgari și Muzeul de Arheologie al AŞM.
În anul 1991 este deschisă pentru public prima expoziție permanentă de istorie “Pagini de istorie multimilenară”, cuprinzând perioada istorică din cele mai vechi timpuri până în anul 1940.
În august 1990, la parterul muzeului, este inaugurată diorama operației Iași-Chișinău, iar în 1994, la demisol, este deschisă expoziția din metale nobile – “Tezaur”.
Astăzi Muzeul Național de Istorie a Moldovei deține 348 619 piese din patrimoniul cultural al țării.

Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)
Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10[..]
Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)
Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10 ani… Chiar dacă de-a lungul anilor a fost parţial deteriorat, clădirea a fost reconstruită după imaginile de epocă în anii 1980-1983, cu excepţia foişorului de foc din partea superioară, construit iniţial din lemn, formele căruia au fost repetate în piatră.
Construcția Turnului începe în 1860, și este finisată doar peste 28 de ani – în 1888 (functional, încă mai târziu – din 1892), odată cu venirea în funcția de primar al Chișinăului a lui Carol Schmidt . Acesta, împreună cu arhitectul Alexandru Bernardazzi, a construit două turnuri de apă, dintre care numai unul a rezistat până în zilele noastre.
Turnul de Apă se poate “lăuda” că este cu un an mai ”tânăr” decât Turnul Eiffel din Paris. Înăltimea sa este de 27 m.
Turnul are 4 săli de expoziție permanentă. Cel mai vechi exponat este un vas de lut din secolul IV d.Hr.

Muzeul Național de Artă al Moldovei
Este un muzeu amplasat în centrul Chișinăului, fiind singura instituție de acest profil din Republica Moldova. A fost fondat în[..]
Muzeul Național de Artă al Moldovei
Este un muzeu amplasat în centrul Chișinăului, fiind singura instituție de acest profil din Republica Moldova. A fost fondat în anul 1939 de către sculptorul Alexandru Plămădeală și Auguste Baillayre -pictor francez, profesor la „Școala de Belle Arte” din Chișinău, devenit și primul director al Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Patrimoniul muzeului numără peste 39.000 de opere, care reflectă dezvoltarea artelor plastice din sec. XV-XXI. În muzeu permanent funcționează expoziții de artă europeană, rusă și orientală. Recent muzeul se află în clădirea fostului gimnaziu pentru fete, fondat de principesa Natalia Dadiani la începutul sec. XX.

Muzeul Natural de Istorie al Universitații de Stat din Moldova
A fost format în 1952 la inițiativa studenților și profesorilor de la facultatea de biologie. Toate exponatele sale au fost[..]
Muzeul Natural de Istorie al Universitații de Stat din Moldova
A fost format în 1952 la inițiativa studenților și profesorilor de la facultatea de biologie. Toate exponatele sale au fost colectate din expediții organizate de facultate, inclusi și de absolvenții ei, care au devenit biologi cu renume.
Specialiștii din domeniu au adus și au împăiat pentru muzeu animale, pești și păsări din toate colțurile pământului. Colecția cuprinde și un număr impresionant de reptile, păsări și mamifere din Republica Moldova.
Cel mai rar exponat în colecție, unic în lume, este un pui de cașalot, nou-născut, de doar 2 zile. Tot aici sunt prezentate vertebrele scheletului unei balene albastre de 28 de metri lungime și maxilarul unui cașalot adult.
În prezent, colecția muzeului cuprinde mai mult de 10 000 de exponate, multe dintre ele fiind prezente într-un singur exemplar din lume. Peste 40 de ani în acest muzeu activează o persoană de exceptie – ca specialist, ghid și director – domnul Poznakomkin Stanislav.

Muzeul de Anatomie a Omului
Muzeul de anatomie a omului din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” constituie mai mult decât[..]
Muzeul de Anatomie a Omului
Muzeul de anatomie a omului din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” constituie mai mult decât o simplă prezentare a unor exponate. Grație numărului și calității articolelor pe care le include, este, de fapt, o colecție unică, populară și la nivel internațional.
Actualmente, Muzeul de anatomie dispune de una dintre cele mai valoroase şi impunătoare colecții de articole anatomice, fiind printre puținele de acest gen din Europa, și se bucură de aprecierea experților internaționali. Muzeul exercită un rol important în transmiterea cunoștințelor despre om, despre particularitățile morfo – funcționale la diferite etape ale ontogenezei pre şi postnatale, influenta diferitor factori nocivi şi a modului de trai asupra activității organelor şi sistemelor de organe. Muzeul este vizitat, în mod frecvent, de elevii şi profesorii liceelor din orașe şi sate, de studenții colegiilor şi universităților din șară şi de numeroase delegații de peste hotare.
Colecția Muzeului de anatomie a omului include cca 2000 de piese cu o valoare științifico-didactică inestimabilă, reprezentând oase, schelete, preparate umede – articulații, mușchi, organe interne și sisteme de organe, embrioni în diverse perioade de dezvoltare, secțiuni anatomice plastinate, malformații, monstruozități etc., păstrate în soluție de formol, piese obținute prin corodare și mumificare, mulaje, care constituie un adevărat tezaur al Alma Mater.

Muzeul Regia Transport Electric Chișinău
Istoria transportului ecologic urban în Chișinău începe tocmai la 1888, atunci când Duma orășenească, în frunte cu[..]
Muzeul Regia Transport Electric Chișinău

Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii.[..]
Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii. Este locul perfect pentru meditații, loc în care rămâi surprins de fantasticul peisaj cu o atmosferă de poveste.
A fost creat în anul 1991, în calitate de filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, iar în mai 1995, este inaugurat ca „Muzeul Satului” oglindind satul basarabean din sec. XVIII-XIX. Muzeul găzduieşte monumente de arhitectură populară.
Primul monument amplasat la muzeu, în 1995, a fost moara de vânt din satul Opaci, raionul Căușeni, care a fost distrusă într-un incendiu din anul 2001 și, deocamdată, nu a fost restabilită. La ora actuală, complexul muzeal se mândreşte cu cel mai vechi monument ecleziastic din Republica Moldova, biserica de lemn adusă din satul Hirișeni, cu scopul de a fi restaurată şi îngrijită. A fost construită în anul 1642 şi este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din ţară, având o înălţime de 27 de metri.

Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de[..]
Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Edificiul respectiv este cel în care tânărul poet rus Aleksandr Pușkin (avea 21 ani) a locuit timp de câteva luni, după ce fusese exilat de administrația țaristă rusă în capitala Basarabiei. A sosit în Chișinău în septembrie 1820.
Casa, care aparținea atunci generalului Inzov, a obținut statut de muzeu la 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viața poetului din Chișinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum și ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.
Se consideră că în lume s-au păstrat până la momentul actual doar 2 case, în care a locuit Pușkin, unul din ele fiind la Chișinău.

