Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău. Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor, [..]
Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Este cel mai vechi parc din Chișinău.
Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor, parcul a avut mai multe denumiri – Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea), Parcul Aleksandr Pușkin, Grădina Publică Orășenească. Denumirea actuală parcul a primit-o în anii ’90 ai secolului al XX-lea, imediat ce Republica Moldova a obținut independența.
Timp îndelungat parcul a fost înconjurat de un gard de nuiele. La propunerea arhitectului A.Bernardazzi, a fost decis ca parcul să fie împrejmuit cu un gard de fontă, care a fost montat în anii 1868 – 1869, păstrându-se până în zilele noastre.
Parcul are 7 intrări pe întreg perimetrul său. În parc cresc aproximativ 50 de specii de arbuști și arbori, unii dintre ei au atins vârsta de aproape 200 de ani, inclusiv un salcâm gigant.
În diferite timpuri, în parc au existat mai multe piscine cu havuzuri, monumente și sculpturi, cafeneaua pentru copii „Guguță”, tabla de onoare a oraşului. Dintre cele 4 havuzuri de odinioară, în prezent funcționează doar unul, cel central.
În anul 1885 în Grădina Publică a fost inaugurat monumentul poetului rus A.S.Pușkin, astăzi considerat cel mai vechi bust păstrat în oraș.
În anul 1958 a fost pusă piatra de temelie a Aleii Clasicilor literaturii române. La început, aleea a fost alcătuită din 12 busturi ale clasicilor, turnate din bronz și instalate pe postamente din granit roșu poleit. În zilele noastre Aleea Clasicilor numără 29 de busturi ale personalităților remarcante, iar pe alei se desfășoară diverse manifestări culturale.
Una dintre cele mai importante capodopere ale parcului este monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, realizat de sculptorul A.Plămădeală și arhitectul A.Bernardazzi. A fost inaugurat în 1928, atunci când s-a celebrat aniversarea de zece ani de la Marea Unire din 1918.
Una din intrările în parc este păzită de doi lei din marmură. Istoria lor este un adevărat mister al parcului central. Există doar zvonuri cum că aceștia au aparținut unui conac boieresc, dar după distrugerea acestuia, în timpul celui de-al II Război Mondial, monumentele au fost aduse și instalate în Grădina Publică.
Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei. După cel de-al II Război Mondial, [..]
Scuarul Catedralei
A fost fondat în perioada anilor 1830-1840. Construcția scuarului a coincis cu construcția Catedralei.
După cel de-al II Război Mondial, scuarul a fost grav afectat, iar în câțiva ani a fost renovat și a purtat mulți ani denumirea de Parcul Biruinței. Pe teritoriul parcului au fost sădiți copaci, arbuști și au fost amenajate paturi de flori.
În prezent, suprafaţa scuarului constituie doar 9 hectare din cele 12 hectare inițiale.
Perla arhitecturală o constituie Catedrala Metropolitană care, împreună cu Clopotnița și Arcul de Triumf, formează renumitul ansamblu istoric important al capitalei.
În timpurile URSS, în anul 1962, conform ordinului personal al N. Hrușciov, Clopotnița a fost aruncată în aer de către autorități sub pretextul de a nu fi folosită ca punct strategic pentru lunetiști. În locul Clopotniței s-a construit un havuz, iar în interiorul Catedralei mulți ani a activat Sala de expoziţii a Ministerului Culturii al RSSM.
În 1998 Clopotnița a fost reconstruită după imaginile de epocă, făcând parte din acest minunat complex arhitectonic.
Partea centrală a parcului reprezintă un spațiu mare deschis, iar aleile laterale sunt prevăzute pentru vizitatorii care caută umbră. În parc sunt mulți arbori și arbuști decorativi, mulți dintre ei depășind centenarul. Acest spațiu a devenit locul principalelor manifestații cu prilejul sărbătorilor oficiale naționale și religioase.
