Înapoi

Conacul urban al…

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

Conacul urban al familiei Cheşco

Să relatăm întîi despre biografia reginei Serbiei – Natalia Cheșco-Obrenovic.

Natalia s-a născut pe 15 mai 1859, la Florența, și este fiica lui Petre Cheșco, urmașul unei ramuri a familiei Wassilko, colonel basarabean în armata rusă, și a Pulheriei Sturdza, din familia boierilor Sturzești din Moldova, nepoata voievodului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza.
Rămasă orfană de mică, Natalia este crescută de unchiul său, Constantin D. Moruzi, care era proprietarul moșiei Dănuțeni, de lângă Ungheni, Basarabia. Natalia călătorea frecvent la Iasi, Viena, Odesa și Chișinău.
Când se afla la Chișinău, Natalia stătea în casa bunicii sale Zamfira Cazimir-Cheşco. Bunicul Ioan Cheșco a fost membru al Sfatului Suprem al Basarabiei, precum și conducător al nobilimii din județele Chișinău și Orhei, apoi al județelor Soroca și Iași. Acești doi nu puteau avea o casă obișnuită, de aceea cumpără de la principele Mihai A. Cantacuzin o casă cu 11 odăi, care a fost construită după un proiect confirmat de Comisia de construcţii şi Drumuri în noiembrie 1857, construcţia fiind terminată în 1858.
Casa este realizată în stil „empire turc”, având un amplasament deosebit de rar întâlnit pe atunci la Chișinău: în mijlocul unei grădini, îndepărtată de aliniamentul străzii.
Cîțiva ani mai târziu, la  Viena, Natalia face cunoștință cu viitorul soț, principele Milan Obrenovic al Serbiei si tot aici are loc logodna lor.
Milan Obrenovic era născut în exil, în Moldova, ca fiu al lui Miloš Obrenović și al Elenei Maria Catargiu din Moldova (cunoscută în Serbia ca Marija Obrenović). La scurt timp după nașterea sa, părinții au divorțat. Doi ani mai târziu, la vârstă de șapte ani, Milan și-a pierdut tatăl care a murit în luptă cu turcii lângă București. Mama sa, Maria, a primit custodia legală, dar curând a devenit amanta domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu care a avut doi copii – Sașa și Dimitrie.
Din acest motiv, ea și-a neglijat copilul din căsătoria cu Milos, așa că s-a ajuns la un acord ca tânărul Milan să fiu adoptat în mod legal de către vărul său, Mihailo Obrenovici al III-lea, care devenise prinț conducător al Serbiei.
Într-o duminică, pe 17 octombrie 1875, în Catedrala de la Belgrad s-a oficiat cununia religioasă dintre Natalia și Milan, fiul amantei lui Alexandru Ioan Cuza.
Cuplul a avut doi fii, viitorul rege Alexandru I, născut în 1876, și Sergei, care a murit la câteva zile după naștere, în 1878.
La proclamarea de către principele Milan a Regatului Serbiei, în 1882, pricipesa Natalia a devenit regina Serbiei. În 1888, cuplul divorțează. După 5 ani, în 1893, aceștia se împacă și cer bisericii să le anuleze divorțul.
În 1889, după abdicarea regelui Milan, fiul său și al Nataliei, Alexandru, devine rege al Serbiei, sub numele de Alexandru I.
Noul rege Alexandru și soția sa Draga Mašin aveau să fie asasinați de organizația „Mâna Neagră” în 1903, pentru „atitudini provestice”.
Regina Natalia a rămas singurul membru în viață al dinastiei Obrenovic. Regina și-a donat averea Universității din Belgrad, bisericilor și mănăstirilor din Serbia, apoi s-a convertit la catolicism. S-a călugărit în anul 1903, și a lucrat ca infirmieră pentru mai mulți ani.
Fosta regină și-a petrecut restul vieții în Franța. A murit în 1941 la St. Denis, iar memoriile sale se păstrează în Muzeele Vaticanului.
**************************************************************
Conacul Cazimir – Cheșco, aflat pe strada Serghei Lazo 24,  e primul imobil apărut în acest spațiu și aflat, din păcate, în paragine la momentul actual…