Casa memorială “Alexei Șciusev”
S-a organizat chiar în casa părintească, în care s-a născut și a locuit timp de 24 de ani marele arhitect[..]
Casa memorială “Alexei Șciusev”
S-a organizat chiar în casa părintească, în care s-a născut și a locuit timp de 24 de ani marele arhitect sovietic (1873-1949). Edificiul a fost ridicat în anii 1851-1853. Acum această casă este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Iniţial, în anul 1947 a fost organizat un muzeu de arhitectură sovietică chiar de însuși Alexei Sciusev. Baza lui au constituit desene, machete, documente si scrisori din arhiva personală a arhitectului. Muzeul n-a supraviețuit timpului, și la începutul anilor 50 este desființat.
În 1973 i se dă o nouă viață muzeului – la 100 de ani de la celebrarea nașterii marelui architect aici este deschisă o expozitie permanentă, dedicată vieții și activitații lui Alexei Șciusev, care functionează și până în prezent.
Tot în acest muzeu se află și o mini-expoziție dedicată încă unei personalități remarcabile și ilustre – lui Alexandru Bernardazzi, primul architect oficial al orașului Chișinău (1831-1907)

Muzeul de Istorie Militară
Fondul muzeului cuprinde peste 20 de mii de piese, fotografii, documente și obiecte militare. Exponatele au fost colectate de angajații[..]
Muzeul de Istorie Militară
Fondul muzeului cuprinde peste 20 de mii de piese, fotografii, documente și obiecte militare. Exponatele au fost colectate de angajații instituției de la cetățenii din oraș. O parte din exponate au aparținut Armatei Naționale.
Pe lângă sala dedicată conflictului armat din Transnistria, în incinta muzeului, găsim și alte săli de expoziție permanentă – pornind la perioada antică, războaiele daco-romane, perioada medievală, cea modernă. Aici aflăm despre războaiele ruso-turce, primul război mondial. Avem și perioada interbelică, dar și cel de-al II Război Mondial.
Chiar la intrare în Muzeul Militar, vizitatorii pot afla mai multă informație utilă despre constituirea Sfatului Țării.
În 2015 în incinta muzeului a fost deschis și un compartiment care reflectă evenimentele din 28 iunie 1940 – 5 martie 1953, dedicate celor trei valuri de deporări în masă.

Muzeul Cărții
Este cel mai tânăr muzeu, inaugurat în 2018, în cadrul Bibliotecii Naționale. La baza patrimoniului muzeului sunt colecțiile speciale din[..]
Muzeul Cărții
Este cel mai tânăr muzeu, inaugurat în 2018, în cadrul Bibliotecii Naționale.
La baza patrimoniului muzeului sunt colecțiile speciale din secția “Carte Veche și Rară” a bibliotecii, care astăzi posedă peste 30 de mii de documente.
În muzeu au fost expuse cele mai curioase forme de carte care au existat de-a lungul istoriei.
Sala mică abundă în informaţii, exponate şi curiozităţi. Astfel veţi afla detalii despre legătura cărţilor, evoluţia sistemelor de scriere, despre cel mai vechi manuscris, istoria tiparului, primii artişti tipografi şi despre cărţile minuscule.
La Muzeul Cărţii veţi găsi un fragment din Coran, carte-medalion de 11-15 mm, Punguţa cu doi bani, ediţie suvenir de 60×40 mm şi multe altele.
Cel mai vechi exponat prezentat aici este manuscrisul “Evanghelia Ostrog”, realizat în anul 1056, iar cea mai veche carte tipărită datează cu anul 1551 și reprezintă comentariile la „Categoriile lui Aristotel”.

Galeria de Artă „Alexander”
Localizată chiar în centrul orașului, la intersecția bd. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și bd. Ștefan cel Mare, a fost înființată în[..]
Galeria de Artă „Alexander”
Localizată chiar în centrul orașului, la intersecția bd. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și bd. Ștefan cel Mare, a fost înființată în anul 2000 de soții Alexandru Neceainecu (architect) și Natalia Obadă (artistă).
Aici, într-o sală mica, sunt expuse spre vânzare lucrările a mai mulți artiști plastici din Moldova, care lucrează în stil diferite – de simbolism, artă naivă sau primitivism. Pictura, grafica, sculptura, păpuși create manual, lucruri din papier-mache, obiecte din ceramică și decorațiuni de interior – aceasta este doar o mică părticică din tot diversimentul prezentat într-un spațiu restrâns din centrul capitalei.

Centrul Expozițional “Constantin Brâncuşi”
Cel mai mare și cel mai important centru expozițional artistic al țării și al capitalei. Permanent găzduieste expoziţiile membrilor titulari[..]
Centrul Expozițional “Constantin Brâncuşi”
Cel mai mare și cel mai important centru expozițional artistic al țării și al capitalei. Permanent găzduieste expoziţiile membrilor titulari ai Uniunii Artistilor Plastici din republică.
În cadrul expoziţiilor temporare sunt expuse lucrări de pictură, grafică, artă decorativă, ceramică și sculptură a oamenilor de artă – și al celor care de abea fac primii pași în artă, și al celor mai renumiți – din țară și de peste hotarele ei.
Vernisajele din centrul expozițional sunt renumite pentru aportul său remarcabil în lumea artei contemporane.

Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt
Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. În iunie[..]
Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt
Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În iunie 1940 a fost evacuat in România, iar în 1942 – readus la Chișinău, în anul 1944 – evacuat din nou. Cu un an mai târziu a fost readus și reinstalat la Chișinău. Autor – Alexandru Plămădeală.

Aleea Clasicilor
Ideea inițierii unei astfel de alee în capitala țării îi aparține sculptorului Alexandru Plămădeală. Aleea a fost inaugurată în anul[..]
Aleea Clasicilor
Ideea inițierii unei astfel de alee în capitala țării îi aparține sculptorului Alexandru Plămădeală. Aleea a fost inaugurată în anul 1958 în Grădina Publică cu primele 12 busturi ale scriitorilor și poieților clasici. În prezent sunt deja amplasate pe aleile parcului 29 de busturi ale scriitorilor importanți ai literaturii, din România și Republica Moldova, al 30-lea fiind bustul lui A.S.Pușkin – renumitul poiet rus. Bustul lui a fost ridicat tocmai în 1885, pe banii strânși de cetățenii de onoare a orașului. După decesul tragic al poietului, Chișinăul va deveni al treilea oraș din Imperiul Rus, care îl va comemora printr-un monument. Autor – sculptorul A.Opekusin.