Scuarul Catedralei este locul pe care îl va îndrăgi orice turist și oaspete al capitalei.
Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important [..]
Dendrariu
Parcul Dendrariu din Chișinău este o oază verde de 83 ha a sectorului Buiucani. Servește drept rezervor de oxigen important pentru toți locuitorii orașului şi este un bun filtru natural al aerului. Este unul dintre cele mai preferate zone pentru fotografiere ale orășenilor. Dendrariul a fost luat sub ocrotirea statului la 16 iulie 1998.
Parcul este parte componentă a Asociaţiei Internaţionale a Grădinilor Botanice de Conservare a Mediului.
Actualmente genofondul Dendrariului, prin diversitatea şi bogăţia colecţiilor sale nu cedează în fața renumitelor parcuri „Alexandria” şi „Sofievca” din Ucraina, constituind o valoare inestimabilă a Republicii Moldova și, în special, al capitalei. Deoarece primii arbori şi arbuşti au fost plantaţi la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, Dendrariul posedă un important fond semincer de plante rare şi înalt decorative. Acest genofond este reprezentat prin 1 820 de taxoni.
Este semnificativ faptul că în parc cresc 9 specii de plante lemnoase din cele 13 înscrise în Cartea Roşie a Republici Moldova.
Pe lângă aceste rarităţi, în parc cresc şi relicve endeme extrem de rare. Drept exemplu clasic serveşte Ginkgo biloba (descoperit pentru prima dată în Japonia, în 1690). Acesta este unicul reprezentant al clasei ginkgo ajuns în zilele noastre din perioada triasică.
În parcul Dendrariu e întotdeauna linişte, zgomotul urban practic nu se aude pe teritoriul parcului şi începeţi să uitaţi pur şi simplu că vă aflaţi în centrul oraşului.
Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova. [..]
Grădina Botanică
Grădina Botanică din Chișinău a Academiei de Științe a Moldovei este principala structură de cercetare a botanicii din Republica Moldova. Ea este situată la marginea oraşului Chișinău, în sectorul Botanica, în apropierea aşa-numitelor Porţi ale oraşului.
Ea a fost înființată la 1 septembrie 1951. Lucrările de proiectare și construcție a Grădinii Botanice au fost efectuate sub conducerea academicianului A.Ciubotaru, care a activat în calitate de director al acestei instituții mai mult de 32 de ani.
La baza construcției Grădinii Botanice a fost pus principiul ecologico-sistematic cu amplasarea grupurilor de plante în stil de landșaft, fapt ce facilitează orientarea pe teren în studierea vegetației.
Ca orice grădină botanică și Grădina Botanică din Chișinău este organizată pe sectoare. Unele sunt amplasate sub cerul liber, fiind populate cu plante anuale rezistente la condiții geroase, altele sunt amplasate în spații acoperite în care plantele vii sau conservate în diferite moduri sunt protejate cu grijă.
Cele mai populare sectoare pentru vizitatori sunt Alpinarium (cca 50 specii), Dendrarium (cca 560 specii), Flora Moldovei (30 specii arbori, 18 specii arbuști și 110 specii plante ierboase), Pinarium, Rozarium, Floricultura, Siringarium și, mai ales, Plantele Tropicale și Subtropicale ( cca 2550 specii) adunate de pe tot globul pământesc.
În urma ninsorilor abundente din aprilie 2017 au pierit și au fost avariate 80% din arborii și arbuștii decorativi din colecțiile și expozițiile parcului. Treptat Grădina Botanică a renăscut ca să bucure cu colecțiile sale de plante deosebite locuitorii și oaspeții capitalei în orice anotimp al anului.
Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul [..]
Parcul Alunelul
În partea de vest a oraşului, în sectorul Buiucani, se află un părculeț mic, de doar 11 hectare ‒ parcul Alunelul. Parcul a fost fondat în anul 1958 pe locul unui cimitir evreiesc, o parte a căruia a fost pur şi simplu demolat, iar o parte dintre rămăşiţele pământești au fost mutate în noul cimitir, situat mai sus de parc.
