Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

Istoria lui începe în anul 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, care a şi stat la baza fondării instituţiei muzeale. Cel mai vechi muzeu din Republica Moldova, în decursul anilor deseori i-a fost modificat numele. În prezent deţine un patrimoniu enorm de circa 135 mii de piese.
Expoziţia permanentă activează cu genericul „Natura. Omul. Cultura”, cu o suprafaţă de peste 2000 m2.
Muzeul dispune și de o Sală de Expoziţii temporare, în care se etalează diverse șezători, master-class si expoziţii, atât din patrimoniul propriu, cât şi din patrimonial altor muzee din țară și de peste hotare. Au devenit tradiţionale expoziţiile de artizanat ale meşterilor populari, care se organizează an de an.
În cadrul muzeului se desfășoară periodic manifestări folclorice, concursuri și festivaluri naționale și internaționale, punând în valoare creații populare culese din toate zonele republicii.
Sediul Muzeului a fost proiectat de arhitectul V.N. Ţiganco. Construcţia Muzeului a fost terminată în anul 1905, iar inaugurarea a avut loc în iunie 1906.

Vladimir Țiganco

Vladimir Țiganco (Tsyganko) (1886 – 1919)
Un arhitect remarcabil, ucrainean, autor al cedificiului Muzeului Național de Etnografie al Republicii Moldova, proiectat în stil pseudo-mauritan. De asemenea, a proiectat Muzeul Național de Istorie și Adăpostul Balsa (astăzi clădirea Liceului A. Cantemir de pe strada A. Lăpușneanu). Țiganco a fost arhitectul multor clădiri din Chișinău, inclusiv al Bisericii Sfântul Nicolae – fosta biserică a Spitalului Zemstvei. Toate lucrările sale sunt caracterizate printr-un stil specific și, uneori, de exotic. Vladimir Țiganco este înmormântat în Cimitirul Central.
***************************************************************** Singura fotografie în care, posibil, e Vladimir Tsyganko (în dreapta)

Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”

Liceul „Mykhailo Kotsyubinsky”este o instituție de învățământ din municipiu. Este situat în centrul Chișinăului.

Clădirea liceului are o valoare istorică: a fost fondată în 1864 de un elev al celebrului arhitect Alxandru Bernardazzi. Aici în anii 1873-1918 a funcționat Superintendența locală a domeniilor instituțiilor ecleziastice străine din Basarabia, din 1918 până în 1940 – școala de fete F. Nitze, din 1944 până în 1952 – școala moldovenească de bărbați № 4, din 1952 până în 1992 – liceul rusesc № 15. Liceul a moștenit o scară de marmură și o mulură pe tavan.

Profilul liceului este umanitar, limba de instruire este limba rusa.

Limbile studiate: română, ucraineană, engleză, franceză.

Liceul cooperează cu alte instituții de învățământ din municipiu și republică, precum și cu cele din Ucraina, Polonia, România și alte țări….

******************************************************

Mykhailo Mykhailovych Kotsyubinsky (Mykhaylo Mykhailovych Kotsyubinskiy) – scriitor ucrainean, o renumită figură publică și clasic al literaturii ucrainene (17 septembrie 1864 – 25 aprilie 1913).

Anii de ședere a lui Kotsyubinskiy în serviciul guvernamental din Moldova și Crimeea au oferit material vital pentru lucrările sale „Pentru binele comun” (1895), „Ambasadorul țarului negru” (1897), „Vrăjitoarea” (1898), „În legăturile lui Shaitan” (1899), „La un preț scump” (1901), „Pe piatră” (1902), „În lumea păcătoasă”, „Sub minarete” (1904). Una dintre dovezile faptului că opera lui Kotsyubinski din ciclul dat a depășit problemele locale este c povestirea sa „Pentru binele comun” a fost tipărită în traducere în limba rusă în revista „Viața” (1899, cartea 12).

Opera lui Kotsyubinsky servește drept exemplu pentru  generații întregi de scriitori ucraineni.

Operele sale au fost traduse în limbile rusă, poloneză, franceză, italiană, germană, japoneză și norvegiană.

Pe baza operelor scriitorului, au fost realizate filmele „Bloody Dawn” (1957), „Horses are not to Blame” (1957), „At a Cost” (1958), „Shadows of Forgotten Ancestors” (1965) și „Birthday Present” (1991).

Petru Movilă – mitropolit

Petru Movilă,  o personalitate notorie și mitropolit al Kievului, s-a născut la Cetatea Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Țara Românească, și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca frați pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 și pe Gheorghe Movilă, viitorul mitropolit al Moldovei.