Bustul lui Emil Loteanu
Este primul bust, inaugurat în memoria regizorului Emil Loteanu în anul 2011 pe Aleea Cineaștilor. Se află alături de cinematograful[..]
Bustul lui Emil Loteanu
Este primul bust, inaugurat în memoria regizorului Emil Loteanu în anul 2011 pe Aleea Cineaștilor. Se află alături de cinematograful “Patria”. În prezent cinematograful poartă numele regizorului, autor al multor filme nemuritoare… Autor – sculptorul Andrei Rizescu.

Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici
Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în[..]
Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici
Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în parcul “Valea Morilor”, vizavi de Universitatea de Stat din Republica Moldova. A fost inaugurat în anul 1999, la aniversarea a 7 ani de trecere în nemurire al renumitului cuplu de muzicanți, cântăreți, compozitori și patrioți ai națiunii. Sculptor – Iurie Canașin.

Monumentul „Miorița”
Monumentul, dedicat baladei „Miorița” a fost instalat în Chișinău la începutul lunii martie 2022, autor – Veaceslav Jiglițchi. Pentru moldoveni,[..]
Monumentul „Miorița”
Monumentul, dedicat baladei „Miorița” a fost instalat în Chișinău la începutul lunii martie 2022, autor – Veaceslav Jiglițchi.
Pentru moldoveni, „Miorița” este o amintire istorică. Deși intriga baladei populare moldovenești este departe de a fi eroică, dimpotrivă – eroul baladei crede în ireversibilitatea destinului, împotriva căruia nu merită să lupți, ci să-l accepți așa cum este… Miorița îl avertizează pe tânărul cioban că alți doi ciobani complotează să-l ucidă din invidie. Anticipându-și soarta, ciobanul se îndreaptă spre oița sa preferată și îi împărtășește acesteia ultimele sale dorințe… Simbolurile din „Miorița” își au originea în ritualuri și credințe străvechi. Istoricii consideră că balada datează din secolele XII-XIII și este una dintre cele mai vechi surse în care apare pentru prima dată naționalitatea „moldovenească”.
Scriitorul Alecu Russo a auzit-o la lăutari în 1846 și a consemnat versiunea sa despre „Miorița”, care a fost publicată ulterior de un alt scriitor, Vasile Alecsandri. Câțiva ani mai târziu, Alecsandri a făcut cunoștință cu o altă versiune a baladei, a modificat textul original și a publicat „Miorița” renovată în două colecții de poezie populară.
„Miorița” a fost tradusă de multe ori în limbi străine. Ca orice capodoperă folclorică, este foarte greu de tradus într-o formă poetică…
Miorița (baladă populară)
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câini mai bărbaţi,
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
– Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
– Drăguţule bace,
Dă-ţi оile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
– Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele – mii,
Şi stele – făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
„Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Оchişorii lui,
Mura câmpului? ”
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-о gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
С-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele – mii,
Şi stele – făclii!..

Monumentul lui Vasile Alecsandri
Monumentul este amplasat în faţa Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din orașul Chișinău. A fost inaugurat în anul 1997, în[..]
Monumentul lui Vasile Alecsandri
Monumentul este amplasat în faţa Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din orașul Chișinău. A fost inaugurat în anul 1997, în memoria lui Vasile Alecsandri – poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, și membru fondator al Academiei Române. Sculptor – Ion Zderciuc.

Statuia lupoaicei romane (Lupa Capitolina)
Este o replică a renumitei statui romane (autor Ettore Ferrari), care a fost dăruită de municipalitatea orașului Roma în primii[..]
Statuia lupoaicei romane (Lupa Capitolina)
Este o replică a renumitei statui romane (autor Ettore Ferrari), care a fost dăruită de municipalitatea orașului Roma în primii ani după unirea Basarabiei și Bucovinei cu România (a.1921).
În 1940 statuia, pe motiv politic, a fost topită. În anul 1990, „Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni” a realizat o copie a statuii, care a fost instalată în fața Muzeului Național de Istorie a Republicii Moldova din Chișinău.

Complexul Memorial “Eternitate”
A fost ridicat la 9 mai 1975, la aniversarea a 30 de ani de la victoria sovietică în cel de-al[..]
Complexul Memorial “Eternitate”
A fost ridicat la 9 mai 1975, la aniversarea a 30 de ani de la victoria sovietică în cel de-al II Război Mondial.
Autori – sculptorii A. Maiko și I. Poniatowski, architect A. Minaev. În perioada sovietică complexul a fost cunoscut sub numele de “Memorialul Victoriei”. Sub piramida de 25 m înălțime, formată din 5 baionete, în cinstea celor 5 ani de război, arde o flacără vesnică a memoriei.

Complexul Memorial „Feciorilor patriei – memorie veșnică”
Ideea de a ridica un monument în cinstea celor 12500 de ostași care și-au făcut “datoria internațională” și a celor[..]
Complexul Memorial „Feciorilor patriei – memorie veșnică”
Ideea de a ridica un monument în cinstea celor 12500 de ostași care și-au făcut “datoria internațională” și a celor 301 care au căzut în războiul din Afganistan, a apărut în anul 2002. Locul pentru monument a fost ales și acceptat în sectorul Râșcani al capitalei.
Autorii proiectului au fost arhitectul Vasili Eremciuc şi sculptorul Boris Dubrovin.

Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist sau “Trenul Durerii”
Monument ridicat în cinstea celor „ridicați” din țară în timpul celor trei valuri de deportări în masă din Moldova: în[..]
Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist sau “Trenul Durerii”
Monument ridicat în cinstea celor „ridicați” din țară în timpul celor trei valuri de deportări în masă din Moldova: în iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951 (total au fost deportati circa 58.000 de oameni). A fost inaugurat pe 23 august 2013 pe Aleea Gării. Acesta a fost realizat de sculptorul Iurie Platon. Sculptura în bronz are o înălțime de 3 metri și 12 metri lungime.

Micul prinț a lui Antoine de Saint-Exupery
Este cel mai mic monument din Republica Moldova, de doar 11 cm înălțime, care a fost turnat în bronz și[..]
Micul prinț a lui Antoine de Saint-Exupery
Este cel mai mic monument din Republica Moldova, de doar 11 cm înălțime, care a fost turnat în bronz și așezat pe „planeta B-612” în anul 2018 – pe sfera num.23 de pe gardul din parcul “Valea Morilor”. Ideea aparține locuitorului capitalei, Igor Udușlivîi, care și a realizat-o.

Statuile îndrăgostiților pe strada pietonală
Un monument dublu, poate cel mai romantic din Chișinău, a fost instalat pe strada pietonală Eugen Doga pe 14 octombrie[..]
Statuile îndrăgostiților pe strada pietonală
Un monument dublu, poate cel mai romantic din Chișinău, a fost instalat pe strada pietonală Eugen Doga pe 14 octombrie 2017, de Hramul Orașului. Autor – sculptor Pavel Obreja.
Tot pe strada pietonală se află expoziția cu vânzare a obiectelor de artizanat, realizate de meșteri populari din țară.

Sculptura triplă ”Echipajul”
În sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău găsim o sculptură frumoasă, pe nume „Echipajul”. A fost realizată în anul[..]
Sculptura triplă ”Echipajul”
În sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău găsim o sculptură frumoasă, pe nume „Echipajul”. A fost realizată în anul 2018 de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, cetățean de onoare al capitalei.
Triptihul reprezintă pilotul și două stewardese – cele mai importante persoane în asigurarea confortului și siguranței pasagerilor în timpul zborului.

Statuia lui Grigore Kotovski
Un vestigiu al trecutului sovietic. A fost înălțată în anul 1953. Statuia comunistului Grigore Kotovski, participant la războiul civil din[..]
Statuia lui Grigore Kotovski
Un vestigiu al trecutului sovietic. A fost înălțată în anul 1953. Statuia comunistului Grigore Kotovski, participant la războiul civil din Rusia, a fost realizată de un grup de sculptori și pictori – L. Dubinovschi, K. Kitaika, I. Perșudcev și A. Poseado, și după planurile arhitectului F. Naumov. Un monument contraversat, după multe dispute, a rămas pe locul vechi, în fața hotelui “Cosmos” de pe bulevardul Negruzzi al capitalei.

Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău
A fost inaugurat pe 22 aprilie 1993. Autorii – arhitectul S. Şoihet și sculptorul N. Epelbaum. Ghetoul din Chişinău a[..]
Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău
A fost inaugurat pe 22 aprilie 1993. Autorii – arhitectul S. Şoihet și sculptorul N. Epelbaum.
Ghetoul din Chişinău a fost creat la 25 iulie 1941 din ordinul guvernatorului militar al Basarabiei, generalul Constantin Voiculescu. La data de 11 august în ghetou se aflau 10578 persoane, ulterior numărul a crescut până la 11525 odată cu venirea evreilor din localităţile apropiate. Conform recensământului autorităţilor în anul 1942 în Chişinău au rămas doar 100 evrei, din care 99 – în ghetou. Doar 6 evrei au supravieţuit până la intrarea armatei sovietice în Chişinău în vara anului 1944.

Obeliscul Șipka
Complexul memorial a fost ridicat în cinstea detaşamentelor de voluntari bulgari, formate în Chișinău în ajunul războiului ruso-turc din anii[..]
Obeliscul Șipka
Complexul memorial a fost ridicat în cinstea detaşamentelor de voluntari bulgari, formate în Chișinău în ajunul războiului ruso-turc din anii 1877-1878.
Complexul constă din obelisc, paraclis și scuar. Paraclisul a fost construit în anul 1882 pe locul unde la 12 (25) aprilie 1877 a avut loc parada trupelor ruse şi voluntarilor bulgari (renumita “Skakovoie Pole” (teren de curse pentru cai).
Obeliscul a fost deschis în anul 1966. Invitat de onoare la deschiderea monumentului a fost primul cosmonaut al lumii Iuri Gagarin.

Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.[..]
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar prima piatră la temelia edificiului s-a clădit doar peste 9 ani după plecarea lui în nemurire.
Arhitectul Avraam Melnikov, ales prin concurs, a folosit pentru edificiu stilul neoclasic târziu (stil empir), cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice.
Are o compoziție simetrică, în plan reprezentând un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic. A fost construită din piatră și cărămidă, cu 3 altare – unul principal – Nașterea Domnului, și doua laterale – cel din stînga cu hramul Sf.Ioan cel Nou, și cel din dreapta – Sf. Mucenic Nichita (denumiri actuale)
Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.
Catedrala a suferit în timpul cutremurului din 1940, apoi și pe timpul celui de-al II Război Mondial, turla, cupola și interiorul fiind reconstruite în anul 1956 deja cu abateri de la formele inițiale. Pe timpul URSS a fost folosită ca sală de expoziții.
Redeschiderea într-un nou format s-a produs pe 25 august 1996, odată cu sfințirea Crucei de pe Catedrală.
Clopotnița inițială a fost construită concomitent cu catedrala. A fost amplasată la 40 m distanță de ea, simetric cu catedrala și față de centrul geometric al cartierului catedralei. Avea patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foișor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare fațadă a clopotniței, realizându-se o repetare, la o scară micșorată a compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și prin forma cupolelor.
A fost demolată în anii ’60 ai secolului XX și reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.
Arca de Triumf. Aici istoria ridicării “Porților Sfinte” este mai curioasă – după primul proiect ele nu erau programate. Atunci, când a fost ridicată clopotnița, s-a descoperit că cel mai mare clopot, nu poate trece prin ferestre. Clopotul gigant, turnat din puștile turcești, cântărea circa 400 puduri (aproximativ 6,5 t).
Pentru a găzdui clopotul cel mare s-a luat decizia de a construi Arca de Triumf, amplasată la intrarea pe teritoriul scuarului din direcția Mitropoliei (ea nu s-a păstrat până in prezent – a fost distrusă în anii celui de-al II Război Mondial).
Desigur că oficial se menționa, că Arca a fost ridicată pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor.
Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse din Odesa, dar în 1849, un uragan puternic a smuls cadranul, mecanismul căruia a mai funcționat pînă în 1881. Noul mecanism a fost achiziționat din Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până când a fost bombardat în anul 1941.
În 1945, pe pereți au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al II Război Mondial și au primit distincția de „Erou al Uniunii Sovietice”. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.
Din momentul ridicării, Arca de Triumf a purtat mai multe nume – s-a numit și Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic a purtat numele de Arca Victoriei și Arca Biruinței.

Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează[..]
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează arhitectura medievală moldovenească. Biserica Măzărache este atestată documentar în anul 1752 (anul sfințirii). Este numită în popor după numele ctitorului său – boierul, negustorul și pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache.
În jurul bisericii se află şi cea mai veche necropolă a capitalei, datată cu secolele XV-XVI, iar pe aceeaşi colină au curs renumitele izvoare, de la care, probabil, și își trage numele orașul Chişinău.
În anul 1955, printr-un gest aproape fantastic, autorităţile sovietice au cedat biserica ruşilor de rit vechi (lipovenilor) în schimbul catedralei lor, care fusese demolată în timpul construcţiei bulevardului Tineretului (azi b-dul Grigore Vieru).
De atunci, accesul înăuntru în biserică este foarte limitat, oaspeții capitalei pot să viziteze doar ograda bisericii și acareturile din preajmă, inclusiv și câteva pietre funerare cu inscripții în slavona și moldoveneasca veche.

