Miron Costin (1633 -1691)
Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII, Miron Costin s-a născut pe 30 martie 1633 şi a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova.
La maturitate, Miron Costin a fost un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedând în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. S-a întors în patrie abia la începutul anilor ’50, unde, în scurtă vreme, a urcat virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti până la cea de logofăt.
Miron Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea oastei otomane, Miron Costin, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul dintre castelele sale de lângă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea, Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
Miron Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace”. Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă Lupu şi înmormîntarea sa.