După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama și cu frații săi în Țara Românească, după care se vor așeza definitiv în Polonia. Învățătura și-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita școală a „Frăției” ortodoxe din Lvov (Lemberg) și la Academia Zamoiska din Zamosč. Acolo studiază limbile latină, greacă, slavonă și polonă, la care se adăugau discipline standard din vremea respectivă: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. A studiat în limba latină și la Sorbona. Potrivit obiceiului nobililor polonezi, și-a însușit mânuirea armelor și a luat parte la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Țuțora (1620) și Hotin (1622).

Datorită unei chemări lăuntrice, dar și sub înrâurirea starețului mânăstirii Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească. Astfel, după ce se va pregăti, începând din 1622, duhovnicește la moșia sa din Rubiejovka, unde a zidit și o biserică cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, va fi tuns în monahism, la Lavra Pecerska, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mănăstirii, la vârsta de 31 de ani. Situația ortodoxiei în acea perioadă era tulbure din cauza încercărilor de catolicizare a nobilimii. Însă, prin activitatea sa depusă timp de cinci ani ca egumen, Petru Movilă a reușit să ridice prestigiul cultural și bisericesc al mănăstirii la un nivel necunoscut până atunci. Astfel, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirilor și a peșterilor în care se găseau moaște de sfinți și a continuat activitatea tipografică a înaintașilor săi, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.

Arhimandritul Petru a desfășurat o bogată activitate bisericească și culturală, continuând să tipărească mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev, în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka, pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.

Semnează la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev, în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut „Frățiile Ortodoxe”.

Monumentul în Chișinău a fost instalat la intersecția bdlui Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Petru Movilă pe 22.12.1996, sculptori – B. și G. Dubrovin. La fel numele mitropolitului îl mai poartă și un liceu din capitală.

Strada Petru Movilă

Strada Mitropolit Petru Movilă din Chișinău.

Este situată în zona centrală a oraşului, între străzile Alexei Sciusev şi strada Columna, având lungimea de circa 1 km. Poartă numele mitropolitului Petru Movilă (1565-1646), personalitate notorie în istoria culturii Moldovei, Ucrainei şi a Rusiei, fondator de şcoli şi reformator al religiei ortodoxe, autor şi editor de cărţi. în vechile planuri ale urbei apare cu denumirile: Moghiliovskaia (până la 1918), Paul Dicescu (1918-1924), Petru Movilă (1924-1944), Berzarin (1944-1990).
Strada datează din primele decenii ale secolului trecut. Cele dintâi clădiri reprezentau, în fond, case de locuit cu câte un nivel. Mai târziu au apărut importante edificii: Gimnaziul Comercial, azi Şcoala nr. 2, Direcţia Fiscală, azi unul din blocurile de studii ale Universităţii Tehnice, ş.a. în capătul de sus al străzii, rămăsese la început un loc viran, care a fost reamenajat apoi într-o piaţă – Piaţa Nemţească, unde după război a fost construit un complex sportiv, transformat mai târziu în Stadionul „Dinamo”. Prin anii 60-70 ai secolului trecut, pe această stradă au fost înălţate clădiri moderne cu multe etaje: Casa Scriitorilor, Casa Editurilor, Combinatul Poligrafic, Tipografia „Ştiinţa”, Magazinul „Bucuria” ş.a.

Biblioteca „Lesya Ukrainka”

Biblioteca literaturii şi culturii ucrainene „Lesea Ukrainka”– filiala Bibliotecii Municipale „B.P.Haşdeu”,  a fost deschisă la 16 februarie 1991, ca rezultat al realizării proiectului de creare a unui centru de limbă, cultură şi tradţii ucrainene. Specificul bibliotecii constă în următorul fapt: este unica bibliotecă, care satisface cererea populaţiei la literatura în limbile rusă, română şi ucraineană.

Notă informativă:

 Din primele zile de activitate biblioteca a devenit locul, unde:

• se desfăşurau lecţiile şcolii duminicale de copii, care prin intermediul cărţii îi iniţia pe micii ucraineni în limba lor maternă;
• se organizau şedinţe ale societăţilor interculturale ucrainene;
• se petreceau slujbe religioase;
• au avut loc primele olimpiade de limbă şi literatură ucraineană.

Cu timpul biblioteca a început să fie locul inspiraţiei şi a cunoştinţelor pentru întreaga familie. A apărut necesitatea de a deschide un compartiment pentru copii, şi în 1998 aceasta a fost posibil.