În adâncul parcului se află Complexul memorial al victimelor pogromului de la Chișinău din 1903 (instalat în 1993).
La finele anului 2020, parcul Alunelul a fost frumos renovat, spre bucuria localnicilor și a oaspeților capitalei. Havuzul multicolor compus din 284 de jeturi de apă și luminițe este punctul de atracție al parcului. În perioada estivală, jeturile de apă ale havuzului se vor mișca în ritmul muzicii, până la o înălțime de 10 metri.
Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei – [..]
Parcul „Afganez”
Aceasta este denumirea neoficială a parcului amplasat în centrul sectorului Râșcani, inima căruia îl constituie Complexul Memorial “Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” edificat în memoria celor ostașilor căzuţi în războiul din Afganistan 1979-1989.
Complexul reprezintă o sculptură măreaţă a mamei îndurerate şi piloni de culoare albă, ce privesc spre cer. La nivelul de cinci metri de la pământ, pilonii unesc o coroana de spini din bronz. În jurul monumentului sunt instalate plăci de granit cu numele soldaţilor căzuţi. Înălţimea monumentului este de 15 metri.
Monumentul a fost ridicat în anul 2007, iar autorii proiectului sunt arhitectul V.Eremciuc și sculptorul B.Dubrovin. În jurul memorialului se întinde o cascadă de fântâni.
Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”. A [..]
Parcul „La Izvor”
Prima denumire, pe care a purtat-o parcul timp de 20 de ani a fost “Parcul de prietenie între popoare”.
A fost fondat în 1972 alături de strada Calea Ieşilor din sectorul Buiucani şi este considerat unul dintre cele mai tinere parcuri din Chişinău. Zona sa se extinde pe o suprafață de 150 hectare.
Inițial s-a decis să se creeze un loc în care fiecare sculptură, construcţie şi fiecare metru pătrat ar povesti despre prietenia între popoarele celor 15 republici ale URSS. Cu timpul s-a organizat un parc frumos, care însă a pierdut în zilele noastre o parte din elementele sale constitutive inițiale.
Lacurile din parc sunt formate de o cascadă de iazuri legate între ele prin canale. Principalul punct de atracție al parcului este Insula Poveştilor, situată pe cel mai mare iaz, unde în trecut se organizau activități distractive pentru copii și adulți. Spre insulă duce un pod pitoresc, iar de cealaltă parte se află un debarcader pentru bărci pentru a ajunge cu barca pe insula pitorească.
În adâncul parcului se află frumoasa clădire a restaurantului „La izvor”. O altă atracție a acestui parc este podul suspendat, care este o continuare a aleii centrale.
Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM) [..]
Parcul Valea Morilor
Este un parc din sectorul Buiucani din capitală. El a fost înființat la inițiativa lui L. Brejnev (prim-secretar al RSSM) în anul 1950 și inițial a fost numit „Parcul Central de Cultură și Odihnă al Comsomolului Leninist”.
Parcul se află pe malul lacului Valea Morilor și se extinde pe o suprafață de 114 hectare, lacul având o suprafață de 34 hectare. Proiectul parcului a fost elaborat sub conducerea renumitului arhitect Robert Kurz.
Pe teritoriul parcului se află teatrul de vară – Teatrul Verde, cu o capacitate de 5000 de locuri sub cerul liber, un cinematograf de zi, orășelul copiilor „Andrieș”, o plajă, stația de bărci etc.
De-a lungul timpului, parcul cu lac a servit drept bază pentru diverse sporturi nautice. Pe teritoriul parcului funcționau trei școli de canotaj. Au fost amenajate terenuri de sport și locuri de pescuit pentru amatori. Pe timp de iarnă, pe gheața lacului se organiza un patinoar orășenesc. A funcționat, de asemenea, și un turn pentru salturi cu parașuta.
