Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Și-a deschis pentru prima data ușile pentru cei mai mici spectatori ai săi pe 27 noiembrie 1992.
Încă din momentul înființării a fost plămădit ca un teatru pentru educarea copiilor în spirit național și pentru promovarea valorilor culturale ale neamului.
Ideea formării unui așa teatru le-a apartinut unui grup de oameni intelectuali ai timpului – primului primar de Chișinău după independență – dlui Nicolae Costin, regizorului Veniamin Apostol si actorului Victor Ştefaniuc. Cel din urmă a devenit mentorul și directorul artistic al teatrului, în care a activat timp de 18 ani, pînă la trecerea lui în nemurire.
Primele piese jucate au fost „Ivan Turbincă” şi „Evoluţie”, care s-au înscris perfect în spaţiul artei păpuşăreşti moderne, fapt pentru care teatrul a fost invitat de mai multe ori în turneuri peste hotare și la diverse festivaluri internaţionale.