Reparaţia capitală, făcută în 2003 din sursele bugetului municipal, a schimbat cardinal biblioteca. Aspectul tradiţional timpurilor sovietice s-a trasformat într-o încăpere cu 2 etaje, ce oferă acces liber la rafturile cu cărţi. Design-ul modern al interiorului, proiectarea raţională şi comfortabilă a zonelor de lectură, utilate în conformitate cu tendinţele moderne ale organizării spaţiului bibliotecar, oferă utilizatorilor spaţiul ideal pentru lucru, atît independent, cît şi în grup.

Astăzi biblioteca  este un adevărat palat al cărţii, unde toţi respiră cu comfort şi cu un gust înalt estetic.

*******************************************************

Lesya Ukrainka, pe numele real Larisa Petrovna Kosach-Kvitka (ucraineană: Larisa Petrivna Kosach-Kvitka; 13 februarie 1871 – 19 iulie (1 august) 1913 – poetesă, scriitoare, traducătoare ucraineană. O reprezentantă vie a romantismului revoluționar ucrainean și a realismului critic.

A scris într-o mare varietate de genuri: poezie, versuri, teatru, proză, jurnalism; a lucrat în domeniul folcloristicii (220 de melodii populare înregistrate cu vocea ei); a participat activ la mișcarea națională ucraineană.

Este cunoscută pentru culegerile sale de poezii „Pe aripile cântecelor” (1893), „Gânduri și vise” (1899), „Recenzii” (1902), poezii „Basmul vechi” (1893), „Un cuvânt” (1903), drame „Boyarynya” (1913), „Cassandra” (1903-1907), „În catacombe” (1905), „Cântecul pădurii” (1911) și altele.

A participat la mișcarea socialistă, a fost cofondatoare a grupului „Social-democrația ucraineană”; a fost implicată în traducerea în ucraineană a „Manifestului Partidului Comunist” de Karl Marx și Friedrich Engels, dar nu există nicio dovadă sigură că textul rezultat îi aparține.

Conform sondajelor efectuate în rândul ucrainenilor, Lesya Ukrainka este în prezent unul dintre cei mai remarcabili trei compatrioți, alături de Taras Șevcenko și Bohdan Khmelnitsky.

Ea este singura femeie al cărei portret apare pe bancnotele ucrainene. Cercetătorii literari o recunosc drept una dintre cele mai strălucite moderniste europene și una dintre cele mai bune reprezentante ale literaturii ucrainene. Încă de la vârsta de 16 ani a tradus pasaje din Mickiewicz, iar câțiva ani mai târziu, la fel ca clasicistul, a pus în poemul său întrebarea „Să-i spun prietenie? Sau să-i spun dragoste?”.

S-a născut în 1871 în Novograd-Volynsky și la naștere a fost numită Larisa Petrovna Kosach-Kvitka. Familia Lesiei era înstărită, părinții ei aveau o educație bună (mama ei, Olga Petrovna Dragomanova-Kosach, era scriitoare și critic literar, iar tatăl ei era avocat). Cu toate acestea, copilăria poetesei a fost nu numai sub steagul unei dezvoltări creative și intelectuale cuprinzătoare, ci și sub greutatea unei boli teribile – tuberculoza, care a atacat oasele, plămânii și rinichii. Din cauza ei, Lesya a fost adesea trimisă în străinătate pentru tratament: în Egipt, Georgia, Grecia și Italia. Poate că aceste călătorii au influențat interesul fetei pentru limbi și alte culturi: Lesya știa latină, greacă, franceză, italiană, germană și engleză, perfect orientată în literatura europeană clasică și modernă.

„Această împrejurare a influențat puternic opera scriitoarei, care a adus cea mai mare contribuție (după Ivan Franko) la modernizarea literaturii ucrainene, la dezvoltarea acesteia și la ieșirea din regionalismul îngust” – astfel a scris despre importanța abilităților lingvistice ale Lesyei Ukrainka scriitorul și traducătorul Tadeusz Chruszelewski, care a numit-o pe poetesă «atât ucraineană, cât și europeană»….

Strada Kiev

Până la cel de-al Doilea război mondial, aici se afla o suburbie a orașului, cu străzi înguste și case joase. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost cumpărată de oraș și inclusă în limitele orașului. Strada Kiev începe de la strada Tudor Vladimirescu (fosta stradă Kalinin) până la Piața Aleku Russo (fosta Piață Gheorghe Dimitrov). Este situată în sectorul Râșcani și are o lungime de numai 0,5 kilometri.
În 1944, în legătură cu înființarea detașamentului aviatic Chișinău, aici a fost construit primul aerodrom. Pista acestuia era amplasată pe locul actualelor străzi Kiev și Moskova.