Alături de parc se află cel mai mare Centru Expozițional din Moldova – Moldexpo.
Parcul este renumit și datorită rotondei și Scării Cascadelor, care au fost recent reparate. Scara Cascadelor este formată din 218 trepte și este mai lungă decât renumita scară a Generalului Potemkin din Odesa (care are 200 de trepte).
Teatrul Verde
Teatrul Verde din Chișinău este o adevărată bijuterie atât pentru cetățeni, cât și pentru turiști, amplasat în parcul Valea Morilor [..]
Teatrul Verde
Teatrul Verde, numit cândva Teatru de Vară, a fost construit acum 60 de ani de către arhitecții A. Kolotovkin și T. Lomova.
Un teatru în aer liber cu o scenă frumoasă și sute de bănci reprezintă un exemplu perfect al arhitecturii sovietice a anilor 1960.
În fiecare parc mare din Uniunea Sovietică exista un număr mare de teatre de vară. Chișinăul, fiind una dintre cele mai verzi capitale din Europa, a fost un exemplu minunat în acest sens. Teatrele de vară erau scenele publice în care comunitatea locală putea vedea diferite spectacole de teatru, dansuri populare, concursuri de cântece. Fiecare era absolut liber să-și arate talentul sau pasiunea în fața comunității. Acum, după reabilitare, Teatru Verde găzduiește cele mai frumoase concerte cu interpreți de renume național și internațional.
Grație amplasării teatrului chiar în inima parcului Valea Morilor, este un loc perfect pentru organizarea tuturor evenimentelor în perioada caldă a anului.
Scara Cascadelor
Scara Cascadelor, un simbol al capitalei din parcul Valea Morilor a fost construită încă în anii 50 ai secolului trecut [..]
Scara Cascadelor
Scara Cascadelor, un simbol al capitalei din parcul Valea Morilor a fost construită încă în anii 50 ai secolului trecut şi era locul preferat pentru promenade al tinerilor, mai ales al celor îndrăgostiţi. Lăsată în paragine după destrămarea URSS-ului, scara a fost reabilitată tocmai în 2016.
Arhitecţii oraşulul au lucrat la proiect luni în şir, adunând din puţinele imagini şi schiţe care s-au mai păstrat prin arhive. Structura scării era compusă din numeroase sculpturi, aşa că pentru a restabili detaliile, specialiştii au folosit chiar pozele din arhiva personală a chişinăuienilor.
Scara cu cascade are 218 scări, cu 18 mai mult decît renumita Scara Poteomkin din orașul Odesa.
Parcul forestier Râșcani
La graniţa dintre două sectoare ale Chişinăului – Ciocana şi Rîşcani, se întinde un parc, fondat în anul 1970, format [..]
Parcul forestier Râșcani
La graniţa dintre două sectoare ale Chişinăului – Ciocana şi Rîşcani, se întinde un parc, fondat în anul 1970, format în baza unui masiv de pădure natural. Pe timpurile sovietice parcul purta numele lui Boris Glavan. Suprafaţa totală a parcului constituie 32 de hectare. Parcul este despărţit în două părţi de strada Aleco Russo care îl intersectează. În ambele părţi ale parcului sînt lacuri, care cedează ca mărime celui de la Valea Morilor. Parcul este situat de-a lungul străzii Dimo din sectorul Rîşcani şi strada Sadoveanu de la Ciocana. Este locul preferat de odihnă al locuitorilor a două sectoare ale Chişinăului şi unul dintre cele mai vizitate parcuri ale capitalei. Parcul prezintă interes şi pentru că în partea sa de sus la Ciocana sînt în general copaci foioşi, în timp ce în partea sa de jos, dinspre Rîşcani, în mare parte predomină pădurea de pini, plantată la fondarea parcului. Parcul este foarte pitoresc în orice anotimp al anului, în special primăvara şi toamna tîrziu. De pe terenurile cele mai înalte se deschide o panoramă excelentă a oraşului. Mult mai îngrijită arată acea parte a parcului, care e situată în dreapta străzii A. L. Russo, dacă priviţi înspre Ciocana. Aici sînt amenajate locuri de odihnă, este un amfiteatru şi un orăşel pentru copii, o staţie de bărci şi o plajă cu nisip. Lacurile din ambele părţi ale parcului sînt puternic poluate şi este interzis scăldatul, pentru că nu au fost curăţate de mult timp. Însă şi aici putem întîlni pescari. În iernile reci pe lacuri se fac patinoare improvizate, iar pe aleile abrupte ale parcului copii au parte de un săniuş pe cinste.
