La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului [..]
Clădirea Primăriei municipiului Chișinău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. [..]
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar prima piatră la temelia edificiului s-a clădit doar peste 9 ani după plecarea lui în nemurire.
Arhitectul Avraam Melnikov, ales prin concurs, a folosit pentru edificiu stilul neoclasic târziu (stil empir), cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice.
Are o compoziție simetrică, în plan reprezentând un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic. A fost construită din piatră și cărămidă, cu 3 altare – unul principal – Nașterea Domnului, și doua laterale – cel din stînga cu hramul Sf.Ioan cel Nou, și cel din dreapta – Sf. Nicolae de la Mira (denumiri actuale)
Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.
Catedrala a suferit în timpul cutremurului din 1940, apoi și pe timpul celui de-al II Război Mondial, turla, cupola și interiorul fiind reconstruite în anul 1956 deja cu abateri de la formele inițiale. Pe timpul URSS a fost folosită ca sală de expoziții.
Redeschiderea într-un nou format s-a produs pe 25 august 1996, odată cu sfințirea Crucei de pe Catedrală.
Clopotnița inițială a fost construită concomitent cu catedrala. A fost amplasată la 40 m distanță de ea, simetric cu catedrala și față de centrul geometric al cartierului catedralei. Avea patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foișor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare fațadă a clopotniței, realizându-se o repetare, la o scară micșorată a compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și prin forma cupolelor.
A fost demolată în anii ’60 ai secolului XX și reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.
Arca de Triumf. Aici istoria ridicării “Porților Sfinte” este mai curioasă – după primul proiect ele nu erau programate. Atunci, când a fost ridicată clopotnița, s-a descoperit că cel mai mare clopot, nu poate trece prin ferestre. Clopotul gigant, turnat din puștile turcești, cântărea circa 400 puduri (aproximativ 6,5 t).
Pentru a găzdui clopotul cel mare s-a luat decizia de a construi Arca de Triumf, amplasată la intrarea pe teritoriul scuarului din direcția Mitropoliei (ea nu s-a păstrat până in prezent – a fost distrusă în anii celui de-al II Război Mondial).
Desigur că oficial se menționa, că Arca a fost ridicată pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor.
Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse din Odesa, dar în 1849, un uragan puternic a smuls cadranul, mecanismul căruia a mai funcționat pînă în 1881. Noul mecanism a fost achiziționat din Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până când a fost bombardat în anul 1941.
În 1945, pe pereți au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al II Război Mondial și au primit distincția de „Erou al Uniunii Sovietice”. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.
Din momentul ridicării, Arca de Triumf a purtat mai multe nume – s-a numit și Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic a purtat numele de Arca Victoriei și Arca Biruinței.
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează [..]
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează arhitectura medievală moldovenească. Biserica Măzărache este atestată documentar în anul 1752 (anul sfințirii). Este numită în popor după numele ctitorului său – boierul, negustorul și pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache.
În jurul bisericii se află şi cea mai veche necropolă a capitalei, datată cu secolele XV-XVI, iar pe aceeaşi colină au curs renumitele izvoare, de la care, probabil, și își trage numele orașul Chişinău.
În anul 1955, printr-un gest aproape fantastic, autorităţile sovietice au cedat biserica ruşilor de rit vechi (lipovenilor) în schimbul catedralei lor, care fusese demolată în timpul construcţiei bulevardului Tineretului (azi b-dul Grigore Vieru).
De atunci, accesul înăuntru în biserică este foarte limitat, oaspeții capitalei pot să viziteze doar ograda bisericii și acareturile din preajmă, inclusiv și câteva pietre funerare cu inscripții în slavona și moldoveneasca veche.
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului [..]
Parlamentului Republicii Moldova
Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului câștigător au fost arhitecții Alexandru Cerdanțev și Grigore Bosenco.
Proiectat de la început ca un edificiu cu profil administrativ cu scopul inițial de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
Este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fățuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fățuit cu plite din marmură și granit roșu. Deasupra intrării centrale este amplasat textul cu denumirea instituției: „Parlamentul Republicii Moldova”, cu litere turnate în metal. În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii de pe partea bulevardului Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă. Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.
A fost reconstruită după protestele din 7 aprilie 2009. În prezent, Parlamentul reprezintă un ansamblu de edificii cu o suprafață totală de circa 10 mii de metri pătrați.
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la [..]
Clădirea Președinției Republicii Moldova
A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ, cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Președinției Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Lucrările de reparație au început în 2009 și, cu întreruperi, au durat până în toamna 2018.
Este o construcție turnată în beton armat, fețuită cu plăci de piatră albă și având importante porțiuni acoperite cu sticlă tonată. Nivelul soclului și scările de acces sunt din marmură roșie și neagră. Deasupra portalului central este amplasată stema Republicii Moldova și textul cu denumirea instituției „Președinția Republicii Moldova”, ambele executate din bronz.
Clădirea Președinției Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S. [..]
Casa Guvernului din Chișinău
Clădirea care găzduiește în prezent Guvernul Republicii Moldova a fost construită în perioada 1960-1965, după proiectul realizat al arhitectului S. Fridlin. Este situată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe locul unde înainte erau amplasate sediul fostei Mitropolii și Casa Eparhială Basarabeană (distruse în timpul celui de-al II Război Mondial). Semyon Fridlin a proiectat și Palatul „Octombrie” (acum Palatul Național), pentru care a primit titlul de architect emerit al RSSM.
Casa Guvernului, concepută inițial ca un edificiu administrativ, este o construcție din beton armat cu 6 etaje, fețuită cu plăci din cotileț alb, în plan având forma literei „П” din alfabetul chirilic, cu aluzie spre cuvântul „Партия/Partid”.
Fațadele clădirii sunt executate în formă de piloane verticale albe, unite la nivelul etajului de sus cu un element de cornișă, în centrul căreia (deasupra intrării principale) este situată stema Republicii Moldova. Soclul și pervazurile de la intrările în clădire sunt acoperite cu granit negru șlefuit, fiind în contrast cu pilonii deschiși la culoare, acoperiți cu blocuri din piatră albă și pun în valoare exactitatea construcției. La intrarea în clădire figurează inscripția „Guvernul Republicii Moldova.”
Clădirea Guvernului Republicii Moldova n-a fost restaurată niciodată, efectuându-se doar reparații curente. La moment aici se află sediul la câteva ministere. Edificiul este de o importanță națională.
Terminalul actual datează din perioada sovietică, fiind construit în anii 1970. Astfel, stilul construcției este foarte asemănător cu alte aeroporturi [..]
Aeroportul Internațional Chișinău
Terminalul actual datează din perioada sovietică, fiind construit în anii 1970. Astfel, stilul construcției este foarte asemănător cu alte aeroporturi mici din fosta Uniune Sovietică – un singur terminal construit pentru a asigura zboruri interne, fără facilități de vămuire sau de securitate. Acest lucru a determinat conducerea aeroportului să renoveze complet aeroportul în 1999 și 2000. Reconstrucția aeroportului a fost realizată din contul mijloacelor financiare alocate de Guvernul Republicii Modova (3 mln. dolari) și creditului acordat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (9 mln. dolari).
În 2007, prin intermediul curselor regulate și charter, operate de 15 companii aeriene, fluxul de pasageri a constituit peste 688,8 mii de persoane. În același an s-a produs rebranding-ul aeroportului.
La 24 octombrie 2008 a fost lansat cel de-al doilea proiect de modernizare a aeroportului, lucrările fiind efectuate de compania germană Hochtief AirPort GmbH. Un an mai târziu a început proiectul de construcție a parcării auto supraetajate în proximitatea terminalului. Parcarea multietajată, cu 800 de locuri, a fost dată în exploatare la 17 mai 2015. Costul lucrărilor este de aproximativ șapte milioane de euro.
La 22 decembrie 2008, Aeroportului Internațional Chișinău i-a fost acordat certificatul ISO 9001:2000. La 19 ianuarie 2011, a obținut acreditarea privind emisiile reduse de CO2.
La 31 octombrie 2013, Aeroportul Internațional Chișinău а semnat un contract de cooperare bilaterală cu Aeroportul Manas din Kîrgîzstan, care prevede conlucrarea în vederea schimbului de experiență și căutarea în comun a unui operator aerian, care va crea puntea de legătură spre Europa, prin Chișinău.
În noiembrie 2013, aeroportul a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani către „Avia Invest” SRL, firmă cu acționariat rusesc. La data de 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chișinău a dispus cu titlu definitiv și executoriu anularea contractului de concesionare. Drept urmare, aeroportul s-a întors sub administrația Republicii Moldova. Pe 18 ianuarie 2024 codul IATA s-a schimbat din KIV în RMO.
Ideea de a construi două clădiri rezidențiale pe mai multe niveluri și conceptul simbolic de „Porțile Orașului” pe drumul de [..]
Porțile Orașului
Ideea de a construi două clădiri rezidențiale pe mai multe niveluri și conceptul simbolic de „Porțile Orașului” pe drumul de la aeroport la Chișinău i-a aparținut lui Yuri Tumanyan. Soția și colega sa, Iulia Skvorțova, l-au proiectat împreună cu echipa institutului. „Porțile Orașului” a fost construită din blocuri de panouri în doar 2 ani. Primii locuitori s-au mutat în această casă neobișnuită în 1987. Tot în același an a fost sărbătorită pentru ultima dată aniversarea Marii Revoluții din Octombrie – 70 de ani.
Proiectul s-a dovedit a fi inovator pentru acele vremuri: clădiri în trepte, complet simetrice, înalte de 24 de etaje (70 de metri), care amintesc de o poartă deschisă. Complexul includea lifturi de mare viteză și apartamente cu amenajări non-standard, cu două balcoane. Noile tehnologii de construcție, și anume cofrajele monolit reglabile, au făcut posibilă realizarea unei clădiri în trepte la fiecare două etaje. A fost elaborat și un master plan pentru două blocuri de pe ambele părți ale bulevardei. Cu toate acestea, planul arhitecților nu a fost pe deplin realizat: Perestroika a împiedicat construirea infrastructurii planificate.
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau [..]
Arcul de Triumf
Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau mai multe arcade, înălțat în scopul consemnării unui eveniment de rezonanță sau în cinstea unei personalități notorii. Din considerent urbanistic, construcția este amplasată în una din pieţele oraşului, prin care se marchează axa arterei principale sau epicentrul infrastructurii urbanistice.
Construcția arcurilor a fost preluată și în epoca modernă. În prezent le regăsim în multe capitale europene, inclusiv la Chișinău.
Și câteva date curioase din biografia acestui monument istoric:
În Chişinăul istoric au existat câteva arcuri de triumf, dintre care s-a păstrat doar cel pe care îl cunoaștem astăzi, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici la 1841, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.
Pe parcursul istoriei, monumentul a avut mai multe denumiri: Arcul de Triumf, Arcul Biruinței (în perioada sovietică), Porţile Sfinte.
Arcul de Triumf din Chișinăul actual, parte integrantă din complexul arhitectural al centrului urban, este construit din piatră albă șlefuită, de formă pătrată, cu patru deschideri, fiind amplasat pe axa principală a Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului (1830) şi Clopotniţei Catedralei (1835). Monumentul cu o înălțime de 13 m are ornamentele şi capitelurile executate din ceramică, ce imită stilul corintic. Baza construcţiei este înscrisă în patru piloni masivi corintici, plasați pe postamente speciale ce servesc drept pasaje pentru pietoni. Nivelul superior este decorat în stil clasic.
Meșterul din gubernia Kiev, Vasili Losenko, a turnat trei clopote, inclusiv unul uriaș, de 6,4 tone, cel mai mare din oraș, pentru Clopotnița Catedralei Nașterea Domnului. Pe suprafața clopotelor a fost inscripționat următorul text: „Din bunăvoința țarului Nikolai I în anul 1838”, iar la margine a fost turnată inscripția „Pentru Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău”. Deoarece clopotul uriaș nu încăpea în trecătoarea Clopotniței, s-a decis de a construi un supliment arhitectural, care ar găzdui clopotele. Prin urmare, s-a edificat o arcă triumfală, care ar avea și rol de clopotniță, pentru a semnala victoria armatei ruse în războiul ruso-turc, fiind totodată și o intrare solemnă în parcul Catedralei. Clopotul uriaș a fost instalat la nivelul doi al Arcului de Triumf în august 1839.
Atât clopotele din Chișinău, cât și pentru unele biserici din Ismail au fost turnate din tunurile turcești capturate de A. Suvorov (1729–1800) în acțiunile militare de la Ismail (1790).
Chișinăuianul Constantin Ivanov s-a obligat pentru suma de 1000 ruble asignații, să fixeze clopotele, lăsând drept amanet, în caz de nereușită, toată averea sa imobiliară.
În unul dintre piloni Arcului de Triumf din Chișinău se află o scară metalică, care urcă la nivelul doi spre orologiu. Primul ceas pentru edificiu a fost cumpărat din donațiile guvernatorului Basarabiei Pavel Fiodorov (28 august 1834 – 29 mai 1854) de la meșterul Helzel din Odesa și montat la 3 august 1839. În anii 1842–1849 orologiul a fost întreținut de ceasornicarul Spiller, iar în 1880 orologiul a fost înlocuit cu altul de la fabrica Hertz din urbea germană Ulm. Ceasul bătea la fiecare sfert de oră. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial orologiul a fost distrus în urma unei explozii, iar în 1942 a fost reparat contra sumei de 18 mii lei.
În 1945, pe Arcul de Triumf din Chișinăul au fost fixate plăci memoriale din marmură consacrate secvențelor de sorginte patriotică sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și numele eroilor Uniunii Sovietice care au luptat pe teritoriul Moldovei sovietice. Inscripțiile au fost înlăturate în 1991.
Arcul de Triumf din Chișinău eface parte din cele 5 cele mai frumoase din lume.
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o [..]
Sala cu Orgă
La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului XX. Astăzi o recunoști după culoarea sa albă și verdele de pe coloane.
La începutul secolului XX, Duma orăşenească a luat decizia de a construi un sediu nou al Băncii municipale.
Edificiul a fost realizat în stil eclectic cu forme neoclasice şi baroce, construcția căruia a început în 1903 şi s-a finisat peste 8 ani.
Cu faţadele simetrice, intrarea principală este reprezentată printr-un portic cu coloanele îngemănate, ridicate pe postamente, cu dominarea a unei cupole sferice.
Intrarea este străjuită de sculpturile a doi lei, compoziţie ce se repetă şi la faţada posterioară, la intrarea în subsol. Decoraţia plastică a clădirii este deosebit de bogată în statui şi reliefuri sculptate, în care domină simbolurile legate de comerţ şi finanţe.