În anii ’60 ai sec. XX a fost începută construcția unui nou aeroport, iar pe teritoriul celui vechi au început să se construiască case de locuit. Clădirea aerodromului vechi s-a păstrat parțial (strada Dimitrov, nr. 5).  În ultimii ani sovietici aici s-a aflat biroul de contabilitate al Comitetului Komsomolist al diraionului Okteabriskii. Fosta pistă era situată exact de-a lungul străzii Kiev și a bdului Moskova.

Strada a fost inițial numită în onoarea lui G. M. Dimitrov, o figură însemnată a mișcării comuniste bulgare și internaționale.

În anii ’60 a început de-a lungul străzii  construcția blocurilor de locuit cu 4 și 5 etaje. Principiile planificării libere cu crearea de spații verzi mari au fost utilizate în organizarea zonelor adiacente.

În partea sa de nord strada  se contopește cu piața Aleku Russo – (până în 1981 Piața Reunificării, apoi Piața G. Dimitrov). Este situată la intersecția bulevardului Moskova cu străzile Kiev, Bogdan Voevod și Aleku Russo. Din punct de vedere arhitectural și al organizării urbanistice, aparține tipului de piețe deschise. Construcția pieței a început în toamna anului 1959. La început, aici au fost ridicate doar clădiri cu 5 etaje. După finalizarea construcției au fost ridicate și câteva clădiri rezidențiale cu 11 etaje „Yuzhenergo-Remont” și a unei clădiri rezidențiale cu 9 etaje.

La începutul anilor 1990, strada și-a schimbat denumirea în cea actuală – strada Kiev.

Monumentul lui Taras Șevcenko

Monumentul lui Taras Șevcenko din Chișinău a fost ridicat în 2006 de Peotr Gherman, un sculptor moldovean cu rădăcini ucrainene, și este situat în sectorul Rîșcani, pe strada Miron Costin, în scuarul Gimnaziului Taras Șevcenko.
În diferiți ani, în Moldova monumente în cinstea Marelui Kobzar au fost instalate și în orașele Bălți, Briceni, Tiraspol, Bender, Camenca.
O astfel de onoare pentru poetul ucrainean a fost instituită datorită consolidării națiunii și societății ucrainene în jurul celor mai înalte valori de instituire a unei Ucraine suverane, independente și democratice.
În fiecare an, la 9 martie, de ziua de naștere a marelui poet ucrainean, sunt organizate Zilele Șevcenko – este o sărbătoare care consolidează întregul popor ucrainean, atât în Ucraina, cât și în străinătate. Această tradiție este vie și în Moldova, pentru că în țara noastră ucrainenii sunt a doua națiune ca mărime. Taras Șevcenko, fără îndoială, nu aparține doar poporului ucrainean, deși creativitatea și întreaga sa viață sunt inseparabil legate de acesta; – dar el este o parte a patrimoniului mondial.
Taras Șevcenko (1814 – 1861) și-a ales un destin dificil, plin de încercări. Toată creativitatea sa este impregnată de dragostea arzătoare pentru țara sa natală. Gândurile și cuvântul său înflăcărat reflectau aspirațiile oamenilor muncii pentru o viață mai bună. Este numit un vestitor al unei noi vieți, un profet al poporului, un titan al spiritului, care s-a bucurat pentru soarta poporului său. El a lăsat urmașilor săi un imens testament spiritual.

Marele Kobzar a devenit o  personalitate marcantă nu numai a literaturii ucrainene, ci și a celei mondiale. Marele Kobzar a devenit o mare personalitate nu numai a literaturii ucrainene, ci și a celei mondiale, primind dreptul la nemurire.
Cântecele și gândurile lui Șevcenko sunt apropiate de poezia populară ucraineană. Ele sunt la fel de melodioase, simple și sincere, la fel de profunde în gândire ca și cântecele compuse de popor. Ele sunt imagini vii, în care poți vedea viața însăși, dată fără înfrumusețări și adăugiri …

***********************************************************

Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău este o instituție de învățământ situată în cartierul Rîșcani și este o instituție de învățământ importantă pentru comunitatea ucraineană locală. Școala sprijină activ diversitatea culturală și lingvistică, oferind educație atât în limba ucraineană, cât și în limba română.

Școala organizează o varietate de evenimente culturale menite să păstreze și să promoveze cultura ucraineană în rândul elevilor. În ultimii ani, gimnaziul a devenit un centru important pentru copiii ucraineni refugiați care ajung în Moldova. Ca răspuns la numărul tot mai mare de copii care au nevoie de instruire în limba lor maternă, gimnaziul a deschis clase suplimentare cu instruire în ucraineană și română. Acest lucru le permite copiilor nu numai să își păstreze identitatea națională, ci și să se integreze mai ușor în sistemul educațional moldovenesc.