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei. Biserica poartă hramul[..]
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei.
Biserica poartă hramul actual din anul 1834, după cererea boierului Iorgu Râşcanu de a schimba hramul Învierea Domnului în cel actual de Sfinții Împăraţi Constantin și mama sa Elena, schimbare efectuată în memoria ctitorului şi tatălui său – Constantin Râşcanu, staroste de negustori și spătar din Iaşi.
Mama lui Constantin Râscanu (presupus numele de Elena) a fost soră dreaptă cu pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache, ctitorul bisericii cu același nume.
Biserica deține o bibliotecă importantă de cărţi bisericeşti, scrise în limba greacă, română şi slavonă, cele mai însemnate fiind: Antologhin grecesc (1686), Penticostaion grecesc (1687), Biblia (1755), Triodul grecesc (1777) tipărite la Veneţia; Triodian românesc (1731), Apostol românesc (1794), Evanghelia (1794) tipărită la Râmnic, România. Sunt şi cărţi tipărite la Chişinău: Liturghie (1815), Molebnic (1817), Psaltirea ( 1857), Antologhion (1861), Octioh, Triodion (1862), Trebnic (Molitvenic, 1908).
În altarul bisericii se află şi un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu aţă de mătase, în câteva culori şi cu fire de aur şi argint. Pe el este o inscripţie în greacă, care se traduce „Pomeneşte Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina şi Evpraxia monahia, 1765”. Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, și data dovedeşte, că biserica funcţiona şi înainte de 1777.
În cimitirul de lângă biserică mai putem depista pietre funerare, pe care descifrăm cu greu numele unor mari familii de nobili şi demnitari moldoveni: Râșcanu, Donici, Krupenscki, Russo…

Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se[..]
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune.
Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău datează din a. 1803, fiind construită pe fundamentul unei biserici moldovenești deteriorate vechi. Edificată la 1645, pe timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea și Biserică Domnească. Desele invazii ale tătarilor, câteva cutremure de pământ și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turci au distrus-o într-atât, încât la 1741 era total ruinată.
La începutul sec. XIX, terenul, și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu, a fost cumpărat de către un armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul Oganes, care a contribuit la apariția locașului în memoria părinților săi în anul 1803.
În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele din arhivă cunoaștem că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc în vara anului 1944.
În pofida faptului că edificiului i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSS Moldovenească, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă”.
Comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești din nou în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.
*****
Cine a fost Manuc Bey?
Armean, Emanuel Mârzaian s-a născut în 1769 la Rusciuc într-o familie de negustori bogaţi. După moartea părinţilor şi căsătoria cu o armeancă bogată, a preluat afacerea familiei şi a stabilit legături comerciale cu Constantinopolul. Graţie talentului de a cultiva relaţiile, de a corupe şi a sesiza oportunităţile a ajuns destul de repede cel mai bogat om din Balcani. Una din primele persoane pe care le-a corupt a fost guvernatorul Rusciucului căruia i-a oferit o sumă mare de bani în schimbul garantării afacerilor sale de import şi export.
Orientându-şi afacerile şi spre Ţara Românească a intrat în graţiile domnitorului Constantin Ipsilanti de la care a obţinut demnităţile de serdar şi paharnic. Cu o intuiţie politică remarcabilă a sesizat apropierea războiului ruso-turc şi în 1806 prin înalţi interpuşi cum a fost domnitorul muntean şi consulul rus la Iaşi, a cerut şi a obţinut cetăţenia rusă.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc şi-a orientat principalele afaceri în Ţara Românească unde a început să construiască hanul ce-i poartă numele în Bucureşti. Tot în Ţara Românească a cumpărat mari moşii.
Bucurându-se de încrederea otomanilor Manuc a fost însărcinat de paşă să aprovizioneze armata, să întreţină cetăţile dunărene şi să facă negocieri cu ruşii.
A căpătat şi încrederea muntenilor oferind Ţării Româneşti un împrumut de 160000 taleri fără dobândă şi plătindu-i (nerambursabil) o datorie către turci de 60000. Între timp turcii i-au acordat şi tilul de bei sau principe al Moldovei.
Om de încredere al turcilor, agent al imperiului rus, Manuc bei a luat parte şi a găzduit în hanul său negocierile de la terminarea războiului ruso-turc în 1812, negocieri care pentru noi s-au soldat cu pierderea Basarabiei. Pentru aceasta ţarul Alexandru I l-a decorat cu medalia Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir.
După o scurtă pribegie pe la Sibiu, prudentul Manuc Bei s-a mutat la Chişinău unde în 1816 cu 300000 lei-aur a cumpărat în o moşie de 10 ha la Hânceşti. N-a apucat să vadă palatul terminat pentru că a murit în condiţii suspecte la 20 iunie 1817 la numai 48 de ani la un accident de vânătoare, la care participau generali ruşi, sau, după alte surse anonime, a fost omorât de otomani pentru înalta trădare.
A fost înmormântat în curtea Bisericii Apostolice Armenești din Chişinău.

Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă[..]
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.
O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt. Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi 51 de persoane, dintre care – 49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…
Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002) o candela a credinţei ortodoxe strămoşeşti.
În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.

Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelion[..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelion Sinadino, care a condus primăria de două ori – în 1837-1839 și 1840-1842.
Biserica a fost ridicată timp de 5 ani, după proiectul neobizantin a lui Alexandru Bernardazzi, preconezând în subsol și un cavou, prevăzut pentru 26 de răposați. Astfel, printr-un gest ecleziastic, familia Sinadino și-a rezervat locul de veci.
Ultimul din acest neam vestit, care s-a îngrijit de biserică, a fost Pantelimon Victor Sinadino, dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941, nepotul încă a unui primar din același arbore genealogic – Pantelimon Sinadino (1905-1910).
Cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale membrilor din familia Sinadino a fost distrus de autorităţile sovietice, iar osemintele date dispărute. Biserica a servit mult timp ca depozit de materiale de construcţie, apoi depozit de filme şi pe urmă ca Sală de expoziţie şi de degustare a băuturilor alcoolice.
După o lungă perioadă de inactivitate biserica a fost redeschisă în anul 1992 prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care la 8 noiembrie, după pregătirile necesare, a săvârşit prima slujbă.

Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui[..]
Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui Eufrosinia, care a fost căsătorită cu principele Viazemski din Rusia. Arhitectul proiectului în stil bizantin a fost Alexandru Bernardazzi.
Sfinţirea capelei a avut loc doar peste 27 ani din cauza unui eveniment tragic produs în altarul ei, ce a făcut imposibilă folosirea ei în continuare, gimnaziul având în acest timp o altă capelă, construită în curtea sa. A fost sfinţită abea în 1922, primind hramul „Sf. Teodor Tiron” a Liceului pentru fete „Regina Maria”. Pe vremea URSS aici a fost deschis Muzeul Ateismului din Chișinău.
Doar după primirea independenței Republicii Moldova, biserica a fost reîntoarsă enoriașilor și a primit un nume nou – Sfânta Teodora de la Sihla. Piatra de sub basorelieful lui A. Bernardazzi, care este amplasat pe un perete exterior al bisericii, a fost adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sfânta Teodora.

Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău,[..]
Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Lucrările au demarat sub îndrumarea preotului Gheorghe, ajutat de conaţionalii săi bulgari. Unul din arhitecţii locaşului a fost arhimandritul Ioanikie, invitat din Sankt-Petersburg. Povara principală cădea ре umerii protoiereului Costin Stavaraki.
Anume el a fost numit stareţ al bisericii, unde a slujit până în anul 1830. Construcţia a fost terminată către anul 1818 şi la 3 noiembrie a fost sfinţită de către Episcopul de Bender Akerman Dumitru, vicar al Chişinăului. Anul oficial de finisare a lucrărilor este 1819, când a fost instalat Iconostasul.
În perioada interbelică serviciile divine se oficiau în limbile română şi rusă.
În vara anului 1940, în urma cutremurului devastator, biserica a avut de suferit esenţial. Au fost necesare eforturi pentru a restabili sfântul locaş.
În anul 1959 biserica a fost închisă. În anul 1978 edificiul a fost declarat monument de arhitectură ocrotit de Stat, iar apoi a fost efectuată restaurarea.
Odată cu renaşterea naţională biserica a fost întoarsă credincioşilor.

Sfântul Ierarh Nicolae
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii[..]
Sfântul Ierarh Nicolae
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc Vladimir Ţiganko.
După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma este transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.
Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.
Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrâni, în care se adăposteau 20 de persoane concomitent.
Biserica are о combinaţie de diverse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.
A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv. În timpul URSS aici a activat Casa de Cultură a sudenților de la facultățile de medicină.
Locaşul sfânt este redeschis în anul 1992, când a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.

Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de[..]
Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de ani! Totodată este și biserica care este cel mai des vizitată de enoriași – anume ea se află la intrarea în Cimitirul Central (numit și Armenesc)
Aspectul actual al bisericii se compune dintr-un volum circular, încununat de o cupolă, la care este alipită, la vest, prin intermediul unei încăperi mai joase, o clopotniţă înaltă. Partea cilindrică e cea veche şi reprezintă capela cimitirului ortodox fondat pe acest loc în 1814.
Construcţia capelei a început în 1818, având hramul Sf. Nicolae, ctitor fiind Elena Matasariţă. Planul construcției a fost ales de însuși mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Era o clădire care făcea parte din tipul structural al rotondei, caracteristic pentru necropolele construite la cumpăna secolelor XVIII-XIX.
Transformată în biserică de parohie, devenise neîncăpătoare și, în 1863, i-a fost adăugată o clopotniță și un spațiu intermediar. Intervalele dintre coloanele galeriei exterioare au fost construite, rămânând libere vederii doar câte jumătate din grosimea coloanelor, intercalate cu goluri de ferestre și o ușă.
În 1880 a fost alipită clopotniţa în faţa intrării. Clădirea a obţinut un aspect specific bisericilor ruseşti, care erau înălţate în guberniile din sud-estul Rusiei.
Printre obiectele de cult, care se află aici, fără îndoială cea mai importantă este Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai[..]
Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai târziu, cu contribuții financiare proprii, comunitatea ridică în 1840 un locaș sfânt.
Proiectul bisericii a fost aprobat la Sankt Petersburg. Un rol important la elaborarea proiectului l-a jucat arhitectul și sculptorul Joseph I. Charlemand .
Arhitectura acestei catedrale a fost realizată în spiritul neoclasicismului târziu, influențat de arhitectura Renașterii italiene.
La 30 septembrie 1964, biserica a fost cedată școlii nr. 56 și a fost transformată într-o sală de adunări. Ulterior, clădirea bisericii a găzduit și un studiou de înregistrări, și un depozit al studioului cinematografic „Moldova Film”. În 1988 a început readaptarea bisericii într-un teatru poetic.
Abia la finele lui 1989, după numeroase apeluri adresate autorităților centrale ale URSS, Crucii Roșii și ONU, clădirea bisericii a fost returnată parohiei și credincioșilor.
La momentul actual în Moldova se estimează aproximativ 20.000 de catolici.

Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în[..]
Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în prezent, sectorul Botanica). Este o biserică construită după unul din proiectele-model, răspândite atunci pe teritoriul Basarabiei, și care se utilizau în cazuri ordinare. Arhitectura bisericii este eclectică, în baza stilului clasicist cu elemente din arhitectura rusă. Planul se compune din două compartimente: absida altarului poligonală în plan și nava, pătrată în plan, dominată de o un acoperiș piramidal, încununată cu o turlă falsă ca un bulb de ceapă. La biserică a fost alipită clopotnița cu două niveluri, cu camera clopotelor prismatică, cu goluri ample în arc.
O parte din teren din cimitirul bisericii pe timpul sovietic a fost nivelat cu buldozerele. Pe acel loc au fost construite câteva blocuri locative. Pe micul teritoriu rămas al cimitirului se pot găsi încă pietre funerare, care datează cu secolele XVIII-XX. În perioada sovietică a fost unul din puținele locașuri de cult din Chișinău, care n-au fost închise definitiv.
Alături de biserică se află și fostul Cimitir militar românesc, apărut în anul 1918.
În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Aseză mântul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, tot în aceeaşi perioadă fiind ridicată şi o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari şi coloane de 10 metri înalţime.
După încheierea celui de-al II Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie şi Ftziatrie „Chiril Draganiuc”, spital distrus la rândul său în 2007.
Despre cei 1645 de ostaţi îngropaţi acolo se ştie că 431 dintre ei erau români căzuţi în I Război Mondial, 96 de români morţi în cel de-al II Război Mondial, restul fiind militari ruşi, austrieci, cehi, francezi şi polonezi.

Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani,[..]
Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani, în apropierea staţiei de pompieri de pe strada Milano.
Potrivit unor date statistice, răposații au început să fie înmormântați aici de la începutul sec. XIX. Tot aici, din monumentele mai recente, se află monumentul consacrat victimelor căzuţi în Pogromul din Chişinău din 1903, iar nu departe de el găsim mormântul lui rabbe – rabinului Leib Yehuda Ţirilson, principalul rabin al Basarabiei pe parcursul a mai multor zeci de ani. Se consideră că rabbe a decedat în timpul unui bombardament, sub acoperișul casei sale, în august 1944.
Tot aici sunt situate ruinele unei sinagogi, unică de felul său în Moldova. S-a mai păstrat și mormântul unui aviator – monumentul este decorat cu o elice, care se rotește şi până în prezent de la vânt…
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, partea de est a cimitirului a fost puternic deteriorată. În 1958 teritoriul a fost împărțit în două părți, una dintre care a fost ulterior transformată de autorităţi într-o piaţă agricolă. Spre 1960, partea de est a cimitirului a fost distrusă total, pietre de morminte au fost zdrobite și apoi folosite la construcția gardului pentru partea rămasă din cimitirul evreiesc și pentru alte cimitire din Chișinău, precum și pentru pavarea aleilor din parc. Pe teritoriul, cândva ocupat de cimitir, a fost amenajat parcul „Alunelul”, terenuri de tenis şi blocuri locative.
Partea de vest a cimitirului evreiesc s-a păstrat şi până în prezent, însă majoritatea mormintelor sunt în stare gravă, pietrele funerare sunt deteriorate, plăcile – stricate şi şterse, iar gardurile – ruginite. Vandalii, efectele naturale și timpul nemilos distrug și cele mai rezistente pietre și amintiri…

Cimitirul Central (Armenesc)
Cimitirul Central din Chişinău a fost fondat în anul 1811. În 1818 pe teritoriul său a fost zidită Biserica Tuturor[..]
Cimitirul Central (Armenesc)
Cimitirul Central din Chişinău a fost fondat în anul 1811. În 1818 pe teritoriul său a fost zidită Biserica Tuturor Sfinţilor.
În zilele noastre cimitirul se află în triunghiul străzilor Alexei Mateevici (fosta Sadovaia), Vasile Alecsandri (fosta Kotovski) şi Panteleimon Halippa.
Singura întrare/ieşire în este din strada. A. Mateevici, și de la poarta sa începe strada Armenească. Anume din această cauză cimitirul poară numele de Cimitirul Armenesc.
Astăzi Cimitirul Central este cel mai onorabil şi oficial cimitir din oraș. În locurile speciale din Cimitirul Central în limita disponibilităţii, la propunerea unor instituţii publice, primarul general aprobă distribuirea sau concesionarea de loturi pentru înhumarea personalităţilor marcante ale Republicii Moldova. Beneficiază de dreptul rezervării loturilor la Cimitirul Central şi rudele de gradul I a persoanelor decedate şi înmormîntate aici, în baza actelor de confirmare a gradului de rudenie. După caz se permite înhumarea rudelor în aceleaşi morminte.
Aici regăsim destinse nume, înhumate întru veșnicie – Maria Bieșu, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Alexe Mateevici, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Natalia Dadiani, Alexandru Plămădeală, Grigore Grigoriu, Timofei Moșneaga, Vladimir Herța, precum și alte nume vestite ale trecutului nostru glorios …