Aleea Pictorilor
Aleea Pictorilor se află la marginea Scuarului Catedralei, alături de Strada Pietonală „Eugen Doga”. Este un proiect municipal, elaborat în [..]
Aleea Pictorilor
Aleea Pictorilor se află la marginea Scuarului Catedralei, alături de Strada Pietonală „Eugen Doga”. Este un proiect municipal, elaborat în anul 2021. De-a lungul aleii au fost amenajate 20 de suporturi de beton, cu lățimea de 3 metri fiecare, care servesc drept vitrine pentru pictori. Standurile au carcase metalice rezistente. Autorul proiectului de amenajare a Aleii Pictorilor de pe str. Columna este arhitectul Alexandru Sava.
Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre [..]
Valea Trandafirilor
Valea Trandafirilor este un parc renumit, situat în sectorul Botanica. Se întinde pe o suprafață de 145 de hectare (dintre care 9 hectare aparţin lacului). A fost amenajat în anul 1968 pe locul unui deal cultivat mulți ani la rând cu trandafiri de localnici, care pregăteau din petalele trandafirilor renumita dulceață de Chișinău. Această tradiție s-a păstrat și până în prezent – în parc an de an sunt plantate multe specii deosebite și mirositoare de trandafiri. De aici și a apărut denumirea parcului – Valea Trandafirilor.
În perioada comunistă parcul purta denumirea de „Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin”.
Pe teritoriul parcului se află mai multe restaurante, plaje amenajate pe malul lacului, terenuri de joacă pentru copii și terenuri de sport.
La marginea parcului, lângă str. Trandafirilor, se află Memorialul victimelor de la Cernobîl.
Pentru copii și adulți funcționează un parc de distracție, unicul din Chișinău în care lucrează și o roată panoramică, de 20 m înălțime, numită “roata dracului” de orășeni.
Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada [..]
Parcul Universității Tehnice din Moldova
Parcul dendrologic al UTM a fost conceputt în anul 2004, la iniţiativa dlui Bostan Ion, rector al UTM în perioada 1992 – 2015, ca un muzeu al tehnicii în aer liber.
Aici poți admira o impresionantă galerie de exponate etalate în aer liber: Stela UTM – simbolul învățământului tehnic, sculptura Gânditorului – simbol al gândirii creative a societății umane, piese ce simbolizează primele invenții ale Omului, cum ar fi aprinderea focului prin scânteie, până la cele mai moderne și ingenioase inovații.
Cele mai multe dintre acestea au fost create sau reconstituite de către studenții și profesorii Universității.
Aici pot fi găsite și elicoptere, tramvaie din secolul trecut. Unul din tramvaie este cu totul neobișnuit – tras de doi cai de fier readucând în memoria noastră renumitul tramvai tras de cai, care circula în Chişinău pe strada centrală Alexandru cel Bun (azi – bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt) în anii ’30-’40 ai secolului trecut.
În mijlocul parcului apare în prim-plan irepetabilul havuz cu sculpturile din oțel ale celor 12 semne zodiacale.
Până și unele bănci instalate aici reprezintă niște creații inedite. Ele întruchipează două simboluri universale împletite, al inimii și al infinitului, și sunt supranumite „Băncile îndrăgostiților”.