”Valea Trandafirilor”, astfel numesc chișinăuienii oaza verde ce desparte raionul Botanica de centrul orașului. O lăsătură adâncă, în care cresc mulți tufari și arbori, pe alocuri o bogată vegetație ierboasă. Aici vedem câteva iazuri mici, unde și unde acoperite de alge. Și iată aici, dincolo de o iezătură nu prea mare răzbate din inima dealului un izvor cu apă rece. Iată ce legendă cunosc orășenii despre el.

În anul 1806 din cazacii zaporojeni și transdunăreni s-a format în Basarabia drujina armatei de la Gurile Dunării și din Bugeac. Atunci unul din cazaci a lepădat serviciul militar și a trecut fluviul în Moldova, ocupată de turci. Ducând o viață de vagabond, el a nimerit în palatul pașei și, prefăcându-se surdo-mut, s-a angajat ca grădinar. Cazacul era străduitor și muncitor, și stăpânul lui, observând aceasta, a fost binevoitor față de el. Roabele turcului l-au îndrăgit și ele pe tânărul și frumosul grădinar, dar care, într-adevăr era tot timpul tăcut. Într-o zi, una dintre roabe, ascunzându-se după tufari, și oftând de dorul cazacului,  a auzit cum bărbatul a rostit câteva fraze moldovenești, vorbind cu el însuși. Aceasta a uimit-o pe fată: doar ea era moldoveancă! Atunci și s-au destăinuit unul altuia, jurându-se dragoste până la moarte.

Într-o noapte fără lună, ei au fugit împreună din robie și  au mers și au tot mers până s-au așezat cu traiul  într-o vale cu izvor de lângă Chișinău. Cazacul a curățit izvorul și a ridicat o colibă. Așa și au trăit ei în liniște, ocupându-se de grădinărit și vierit.

Dar s-a găsit un dușman – fiul unui gospodar din vecinătate. I-a căzut tronc la inimă femeia cazacului și a hotărât  să dea veste despre ghiaur, adică despre necredincios. Soția cazacului, aflând despre aceasta, l-a prevenit pe bărbatul ei despre primejdia ce-i amenința. Puteau fi prinși și iarăși vânduți în robie.

Când reprezentanții autorităților au venit în acel loc, nu i-au mai găsit nici pe cazac, nici pe soția lui, și nici coliba. Și numai apa izvorașului șoptea ceva în liniște, păstrând taina dispariției lor. De atunci izvorul din această vale a început să fie numit „Izvorul Ghiaurului”

Anii au trecut și legenda izvorului a fost uitată, dar izvorul continuă să susure bucurând privirile și potolind setea trecătorilor…

(După cartea lui D. Roșcovan “Materiale distractive la geografia RSS Moldovenești”, 1986)

Notă:

*Ghiaur – denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană.