Arcul de Triumf

Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau mai multe arcade, înălțat în scopul consemnării unui eveniment de rezonanță sau în cinstea unei personalități notorii. Din considerent urbanistic, construcția este amplasată în una din pieţele oraşului, prin care se marchează axa arterei principale sau epicentrul infrastructurii urbanistice.

Construcția arcurilor a fost preluată și în epoca modernă. În prezent le regăsim în multe capitale europene, inclusiv  la Chișinău.

Și câteva date curioase din biografia acestui monument istoric:

În Chişinăul istoric au existat câteva arcuri de triumf, dintre care s-a păstrat doar cel pe care îl cunoaștem astăzi, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici la 1841, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.

Pe parcursul istoriei, monumentul a avut mai multe denumiri: Arcul de Triumf, Arcul Biruinței (în perioada sovietică), Porţile Sfinte.

Arcul de Triumf din Chișinăul actual, parte integrantă din complexul arhitectural al centrului urban, este construit din piatră albă șlefuită, de formă pătrată, cu patru deschideri, fiind amplasat pe axa principală a Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului (1830) şi Clopotniţei Catedralei (1835). Monumentul cu o înălțime de 13 m are ornamentele şi capitelurile executate din ceramică, ce imită stilul corintic. Baza construcţiei este înscrisă în patru piloni masivi corintici, plasați pe postamente speciale ce servesc drept pasaje pentru pietoni. Nivelul superior este decorat în stil clasic.

Meșterul din gubernia Kiev, Vasili Losenko, a turnat trei clopote, inclusiv unul uriaș, de 6,4 tone, cel mai mare din oraș, pentru Clopotnița Catedralei Nașterea Domnului. Pe suprafața clopotelor a fost inscripționat următorul text: „Din bunăvoința țarului Nikolai I în anul 1838”, iar la margine a fost turnată inscripția „Pentru Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău”. Deoarece clopotul uriaș nu încăpea în trecătoarea Clopotniței, s-a decis de a construi un supliment arhitectural, care ar găzdui clopotele. Prin urmare, s-a edificat o arcă triumfală, care ar avea și rol de clopotniță, pentru a semnala victoria armatei ruse în războiul ruso-turc, fiind totodată și o intrare solemnă în parcul Catedralei. Clopotul uriaș a fost instalat la nivelul doi al Arcului de Triumf în august 1839.

Atât clopotele din Chișinău, cât și pentru unele biserici din Ismail au fost turnate din tunurile turcești capturate de A. Suvorov (1729–1800) în acțiunile militare de la Ismail (1790).

Chișinăuianul Constantin Ivanov s-a obligat pentru suma de 1000 ruble asignații, să fixeze clopotele, lăsând drept amanet, în caz de nereușită, toată averea sa imobiliară.

În unul dintre piloni Arcului de Triumf din Chișinău se află o scară metalică, care urcă la nivelul doi spre orologiu. Primul ceas pentru edificiu a fost cumpărat din donațiile guvernatorului Basarabiei Pavel Fiodorov (28 august 1834 – 29 mai 1854) de la meșterul Helzel din Odesa și montat la 3 august 1839. În anii 1842–1849 orologiul a fost întreținut de ceasornicarul Spiller, iar în 1880 orologiul a fost înlocuit cu altul de la fabrica Hertz din urbea germană Ulm. Ceasul bătea la fiecare sfert de oră. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial orologiul a fost distrus în urma unei explozii, iar în 1942 a fost reparat contra sumei de 18 mii lei.

În 1945, pe Arcul de Triumf din Chișinăul au fost fixate plăci memoriale din marmură consacrate secvențelor de sorginte patriotică sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și numele eroilor Uniunii Sovietice care au luptat pe teritoriul Moldovei sovietice. Inscripțiile au fost înlăturate în 1991.

Arcul de Triumf din Chișinău eface parte din cele 5 cele mai frumoase din lume.

Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt

Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În iunie 1940 a fost evacuat in România, iar în 1942 – readus la Chișinău, în anul 1944 – evacuat din nou. Cu un an mai târziu a fost readus și reinstalat la Chișinău. Autor – Alexandru Plămădeală.

Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)

Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10 ani… Chiar dacă de-a lungul anilor a fost parţial deteriorat, clădirea a fost reconstruită după imaginile de epocă în anii 1980-1983, cu excepţia foişorului de foc din partea superioară, construit iniţial din lemn, formele căruia au fost repetate în piatră.
Construcția Turnului începe în 1860, și este finisată doar peste 28 de ani – în 1888 (functional, încă mai târziu – din 1892), odată cu venirea în funcția de primar al Chișinăului a lui Carol Schmidt . Acesta, împreună cu arhitectul Alexandru Bernardazzi, a construit două turnuri de apă, dintre care numai unul a rezistat până în zilele noastre.
Turnul de Apă se poate “lăuda” că este cu un an mai ”tânăr” decât Turnul Eiffel din Paris. Înăltimea sa este de 27 m.
Turnul are 4 săli de expoziție permanentă. Cel mai vechi exponat este un vas de lut din secolul IV d.Hr.

Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici

Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în parcul “Valea Morilor”, vizavi de Universitatea de Stat din Republica Moldova.  A fost inaugurat în anul 1999, la aniversarea a 7 ani de trecere în nemurire al renumitului  cuplu de muzicanți, cântăreți, compozitori și patrioți ai națiunii.  Sculptor –  Iurie Canașin.

Palatul Naţional „Nicolae Sulac”

Este o locație de concerte și festivaluri din centrul Chișinăului. Construcția Palatului a fost finalizată în 1972 și atunci a fost numit Sala de Sesiuni, aici organizându-se spectacole de teatru și divertisment. A fost redenumit în cinstea cântărețului de muzică populară Nicolae Sulac (1936 -2003)

Locul (piatra) de temelie a orașului

Piatra de temelie a oraşului Chişinău este o piatră pur simbolică, instalată în anul 1986, la 550 de ani de la prima mențiune a toponimicului „Cheșeneu”. Prima inscripție a fost scrisă cu alfabet chirilic.

Pe 12 octombrie 2011 inscripția a fost renovată, cu modificarea textului deja scris cu alfabet latin.

Se consideră că anume din acest loc și-a început biografia  sa orașul Chişinău.

Circul de Stat din Chișinău

Circul din Chişinău a fost construit în anul 1981, arhitecţii fiind S. Şoihet şi A. Kiricenko. Timp îndelungat Circul deținea locul IV în lume și locul I în URSS după comoditate și capacitate (o capacitate de 1900 locuri pentru spectatori și 100 – pentru membrii trupelor de artiști). Clădirea a fost construită în plan circular. Diametrul arenei este de 13 m traditional. Cupola circului este demontabilă. Este o construcţie din beton-armat, marmură și granit.
Relieful sculptural-decorativ care se află pe frontspicul Circului prezintă o compoziţie figurativă cu imaginea a doi clovni-acrobaţi, care întâmpină vizitatorii. Autorul acestei embleme a fost regretatul sculptor Valeriu Rotari, care n-a mai apucat să vadă ultimă sa lucrare instalată.
În anul 1982 în spatele Circului a fost deschisă o clinică veterinară, devenită foarte populară la orășeni, care a activat mai mult de 25 de ani – întâi ca o clinică de stat, care avea grijă și de trupa bestială a Circului, apoi și ca o clinică particulară.
La moment Circul se află în faza de restaurare. Cladirea necesită reparație și renovare.

Clădirea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Istoria clădirii ce adăposteşte astăzi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chişinău începe cu anul 1835, când municipalitatea a repartizat un lot de pământ pentru construcţii individuale familiei consilierului de colegiu Ivan Monastârski, funcţionar la Consistoriul Duhovnicesc al Basarabiei. Casa a fost proiectată în două etaje, iar construcţia s-a efectuat în perioada 1835–1844.
Începând cu anul 1846 clădirea a fost închiriată Gimnaziului Regional din Chişinău care nu dispunea de local propriu. În 1863 gimnaziul s-a mutat în alt edificiu, iar clădirea a fost cumpărată de Seminarul Teologic din Chişinău, care timp de un an de zile a utilizat-o în scopul cazării studenţilor.
În 1864 casa a fost luată în arendă de cetăţeanul elveţian Charles Thomas Selonidenis, care a transformat căminul studenţesc în hotel. Așa apare renumitul hotel “Suisse” din Chișinău.
Hotelul “Suisse” a funcţionat până în anii celui de-al II Război Mondial.
De acest local este legată și biografia savantului-enciclopedist Bogdan Petriceicu-Haşdeu, a scriitorilor clasici români Constantin Stamati-Ciurea și Constantin Stere, a istoricului Nicolae Iorga, a cântăreţului rus Fiodor Şaleapin, a militantului politic francez Henry Barbusse. Toți ei au poposit la Chişinău cu diverse ocazii, fiind găzduiţi anume la Hotelul “Suisse”.
În înfăţişarea ei actuală, clădirea datează din anii 1946-1947, când a fost reconstruită din temelii după bombardamentele la care a fost supusă capitala în anii celui de-al II Război Mondial.
Proiectul pentru refacerea clădirii a fost elaborat de arhitectul E. R. Spirer sub conducerea academicianului A. V. Şciusev. Cu această ocazie, casa a suferit mai multe modificări, inclusiv i s-a adăugat și etajul trei.
În martie 1950, printr-o hotărâre a Comitetului orăşenesc, o parte din încăperile de la parter a fost pusă la dispoziţia bibliotecii municipale, aceasta coexistând în bună vecinătate cu Farmacia Nr. 77 şi cu librăria „Cartea academică”.
Din 21 iunie 1988 biblioteca poartă numele ilustrului om de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu”