În 1973, după ce a fost construit un sediu nou pentru Banca municipală, aici s-a decis amplasarea unei săli de concerte de muzică clasică, un rol important în selecție a jucat acustica foarte bună a sălii.
Între anii 1975–78 clădirea a fost reconstruită pentru viitoarea Sală cu orgă, fiind păstrate toate elementele, iar sala de operaţiuni bancare a fost amenajată pentru 555 de spectatori.
Despre trecutul bancar al sălii de concerte ne amintește doar sculpturile leilor care păzesc intrarea principală. După o plimbare în jurul clădirii, câți lei poti gasi?
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al [..]
Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al țărilor Europei de Vest.
Istoria acestei bijuterii arhitecturale începe în anii 30 ai sec. 19.
Arhitectul de atunci a orașului Chișinău, a construit o casă într-un parter care în 1845 este achiziţionată de către un moșier și dăruită unui orfelinat.
În 1903 casa este achiziţionată de către nobilul și eventual primar al orașului, Vladimir Herţa, care demolează construcția şi în locul acesteia construiește o vilă în stil eclectic, de un farmec deosebit și cu decoraţii somptuoase
Decorată cu vaze pe partea de sus a faţadei, ornamentele vegetative şi figurile alegorice oferă o imagine excelentă a clădirii.
Interiorul clădirii este la fel de deosebit, în fiecare cameră erau diferite plafoane, iar pereții, decorați cu ornamente din stuc aurit, erau pictați cu fresce pe teme mitologice.
La câțiva ani, în 1939 aici este înființată Pinacoteca Municipiului Chișinău, de către sculptorul Alexandru Plămădeală și alți artiști plastici reprezentând prima instituție muzeală, cu activitate orientată spre colecționarea, conservarea și popularizarea operelor de artă plastică din Moldova.
După anexarea Basarabiei la URSS, Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice al RSSM . Ca măsură de precauție împotriva posibilelor bombardamente și pentru protejarea operelor de artă, aflate în clădire, s-a decis transferul materialului artistic într-un loc mai sigur, care cu părere de rău au fost pierdute fără știre.
În ciuda restaurării neterminate, casa Herta se evidențiază pe fonul sovietic, fiind cel mai frumos exemplu de arhitectură din Chișinău de la începutul secolului al XX-lea.
La sf. secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului, deoarece cel mai rapid și [..]
Gara feroviară
La sf. secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului, deoarece cel mai rapid și important transport la acele timpuri era anume cel feroviar.
Gara feroviară a fost construită în anii 1870. Potrivit unor date, la început a fost ridicată o clădire temporară, din lemn.
Clădirea nouă a gării a fost construită spre sfârșitul anilor 1870, după planul arhitectural al lui Ghenry Lonski.
Există informații diferite cu privire la data când a ajuns primul tren în gara de la Chișinău. Unii susțin că acesta s-a întâmplat la 15 august 1871, iar alți istorici consideră că e fi vorba de data 28 august a aceluiași an. De fapt, poate fi aceiași dată, dar ope stil nou sau vechi. Important este că acest eveniment a avut loc în august 1871, iar primul tren a sosit concret din orașul Odesa. Acesta este punctul de pornire în istoria căii ferate a Basarabiei de atunci.
Clădirea gării este construită în plan rectangular, iar pereții sunt căptușiți cu cărămidă pentru fațade. Fațada centrală a clădirii are o deschizătură mare, cu un arc – nișă semicircular, care se sprijină pe o arcă triplă de la intrarea principală.
și o locomotivă veche (cu numărul de serie 1469) a fost instalată sub podul de lângă gară, care a făcut cândva legătura dintre Ungheni și satul Cornești și a operat pe această rută până în anul 1969. Locomotiva a fost fabricată în Polonia, orașul Poznan. Restaurarea ei a durat două luni. Acum ea servește ca un exponat sub cerul liber.
După ce a fost parțial restaurată, după distrugerea ei parțială în 1941, în anul 1944 a fost distrusă complet în urma bombardamentelor.
În anul 1948, gara a fost reconstruită de către arhitecții A. Șciusev și L. Ciuprin. Pentru construcție a fost utilizată piatră, iar pentru finisare – cărămidă. Printre construcțiile adiacente care au mai fost ridicate se numără pavilionul de tramvai, ridicat lângă clădirea gării, în 1976. O noua reconstrucție a gării a demarat la 30 iulie 2003. Atunci a fost reconstruit acoperișul deasupra pavilioanelor de plecare.
Vladimir Țiganco (Tsyganko) (1886 – 1919) Un arhitect remarcabil, ucrainean, autor al cedificiului Muzeului Național de Etnografie al Republicii Moldova, [..]
Vladimir Țiganco
Vladimir Țiganco (Tsyganko) (1886 – 1919)
Un arhitect remarcabil, ucrainean, autor al cedificiului Muzeului Național de Etnografie al Republicii Moldova, proiectat în stil pseudo-mauritan. De asemenea, a proiectat Muzeul Național de Istorie și Adăpostul Balsa (astăzi clădirea Liceului A. Cantemir de pe strada A. Lăpușneanu). Țiganco a fost arhitectul multor clădiri din Chișinău, inclusiv al Bisericii Sfântul Nicolae – fosta biserică a Spitalului Zemstvei. Toate lucrările sale sunt caracterizate printr-un stil specific și, uneori, de exotic. Vladimir Țiganco este înmormântat în Cimitirul Central.
***************************************************************** Singura fotografie în care, posibil, e Vladimir Tsyganko (în dreapta)
Academia de Ştiinţe a Moldovei (denumită în continuare Academia de Ştiinţe – AȘM) este o instituție publică de interes național, [..]
Academia de Ştiinţe a Moldovei
Academia de Ştiinţe a Moldovei (denumită în continuare Academia de Ştiinţe – AȘM) este o instituție publică de interes național, autonomă şi independentă de autoritățile publice, apolitică, constituită pe o durată nedeterminată și succesoare de drept a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești, fondată la 2 august 1961, reorganizată în baza Codului cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Academia de Științe își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Codul cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 58-66/131 din 23.02.2018, cu alte acte normative, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte şi cu Statutul Academiei de Științe a Moldovei (în redacție nouă), aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a AȘM nr. 1/2 din 24 ianuarie 2019.
Academia de Ştiinţe întrunește personalități cu realizări deosebite în domeniile cercetării, inovării şi culturii: membri titulari (academicieni), membri corespondenți, membri de onoare şi cercetători științifici, aleși în calitate de membri ai Șecțiilor de științe. Membrii titulari şi membrii corespondenți ai Academiei de Ştiinţe sunt oameni de știință şi cultură de o înaltă ținută civică, specialiști notorii în domeniu, cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au distins prin lucrări de mare valoare teoretică sau practică şi au contribuit considerabil la dezvoltarea științei şi culturii naționale. Membrii de onoare ai Academiei de Ştiinţe sunt personalități de prestigiu din țară şi din străinătate, care au obținut rezultate remarcabile în știință şi cultură, susțin Academia de Ştiinţe, participă activ la cooperarea tehnico-științifică cu organizații din domeniile cercetării şi inovării din Republica Moldova.
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat [..]
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat la baza fondării instituţiei muzeale. Cel mai vechi muzeu din Republica Moldova, în decursul anilor deseori i-a fost modificat numele. În prezent deţine un patrimoniu enorm de circa 135 mii de piese.
Expoziţia permanentă activează cu genericul „Natura. Omul. Cultura”, cu o suprafaţă de peste 2000 m2.
Muzeul dispune și de o Sală de Expoziţii temporare, în care se etalează diverse șezători, master-class si expoziţii, atât din patrimoniul propriu, cât şi din patrimonial altor muzee din țară și de peste hotare. Au devenit tradiţionale expoziţiile de artizanat ale meşterilor populari, care se organizează an de an.
În cadrul muzeului se desfășoară periodic manifestări folclorice, concursuri și festivaluri naționale și internaționale, punând în valoare creații populare culese din toate zonele republicii.
Sediul Muzeului a fost proiectat de arhitectul V.N. Ţiganco. Construcţia Muzeului a fost terminată în anul 1905, iar inaugurarea a avut loc în iunie 1906.
Liceul actual (cândva o simplă şcoală de 10 ani), a fost înfiinţat în octombrie 1940, în calitate de instituţie de [..]
Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”
Liceul actual (cândva o simplă şcoală de 10 ani), a fost înfiinţat în octombrie 1940, în calitate de instituţie de învăţământ mediu de specialitate de pe lângă Conservatoriu (mai târziu – „G. Musicescu”), în subordonarea Ministerului Culturii al Republicii. Şcoala era diriguită de F. Lujanski, aici activau circa 132 de profesori, printre care E. ZAC, I. Soroker, N. Popel, M. Zeltser. Pe lângă obiectele de cultură generală, se studia la secţiile pian, instrumente de suflat, instrumente cu coarde, instrumente populare, teorie muzicală; în anii 60 s-a adăugat şi secţia Coregrafie. Iniţial Şcoala se afla într-o clădire din centrul Chişinăului, pe strada Kiev (astăzi această clădire nu mai este, pe locul ei a fost construită Policlinica Orăşănească N 1). A doua clădire – pe strada Armeană. Următorul local se situa pe strada Şciusev, la intersecţie cu strada Komsomolului. Din 1964 şcoala a căpătat o clădire special construită – pe cea de azi…
Deja primele promoţii au dat culturii noastre muzicale aşa personalităţi ca V. Misso (Achimova) (1948), B. Savici (1949), A. Mahonin….
În următorii ani şcoala a fost condusă, respectiv, de Borş, Stratulat, D. Gherşveld, N. Iordatii, V. Timirgaz, Gh. Caplin, Gh. Neaga, V. Govorov, V. Bagrin. Ultimii 15 ani – cu inaugurarea actualului liceu – la cârmă se află d-na G. Buinovschi, Măiestru în Artă, distins profesor şi om de cultură din Moldova.
Din 1960 Şcoala de Muzică poartă numele remarcabilului compozitor din republică Eugeniu Coca, iar din 1990, după reorganizare – numele renumitului nostru compatriot Ciprian Porumbescu.
Din cei circa 1200 absolvenţi, foarte mulţi şi-au continuat studiile în cele mai prestigioase instituţii muzicale din Europa, SUA, Africa, Asia.
Fondată în 1940, în decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă [..]
Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”
Fondată în 1940, în decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova desfăşurând o amplă activitate în diverse direcţii: muzica academică, populară, muzica uşoară şi jazz. La Filarmonica Naţională şi-au început activitatea cele mai reprezentative colective, printre care se numără ansamblurile „Joc”, „Fluieraş”, „Lăutarii”, personalităţi notorii ale culturii muzicale moldoveneşti, aşa ca Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinschi, Nicolae Botgros, Nicolae Sulac, Tamara Ciobanu, Zinaida Julea. Nume legendare ale estradei naţionale, precum orchestra „Noroc”, ansamblul „Plai”, cântăreţii Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Mihai Dolgan, Maria Codreanu şi mulţi alţii, au contribuit la formarea istoricului Filarmonicii.
Colectivele Filarmonicii pe care se bazează activitatea artistică a Filarmonicii sunt : Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor”, Duetul de pianişti „Anatolie Lapicus şi Iurie Mahovici”, solişti vocali şi instrumentişti.
Activitatea artistica de bază este susţinerea pe parcursul stagiunii a concertelor:
simfonice,vocal-simfonice, camerale, concerte de muzică populară, concerte de muzică uşoară . Se organizează şi se desfăşoară un şir de alte evenimente şi manifestări artistice de amploare: abonamente simfonice pentru elevi şi studenţi, expoziții de lucrări ale artiştilor plastici, festivaluri , work-shop-uri , schimburi culturale, coproducţii etc.
La sfârșitul lunii septembrie 2020 Filarmonica Națională a ars aproape în întregime, care a pornit de la acoperișul unei anexe.
Flăcările s-au extins pe o suprafață de circa 3.500 de metri pătrați. După aproape cinci ore de la intervenția pompierilor, incendiul așa și n-a fost localizat. Până în prezent clădirea încă n-a fost restabilită.
Pe acest loc cândva se afla o casă mai veche, care ajungea în stăpânirea căminarului Iordache Catargi (1797-1871), care a [..]
Conacul Catargi
Pe acest loc cândva se afla o casă mai veche, care ajungea în stăpânirea căminarului Iordache Catargi (1797-1871), care a ridicat între anii 1853-1854 edificiul dat. Arhitectul clădirii se consideră a fi Henrik Filip Lonsky, de origine austriac. Fațadele au o arhitectură în spiritul eclectismului pe baza schemei compoziționale a clasicismului, cu folosirea formelor gotice, baroce și a celor orientale, ale așa-zisului stil „Empire turque”. În anii interbelici aici s-a aflat sediul unui obiectiv al Ministerului Apărării Naționale. Casa a suferit distrugeri esențiale în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiind refăcută în 1948 după câteva imagini vechi, care s-au mai păstrat. Conacul este compus din casa principală, un corp de casă, un corp de casă de locuit secundar, totul fiind înconjurat cu o incintă de piatră cu o poartă monumentală a intrării de onoare și cu o poartă de serviciu din partea străzii pietonale E.Doga.
La momentul actual aici se află sediul Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău.
*******************************
Una dintre cele mai culte femei din Basarabia a fost Olga Catargi (15.03.1850 – 4.09.1917), cunoscută în epocă ca moşiereasă şi o generoasă filantroapă.
A fost fiica Stolnicului Nicolae Catargi, care s-a căsătorit la 1874 cu Ion Catargi, vărul ei, absolvent al Colegiului Juridic din Petersburg, în anii 1881 – 1896. Acesta a fost un timp Mareşalul Nobilimii din Basarabia, din 1881 până în 1897.
În familia lor au fost educaţi doi fii: Mihail (24.VII.1878, Chişinău – 3.II.1958, București, Bellu), filozof şi diplomat şi Victor (22.XII.1882, Odesa – 22.X.1938, Chişinău, Cimitirul Râşcanu), ofiţer şi senator în Senatul României.
Deşi era mai mult o autodidactă Olga Catargi era o cercetătoare pasionată a istoriei naţionale, având la conacul său de la Cobâlnea, jud. Soroca (azi în r-nul Şoldăneşti) multe artefacte preţioase.
