Cândva demult în Moldova trăia și conducea țara un domnitor, mai mult cărturar decât războinic. Devenit văduv, a început să-și caute o mireasă destoinică, plină de haruri, pe care a găsit-o tocmai în Cerchezia – departe, peste mări și țări. Era mândră fata de mârzac, avea o educație aleasă și era ortodoxă. Toate virtuțile, pe care și le dorea, puteau fi găsite în ea. A trimis solie domnitorul, cu daruri bogate, să pețească fata. Și au bătut palma,  căci și fetei i-a plăcut portretul domnitorului și auzise ea că mare îi era sufletul, era blând cu țăranii nevoiași și plin de mânie cu boierii buclucași.

La întoarcerea soliei, la invitația hanului de Crimeea, s-a oprit alaiul domnesc să se odihnească pe câteva zile la palatul lui. Hanul, văzând cât era de frumoasă fata, a dorit s-o rețină pentru propriul harem, aruncând și pețitorii în temniță. În zadar cercheza  mânca carne de porc în fața hanului și umbla cu capul neacoperit – hanul insista să devină a lui. Și nici nu putea fata să dea de veste mirelui său unde se află.

Hanul, ca să mai îmblânzească prințesa, i-a dat o slujnică roabă s-o ajute și s-o distreze. Roaba bătrână s-a dovedit a fi o chișinăuiancă, care demult, pe când era copilă încă, a fost furată și vândută în sclavie. Găsind limbă comună cu fata, roaba a sfătuit-o cum să-i dea de știre mirelui unde se află, fără călimară și hârtie. S-au așezat ambele la războiul de țesut, și, lucrând zi și noapte, au țesut o frumusețe de covor, cu semne tainice, cu desene cu tâlc adânc, și cu trandafiri roșii pe care se zăreau stropi de rouă ca niște lacrimi. A găsit roaba un negustor și l-a convins să-i ducă în dar covorul însuși domnitorului Moldovei. Pricepuse negustorul, că ceva era necurat cu covorul acela, dar acceptă. Peste scurt timp primise domnitorul darul de la curtea hanului de Crimeea, și cum avea în jurul său oameni pricepuți, repede descifră mesajul ascuns.  Și nu peste mult timp fusese eliberată fata și au făcut o nuntă aleasă, devenind soție de domnitor de Moldova. Nu uitase fata și de roabă, a răscumpărat-o de la han și i-a dăruit libertate, pe care o binemeritase datorită istețimii și fidelității sale …

Notă istorică:

Ecaterina Cercheza (1620 – 1 martie 1666) a fost o nobilă cercheză, care a devenit cea de-a doua soție a lui Vasile Lupu, cu care s-a căsătorit în 1639. Ecaterina era fiica unui „mârzac” (prinț) cerchez, avea o educație aleasă, vorbea patru limbi și știa să citească.  Ea a jucat un rol important în deciziile politice ale soțului și ale fiului ei, Ștefăniță Lupu. Binecunoscută pentru activitățile sale filantropice, Doamna Ecaterina Cercheza a patronat mânăstirile și bisericile din Moldova.  Ea a dobândit o reputație solidă datorită abilităților sale diplomatice și de negociere în vremuri de criză, în absența soțului și fiului ei. În scrierea sa călătorul italian Niccolò Barsi da Lucca o descrie ca având „toate calitățile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o numi frumoasă”…