La 5 iulie 1957 Ministerul Culturii al RSSM A. Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”, un document epocal pentru dezvoltarea ulterioară a acestei instituţii de prim rang a culturii naţionale. Evoluţia istorică a Teatrului de Operă moldovenesc începe calculul cronologic cu un 1 an înainte de semnarea documentului ministerial – din ziua montării primei opere naționale moldovenești, şi anume pe 9 iunie 1956 – opera „Grozovanul” de David Gherşfeld.
Teatrul a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Perioada inițială a format repertoriul și a cristalizat operele, perioada de dezvoltare a școlii canto academice a adus lumii nume inedite, ca, de exemplu primadona Maria Bieșu, care devine deținătoarea titlului de Prima Cio-Cio-San a lumii în 1967, la Concursul internațional al interpreților lirici în numele lui Miura Tamaki (la Tokio, Japonia).
În anul 1983 a avut loc premiera baletului naţional „Luceafărul”, pe motivele poemului lui Mihai Eminescu. „Luceafarul” este prima lucrare în genul de balet a compozitorului Eugen Doga.
În septembrie 1990, grație insistenței primei teatrului, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, întitulat „Învită Maria Bieșu”.
După decesul Mariei Bieșu în 2012, denumirea Festivalului s-a schimbat pe „Festivalul Internațional Maria Bieșu”. Astăzi Festivalul a devenit unul din principalele simboluri ale culturii din Republica Moldova, iar Chișinăul – una dintre capitalele muzicii de operă și balet din Europa.

Clădirea Președinției Republicii Moldova

A fost construită între anii 1984–1987, autorii proiectului fiind arhitecții Iuri Tumanian, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ, cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Președinției Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Lucrările de reparație au început în 2009 și, cu întreruperi, au durat până în toamna 2018.
Este o construcție turnată în beton armat, fețuită cu plăci de piatră albă și având importante porțiuni acoperite cu sticlă tonată. Nivelul soclului și scările de acces sunt din marmură roșie și neagră. Deasupra portalului central este amplasată stema Republicii Moldova și textul cu denumirea instituției „Președinția Republicii Moldova”, ambele executate din bronz.
Clădirea Președinției Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)

Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc Vladimir Ţiganko.

După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma este transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.

Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.

Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrâni, în care se adăposteau 20 de persoane concomitent.

Biserica are о combinaţie de diverse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.

A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv. În timpul URSS aici a activat Casa de Cultură a sudenților de la facultățile de medicină.

Locaşul sfânt este redeschis în anul 1992, când a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău a fost formată conform Hotărârii Guvernului R. S. S. Moldovenești din 16 august 1940, cu denumirea inițială Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat, care în 1955 a fost redenumit Institutul Pedagogic de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău. În anul 1992, în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 330 din 21 mai “Cu privire la reorganizarea sistemului învățământului universitar”, Institutul este reorganizat în Universitatea Pedagogică de Stat „ION CREANGĂ” din Chișinău.

În corespundere cu ordinul Ministerului Învățământului din 20 iulie 1946, pe lângă Institut a fost formată aspirantura, care pregătea specialiști în domeniul filologiei, istoriei, matematicii, fizicii, botanicii etc.

În anul 1948 în Institut a început pregătirea specialiștilor la limbile engleză și franceză. În legătură cu necesitatea pregătirii pedagogilor de cultura fizică, în anul 1949 a fost deschisă Facultatea de Cultură Fizică. În anul formării, Institutul întrunea cinci facultăți: Istorie și Filologie, Fizică, Matematică, Biologie, Geografie.

Astăzi, Universitatea  întrunește 5 facultăți. Pe parcursul ultimilor zece ani de activitate, Universitatea și-a lărgit considerabil profilul de pregătire a profesorilor școlari, a fost reînnoit nomenclatorul specialităților și au fost revăzute planurile de învățământ. Facultățile Universității pregătesc cadre didactice la peste 130 de programe de studii. Universitatea dispune de cadre didactice și științifice de o înaltă calificare.

Casa Herța

Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al țărilor Europei de Vest.
Istoria acestei bijuterii arhitecturale începe în anii 30 ai sec. 19.
Arhitectul de atunci a orașului Chișinău, a construit o casă într-un parter care în 1845 este achiziţionată de către un moșier și dăruită unui orfelinat.
În 1903 casa este achiziţionată de către nobilul și eventual primar al orașului, Vladimir Herţa, care demolează construcția şi în locul acesteia construiește o vilă în stil eclectic, de un farmec deosebit și cu decoraţii somptuoase
Decorată cu vaze pe partea de sus a faţadei, ornamentele vegetative şi figurile alegorice oferă o imagine excelentă a clădirii.
Interiorul clădirii este la fel de deosebit, în fiecare cameră erau diferite plafoane, iar pereții, decorați cu ornamente din stuc aurit, erau pictați cu fresce pe teme mitologice.
La câțiva ani, în 1939 aici este înființată Pinacoteca Municipiului Chișinău, de către sculptorul Alexandru Plămădeală și alți artiști plastici reprezentând prima instituție muzeală, cu activitate orientată spre colecționarea, conservarea și popularizarea operelor de artă plastică din Moldova.
După anexarea Basarabiei la URSS, Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice al RSSM . Ca măsură de precauție împotriva posibilelor bombardamente și pentru protejarea operelor de artă, aflate în clădire, s-a decis transferul materialului artistic într-un loc mai sigur, care cu părere de rău au fost pierdute fără știre.
În ciuda restaurării neterminate, casa Herta se evidențiază pe fonul sovietic, fiind cel mai frumos exemplu de arhitectură din Chișinău de la începutul secolului al XX-lea.

Parlamentului Republicii Moldova

Edificiul a fost construit între anii 1976-1979 ai secolului XX, clădirea având forma curioasă a unei «cărți deschise». Autori proiectului câștigător au fost arhitecții Alexandru Cerdanțev și Grigore Bosenco.
Proiectat de la început ca un edificiu cu profil administrativ cu scopul  inițial de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.
Este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fățuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fățuit cu plite din marmură și granit roșu. Deasupra intrării centrale este amplasat textul cu denumirea instituției: „Parlamentul Republicii Moldova”, cu litere turnate în metal. În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii de pe partea bulevardului Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă. Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.
A fost reconstruită după protestele din 7 aprilie 2009. În prezent, Parlamentul reprezintă un ansamblu de edificii cu o suprafață totală de circa 10 mii de metri pătrați.

Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt

Este cel mai vechi parc din Chișinău.
Se consideră că ar fi fost plantat în 1818, iar pe parcursul anilor, parcul a avut mai multe denumiri – Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea), Parcul Aleksandr Pușkin, Grădina Publică Orășenească. Denumirea actuală parcul a primit-o în anii ’90 ai secolului al XX-lea, imediat ce Republica Moldova a obținut independența.
Timp îndelungat parcul a fost înconjurat de un gard de nuiele. La propunerea arhitectului A.Bernardazzi, a fost decis ca parcul să fie împrejmuit cu un gard de fontă, care a fost montat în anii 1868 – 1869, păstrându-se până în zilele noastre.
Parcul are 7 intrări pe întreg perimetrul său. În parc cresc aproximativ 50 de specii de arbuști și arbori, unii dintre ei au atins vârsta de aproape 200 de ani, inclusiv un salcâm gigant.
În diferite timpuri, în parc au existat mai multe piscine cu havuzuri, monumente și sculpturi, cafeneaua pentru copii „Guguță”, tabla de onoare a oraşului. Dintre cele 4 havuzuri de odinioară, în prezent funcționează doar unul, cel central.
În anul 1885 în Grădina Publică a fost inaugurat monumentul poetului rus A.S.Pușkin, astăzi considerat cel mai vechi bust păstrat în oraș.
În anul 1958 a fost pusă piatra de temelie a Aleii Clasicilor literaturii române. La început, aleea a fost alcătuită din 12 busturi ale clasicilor, turnate din bronz și instalate pe postamente din granit roșu poleit. În zilele noastre Aleea Clasicilor numără 29 de busturi ale personalităților remarcante, iar pe alei se desfășoară diverse manifestări culturale.
Una dintre cele mai importante capodopere ale parcului este monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, realizat de sculptorul A.Plămădeală și arhitectul A.Bernardazzi. A fost inaugurat în 1928, atunci când s-a celebrat aniversarea de zece ani de la Marea Unire din 1918.
Una din intrările în parc este păzită de doi lei din marmură. Istoria lor este un adevărat mister al parcului central. Există doar zvonuri cum că aceștia au aparținut unui conac boieresc, dar după distrugerea acestuia, în timpul celui de-al II Război Mondial, monumentele au fost aduse și instalate în Grădina Publică.

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău

La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.