Casa ei din Chişinău (astăzi se află pe str. Columna, 106), i-a găzduit pe împăratul Alexandru II, marele duce Nikolai Nikolaevici, personalităţi ale vieţii politice şi culturale ale vieţii politice şi culturale din Principatele Române, printre care George Filipescu, mareşal al Curţii Regale, generalul George Catargi, Catinca Ghika (născută Balş), cărturarul Radu Rosetti, Gheorghe Ghibănescu, ş.a. Aflându-se la Bucureşti era de fiecare dată primită de prietena ei, Regina Elisabeta, care în literatură e cunoscută sub numele de Carmen Sylva. Istoricul Gheorghe Bezviconi care s-a ocupat de moştenirea culturală a acestei familii mărturiseşte că la conacul din satul Cobâlnea se afla una din cele mai frumoase biblioteci ale Basarabiei de altădată, precum şi o preţioasă arhivă familială, care a fost studiată de Gheorghe Ghibănescu şi parţial publicată în 1914 la Iaşi.
Olga Catargi a ctitorit câteva biserici, era epitrop de onoare al multor instituţii de învăţământ şi filantropice, a intervenit pentru introducerea învăţământului în limba română.
O mărturie în acest sens o găsim la scriitorul sorocean Dimitrie Iov: „Un mare moldovan era boerul Ion Catargi delà Cobâlnea (Soroca). Avea cel mai însemnat grad la curtea din Petersburg, era „sfătuitorul intim al ţarului», în afară c-a fost ales, în mai multe rânduri, mareşalul nobilimei basarabene. In palatul delà Cobâlnea să vorbia numai moldoveneşte. In odăi nenumerate avea rafturi cu cărţi rare, după valoarea de astăzi, întreceau suma de 12 milioane lei. Soţia lui Ion Catărgi Olga, era o mare naţionalistă şi o mare filantroapă. Purta corespondenţă cu Regina Elisabeta — poeta Carman Sylva — şi avea un portret al ei în ulei, în mărime naturală. Olga Catărgi păstra legături strânse cu vechiul Regat, căci o întâlnim la 1913 comunicând Academiei Române un hrisov de pe vremea lui Ştefan cel Mare, datat la Suceava la 2 Octombrie 1487.
Aflând Olgă Catărgi, acum 25 de ani, că-n satul Cotiujenii Mari se află un învăţător, Ilarion Calistru, care învaţă elevii să spună fabulele lui Donici şi se cânte româneşte „Tatăl Nostru” şi „Sfinte Dumnezeule”, a intervenit la primul Ministru Stolypin şi l-a mutat la Cobâlnea să-nveţe şi pe alţi copii moldoveneşte. Se vede de aici câtă dragoste avea pentru limba românească şi, mai ales, câtă putere avea la conducătorii ţării. Într-adevăr, vrednică urmaşă a boerilor din trecut. Faptele ei amintesc pe Constantin Vodă-Mavrocordat, care, primind de la Vel-Căpitanul de Soroca Iliaş o scrisoare în greceşte, i-a trimis răspunsul: „…pentru ce ni scrii greceşte să-ţi dăm noi logofăt să scrie româneşte? Sâ-ţi cauţi logofeţelul să-mi scrii româneşte. Să nu-mi mai scrii greceşte». („Boieri moldoveni de peste Prut”. In: Viaţa Basarabiei, 1932, nr.12).
Posteritatea i-a cinstit numele după Unirea din 27 martie 1918, căminul cultural de la Cobâlnea s-a numit Olga Catargi.
Şi tot ea figurează în romanul „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere sub numele de Paulina Andreevna Cazara.
Sinagoga funerară (Beit Taara – literal – Casa purificării) este locul în care defuncții erau spălați înainte de înmormântare. Această [..]
Ruinele sinagogii funerare Beit Taara
Sinagoga funerară (Beit Taara – literal – Casa purificării) este locul în care defuncții erau spălați înainte de înmormântare. Această sinagogă se află în vechiul cimitir evreiesc din sectorul Sculeni. În prezent, se află într-o stare de degradare avansată.
Se consideră ca a fost construită în mijlocul sec.19
Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău a fost formată conform Hotărârii Guvernului R. S. S. Moldovenești din 16 [..]
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău a fost formată conform Hotărârii Guvernului R. S. S. Moldovenești din 16 august 1940, cu denumirea inițială Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat, care în 1955 a fost redenumit Institutul Pedagogic de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău. În anul 1992, în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 330 din 21 mai “Cu privire la reorganizarea sistemului învățământului universitar”, Institutul este reorganizat în Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău.
În corespundere cu ordinul Ministerului Învățământului din 20 iulie 1946, pe lângă Institut a fost formată aspirantura, care pregătea specialiști în domeniul filologiei, istoriei, matematicii, fizicii, botanicii etc.
În anul 1948 în Institut a început pregătirea specialiștilor la limbile engleză și franceză. În legătură cu necesitatea pregătirii pedagogilor de cultura fizică, în anul 1949 a fost deschisă Facultatea de Cultură Fizică. În anul formării, Institutul întrunea cinci facultăți: Istorie și Filologie, Fizică, Matematică, Biologie, Geografie.
Astăzi, Universitatea întrunește 5 facultăți. Pe parcursul ultimilor zece ani de activitate, Universitatea și-a lărgit considerabil profilul de pregătire a profesorilor școlari, a fost reînnoit nomenclatorul specialităților și au fost revăzute planurile de învățământ. Facultățile Universității pregătesc cadre didactice la peste 130 de programe de studii. Universitatea dispune de cadre didactice și științifice de o înaltă calificare.
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului [..]
Academia de Studii Economice din Moldova
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova. Drept bază au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat – „Economie”; „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.
Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.
În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău, iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”, fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).
În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.
Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.
În prezent, Academia de Studii Economice din Moldova constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.
ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită dintr-o bibliotecă ştiinţifică, un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă, câteva centre de formare continuă şi consultanţă, alte subdiviziuni, 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern; 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii; un complex sportiv modern; 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet; un centru curativ-consultativ; o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.
ASEM este un brand cu care se mândresc peste 38 mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 13,5 mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, activează 31 de doctori habilitaţi şi peste 204 doctori în ştiinţe.
La începutul secolului al XIX-lea, Chișinăul, devenind centrul provinciei Basarabia, a început să se dezvolte rapid. Au fost construite case, [..]
Castelul-închisoare
La începutul secolului al XIX-lea, Chișinăul, devenind centrul provinciei Basarabia, a început să se dezvolte rapid. Au fost construite case, au fost înființate instituții, a crescut simțitor numărul populației. O închisoare însă nu exista. În schimb, erau mai multe сorpuri de gardă împrăștiate prin tot orașul, care erau folosite pentru a ține în arest militari sau pentru sentinele și totodată servea drept temniță pentru alți arestați, cu timpul însă acestea au devenit din ce în ce mai ineficiente. A fost luată decizia ca problema să fie remediată. Astfel, deja în anul 1834 proiectul temniței de la Сhișinău era gata, fiind elaborat de Giorgio Toriсelli, originar din Elveția. Acest arhitect era mai bine cunoscut la Odesa, unde сreațiile sale încă mai constituie adevărate bijuterii arhitecturale ale orașului. Chișinăul s-a dovedit însă a fi mai puțin norocos, o altă clădire proiectată de Toricelli, Biserica Luterană, a fost distrusă în anii 1960.
Toricelli a propus un proiect foarte neobișnuit, care a fost aprobat. Construcția a început în anii 1840 și s-a încheiat în anii 1850.
Construcția castelului avea forma unui pătrat, laturile căruia erau orientate spre părțile lumii. Chiar și această poziționare era neobișnuită, deoarece rețeaua de străzi proiectată la acel moment era orientată altfel. Drept urmare, castelul părea și mai impunător, pe fiecare dintre străzile din cartierul în care se afla, se vedea cîte unul din turnurile mari și rotunde. Înălțimea turnurilor era mai mare de 20 de metri, cel mai important fiind cel de pe strada Sadovaia (actuala Bernardazzi). Turnurile rotunde mari erau completate cu turnuri mai mici, dreptunghiulare. Din cauza aspectului său neobișnuit, închisoarea era deseori numită „Bastilia de la Chișinău”. Turnul principal al Castelului era vizibil diferit de celelalte, unul dintre crenelurile sale era făcut sub forma unei cruci, și nu întîmplător – acolo era biserica închisorii.
La închisoarea din Chișinău erau închiși mulți prizonieri celebri. Unul dintre cei mai renumiți a fost G. Kotovschi, care a reușit să evadeze de aici. Istoria Castelului a continuat chiar și atunci cînd țara s-a aflat în componență României, în perioada interbelică.
Vechiul Castel al Închisorii nu le-a servit mult timp noilor autorități sovietice. Cutremurul catastrofal din noiembrie 1940 a avariat grav clădirea. Războiul, care a urmat, a împiedicat restabilirea acestuia, ceea ce a dus și mai mult la ruinarea acestuia.
După război, puține au rămas din Castelul de altădată. Dar din moment ce se făcea simțită nevoia unei închisori, pe locul Castelului a fost construită o închisoare nouă, pe care o avem și în prezent. Au fost construite clădiri noi, aproape întregul cartier a fost înconjurat de un nou zid înalt cu turnulețe. Complexul nu se face remarcat prin rafinament și stil (caracteristici ale vechiului Castel) și nu constituie, cu siguranță, o bijuterie arhitecturală pentru această parte a Chișinăului.
Intrarea în aceste clădiri și explorarea lor este un lucru extrem de dificil. Dar fotografiile făcute în interiorul închisorii sînt și mai greu de obținut. Turnul principal al castelului a fost păstrat, nu foarte bine însă, acesta pierzînd jumătate din înălțimea sa. Chiar și turnurile inferioare pătrate adiacente au ajuns pînă în zilele noastre, ce-i drept, nu în întregime.
Prima oară clădirea este atestată în anul 1900, când de la fraţii Ivan şi Nicolai Lebedev ajunge în proprietatea negustorului Iacob [..]
Vila lui Nazarov
Prima oară clădirea este atestată în anul 1900, când de la fraţii Ivan şi Nicolai Lebedev ajunge în proprietatea negustorului Iacob Nazarov. Mai știm că aici a locuit familia Adrianov, iar mai târziu este atestată și evreica Hana Epștein.
Primul lucru pe care îl observăm la acest monument de arhitectură sunt geamurile în formă de ”scoici”, care nu sunt atât de frecvente la clădirile din Chișinău, sau sunt de dimensiuni foarte mici. Aici însă scoicile acoperă tot arcul ferestrei. Apoi intrarea acestui imobil care este precedată de două coloane – în arhitectura italiană se mai numește și ”serliana”. Acest element e și mai rar întâlnit la clădirile noastre.
În afară de stilul arhitectural unic e un monument care cel mai probabil ascunde multe istorioare urbane și multe informații despre care încă nu cunoaștem. În unele arhive găsim ceva informații din perioada sovietică. În 1983 devine sediul Centrului de Sănătate Publică (al RSSM) conform unui contract de arendă între acesta și Ministerul Culturii de atunci. Ca să deschidem o paranteză în acest contract se specifică condițiile pe care le impunea Ministerul Culturii pentru arendarea acestui monument de arhitectură. De exemplu cum ar fi faptul că cei care arendează se obligă să protejeze imobilul, să nu intervină în niciun fel asupra fațadei acestuia, în caz contrar intervențiile vor fi lichidate, iar monumentul de arhitectură va fi readus la condițiile inițiale din bugetul arendatorului.
În afară de faptul că aici se afla sediul Centrului de Sănătate Publică, în subsolul clădirii se aflau câteva magazine. Unul din acestea se numea ”Vodka”.
Astăzi imobilul aparține unei persoane fizice, iar la momentul actual este într-un stadiu avansat de degradare.
*****************************************
Din legendele orașului
”…Cred că era o noapte friguroasă de ianuarie. Viscolea. Era târziu și oamenii casei se linișteau prin colțuri cu treburi mici de făcut la lumina lumânării. Cucoanele dădeau ultimele indicații bucătăreselor. Printre burghezia proaspătă de la Chișinău apăruse o modă nouă aduse de cucoanele care fusese la Paris – împodobitul bradului de Crăciun. Printre bârfe și câte un păhăruț, două de lichior de afine, femeile împodobeau pomul cu panglicile sclipitoare, lumânările colorate şi pachete cu tot felul de cofeturi.
Slugile aveau treabă până peste cap. Noaptea asta aveau să doarmă numai câteva ore. Într-o zi venea Crăciunul.
Cozonacii cu nucă au fost copți și se odihnesc sup prosoape. Porcul tăiat de Ignat sta acum în pivniță. Din acel porc pe masa de Crăciun gospodarii o să aibă cârnați, caltaboși și saltison. În noaptea asta bucătăresele o să mai sacrifice vreo două orătănii de prin curte, să mănânce cuconii și niște carne friptă caldă, când s-or întoarce de la Slujbă. După masă vor scoate carafele cu lichior și se vor drege cu clătite cu dulceață. Postul era ținut cu sfințenie, pentru curățirea sufletului, în timp ce casele se primeneau pentru primirea Domnului.
Copiii demult trimiși la culcare încă mai chicoteau sub plapume, mâine vor merge cu colinda. Împodobiți cu șalinci până peste nas, vor lupta cu zăpada din pâsle și gerul din obraji, dar vor veni acasă cu desagi plini de covrigi, mere și nuci.
Covrigăriile nu conteneau cu munca, și toate familiile cumpărau sute de covrigi ca să fie pregătiți pentru rândurile de colindători.
Frații Ivan și Nicolae Lebedev au ieșit din casă, lăsând trăsura și birjarul. Au luat-o pe str. Seminarskaya (acum Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni) până la str. Aleksadrovskaya și de acolo încă un cartier pe aceeași stradă până la Clubul Nobilimii (astăzi pe locul acestei clădiri stă cinematograful „Patria-Loteanu”), unde se adunau serile marea nobilime ereditară, diverşi funcţionari și negustori bogați. Tot acolo frații Lebedev l-au întâlnit pe negustorul Iacob Nazarov, un rus lipovinean pe care demult îl curtau. Acesta trebuia să cumpere vila urbană a fraților.
Vila era situată la intersecția străzilor Seminarskaya și strada Kaușanskaya (astăzi Columna 110). Un loc foarte bun aproape de Casa Eparhială și clădirile Mitropoliei (astăzi nu mai există), și Catedrala Nașterii Domnului.
Strada Kaușenskaya până nu demult era axa centrală a orașului. Această stradă stă fix la granița dintre orașul vechi, cu străzile lui încrucișate ca un păiengeniș, și mai sus de acea frontieră imaginară începea orașul nou. Peste parc mai la deal se întindea noua axă a Chișinăului, strada Milionaya (nume neoficial primit din cauza proprietarilor noilor construcții de pe această stradă care erau foarte înstăriți (azi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt)). Un loc taman perfect pentru un noveau riche cum era lipovineanul Nazarov care își croia drum în cercurile familiilor cu titlu din Chișinăul anilor 1900.
După câteva rânduri de pahare cu coniac și câteva schimburi de țigarete, bărbații au bătut palma. Nazarov a plecat cu promisiunea unei case în buricul târgului, iar frații Lebedev – cu o chilipirgeală bună.
E ziua Crăciunului. După Slujbă, în toate casele din Chișinău se întindea masa de sărbătoare cu fripturi de porc, sarmale și cozonaci. Mâncărurile însă nu erau gustate fără a se da de pomană în vecini și la săraci. Oameni ducând farfurii cu mâncare erau pe toate străzile. Cucoanele Lebedev au ieșit și ele să împartă cozonaci săracilor, și tot orașul deja știa că soții lor vânduse vila lipoveanului.
După masă copiii au ieșit la derdeluș, iar părinții pe la prieteni unde se petreceau. Seara, copiii plecau cu Steaua și feciorii cu Irozii. O sărbătoare a copilăriei.
Mult după Crăciun, Nazarov a intrat în casă cu drept de proprietate. Aici familia lui au avut o viață frumoasă, au făcut serate și au poftit cei mai de vază musafiri al acelor vremuri. A iubit casa și a îngrijit-o. În timpul războiului vila a fost deteriorată, dar în 1948 refăcută. Încă mulți ani după asta a stat falnică amintind trecătorilor despre frumoasa istorie a familiilor care au locuit-o …”(Autor – Anastasia Taburceanu)
Clădirea fostei Sinagogi Lemnăria (sau a Lemnarilor) a fost ridicată în anul 1835 și mai bine de 100 de ani [..]
Sinagoga Lemnaria
Clădirea fostei Sinagogi Lemnăria (sau a Lemnarilor) a fost ridicată în anul 1835 și mai bine de 100 de ani a servit ca locaș pentru una dintre sinagogile centrale ale orașului. Astăzi, din clădirea originală s-a păstrat doar fațada.
După ce treceți poarta păzită, va aflați în curtea – KEDEM. Din 2005, această clădire modernă este centrul vieții evreiești din Moldova. Aici se află biroul Comunității Evreiești din Republica Moldova, Centrul Cultural Evreiesc KEDEM și mai multe organizații de caritate și de tineret evreiești. În perioada dificilă din punct de vedere politic și economic de după 1990, organizațiile de caritate evreiești precum Joint și Hesed au jucat un rol important în viața evreiască.
Sala sinagogii era inițial la parterul clădirii. Astăzi ea este folosită ca sală de teatru și concerte. Există mai multe vitrine în holul fostei sinagogi, cu exponate din istoria comunității evreiești, inclusiv mașina de scris a lui Ihil Shraibman, celebru scriitor idiș. În fața KEDEM-ului, chiar vizavi, se află biblioteca evreiască. La intrare se află o placă comemorativă lui Ichil Shraibman, care a murit în 2005. El a fost înhumat la Cimitirul Evreiesc sin capitală…
Vila urbană a lui Alexandru Mimi este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și [..]
Conacul urban Mimi
Vila urbană a lui Alexandru Mimi este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, amplasat în Centrul istoric, pe strada București, 106 A.
În 1870 Alexandru Mimi, tatăl viitorului gubernator al Basarabiei și al renumitului vinificator Constantin Mimi, construiește la Chișinău o vilă urbană cu 16 camere în stil neobaroc.
La începutul secolului clădirea a fost închiriată Direcției Accize a Guberniei Basarabia. În anul 1940 este atestată drept sediu al Spitalului de Copii. Actualmente vila lui Mimi este monument de arhitectură de însemnătate națională introdusă în registrul monumentelor de istorie și cultură a mun. Chișinău.
Constantin Mimi (n. 2 februarie 1868 – d. 17 aprilie 1935) a fost un om politic basarabean și vinificator, ultimul guvernator al Basarabiei – funcție deținută până în 1918. Și-a dedicat întreaga viață dezvoltării viticulturii dezvoltând una din cele mai vestite podgorii din Basarabia care îi poartă și astăzi numele. Constantin Mimi face parte din pleiada personalităților basarabene care au marcat, prin activitatea lor, destinul Basarabiei la începutul sec. XX.
Știați că: Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el, ajungând în scurtă vreme foarte răspândit în aceste locuri? Castelul gubernatorului – renumitul Castel Mimi din s.Bulboaca, r-l Anenii Noi, este în prezent unul din cele mai atractive perle de pe Ruta Vinului din Republica Moldova.
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi [..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani
Clădirea de 2 etaje și jumătate a fost construită în anul 1901, după un proiect efectuat de arhitectul Alexandru Bernardazzi și la comanda principesei Natalia Dadiani.
Până atunci, în acest loc era situată o proprietate imobiliară veche, pe care consilierul de stat Mitrofan Purișkevici a vândut-o Consiliului gimnaziului pentru fete. Dadiani a format și a condus această instituție până la decesul său în anul 1903. Clădirea a servit ca sediu pentru gimnaziul Nr.2 de fete până în timpul celui de-al II Război Mondial. În timpul războiului partea anterioară a fost puternic deteriorată.
După război a fost reconstruită și până în 1964 a servit ca sediu al Comitetului Central al partidului comunist al RSSM, după care devine Palatul pionerilor, iar aripa stângă găzduiește Societatea republicană „Știința”.
În 1976, în interiorul clădirii este amenajat Muzeul de istorie al partidului comunist al Moldovei. Pentru a extinde spațiul de expoziție, la dreapta clădirii a fost construită o aripă din două niveluri, simetrică cu cea din stânga.
În prezent în clădire se află Muzeul Național de Artă al Moldovei, care găzduiește un patrimoniu important de 39.000 de opera de artă.
Conacul urban Râşcanu-Derojinski din strada Bucureşti, 62, a fost unul din cele mai frumoase monumente de însemnătate naţională, care, decenii [..]
Conacul urban Râşcanu-Derojinski
Conacul urban Râşcanu-Derojinski din strada Bucureşti, 62, a fost unul din cele mai frumoase monumente de însemnătate naţională, care, decenii la rând, a înnobilat centrul istoric al capitalei. Construită în anii ’70 ai secolului XIX, după proiectul arhitectului oraşului Alexandru Bernardazzi, casa boierească a aparţinut nobilei Ecaterina Râşcanu-Derojinskaia.
Despre Familia Rîșcanu se cunoaște că a fost unul dintre cele mai vechi neamuri de boieri din Moldova. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Rîșcanilor a fost pentru prima data pomenit într-un document istoric oficial care consemnează membri într-un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500. În prezent numele lor îl poartă un cartier din Chișinău – Rîșcani.
Clădirea avea două nivele, cu 18 camere şi anexe gospodăreşti. Suprafaţa totală a clădirii era de 2 924,3 m.p., iar a terenului de 1 766,3 m.p. La mijlocul secolului trecut, edificiul a fost transformat în sediul organului legislativ al R.S.S.M. – Sovietul Suprem, fiind construită o aripă nouă în formă de amfiteatru care respecta arhitectura generală. Mai târziu, clădirea a găzduit Societatea „Ştiinţa”.
În prezent edificiul începe cîte puțin să prindă o nouă viață…
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei [..]
Casa Kligman
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Pe la mijlocul secolului al 19-lea, soţia general-maiorului Maria Markiva, a construit la colţul cartierului, mărginit de strada Sfatul Ţării o casă într-un etaj după un proiect -model al timpului. În 1896 această proprietate a fost cumpărată de către negustorul Moisei Kligman, care a demolat vechile construcţii de la colţul străzii şi pe acest loc a ridicat la1898 o bijuterie arhitecturală. În perioada postbelică a fost unită cu casa Herţa, din vecinătate, printr-o galerie.
Face parte din cele câteva case, construite în stil neoclasic, care s-au păstrat în prezent în oraş. Se află la momentul actual într-o stare mai mult abandonată.
Situl arheologic numit „Ruinele Muzeului Bisericesc – Casa Episcopală – Casa lui Teodor Sabău” va fi inclus în Registrul Monumentelor [..]
Casa lui Teodor Sabău
Situl arheologic numit „Ruinele Muzeului Bisericesc – Casa Episcopală – Casa lui Teodor Sabău” va fi inclus în Registrul Monumentelor Istorice de Semnificație Locală din municipiul Chișinău.
Pe lângă faptul că obiectul va fi clasat ca monument istoric, proiectul de decizie prevede și posibilitatea continuării cercetărilor arheologice în zona Catedralei Vechi.
Ruinele edificiului au fost descoperite recent în centrul istoric al Chișinăului, în sectorul Rîșcani. În această zonă au fost descoperite și cercetate parțial fundațiile unor clădiri și trei structuri subterane din piatră demolate în anii 1960.
Teodor Sabău a fost căpitan al poliției de frontieră din județul Soroca. După pensionare, a locuit în casa sa din Chișinău până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Următorul proprietar al casei sale a fost mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Nu se știe încă dacă casa a fost cumpărată de mitropolit sau i-a fost dată în dar.
În 1808, Sabău a cumpărat un teren în județul Orhei de la boierul Dumitrache Clemente și l-a donat mănăstirii Curchi, una dintre cele mai bogate mănăstiri din teritoriul dintre Prut și Nistru la acea vreme. Mai târziu, donatorii, Teodor Sabău și soția sa, s-au călugărit și au luat numele de Filaret și Magnisia. Filaret s-a stabilit la mănăstirea Curchi, iar Magnisia la mănăstirea Tabera. Ei au acordat mănăstirii Curchi aproximativ 800 de desetine de pământ în limitele satului Pripiceni.
O parte din teren a fost plantată cu pădure, care acum se numește Pădurea Călugărească, iar restul a fost dat în folosință terenurilor agricole, cultivate de călugării și novicii veniți de la Curchi.
Clădirea fostului gimnaziului pentru fete, fondat de baroneasa Iulia von Heyking (Gheiking) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, amplasat [..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete
Clădirea fostului gimnaziului pentru fete, fondat de baroneasa Iulia von Heyking (Gheiking) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, amplasat pe str. Alexei Mateevici, 85 din Chișinău, care, în prezent, se află într-o stare avansată de deteriorare.
Clădirea a fost ridicată în anul 1886, ca reședință a procurorului și omului politic Victor Schmidt. În 1914, la șapte ani de la moartea primului său proprietar, a devenit sediul nou al gimnaziu pentru fete, clădirea fiind închiriată de baroneasa Iulia von Heyking de la văduva fostului proprietar. În 1919, la un an după Unirea Basarabiei cu România, gimnaziul și-a pierdut dreptul la subvenția de stat. De atunci, principala sursă de venit pentru instituție a fost pensia soțului baroanei, Alexander von Heyking, participant la războiul ruso-turc din 1877-1878. Soții și-au investit aproape toate bunurile în dezvoltarea școlii. Datorită numărului în scădere de studenți dispuși să studieze în limba rusă, baroneasa a deschis cursuri de română în gimnaziu în 1927, care, începând cu 1929, a primit o subvenție de stat.
Școala a funcționat până în 1931, apoi a fost închisă și în clădire a fost deschis liceul public românesc „Alecu Donici”. La sfârșitul anilor ’30 a fost parte componentă a liceului industrial. În perioada sovietică aici s-a aflat sediul Sovietului Comisarilor Poporului ai RSSM, apoi, școala medie nr. 5. La începutul anilor ’90, clădirea a devenit tot mai pustie, și a fost abandonată în urma unui incendiu către sf. deceniului.
În decembrie 2009 clădirea istorică, deja în ruină, a fost vândută Ambasadei Germaniei în Moldova pentru suma de 1,5 milioane euro printr-o decizie specială a parlamentului moldovenesc, în scopul construirii noului sediu al ambasadei. Cu toate acestea, până în prezent, nu au fost efectuate careva lucrări, drept urmare, clădirea a ajuns într-o stare dezastruasă, iar reconstrucția și adaptarea acesteia au rămas o chestiune de planuri, deși partea germană a făcut rezervări că intenționează să recreeze edificiul conform aspectului istoric al fostului gimnaziu.
**********************
Edificiul a fost construit în două etaje, ridicat pe un plan unghiular, cu o aripă alungită în adâncul parcelei. Fațada principală are o compoziție simetrică, soluționată în spiritul clădirilor pentru instruire tineretului studios. Imobilul are un aspect monumental, fațada fiind dominată de un portic din patru coloane a ordinului doric, partea superioară a căruia prezintă un balcon, care întrunește și dubla funcție de tribună în cazul festivităților școlare. Clădirea era construită din materiale de calitate, ușile aveau mânere din bronz, iar sobele erau din faianță.
***********************
Iulia von Gheiking s-a nascut la 1858 in Sankt Petersbourg in familia generalului –locotenent Piotr Osipovici Șumleansky. Familia generalului Șumleansky se stabileste cu întreaga familie în Basarabia la scurt timp dupa ce Iulia Șumleanskyi absolvește institutul de fete nobile Smolinyi. Institutul Smolnyi este prima institutie de invatamint pentru fete din Rusia. A fost înființată încă pe timpul Ecaterinei a II-a și era unul dintre cele mai prestigioase locuri pentru studii din Rusia.
La Chișinău, Iulia Șumleansky il cunoaste pe baronul german Alexandru von Gheiking. Informatia din ziarul «Бессарабская жизнь» ediția din 25.01.1912, îl prezenta pe baronul von Gheiking drept participant al Razboilui Ruso-Turc din 1877-1878, precum si laureat al ordinelor: Sf. Stanislav si Sf. Ana de clasa a III-a. Tot acest baron, în rezultatul participarii in razboiul ruso-japonez din 1904-1905 se intoarce la Chișinău în grad de sublocotinent, premiat cu ordinul Sf. Stanislav de clasa a II-a, purtând arme din aur pe care erau incrustate cuvintele ”Pentru vitejie”. Baronul Alexandru von Gheiking se căsătorește cu Iulia Șumleansky, cu care vor avea împreună patru copii. Dragostea față de copii nu se va limita doar la copiii din familie. Așa că, la 1892 Baronesa von Gheiking construieste o grădiniță pentru copii. În decurs de 10 ani, baroneasa transforma aceasta gradinita într-o școală primară, iar în 1909 instituția devine gimnaziu pentru fete și este transferat în 1914 în sediul de pe A.Mateevici, 85. Alexandru moare în 1930, iar Iulia – peste 6 ani…
Familia von Gheiking a locuit într-o clădire foarte modestă, nu departe de gimnaziu, amplasatăpe pe str. Gavriil Banulescu -Bodoni 3 din Chișinău.
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867, [..]
Casa Casso
Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867, această proprietate a fost cumpărată de către soţia porucicului în rezervă Iulia Vichentievna Ianuşevski, care în 1869 a construit o casă cu subsol, autorul proiectului fiind arhitectul urban Alexandru Bernardazzi. La începutul lui 1870, casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897. În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabеne, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. În anii ’80 ai secolului trecut clădirea a fost amplificată.
Cea mai interesantă istorie a acestei case s-a petrecut în 1878, pe atunci proprietară era Elena St. Casso. După încheierea războiului ruso-turc, în subsolul clădirii s-a aflat în captivitate Osman Pașa – fostul comandant al Armatei Otomane, ce se predase iniţial la Plevna.
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un [..]
Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un lot de pământ pentru construcţii individuale familiei consilierului de colegiu Ivan Monastârski, funcţionar la Consistoriul Duhovnicesc al Basarabiei. Casa a fost proiectată în două etaje, iar construcţia s-a efectuat în perioada 1835–1844.
Începând cu anul 1846 clădirea a fost închiriată Gimnaziului Regional din Chişinău care nu dispunea de local propriu. În 1863 gimnaziul s-a mutat în alt edificiu, iar clădirea a fost cumpărată de Seminarul Teologic din Chişinău, care timp de un an de zile a utilizat-o în scopul cazării studenţilor.
În 1864 casa a fost luată în arendă de cetăţeanul elveţian Charles Thomas Selonidenis, care a transformat căminul studenţesc în hotel. Așa apare renumitul hotel “Suisse” din Chișinău.
Hotelul “Suisse” a funcţionat până în anii celui de-al II Război Mondial.
De acest local este legată și biografia savantului-enciclopedist Bogdan Petriceicu-Haşdeu, a scriitorilor clasici români Constantin Stamati-Ciurea și Constantin Stere, a istoricului Nicolae Iorga, a cântăreţului rus Fiodor Şaleapin, a militantului politic francez Henry Barbusse. Toți ei au poposit la Chişinău cu diverse ocazii, fiind găzduiţi anume la Hotelul “Suisse”.
În înfăţişarea ei actuală, clădirea datează din anii 1946-1947, când a fost reconstruită din temelii după bombardamentele la care a fost supusă capitala în anii celui de-al II Război Mondial.
Proiectul pentru refacerea clădirii a fost elaborat de arhitectul E. R. Spirer sub conducerea academicianului A. V. Şciusev. Cu această ocazie, casa a suferit mai multe modificări, inclusiv i s-a adăugat și etajul trei.
În martie 1950, printr-o hotărâre a Comitetului orăşenesc, o parte din încăperile de la parter a fost pusă la dispoziţia bibliotecii municipale, aceasta coexistând în bună vecinătate cu Farmacia Nr. 77 şi cu librăria „Cartea academică”.
Din 21 iunie 1988 biblioteca poartă numele ilustrului om de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția [..]
Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost creat în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția muzeului constă din peste 100 mii de exponate, printre care cărți, obiecte de artă, documente.
A fost inițial denumit Muzeul Republican de Literatură din RSSM. După deschiderea actualei Case a Scriitorilor în Chișinău, în cadrul acesteia, muzeului i-au revenit mai multe săli de expoziție, un subsol pentru păstrarea fondurilor, birouri pentru personal și o bibliotecă. Pe atunci, muzeul număra 35 angajați, printre care cercetători în trei secții științifice.
În 1983 a primit numele lui Dimitrie Cantemir. În 1990 este desființat ca muzeu și în 1991 devine Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”. În 1997 a fost redenumit în Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. Prin hotărâre de guvern este transformat în muzeu național începând cu 1 ianuarie 2013, trecând astfel din subordinea Uniunii Scriitorilor în cea a Ministerului Culturii, primind în același timp dreptul de a gestiona filiale sale. În 2015 a fost inaugurată Casa-Muzeu „Grigore Vieru” în satul Pererîta, iar în 2019 trece în subordinea muzeului și Casa-Muzeu „Alexandru Donici” din satul Donici.
Muzeul nu a fost înființat în baza unor colecții sau fonduri existente. Cele mai multe piese din fondul muzeului au fost acumulate între 1965 și 1991 în urma activităților de cercetare și colectare a manuscriselor, documentelor, cărților rare, periodicelor etc. de către echipa de muzeografi ai instituției. În anul 2019 muzeul număra 147 386 de piese, care includ pe lângă cărți și manuscrise un fond bogat de artă plastică, fotografii, casete audio, înregistrări video etc. Colecția de manuscrise este cea mai numeroasă, cu 28 000 de piese, fiind urmată de cea de cărți cu aproximativ 22 000 de volume din sec. XVI-XXI. Cea mai veche carte este o ediție a Beati Dionysii Areopagitae martyris inglyti de Sfântul Dionisie Areopagitul (1572). Pe baza exponatelor muzeului au fost amenajate casele-muzeu „Alexandru Donici”, „Constantin Stamati” și „Alexei Mateevici”. O bună parte a colecțiilor muzeului, însă, a fost nimicită deoarece nu era pe placul organelor comuniste, inclusiv o parte din patrimoniul adunat sub directorul fondator Gheorghe Cincilei.
Muzeul Zemstvei, inclus în Registrul monumentelor de arhitectură sub denumirea „Clădirea fostului orfelinat, mai târziu cârmuirea Zemstvei Guberniale a Basarabiei”, [..]
Muzeul Zemstvei
Muzeul Zemstvei, inclus în Registrul monumentelor de arhitectură sub denumirea „Clădirea fostului orfelinat, mai târziu cârmuirea Zemstvei Guberniale a Basarabiei”, este o clădire istorică amplasată în Chișinău, pe strada Alexei Șciusev 103. Reprezintă un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, compus din 4 edificii, care a fost introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. La moment nu funcționează ca muzeu.
În anul 1918, când Basarabia a intrat în componența României, Zemstva și-a încetat activitatea, clădirea devenind spațiu exclusiv muzeal până în 1932. Din 1932 până în 1938, complexul de clădiri a fost preluat de facultatea de agronomie a Universității din Iași.
După cel de-al II-lea Război Mondial, au existat planuri de a reamenaja muzeul, dar fără de succes. Acest lucru s-a întâmplat abia în 2010, când clădirea a trecut sub administrarea Muzeului de Etnografie, iar la intrare a fost instalată inscripția „Muzeul Zemstvei”. Una din cele patru clădiri a fost reabilitată (de la colțul cu strada Sfatul Țării) și servește în prezent ca sediu al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor .
Există planuri de reabilitare și restaurare a muzeului, dar ele încă nu sunt realizate.
Edificiul, unde în anul 1918 s-a votat Unirea Basarabiei cu România, este astăzi sediul Academiei de Muzică, Teatru și Arte [..]
Fostul Sediu al Sfatului Țării
Edificiul, unde în anul 1918 s-a votat Unirea Basarabiei cu România, este astăzi sediul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Astăzi aici se formează tânăra generație de artiști: se joacă teatru, se învață regie și se fac repetiții, care durează uneori până la miez de noapte.
Acum peste 100 de ani pereții acestei clădiri au fost martorii unui eveniment istoric. Aici au răsunat discursurile Marii Uniri: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Basarabia, în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa, România”. Din 1917 și până-n 1919 în această clădire Sfatul Țării a făcut istorie.
Clădirea fostului Sfat al Țării a fost proiectată în anul 1902 de către arhitectul Vladimir Țâganco. Acolo s-a aflat Gimnaziul nr. 3 pentru băieți. Primul Război Mondial a transformat instituția într-un spital militar.
Clădirea a fost construită în stil clasicist francez. Aulele cele mai importante și sălile de festivități sunt amplasate la colțurile clădiri.
Privită din exterior, edificiul cu 2 etaje ce adăpostește astăzi Facultatea de Teatru, Film și Dans a Academiei pare a fi într-o stare bună. Afișele cu spectacolele studențești din scuar te îndeamnă să intri. Însă, odată pășite primele scări poți observa podelele găurite și tavanul modelat de ploi. Clădirea are nevoie de renovare, așa cum se întâmplă și cu celelalte edificii de importanță istorică și culturală din Chișinău…
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi [..]
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene
Gimnaziul particular pentru fete, care avea să-și mute sediul în această clădire, a fost fondat în 1864 de către Liubovi Beliugova. La un moment dat, acesta a trecut în gestiunea Zemstvei guberniale a Basarabiei. În martie 1880, Zemstva a achiziționat un lot de pământ, aflat la intersecția străzilor Gubernială și Podoliei (denumiri vechi), pentru ca la 24 mai 1881 să fie pusă piatra de temelie a gimnaziului. Construcția clădirii a durat doi ani, autorul proiectului și a devizului fiind G.F. Lonsky, iar supravegherea fiind asigurată de arhitectul Constantin Kurkovsky.
În prezent această clădire se află în administrarea Liceului „Gheorghe Asachi” din capitală.
Să relatăm întîi despre biografia reginei Serbiei – Natalia Cheșco-Obrenovic. Natalia s-a născut pe 15 mai 1859, la Florența, și [..]
Conacul urban al familiei Cheşco
Să relatăm întîi despre biografia reginei Serbiei – Natalia Cheșco-Obrenovic.
Natalia s-a născut pe 15 mai 1859, la Florența, și este fiica lui Petre Cheșco, urmașul unei ramuri a familiei Wassilko, colonel basarabean în armata rusă, și a Pulheriei Sturdza, din familia boierilor Sturzești din Moldova, nepoata voievodului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza.
Rămasă orfană de mică, Natalia este crescută de unchiul său, Constantin D. Moruzi, care era proprietarul moșiei Dănuțeni, de lângă Ungheni, Basarabia. Natalia călătorea frecvent la Iasi, Viena, Odesa și Chișinău.
Când se afla la Chișinău, Natalia stătea în casa bunicii sale Zamfira Cazimir-Cheşco. Bunicul Ioan Cheșco a fost membru al Sfatului Suprem al Basarabiei, precum și conducător al nobilimii din județele Chișinău și Orhei, apoi al județelor Soroca și Iași. Acești doi nu puteau avea o casă obișnuită, de aceea cumpără de la principele Mihai A. Cantacuzin o casă cu 11 odăi, care a fost construită după un proiect confirmat de Comisia de construcţii şi Drumuri în noiembrie 1857, construcţia fiind terminată în 1858.
Casa este realizată în stil „empire turc”, având un amplasament deosebit de rar întâlnit pe atunci la Chișinău: în mijlocul unei grădini, îndepărtată de aliniamentul străzii.
Cîțiva ani mai târziu, la Viena, Natalia face cunoștință cu viitorul soț, principele Milan Obrenovic al Serbiei si tot aici are loc logodna lor.
Milan Obrenovic era născut în exil, în Moldova, ca fiu al lui Miloš Obrenović și al Elenei Maria Catargiu din Moldova (cunoscută în Serbia ca Marija Obrenović). La scurt timp după nașterea sa, părinții au divorțat. Doi ani mai târziu, la vârstă de șapte ani, Milan și-a pierdut tatăl care a murit în luptă cu turcii lângă București. Mama sa, Maria, a primit custodia legală, dar curând a devenit amanta domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu care a avut doi copii – Sașa și Dimitrie.
Din acest motiv, ea și-a neglijat copilul din căsătoria cu Milos, așa că s-a ajuns la un acord ca tânărul Milan să fiu adoptat în mod legal de către vărul său, Mihailo Obrenovici al III-lea, care devenise prinț conducător al Serbiei.
Într-o duminică, pe 17 octombrie 1875, în Catedrala de la Belgrad s-a oficiat cununia religioasă dintre Natalia și Milan, fiul amantei lui Alexandru Ioan Cuza.
Cuplul a avut doi fii, viitorul rege Alexandru I, născut în 1876, și Sergei, care a murit la câteva zile după naștere, în 1878.
La proclamarea de către principele Milan a Regatului Serbiei, în 1882, pricipesa Natalia a devenit regina Serbiei. În 1888, cuplul divorțează. După 5 ani, în 1893, aceștia se împacă și cer bisericii să le anuleze divorțul.
În 1889, după abdicarea regelui Milan, fiul său și al Nataliei, Alexandru, devine rege al Serbiei, sub numele de Alexandru I.
Noul rege Alexandru și soția sa Draga Mašin aveau să fie asasinați de organizația „Mâna Neagră” în 1903, pentru „atitudini provestice”.
Regina Natalia a rămas singurul membru în viață al dinastiei Obrenovic. Regina și-a donat averea Universității din Belgrad, bisericilor și mănăstirilor din Serbia, apoi s-a convertit la catolicism. S-a călugărit în anul 1903, și a lucrat ca infirmieră pentru mai mulți ani.
Fosta regină și-a petrecut restul vieții în Franța. A murit în 1941 la St. Denis, iar memoriile sale se păstrează în Muzeele Vaticanului.
Conacul Cazimir – Cheșco, aflat pe strada Serghei Lazo 24, e primul imobil apărut în acest spațiu și aflat, din păcate, în paragine la momentul actual…
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860 [..]
Moara Roșie
Moara Roșie a fost una dintre primele mori cu abur ridicate în Chișinău. Inițial, a fost construită în anii 1850–1860 din lemn și avea un singur etaj. În 1884 a fost reconstruită din piatră, deja cu 3 nivele. După ce a fost revândută de mai multe ori, în 1890 moara a trecut în proprietatea negustorului Abram Levenzon, care a instalat un ascensor și a construit un magazin alături. În 1901, al treilea nivel a fost distrus de un incendiu. Cu un an mai târziu a fost refăcut, împreună cu încă un etaj și o mansardă de piatră. Etajele adăugate au fost căptușite cu cărămidă roșie (rezistente la foc), de unde provine și denumirea actuală de „Moara Roșie”.
Moara a fost dotată cu utilaj german performant pentru acei ani, fapt care i-a permis să funcționeze tocmai până în anii 1950. În epoca sovietică, clădirea morii a fost utilizată drept depozit.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea [..]
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este o instituție publică de învățământ superior din Chișinău. Respectiva instituție este succesoarea Conservatorului de Stat din Chișinău, fondat în anul 1940, și a instituțiilor de învățământ muzical care și-au desfășurat activitatea la Chișinău începând cu anul 1919, când la inițiativa lui George Enescu a fost înființat conservatorul „Unirea”.
În forma ei actuală Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost instituită în baza reorganizării Universității de Stat a Artelor (înființată anterior, prin comasarea Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu” și a Institutului de Stat al Artelor în 1999) la 1 septembrie 2002.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a Republicii Moldova pregătește specialiști în următoarele domenii:
Arte Plastice, Culturologie, Design, Multimedia, Muzică, Teatru
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică, [..]
Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea a fost fondată la 1 octombrie 1946. Inițial, avusese 320 de studenți înscriși la 5 facultăți: Fizică și Matematică, Geologie și Pedologie, Istorie și Filologie, Biologie, Chimie. În cadrul celor 12 catedre activau 35 cadre didactice. Printre inițiatorii fondării universității se numărau Macarie Radu și Mihail Pavlov.
În 1969, Universitatea de Stat din Republica Moldova a aderat la Asociația Internațională a Universităților ca membru plenipotențiar. Prestigiul USM pe arena internațională a fost consolidat și de cei 14 oameni iluștri de știință și cultură din 9 țări ale lumii, cărora li s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al USM. Universitatea de Stat din Republica Moldova a încheiat peste 60 de acorduri de cooperare în domeniul învățământului și științei cu centre universitare din 25 de țări. La USM și-au făcut studiile tineri din circa 80 de țări ale lumii.
Pe parcursul anilor au fost înființate și alte facultăți și structuri decât cele inițiale:
Facultatea de Economie (1953, 2002);
Facultatea de Drept și Facultatea de Inginerie și Tehnică (1959);
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (1964);
Facultatea pentru instruirea studenților străini (1967);
Centrul de Calcul (1973);
Facultatea de Jurnalism (1980);
Biblioteca Centrală Universitară și Facultatea de Filozofie și Psihologie (1994);
Facultatea de Științe Politice (1995).
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea [..]
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, este principala bibliotecă a statului, care răspunde de conservarea, valorificarea și salvarea moștenirii culturale scrise. Biblioteca funcționează în conformitate cu principiile directoare UNESCO referitoare la acest tip de biblioteci; și face parte din componența Bibliotecii Digitale Europene. Biografia ei începe la 22 august 1832, dată la care a avut loc inaugurarea Bibliotecii Publice Guberniale a Basarabiei. În prezent, Biblioteca Națională este unul din obiectivele de valoare deosebită ale patrimoniului național și prezintă tezaurul moștenirii culturale scrise și imprimate a Republicii Moldova. Biblioteca asigură accesul publicului larg la colecțiile sale în scop de cercetare, studiu și/sau informare. Este accesibilă tuturor cetățenilor care au atins vârsta de 14 ani.
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea [..]
Circul de Stat din Chișinău
Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea locul IV în lume și locul I în URSS după comoditate și capacitate (o capacitate de 1900 locuri pentru spectatori și 100 – pentru membrii trupelor de artiști). Clădirea a fost construită în plan circular. Diametrul arenei este de 13 m traditional. Cupola circului este demontabilă. Este o construcţie din beton-armat, marmură și granit.
Relieful sculptural-decorativ care se află pe frontspicul Circului prezintă o compoziţie figurativă cu imaginea a doi clovni-acrobaţi, care întâmpină vizitatorii. Autorul acestei embleme a fost regretatul sculptor Valeriu Rotari, care n-a mai apucat să vadă ultimă sa lucrare instalată.
În anul 1982 în spatele Circului a fost deschisă o clinică veterinară, devenită foarte populară la orășeni, care a activat mai mult de 25 de ani – întâi ca o clinică de stat, care avea grijă și de trupa bestială a Circului, apoi și ca o clinică particulară.
La moment Circul se află în faza de restaurare. Cladirea necesită reparație și renovare.
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie [..]
Casa de raport a lui Shapiro
Casa de raport a lui Shapiro este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură (nr. 114) a municipiului Chișinău și în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (nr. 68). Este amplasat în Centrul istoric, pe strada București, 60. Ansamblul constă din două imobile („A” și „B”) construite la sf. secolului al XIX-lea–începutul secolului XX, care în perioada anilor 1907 și 1940 au aparținut familiei Shapiro-Rosenfeld.
Arhitectul clădirei afost numit un evreu basarabean – Țalel Ginger. Inițialele lui – „Ц.Г.”, precum și emblema acestuia pot fi observate și astăzi pe clădire.
În perioada 1940-1944, după unele relatări ale foștilor localnici (documentele oficiale sunt încă arhivate) aici s-a aflat întâi „Siguranța” (Serviciul Secret de Informații din România), iar după 1944 și până în 1955 – o secție a Ministerului Sovietic de Securitate. Pereții subsolurilor până acum păstrează secretele și urmele celor deținuți, iar geamurile sunt înrămate cu gratii grele de metal.
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de [..]
Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”
Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de istorie și cultură a municipiului Chișinău.
Edificiul respectiv este cel în care tânărul poet rus Aleksandr Pușkin (avea 21 ani) a locuit timp de câteva luni, după ce fusese exilat de administrația țaristă rusă în capitala Basarabiei. A sosit în Chișinău în septembrie 1820.
Casa, care aparținea atunci generalului Inzov, a obținut statut de muzeu la 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viața poetului din Chișinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum și ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.
Se consideră că în lume s-au păstrat până la momentul actual doar 2 case, în care a locuit Pușkin, una dintre ele fiind cea de la Chișinău.
Mai modestă în comparație cu celelalte lucrări ale sale, clădirea cu un singur nivel amplasată pe strada A. Mateevici, 62 [..]
Casa lui Gheorghe Cupcea
Mai modestă în comparație cu celelalte lucrări ale sale, clădirea cu un singur nivel amplasată pe strada A. Mateevici, 62 a fost construită la intersecția secolelor XIX-XX (pe atunci denumirea străzii era “Sadovaya”), care până astăzi, datorită circumstanțelor favorabile, nu doar că nu s-a dărâmat, dar nici măcar nu a degradat.
Gheorghe Cupcea s-a născut la Chișinău, în 1873. După ce a absolvit școala reală din oraș, a studiat la Institutul de Inginerie Civilă din Sankt Petersburg. Revenit la Chișinău, a lucrat la început ca inginer junior în departamentul de construcții al Administrației guberniale din Basarabia, iar în decembrie 1902 a fost promovat în funcția de arhitect gubernial. Odată cu aceasta, începând cu 1909, a îndeplinit și atribuțiile de arhitect eparhial, fapt care explică multitudinea de obiecte de cult în palmaresul său. În perioada interbelică și-a continuat cariera profesională. S-au păstrat dovezi care confirmă că Gh. Cupcea nu doar a condus restaurarea Catedralei din Chișinău, dar și a dat în exploatare construcțiile mai multor biserici monahale.
Ce alte fapte interesante din biografia arhitectului Gheorghe Cupcea mai sunt cunoscute? Casa în care acesta a locuit împreună cu tânăra sa soție Ecaterina până în anul 1895 mai există și astăzi . La fel ca și conacul construit după proiectul său personal, este amplasată pe stradă Alexei Mateevici (fosta Sadovaya) colț cu Sfatul Țării (pe atunci strada se numea “Meșcianskaia”). Monograma cu inițialele soției sale – „EK” – mai poate fi văzută și astăzi în împletitura metalică a vizierei deasupra ușii de intrare dinspre strada Sfatul Țării (casa nr. 3).
Să vedem cum arată casa proiectată de Gheorghe Cupcea pentru familia sa. Din punct de vedere al stilului, nu are nimic comun nici cu Casa Eparhială bogat decorată, nici cu severitatea încântătoare a neoclasicismului care predomina în proiectul orfelinatului. Fațada casei lui Cupcea, proiectată în spiritul arhitecturii eclectice este departe de orice concepție clasică. Compoziția asimetrică și liniile curbe ale acesteia sunt un tribut adus arhitecturii moderne. În stânga, fațada clădirii iese ușor înainte, formând un unghi, colțul căruia este rotunjit de o semicoloană, iar pe pereții divergenți de la aceasta se află câte o fereastră . În spatele lor se află o cameră-salon în forma poligonală cu un belvedere deasupra. Intrarea principală, amplasată nu pe centru, ci în partea dreaptă a fațadei, este decorată de un portic cu fronton în cinci trepte, susținut de două coloane laconice și fără excese ale ordinului doric. Această construcție, pe lingă rolul sau estetic, poartă și o sarcină funcțională: coloanele fiind un element portant, deoarece deasupra lor, în spatele porticului este amplasată o mansardă.
Casa este proiectata în formă de careu, având o curte interioara. Inițial, holul acesteia comunica cu odăile și cu terasa. Toate dependințele – bucătăria, spălătoria, baia, orientate spre curte – erau grupate într-o aripă separată, aliniată străzii, legate în anfiladă circulară.
Parapetul de piatră al casei este proiectat în același stil cu decorul părții superioare a fațadei. Intrarea în curte este suplinită de un zid de piatră, construit în același spirit cu arhitectura casei. Deoarece casa este amplasată pe «linia roșie” a străzii, care se intersectează cu strada Mitropolit Gavriil Bănulescul- Bodoni sub un unghi ascuțit, intre stradă si frontul construit s-a format un scuar triunghiular.
Începând cu anii 70 ai secolului XX , în această casă a locuit renumita cântăreață de operă Maria Bieșu. De aceea pe peretele exterior al casei se află două plăci comemorative – a lui Gh.Cupcea și a Mariei Bieșu…
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei. Biserica poartă hramul [..]
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei.
Biserica poartă hramul actual din anul 1834, după cererea boierului Iorgu Râşcanu de a schimba hramul Învierea Domnului în cel actual de Sfinții Împăraţi Constantin și mama sa Elena, schimbare efectuată în memoria ctitorului şi tatălui său – Constantin Râşcanu, staroste de negustori și spătar din Iaşi.
Mama lui Constantin Râscanu (presupus numele de Elena) a fost soră dreaptă cu pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache, ctitorul bisericii cu același nume.
Biserica deține o bibliotecă importantă de cărţi bisericeşti, scrise în limba greacă, română şi slavonă, cele mai însemnate fiind: Antologhin grecesc (1686), Penticostaion grecesc (1687), Biblia (1755), Triodul grecesc (1777) tipărite la Veneţia; Triodian românesc (1731), Apostol românesc (1794), Evanghelia (1794) tipărită la Râmnic, România. Sunt şi cărţi tipărite la Chişinău: Liturghie (1815), Molebnic (1817), Psaltirea ( 1857), Antologhion (1861), Octioh, Triodion (1862), Trebnic (Molitvenic, 1908).
În altarul bisericii se află şi un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu aţă de mătase, în câteva culori şi cu fire de aur şi argint. Pe el este o inscripţie în greacă, care se traduce „Pomeneşte Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina şi Evpraxia monahia, 1765”. Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, și data dovedeşte, că biserica funcţiona şi înainte de 1777.
În cimitirul de lângă biserică mai putem depista pietre funerare, pe care descifrăm cu greu numele unor mari familii de nobili şi demnitari moldoveni: Râșcanu, Donici, Krupenscki, Russo…
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se [..]
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune.
Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău datează din a. 1803, fiind construită pe fundamentul unei biserici moldovenești deteriorate vechi. Edificată la 1645, pe timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea și Biserică Domnească. Desele invazii ale tătarilor, câteva cutremure de pământ și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turci au distrus-o într-atât, încât la 1741 era total ruinată.
La începutul sec. XIX, terenul, și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu, a fost cumpărat de către un armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul Oganes, care a contribuit la apariția locașului în memoria părinților săi în anul 1803.
În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele din arhivă cunoaștem că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc în vara anului 1944.
În pofida faptului că edificiului i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSS Moldovenească, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă”.
Comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești din nou în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.
*****
Cine a fost Manuc Bey?
Armean, Emanuel Mârzaian s-a născut în 1769 la Rusciuc într-o familie de negustori bogaţi. După moartea părinţilor şi căsătoria cu o armeancă bogată, a preluat afacerea familiei şi a stabilit legături comerciale cu Constantinopolul. Graţie talentului de a cultiva relaţiile, de a corupe şi a sesiza oportunităţile a ajuns destul de repede cel mai bogat om din Balcani. Una din primele persoane pe care le-a corupt a fost guvernatorul Rusciucului căruia i-a oferit o sumă mare de bani în schimbul garantării afacerilor sale de import şi export.
Orientându-şi afacerile şi spre Ţara Românească a intrat în graţiile domnitorului Constantin Ipsilanti de la care a obţinut demnităţile de serdar şi paharnic. Cu o intuiţie politică remarcabilă a sesizat apropierea războiului ruso-turc şi în 1806 prin înalţi interpuşi cum a fost domnitorul muntean şi consulul rus la Iaşi, a cerut şi a obţinut cetăţenia rusă.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc şi-a orientat principalele afaceri în Ţara Românească unde a început să construiască hanul ce-i poartă numele în Bucureşti. Tot în Ţara Românească a cumpărat mari moşii.
Bucurându-se de încrederea otomanilor Manuc a fost însărcinat de paşă să aprovizioneze armata, să întreţină cetăţile dunărene şi să facă negocieri cu ruşii.
A căpătat şi încrederea muntenilor oferind Ţării Româneşti un împrumut de 160000 taleri fără dobândă şi plătindu-i (nerambursabil) o datorie către turci de 60000. Între timp turcii i-au acordat şi tilul de bei sau principe al Moldovei.
Om de încredere al turcilor, agent al imperiului rus, Manuc bei a luat parte şi a găzduit în hanul său negocierile de la terminarea războiului ruso-turc în 1812, negocieri care pentru noi s-au soldat cu pierderea Basarabiei. Pentru aceasta ţarul Alexandru I l-a decorat cu medalia Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir.
După o scurtă pribegie pe la Sibiu, prudentul Manuc Bei s-a mutat la Chişinău unde în 1816 cu 300000 lei-aur a cumpărat în o moşie de 10 ha la Hânceşti. N-a apucat să vadă palatul terminat pentru că a murit în condiţii suspecte la 20 iunie 1817 la numai 48 de ani la un accident de vânătoare, la care participau generali ruşi, sau, după alte surse anonime, a fost omorât de otomani pentru înalta trădare.
A fost înmormântat în curtea Bisericii Apostolice Armenești din Chişinău.
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă [..]
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.
O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt. Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi 51 de persoane, dintre care – 49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…
Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002) o candela a credinţei ortodoxe strămoşeşti.
În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”este o instituție de învățământ din municipiu. Este situat în centrul Chișinăului. Clădirea liceului are o valoare istorică: [..]
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”
Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”este o instituție de învățământ din municipiu. Este situat în centrul Chișinăului.
Clădirea liceului are o valoare istorică: a fost fondată în 1864 de un elev al celebrului arhitect Alxandru Bernardazzi. Aici în anii 1873-1918 a funcționat Superintendența locală a domeniilor instituțiilor ecleziastice străine din Basarabia, din 1918 până în 1940 – școala de fete F. Nitze, din 1944 până în 1952 – școala moldovenească de bărbați № 4, din 1952 până în 1992 – liceul rusesc № 15. Liceul a moștenit o scară de marmură și o mulură pe tavan.
Profilul liceului este umanitar, limba de instruire este limba rusa.
Mykhailo Mykhailovych Kotsyubinsky (Mykhaylo Mykhailovych Kotsyubinskiy) – scriitor ucrainean, o renumită figură publică și clasic al literaturii ucrainene (17 septembrie 1864 – 25 aprilie 1913).
Anii de ședere a lui Kotsyubinskiy în serviciul guvernamental din Moldova și Crimeea au oferit material vital pentru lucrările sale „Pentru binele comun” (1895), „Ambasadorul țarului negru” (1897), „Vrăjitoarea” (1898), „În legăturile lui Shaitan” (1899), „La un preț scump” (1901), „Pe piatră” (1902), „În lumea păcătoasă”, „Sub minarete” (1904). Una dintre dovezile faptului că opera lui Kotsyubinski din ciclul dat a depășit problemele locale este c povestirea sa „Pentru binele comun” a fost tipărită în traducere în limba rusă în revista „Viața” (1899, cartea 12).
Opera lui Kotsyubinsky servește drept exemplu pentru generații întregi de scriitori ucraineni.
Operele sale au fost traduse în limbile rusă, poloneză, franceză, italiană, germană, japoneză și norvegiană.
Pe baza operelor scriitorului, au fost realizate filmele „Bloody Dawn” (1957), „Horses are not to Blame” (1957), „At a Cost” (1958), „Shadows of Forgotten Ancestors” (1965) și „Birthday Present” (1991).
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon [..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon Sinadino, care a condus primăria de două ori – în 1837-1839 și 1840-1842.
Biserica a fost ridicată timp de 5 ani, după proiectul neobizantin a lui Alexandru Bernardazzi, preconezând în subsol și un cavou, prevăzut pentru 26 de răposați. Astfel, printr-un gest ecleziastic, familia Sinadino și-a rezervat locul de veci.
Ultimul din acest neam vestit, care s-a îngrijit de biserică, a fost Pantelimon Victor Sinadino, dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941, nepotul încă a unui primar din același arbore genealogic – Pantelimon Sinadino (1905-1910).
Cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale membrilor din familia Sinadino a fost distrus de autorităţile sovietice, iar osemintele date dispărute. Biserica a servit mult timp ca depozit de materiale de construcţie, apoi depozit de filme şi pe urmă ca Sală de expoziţie şi de degustare a băuturilor alcoolice.
După o lungă perioadă de inactivitate biserica a fost redeschisă în anul 1992 prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care la 8 noiembrie, după pregătirile necesare, a săvârşit prima slujbă.
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui [..]
Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui Eufrosinia, care a fost căsătorită cu principele Viazemski din Rusia. Arhitectul proiectului în stil bizantin a fost Alexandru Bernardazzi.
Sfinţirea capelei a avut loc doar peste 27 ani din cauza unui eveniment tragic produs în altarul ei, ce a făcut imposibilă folosirea ei în continuare, gimnaziul având în acest timp o altă capelă, construită în curtea sa. A fost sfinţită abea în 1922, primind hramul „Sf. Teodor Tiron” a Liceului pentru fete „Regina Maria”. Pe vremea URSS aici a fost deschis Muzeul Ateismului din Chișinău.
Doar după primirea independenței Republicii Moldova, biserica a fost reîntoarsă enoriașilor și a primit un nume nou – Sfânta Teodora de la Sihla. Piatra de sub basorelieful lui A. Bernardazzi, care este amplasat pe un perete exterior al bisericii, a fost adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sfânta Teodora.
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai târziu, cu contribuții financiare proprii, comunitatea ridică în 1840 un locaș sfânt.
Proiectul bisericii a fost aprobat la Sankt Petersburg. Un rol important la elaborarea proiectului l-a jucat arhitectul și sculptorul Joseph I. Charlemand .
Arhitectura acestei catedrale a fost realizată în spiritul neoclasicismului târziu, influențat de arhitectura Renașterii italiene.
La 30 septembrie 1964, biserica a fost cedată școlii nr. 56 și a fost transformată într-o sală de adunări. Ulterior, clădirea bisericii a găzduit și un studiou de înregistrări, și un depozit al studioului cinematografic „Moldova Film”. În 1988 a început readaptarea bisericii într-un teatru poetic.
Abia la finele lui 1989, după numeroase apeluri adresate autorităților centrale ale URSS, Crucii Roșii și ONU, clădirea bisericii a fost returnată parohiei și credincioșilor.
La momentul actual în Moldova se estimează aproximativ 20.000 de catolici.
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, [..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Lucrările au demarat sub îndrumarea preotului Gheorghe, ajutat de conaţionalii săi bulgari. Unul din arhitecţii locaşului a fost arhimandritul Ioanikie, invitat din Sankt-Petersburg. Povara principală cădea ре umerii protoiereului Costin Stavaraki.
Anume el a fost numit stareţ al bisericii, unde a slujit până în anul 1830. Construcţia a fost terminată către anul 1818 şi la 3 noiembrie a fost sfinţită de către Episcopul de Bender Akerman Dumitru, vicar al Chişinăului. Anul oficial de finisare a lucrărilor este 1819, când a fost instalat Iconostasul.
În perioada interbelică serviciile divine se oficiau în limbile română şi rusă.
În vara anului 1940, în urma cutremurului devastator, biserica a avut de suferit esenţial. Au fost necesare eforturi pentru a restabili sfântul locaş.
În anul 1959 biserica a fost închisă. În anul 1978 edificiul a fost declarat monument de arhitectură ocrotit de Stat, iar apoi a fost efectuată restaurarea.
Odată cu renaşterea naţională biserica a fost întoarsă credincioşilor.
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii [..]
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc Vladimir Ţiganko.
După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma este transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.
Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.
Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrâni, în care se adăposteau 20 de persoane concomitent.
Biserica are о combinaţie de diverse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.
A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv. În timpul URSS aici a activat Casa de Cultură a sudenților de la facultățile de medicină.
Locaşul sfânt este redeschis în anul 1992, când a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului [..]
Ruinele Muzeului Bisericesc/Catedrala Veche
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului savant basarabean Ioan Halippa.
Conform regulamentului, Societatea avea drept scop studierea multilaterală al trecutului Bisericii locale, începând cu ivirea creștinismului în hotarele Basarabiei. Activitatea Societății a fost îndreptată spre căutarea, păstrarea și studierea monumentelor, care se referă la înființarea bisericilor, înființarea parohiilor, a ierarhiei bisericești atât a celei superioare, cât și celei inferioare, a vieții religios-morale a clerului și a mirenilor, a situației educative, contra răspândirei ereziilor și a sectelor. Societatea s-a îngrijit de adunarea documentelor scrise, ce se referă la partea bisericească, de asemenea și de cărțile bisericești, icoane și în general de toate lucrurile bisericești, aduce la cunoștință, descrise, prelucrează materialul arheologico-bisericesc, istoric și etnologic, care se păstrează în intituții și la persoane particulare.
Pentru realizarea obiectivelor propuse Societatea avea drept pentru păstrarea antichităților bisericești, un muzeu, o bibliotecă, arhivă și dreptul de a edita o revistă. Astfel, în perioada anilor 1909-1934 Societatea a editat Revistă științifică, unde au debutat ierarhi, preoți, teologi și cercetători români din Basarabia, apoi, din întreagă România. Au văzut lumina tiparului 24 de volume.
Societatea tindea spre realizarea și altui scop, prevăzut de regulament, și anume: îmbogățirea fondului muzeului bisericesc.
La 20 mai 1920 muzeul a fost vizitat de Regele României Ferdinand I și Regina Maria cu Regală Principesa Elisabeta. La fel a muzeul a primit pe Mitropolitul Miron Cristea (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), Octavian Goga – ministru al Cultelor, Visarion Puiu – episcop de Argeș, veniți în Chișinău cu prilejul inscaunării a Mitropolitului Gurie Grosu. În 1919 muzeul a vizitat O. Tafrali – profesor de la universitatea din Iași. La 28 octombrie aceluiași an, Nicolae Iorga, care s-a interesat cu amânuntul de tezaurul acestui muzeu, notându-și impresiile sale în cartea de aur a vizitatorilor: „Am cercetat frumoasa culegere, luându-mi îndatorire de-a o îmbogăți, am admirat ce poate dragostea unită cu credința și hărnicia”.
Până la 1940, Muzeul se afla în clădirea Casei Eparhiale de pe bulevardul Împăratul Alexandru, edificiul supranumit „Serafimovsky Dom” (casa lui Serafim, în cinstea Arhiepiscopului de Chișinău și Hotin Serafim Ciceagov, fondatorul acestei clădiri). În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de către armata sovietică, iar mai tîrziu, după finisarea războiului, a fost și demolată complet.
În 1940 Muzeul a fost evacuat în România. Odată cu restabilirea vieții eclesiastice din Basarabia din anul 1941 s-a pus problema reanimării Muzeului, inițiator fiind parohul bisericii Sfinții Arhangheli – preotul Paul Mihail. Cercetătorul Gheorghe Bezviconi arată că „…În casa bătrânească a Mitropolitului Gavriil, din faţa bisericii s-a reînfiinţat Muzeul Istoric-Bisericesc al Basarabiei, în trecut ctitoria neuitatului Iosif Parhomovici…”. Anume aici, în primii ani de activitate în calitate de mitropolit al eparhiei Chișinăului și Hotinului a locuit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Edificiul, construit în 1792, se afla în apropierea bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cunoscută și cu denumirea de Catedrala Veche sau Soborul Vechi. După 150 ani, locul a devenit tot mai mult acăpărat de clădiri lipsite de gust arhitectonic, precum și o sinagoră, care nu numai că au distrus aspectul autentic, dar au și strâmtorat accesul către sfântul locaș.
La 24 mai 1942, urmare vizitei guvernatorului Basarabiei, Constantin G. Voiculescu, părintele Paul obține înlăturarea a 28 de clădiri și a sinagogii construite pe teritoriul cimitirului bisericii, lărgirea și pavarea drumului despre Soborul vechi, restaurarea reședinții mitropolitului Gavriil, transformarea acesteia în Muzeul Bisericesc și însărcinarea preotului Paul în proiectul de organizarea Muzeului. Lucru a fost realizat în cinci luni de zile, sub directă îndrumare a guvernatorului, cu cheltuiala Directoratului Românizării, planul arhitectoral de Teodor Duțescu și antrepriză de Petre Lupescu.
În toată această perioada, ctitorul și sprijinitorul principal a fost ierarhul Bisericii Basarabene, care a căutat modalități de dotare și îmbogățirea fondului muzeului cu odoare bisericești, cărți și obiecte tradiționale românești.
A fost creată și o Comisie pentru organizarea muzeului în frunte cu Efrem Enăchescu, Arhiepiscop-Locotenent de Chișinău. Din comisie făceau parte Directorul Învățământului și al Cultelor Titus Hotnog, Directorul Arhivelor Statului L.T. Boga, Directorul Muzeului Regional al Basarabiei Iosif Lepși, preoții Nicolae Bolboceanu, Alexandru Severin și Paul Mihail. Comisia a primit și sumă de 126,200 lei pentru cheltuieli de organizare a Muzeului.
Redeschiderea muzeului bisericesc din Chişinău a avut loc la 1 noiembrie 1942, în cadrul festivităților dedicate Dezrobirii Basarabiei. La inaugurarea noului sediu a fost prezenți conducerea orașului, ierarhi și clerici basarabeni, intelectuali și multă lume din Basarabia.
În biblioteca Muzeului a fost semnat și un document oficial pe un pergament, împodobit cu chenar: „Această casă zidită la 1792 a fost reședința scaunului celui dintâi Mitropolit al Basarabiei, Gavriil Bănulescu – român de baștină. În ea s-au zămâslit și întocmit însemnate documente, privind apărarea vechilor legiuiri ale Moldovei și obiceiurile pământului, precum și organizarea nouă a vieții administrative bisericești din Basarabia. Scaunul mitropolitan sub Gavriil Bănulescu (1812-1821), alături de Vechea Catedrală, a fost un focat de lumină cărturărească și un izvor de înțelepciune și de mângâiere pentru români moldoveni zmulși din obștea românească. La un an după a doua dezrobire a Basarabiei, prin vitejia oștirii române și germane, de sub comanda Mareșalului Ion Antonescu, Înaltă Ocârmuire din Basarabia, din îndemn creștinesc și românesc, a hotărât să tocmească din nou acest lăcaș, rânduind în el Muzeu Bisericesc, pus sub stăpânirea și oblăduirea Arhiepiscopiei Chișinăului. Deschiderea acestui Muzeu Bisericesc a avut loc la 1 Noiembrie 1942, în zilele M.S. Regelui Mihai I al tuturor românilor,…”.
Astfel, din inițiativa lui Paul Mihail și prin susținerea conducerii Basarabiei și administrației locale „prin transformarea vechiului palat ruinat, al celui dintâi mitropolit al Basarabiei, în Muzeu Bisericesc, se păstează clădirea ca monument de veche arhitectură moldovenească, redându-se Bisericii fosta Mitropolie cu un teren de peste 2 ha. Orașul Chișinău s-a îmbogățit cu un așezământ de înaltă cultură istorico-bisericească, cu o frumoasă și largă priveliște spre ogoarele și dealurile înconjurate, iar Neamul românesc cu o mărturie a trecutului istoric și bisericesc al Basarabiei”.
Dar activitatea Muzeului nu a durat mult. Munca prodigioasă a părintelui Paul Mihail a fost stopată de revenirea sovieticilor, a patrimoniul nestemat a dispărut fără urme.
După 1944 Muzeul este devastat, patrimoniul muzeului a fost evacuat în localitatea Plopşor, jud. Dolj. Când armata sovietică ocupă România, lăzile cu bunurile Muzeului dispar. Ulterioară soarta a exponatelor nu este cunoscută.
Custodile Muzeului – părintele Paul Mihail, a muncit mult pentru reabilitatea și conservarea antichităților bisericești, tot el a a suferit mult după distrugerea Muzeului și dispăriția obiectelor muzela. El își amintește cu durere în suflet: „[…] A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărți vechi și manuscrise multe, comoara trecutului istoric-bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă și veșminte. Atâtea mitre arhierești, atâtea cărți și evanghelii îmbrăcate în aur și argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare și icoane! Cazania mitropolitului Varlaam, Viețile Sfinților ale lui Dosoftei, Biblia lui Șerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte românești și slavone, grecești și rusești […]”.
Clădirea Muzeului a fost demolată de rând cu Soborul Vechi în anii ’60 ai sec.XX. Clădirea vechiului Sobor a fost demolată de autoritățile sovietice și înlocuită cu cinematograful „Moscova”, ulterior transformat în Teatrul „Eugen Ionesco”. Clădirea Casei Eparhiale a fost demolată în 1960, când au avut loc modificări de arhitectură urbană în zonă, atunci fiind ridicat de autorități un monument consacrat eroilor comsomoliști.
La 5 noiembrie 2021, cu prilejul marcării celor 200 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni și mai ales urmarea canonizării acestuia, în preajma Teatrului „Eugen Ionesco” au fost lansate săpături arheologice, „în căutarea fundației clădirii Muzeului Bisericesc și a clădirii unde a locuit primii ani mitropolitul Bănulescu-Bodoni. Clădirea se afla în preajma bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și a fost aruncată în aer de către comuniști în ’63, în contextul restructurării orașului în stil sovietic. Urmele acesteia au fost date uitării pentru 60 de ani…
În această zonă au fost descoperite și parțial cercetate fundațiile unui edificiu și trei structuri subterane din piatră, demolate în anii 1960.
De asemenea, se mai planifică inițierea unui proiect de conservare și muzeificare a urmelor clădirilor dispărute: biserica ,,Arhanghelii Mihail și Gavriil (Catedrala Veche) și Muzeul Bisericesc, pe terenul din adiacența Teatrului ,,Eugen Ionesco”.
Toate aceste acțiuni au menirea să contribuie la restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor arheologice, ce au o mare valoare istorică și arhitecturală.
Textul dat este pregătit pe baza articolului semnat de către preotul Maxim Melinti.
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de [..]
Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de ani! Totodată este și biserica care este cel mai des vizitată de enoriași – anume ea se află la intrarea în Cimitirul Central (numit și Armenesc)
Aspectul actual al bisericii se compune dintr-un volum circular, încununat de o cupolă, la care este alipită, la vest, prin intermediul unei încăperi mai joase, o clopotniţă înaltă. Partea cilindrică e cea veche şi reprezintă capela cimitirului ortodox fondat pe acest loc în 1814.
Construcţia capelei a început în 1818, având hramul Sf. Nicolae, ctitor fiind Elena Matasariţă. Planul construcției a fost ales de însuși mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Era o clădire care făcea parte din tipul structural al rotondei, caracteristic pentru necropolele construite la cumpăna secolelor XVIII-XIX.
Transformată în biserică de parohie, devenise neîncăpătoare și, în 1863, i-a fost adăugată o clopotniță și un spațiu intermediar. Intervalele dintre coloanele galeriei exterioare au fost construite, rămânând libere vederii doar câte jumătate din grosimea coloanelor, intercalate cu goluri de ferestre și o ușă.
În 1880 a fost alipită clopotniţa în faţa intrării. Clădirea a obţinut un aspect specific bisericilor ruseşti, care erau înălţate în guberniile din sud-estul Rusiei.
Printre obiectele de cult, care se află aici, fără îndoială cea mai importantă este Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în [..]
Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în prezent, sectorul Botanica). Este o biserică construită după unul din proiectele-model, răspândite atunci pe teritoriul Basarabiei, și care se utilizau în cazuri ordinare. Arhitectura bisericii este eclectică, în baza stilului clasicist cu elemente din arhitectura rusă. Planul se compune din două compartimente: absida altarului poligonală în plan și nava, pătrată în plan, dominată de o un acoperiș piramidal, încununată cu o turlă falsă ca un bulb de ceapă. La biserică a fost alipită clopotnița cu două niveluri, cu camera clopotelor prismatică, cu goluri ample în arc.
O parte din teren din cimitirul bisericii pe timpul sovietic a fost nivelat cu buldozerele. Pe acel loc au fost construite câteva blocuri locative. Pe micul teritoriu rămas al cimitirului se pot găsi încă pietre funerare, care datează cu secolele XVIII-XX. În perioada sovietică a fost unul din puținele locașuri de cult din Chișinău, care n-au fost închise definitiv.
Alături de biserică se află și fostul Cimitir militar românesc, apărut în anul 1918.
În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Aseză mântul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, tot în aceeaşi perioadă fiind ridicată şi o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari şi coloane de 10 metri înalţime.
După încheierea celui de-al II Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie şi Ftziatrie „Chiril Draganiuc”, spital distrus la rândul său în 2007.
Despre cei 1645 de ostaţi îngropaţi acolo se ştie că 431 dintre ei erau români căzuţi în I Război Mondial, 96 de români morţi în cel de-al II Război Mondial, restul fiind militari ruşi, austrieci, cehi, francezi şi polonezi.
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme [..]
Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme a existat o regulă tacită în Chișinău conform căreia trebuia construită o sinagogă la fiecare 500 de evrei din oraș.
În 1964, autoritățile municipale au ordonat închiderea tuturor sinagogilor din oraș, cu excepția Sinagogii geamgiilor, care a rămas singura sinagogă, care a funcționat legal timp de peste 40 de ani. În prezent, acesta este administrat de mișcarea hasidică Habad Lubavitch. Picturile murale originale au fost păstrate în interior. Complexul sinagogii include o clădire și o mikva.
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de [..]
Spitalul Evreiesc
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.
Spitalul Evreiesc a fost fondat înainte de 1812, iar în 1843 a primit statut oficial. Începând din anii 70 ai secolului al XIX-lea au fost elaborate proiecte clădirilor stabilimentului curativ. Spitalul este alcătuit din mai multe clădiri, amplasate liber, pavilionar, pe un teritoriu vast. Clădirile au fost construite eşalonat, din anii ’80 secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea.
Clădirea administrației, farmaciei și laboratoarelor, au fost construite în perioada 1889-1890, iar pavilionul de chirurgie – între 1887-1901. Avea și o secție de maternitate. La începutul sec.XX a devenit cel mai mare spital din Basarabia.
A jucat un rol decesiv în reabilitarea jertvelor Pogromului din aprilie 1903. Putea primi concomitent 500 de bolnavi, care erau tratați totdeauna gratuit.
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886. Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una [..]
Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886.
Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una dintre cele mai vechi sinagogi din capitală și din întreaga Republică Moldova. Rolul său în formarea comunității evreiești din regiune este excepțional.
În ultimii ani, clădirea abandonată a sinagogii din Chișinău a fost restaurată și transformată într-un centru comunitar activ, deschis tuturor. Majoritatea activităților sunt subvenționate și sunt conduse de voluntari, care lucrează dintr-un simț ideologic și cu misiunea de a face comunitatea evreiască din Moldova să simtă un sentiment de apartenență și de mândrie față de ea.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a fost înregistrată oficial în anul 1997, fiind succesoarea de drept a Societății Republicane de Cultură Evreiască (creată în 1989) și a Comunității Evreiești din Basarabia.
CERM este o organizație publică neguvernamentală, apolitică, non-profit, care reunește toate comunitățile și organizațiile evreiești ale Republicii Moldova, inclusiv comunitățile regionale din Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița.
La cei 30 de ani a activităţii sale filiala „Hristo Botev” a BM „B.P.Hasdeu” a devenit – un focar al culturii bulgăreşti din oraşul Chişinău. Această afirmaţie se dovedeşte prin activitatea fabuloasă a instituţiei date. Ea oferă posibilitatea cititorilor simpli şi cercetătorilor de a avea acces la cărţi rare în limba bulgară, care se găsesc numai în fondurile acestei biblioteci din ţara noastră. În ultimul timp sala de lectură a bibliotecii a devenit un „Colezeu”, care reuneşte savanţii bulgarişti ce prezintă rezultatele investigaţiilor sale, referitor la istoria şi cultura bulgarilor basarabeni.
Biblioteca literaturii şi culturii ucrainene „Lesea Ukrainka”– filiala Bibliotecii Municipale „B.P.Haşdeu”, a fost deschisă la 16 februarie 1991, ca rezultat [..]
Biblioteca „Lesya Ukrainka”
Biblioteca literaturii şi culturii ucrainene „Lesea Ukrainka”– filiala Bibliotecii Municipale „B.P.Haşdeu”, a fost deschisă la 16 februarie 1991, ca rezultat al realizării proiectului de creare a unui centru de limbă, cultură şi tradţii ucrainene. Specificul bibliotecii constă în următorul fapt: este unica bibliotecă, care satisface cererea populaţiei la literatura în limbile rusă, română şi ucraineană.
Notă informativă:
Din primele zile de activitate biblioteca a devenit locul, unde:
se desfăşurau lecţiile şcolii duminicale de copii, care prin intermediul cărţii îi iniţia pe micii ucraineni în limba lor maternă;
se organizau şedinţe ale societăţilor interculturale ucrainene;
se petreceau slujbe religioase;
au avut loc primele olimpiade de limbă şi literatură ucraineană.
Cu timpul biblioteca a început să fie locul inspiraţiei şi a cunoştinţelor pentru întreaga familie. A apărut necesitatea de a deschide un compartiment pentru copii, şi în 1998 aceasta a fost posibil.
Reparaţia capitală, făcută în 2003 din sursele bugetului municipal, a schimbat cardinal biblioteca. Aspectul tradiţional timpurilor sovietice s-a trasformat într-o încăpere cu 2 etaje, ce oferă acces liber la rafturile cu cărţi. Design-ul modern al interiorului, proiectarea raţională şi comfortabilă a zonelor de lectură, utilate în conformitate cu tendinţele moderne ale organizării spaţiului bibliotecar, oferă utilizatorilor spaţiul ideal pentru lucru, atît independent, cît şi în grup.
Astăzi biblioteca este un adevărat palat al cărţii, unde toţi respiră cu comfort şi cu un gust înalt estetic.
Lesya Ukrainka, pe numele real Larisa Petrovna Kosach-Kvitka (ucraineană: Larisa Petrivna Kosach-Kvitka; 13 februarie 1871 – 19 iulie (1 august) 1913 – poetesă, scriitoare, traducătoare ucraineană. O reprezentantă vie a romantismului revoluționar ucrainean și a realismului critic.
A scris într-o mare varietate de genuri: poezie, versuri, teatru, proză, jurnalism; a lucrat în domeniul folcloristicii (220 de melodii populare înregistrate cu vocea ei); a participat activ la mișcarea națională ucraineană.
Este cunoscută pentru culegerile sale de poezii „Pe aripile cântecelor” (1893), „Gânduri și vise” (1899), „Recenzii” (1902), poezii „Basmul vechi” (1893), „Un cuvânt” (1903), drame „Boyarynya” (1913), „Cassandra” (1903-1907), „În catacombe” (1905), „Cântecul pădurii” (1911) și altele.
A participat la mișcarea socialistă, a fost cofondatoare a grupului „Social-democrația ucraineană”; a fost implicată în traducerea în ucraineană a „Manifestului Partidului Comunist” de Karl Marx și Friedrich Engels, dar nu există nicio dovadă sigură că textul rezultat îi aparține.
Conform sondajelor efectuate în rândul ucrainenilor, Lesya Ukrainka este în prezent unul dintre cei mai remarcabili trei compatrioți, alături de Taras Șevcenko și Bohdan Khmelnitsky.
Ea este singura femeie al cărei portret apare pe bancnotele ucrainene. Cercetătorii literari o recunosc drept una dintre cele mai strălucite moderniste europene și una dintre cele mai bune reprezentante ale literaturii ucrainene. Încă de la vârsta de 16 ani a tradus pasaje din Mickiewicz, iar câțiva ani mai târziu, la fel ca clasicistul, a pus în poemul său întrebarea „Să-i spun prietenie? Sau să-i spun dragoste?”.
S-a născut în 1871 în Novograd-Volynsky și la naștere a fost numită Larisa Petrovna Kosach-Kvitka. Familia Lesiei era înstărită, părinții ei aveau o educație bună (mama ei, Olga Petrovna Dragomanova-Kosach, era scriitoare și critic literar, iar tatăl ei era avocat). Cu toate acestea, copilăria poetesei a fost nu numai sub steagul unei dezvoltări creative și intelectuale cuprinzătoare, ci și sub greutatea unei boli teribile – tuberculoza, care a atacat oasele, plămânii și rinichii. Din cauza ei, Lesya a fost adesea trimisă în străinătate pentru tratament: în Egipt, Georgia, Grecia și Italia. Poate că aceste călătorii au influențat interesul fetei pentru limbi și alte culturi: Lesya știa latină, greacă, franceză, italiană, germană și engleză, perfect orientată în literatura europeană clasică și modernă.
„Această împrejurare a influențat puternic opera scriitoarei, care a adus cea mai mare contribuție (după Ivan Franko) la modernizarea literaturii ucrainene, la dezvoltarea acesteia și la ieșirea din regionalismul îngust” – astfel a scris despre importanța abilităților lingvistice ale Lesyei Ukrainka scriitorul și traducătorul Tadeusz Chruszelewski, care a numit-o pe poetesă «atât ucraineană, cât și europeană»….
Vechea fabrică „Mezon” a fost înființată în anul 1969 ca o întreprindere specializată în microelectronică de înaltă tehnologie pentru producția [..]
Mezon
Vechea fabrică „Mezon” a fost înființată în anul 1969 ca o întreprindere specializată în microelectronică de înaltă tehnologie pentru producția de circuite integrate și de bunuri de consum bazate pe acestea. „Mezon” era subordonată Ministerului Industriei Electronice al URSS și făcea parte din NPO „Centrul Științific”, Zelenograd. PO „Mezon” a fost una dintre cele mai mari cinci întreprinderi microelectronice din fosta URSS, cu o producție anuală de peste 130 de milioane de circuite integrate și a fost cea mai importantă întreprindere microelectronică din sud-vestul fostei URSS și din Balcani.
Principalele clase de circuite integrate produse erau: circuite integrate bipolare logice din seriile 133, 133, 533, 1533; circuite integrate CMOS logice din seriile 561, 1561, circuite integrate bipolare analogice din seria 1092, RAM din seria 565, microcontrolere din seriile 585, 1802, 1596, ASIC-uri din seriile 1828, 1854, EEPROM cu tehnologie 1,5μ.
Această întreprindere a avut o contribuție neprețuită la explorarea spațiului și a adâncurilor mării, a lucrat pentru industria de apărare, producând pentru aceasta dispozitive ultraprecise și ultrafiabile.
Capacitățile Mezon au permis construirea unui lanț de producție complet, de la dezvoltarea produsului până la produsul final, ceea ce permite producerea independentă a unei întregi game de produse de înaltă tehnologie orientate către piața de masă.
Lângă uzină a apărut treptat mai întâi o grădină publică și apoi un parc, pe care orășenii îl numesc cu același nume, nume care a devenit narativ în rândul populației locale.
Română
Русский 
English 