Strada Armenească
Comunitatea armeană și-a lăsat o amprenta serioasă asupra istoriei și geografiei Chișinăului. De fapt, comunitatea armeană se simte onorată că[..]
Strada Armenească
Comunitatea armeană și-a lăsat o amprenta serioasă asupra istoriei și geografiei Chișinăului. De fapt, comunitatea armeană se simte onorată că aici există o stradă care le marchează apartenența identitară și susține că Biserica Apostolică Armeană „Sfînta Maica Domnului”din Chișinău, împreună cu strada Armenească este locul regăsirii tuturor armenilor apartenenți ai acestui spațiu și plecați de acasă. Și câteva momente curioase vor fi descrise în continuare:
1. În izvoarele istorice se vorbește despre existența a două străzi armenești. Prima (neoficială) se afla în partea dreaptă a rîului Bîc (zona veche a orașului). A doua, constituită în partea orașului nou în 1835, atunci cînd se finaliza noul plan urbanistic al Chișinăului, poate fi lesne depistată și astăzi pe harta străzilor capitalei Republicii Moldova.
2. La 4 ianuarie 1817, descriind orașul Chișinău, călătorul englez William Mac-Michael scria: „Printre mulțimea ciudată deosebeai aici (…) și mulți armeni, atît de numeroși, încît ocupau o stradă întreagă. În mijlocul norodului (…) trăsura unei agere frumoase copile, fata vlădicăi armenesc, mergea încet pe strada îngustă și păcătoasă (…) Astfel stăteau lucrurile … în cartierul de jos al bazarului (…)”.
3. Lipsa oficială a denumirii străzilor în partea veche a orașului ținea de faptul că majoritatea erau locuite de grupuri etnice, fiind denumite după cei care le populau, și arătau mai mult ca niște cartiere etnice. Afirmația lui Ștefan Ciobanu că armenii la începutul sec. XIX trăiau pe strada lor – ne face să conchidem că aceasta nu putea fi decît străduța „cufundată vara în praf, primăvara și toamna în noroi, iar noaptea în întuneric”, pe care a fost înălțată Biserica Armenească „Sf. Maica Domnului”, căreia i s-a mai zis Veche.
4. Denumirea „veche” ulterior s-a extins atît asupra bisericii, cît și asupra străzii, ceea ce făcea diferența dintre strada Armenească din zona veche și, respectiv, cea nouă a orașului, una longitudinală și alta transversală.
5. Începutul celei de-a doua străzi Armenești este legat de transferarea la Chișinău, după 1812, a Arhiepiscopiei Armene, constituite la 1809, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, pe teritoriul Principatelor Moldovei și al Munteniei.
6. În 1813, pentru Casa Episcopală Armeană la Chișinău, dar și pentru construcția unor case parohiale, guvernatorul Basarabiei i-a atribuit Arhiepiscopiei Armene un teritoriu cu o suprafață de circa 25 de mii desetine de pămînt (aproape 27 ha – n.n.) cuprins, ulterior, între străzile actuale bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Armenească. Suprafața de teren pusă la dispoziție constituia „cartierul” pe care îl ocupa arhiepiscopul (1809–1828) armean Grigor Zakarian la Chișinău. Acesta mai era numit și Mitropolia Armenească, iar arhiepiscopul avea statut de mitropolit. Potrivit proiectului de localizare, suprafața de teren oferită Arhiepiscopiei era numită „curte armenească” și era împrejmuită cu un gard așa cum ne-o prezintă denominațiile în rusă – Aрмянское подворье și Aрмянская ограда. Teritoriul Arhiepiscopiei aparținea mănăstirii de Echmiadzin, locația Patriarhului Suprem și Catolicosului Tuturor Armenilor. Casa Episcopală în interiorul curții era localizată undeva la mijloc, actualmente, str. Bulgară.
7. În 1813 începe elaborarea unui prim proiect al orașului, încredințat de către guvernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturza, arhitectului gubernial Mihail Ozmidov. Lucrările de formare a Chișinăului, drept capitală a provinciei Basarabia, au durat pînă pe 9 august 1834, atunci cînd planul definitiv al orașului, cu o tramă stradală ortogonală, diferită de tradiția locală, a fost aprobat de Nicolae I. Străzile au fost denumite în 1818, atunci cînd A. N. Bahmetiev, guvernatorul militar al Podoliei, a efectuat o schiță a orașului cu localizarea străzilor pînă la str. actuală M. Kogălniceanu. Respectiv străzii Armenești, din „partea de sus” a orașului, i s-a dat numele reieșind din amplasarea imediată a Arhiepiscopiei Armene. În preajma acesteia, la 1825, a fost deschisă Piața Nouă (astăzi Centrală), cu spații comerciale mobile și destul de frumoase pentru acea perioadă. Doar în cadrul acesteia toți negustorii din Chișinău erau obligați să-și vîndă mărfurile, fiindu-le interzisă practicarea comerțului în preajma caselor lor amplasate în partea veche a orașului. Atașați de poziția propriilor prăvălii, 2000 de proprietari armeni, bulgari, greci și evrei și-au arătat nemulțumirea într-o scrisoare, din 18 iulie 1826, adresată guvernatorului civil al Basarabiei, V. F. Tișkovski. Totuși, lucrurile nu s-au schimbat, iar tîrgul vechi, treptat, și-a pierdut din însemnătate, ca și de altfel „partea de jos” a orașului.
8. În 1902, porțiuni ale străzii Armenești noi precum și ale celei vechi au fost pavate cu granit adus din Podolia între 1888 și 1889. După construirea apeductului de către inginerul Haris, la 15 decembrie 1892, strada Armenească din „partea de sus” a orașului era asigurată cu apă, care venea de la izvoarele Fîntîna Mare şi Arteziană. Locuitorii străzii care utilizau apa trebuiau s-o plătească. Astfel, de exemplu, de la cei care luau pînă la 300 de căldări de apă pe zi se percepeau 25 de copeici, iar de la cei care luau mai mult de 1 000 de căldări pe zi se luau doar 12 copeici. Dacă apa era utilizată pentru adăparea animalelor, se lua doar 1 copeică pe zi.
9. Într-un raport din 29 decembrie 1921 se menționa că murdăria „cu mirosuri pestrițe” „ajunge sub orice limite”. Însuși Ștefan Ciobanu, prin afirmația că „de la strada Armenească se începe partea cea mai frumoasă a orașului”, pare să tragă jaloane în acest sens, arătîndu-ne existența a două lumi.
10. La 29 februarie 1924, toate străzile din Chișinău au fost redenumite. Strada Armenească „de sus” a fost denumită Cetatea Albă, ulterior în cinstea Mareșalului Pietro Badoglio, iar cea „de jos” – Gh. Asachi. Cu toate acestea, din inerție, atît populația, cît și administrația românească le consemnau Armenească și Veche Armenească. După 28 iunie 1940, autorităţile sovietice au restabilit numele străzilor existente pînă la 1924. La 12 aprilie 1941, cînd oraşul Chişinău a fost divizat în trei raioane urbane: Stalinski, Krasnoarmeiski şi Leninski, strada Armenească făcea parte din ultimul. Tot atunci a început implementarea planului reconstruirii Chişinăului în stil sovietic. În ceea ce privește strada Armenească, după decizia din 7 decembrie 1949, luată de autoritățile sovietice în privința naționalizării clădirii nr. 47, adică a Casei Eparhiale Armenești, nimic nu mai amintea în acest perimetru de elementul armean perpetuat odinioară în acest teritoriu. Astăzi, cu o lungime de 1,8 km, strada Armenească din Chișinău figurează în categoria simbolurilor care „povestesc” nu doar relaţia dintre timp şi istorie, dar și istoria devenirii unei spațialități socioidentitare în care s-a înscris comunitatea armeană.
(Din lucrările dnei Lidia PRISAC, doctor în istorie și
dl Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie)

Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare[..]
Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare a orașului Ierusalim. Anterior, înainte ca b-l să fie numit A.S. Pușkin, aceasta stradă nu avea nume.
Între bulevardul Grigore Vieru și strada Pușkin, pe strada Ierusalim, a fost ridicat un monument în cinstea victimelor ghetoului evreiesc din Chișinău. În apropiere se afla intrarea principală în fostul ghetou, care a fost înființat în partea de jos a orașului în iulie 1941, după ce unitățile germane și românești au preluat controlul asupra orașului Chișinău. În câteva săptămâni, peste 11.000 de evrei – bărbați, femei și copii – au fost închiși în ghetou. Un panou informativ din fața monumentului arată limitele ghetoului.
Nu se cunoaște numărul exact al evreilor rămași în oraș în acel moment. Unii au fost deportați de sovietici cu puțin timp înainte de război, în timp ce alții au fost evacuați sau înrolați în Armata Roșie. Cu toate acestea, mii de evrei nu au putut sau nu au vrut să părăsească orașul. Din ghetou în 1944 au ieșit vii doar 6 persoane…

Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme[..]
Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme a existat o regulă tacită în Chișinău conform căreia trebuia construită o sinagogă la fiecare 500 de evrei din oraș.
În 1964, autoritățile municipale au ordonat închiderea tuturor sinagogilor din oraș, cu excepția Sinagogii geamgiilor, care a rămas singura sinagogă, care a funcționat legal timp de peste 40 de ani. În prezent, acesta este administrat de mișcarea hasidică Habad Lubavitch. Picturile murale originale au fost păstrate în interior. Complexul sinagogii include o clădire și o mikva.

Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886. Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una[..]
Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886.
Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una dintre cele mai vechi sinagogi din capitală și din întreaga Republică Moldova. Rolul său în formarea comunității evreiești din regiune este excepțional.
În ultimii ani, clădirea abandonată a sinagogii din Chișinău a fost restaurată și transformată într-un centru comunitar activ, deschis tuturor. Majoritatea activităților sunt subvenționate și sunt conduse de voluntari, care lucrează dintr-un simț ideologic și cu misiunea de a face comunitatea evreiască din Moldova să simtă un sentiment de apartenență și de mândrie față de ea.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a fost înregistrată oficial în anul 1997, fiind succesoarea de drept a Societății Republicane de Cultură Evreiască (creată în 1989) și a Comunității Evreiești din Basarabia.
CERM este o organizație publică neguvernamentală, apolitică, non-profit, care reunește toate comunitățile și organizațiile evreiești ale Republicii Moldova, inclusiv comunitățile regionale din Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița.