La începutul secolului al XIX-lea, Chișinăul, devenind centrul provinciei Basarabia, a început să se dezvolte rapid. Au fost construite case, au fost înființate instituții, a crescut simțitor numărul populației. O închisoare  însă nu exista. În schimb, erau mai multe сorpuri de gardă împrăștiate prin tot orașul, care erau folosite pentru a ține în arest militari sau pentru sentinele și totodată servea drept temniță pentru alți arestați, cu timpul însă acestea au devenit din ce în ce mai ineficiente. A fost luată decizia ca problema să fie remediată. Astfel, deja în anul 1834 proiectul temniței de la Сhișinău era gata, fiind elaborat de Giorgio Toriсelli, originar din Elveția. Acest arhitect era mai bine cunoscut la Odesa, unde сreațiile sale încă mai constituie adevărate bijuterii arhitecturale ale orașului. Chișinăul s-a dovedit însă a fi mai puțin norocos, o altă clădire proiectată de Toricelli, Biserica Luterană, a fost distrusă în anii 1960.

Toricelli a propus un proiect foarte neobișnuit, care a fost aprobat. Construcția a început în anii 1840 și s-a încheiat în anii 1850.

Construcția castelului avea forma unui pătrat, laturile căruia erau orientate spre părțile lumii. Chiar și această poziționare era neobișnuită, deoarece rețeaua de străzi proiectată la acel moment era orientată altfel. Drept urmare, castelul părea și mai impunător, pe fiecare dintre străzile din cartierul în care se afla, se vedea cîte unul din turnurile mari și rotunde. Înălțimea turnurilor era mai mare de 20 de metri, cel mai important fiind cel de pe strada Sadovaia (actuala Bernardazzi). Turnurile rotunde mari erau completate cu turnuri mai mici, dreptunghiulare. Din cauza aspectului său neobișnuit, închisoarea era deseori numită „Bastilia de la Chișinău”. Turnul principal al Castelului era vizibil diferit de celelalte, unul dintre crenelurile sale era făcut sub forma unei cruci, și nu întîmplător – acolo era biserica închisorii.

La închisoarea din Chișinău erau închiși mulți prizonieri celebri. Unul dintre cei mai renumiți a fost G. Kotovschi, care  a reușit să evadeze de aici. Istoria Castelului a continuat chiar și atunci cînd țara s-a aflat în componență României, în perioada interbelică.

Vechiul Castel al Închisorii nu le-a servit mult timp noilor autorități sovietice. Cutremurul catastrofal din noiembrie 1940 a avariat grav clădirea. Războiul, care a urmat, a împiedicat restabilirea acestuia, ceea ce a dus și mai mult la ruinarea acestuia.

După război, puține au rămas din Castelul de altădată. Dar din moment ce se făcea simțită nevoia unei închisori, pe locul Castelului a fost construită o închisoare nouă, pe care o avem și în prezent. Au fost construite clădiri noi, aproape întregul cartier a fost înconjurat de un nou zid înalt cu turnulețe. Complexul nu se face remarcat prin rafinament și stil (caracteristici ale vechiului Castel) și nu constituie, cu siguranță, o bijuterie arhitecturală pentru această parte a Chișinăului.

Intrarea în aceste clădiri și explorarea lor este un lucru extrem de dificil. Dar fotografiile făcute în interiorul închisorii sînt și mai greu de obținut. Turnul principal al castelului a fost păstrat, nu foarte bine însă, acesta pierzînd jumătate din înălțimea sa. Chiar și turnurile inferioare pătrate adiacente au ajuns pînă în zilele noastre, ce-i drept, nu în întregime.

În prezent aici se află Penitenciarul nr.13.