Strada și Muzeul Alexei Șciusev
Am ajuns în apropierea străzii Alexei Șciusev. Această stradă poarte numele arhitectului care a proiectat Chișinăul modern. Pe aceeași stradă [..]
- ro
- ru
- en
Strada și Muzeul Alexei Șciusev
Am ajuns în apropierea străzii Alexei Șciusev. Această stradă poarte numele arhitectului care a proiectat Chișinăul modern. Pe aceeași stradă este și muzeul care îi poartă numele, organizat în casa în care s-a născut arhitectul în 1873. Din copilărie s-a remarcat la arte și decizia de a deveni arhitect nu a fost de mirare. A avut succese remarcabile, a studiat arhitectura şi pictura în Italia, Franţa, Tunisia, Anglia. Reîntors, Alexei Șciusev își începe activitatea profesională. Este cunoscut astăzi drept autor al unor edificii importante de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice: Mausoleul lui Lenin, Gara Kazan din Moscova, Catedrala Sfintei Treimi din Poceaev. Tot el a condus lucrările de reconstruire a Chișinăului după celui de-al doilea război mondial. Vă încurajăm să vizitați muzeul arhitectului pentru a-i cunoaște mai bine viața și lucrările.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Muzeul Național de Istorie a Moldovei este o construcție din piatră albă, cu turnuri piramidale în colțuri și cu un [..]
- ro
- ru
- en
Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Muzeul Național de Istorie a Moldovei este o construcție din piatră albă, cu turnuri piramidale în colțuri și cu un scuar mare în jurul căreia puteți vedea diverse exponate. Muzeul a fost așezat chiar de la începuturi în clădirea istorică a Gimnaziului nr. 1 de băieți, ulterior Liceul de băieți Bogdan Petriceicu Hașdeu. Din 1945 până în 1963, în clădire a fost plasat un detașament de grăniceri și apoi – Universitate Tehnică. Cutremurul din 1977 a avut un rol cât se poate de dramatic în istoria acestui monument, soldat cu degradări structurale ce au dus construcția în pragul prăbușirii. Lucrările de restaurare au eșuat din cauza gradului avansat de degradare a structurilor din secolul al XIX-lea. Clădirea veche a fost demolată și înlocuită cu una nouă, care a păstrat doar aspectul exterior al monumentului de istorie, în stil eclectic, și ambientul decorativ al sălii de festivități a gimnaziului, refăcut în trei săli cu cupolă din clădirea nouă. Începând cu 1987 Muzeul de Istorie a fost amplasat aici. Astăzi, acesta găzduiește 12 săli de expoziții și mai mult de trei sute de mii de exponate. Aici este prezentată în detaliu istoria Moldovei din epoca preistorică până în secolul al XX-lea. În ograda muzeului vei găsi statuia Lupoaicei – Lupa Capitolina, o copie a monumentului original situat în capitala Italiei, care a fost donat Chisinaului in 1926. Din păcate, monumentul a dispărut fără urmă în 1940, dar la sfârșitul anilor '80 s-a decis recrearea și returnarea acestuia muzeului.
Muzeul Național de Artă a Republicii Moldova
Este imposibil să nu îl observi. Muzeul Național de Arte al Moldovei te cucerește de la prima vedere. Hai să [..]
- ro
- ru
- en
Muzeul Național de Artă a Republicii Moldova
Este imposibil să nu îl observi. Muzeul Național de Arte al Moldovei te cucerește de la prima vedere. Hai să trecem prin axa cronologică a edificiului. În 1897 o proprietate imobiliară formata din construcții vechi de la coltul cartierului a fost vândută, demolată și în locul acestora a fost construită în 1901 clădirea gimnaziului pentru fete în numele Natalia Dadiani, autorul ei fiind Alexandru Bernardazzi. În stil eclectic, cu influenţă ușoară a goticului florentin, clădirea a servit drept sediu pentru gimnaziul respectiv până în timpul celui de-al doilea război mondial, când partea superioară a fost deteriorată. În perioada postbelică, această clădire a reușit să servească drept loc de muncă pentru diferite instituții sovietice, precum: Comitetul central al Partidului Comunist al RSSM, Palatul Pionierilor, Muzeul de Istorie al Partidului Comunist din Moldova. În scopul extinderii spaţiului muzeistic, a fost construită la dreapta clădirii o aripă din două niveluri, simetrică cu cea din stânga, atât după amplasament cât şi după soluţia arhitecturală. Din 1988 sediul principal al Muzeului Casa Herța a fost închis pentru restaurare, iar exponatele au fost transferate în sediul actual al muzeului. Muzeul deţine o colecţie valoroasă de artă religioasă, pictură, grafică, sculptură de postament și artă decorativă națională și universală. Aceasta dispune de 15 colecţii, un patrimoniu în număr de 39 de mii de unităţi expoziţionale Te invit să descoperi lucrările excepționale ale artiștilor naționali: Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Mihai Grecu, Alexandru si Olga Plamadeala, Claudia Cobizev, Lazăr Dubinovschi și mulți alții.
Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturală
Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturală a fost fondat în 1889 și este cel mai Vechi Muzeu din Republica [..]
- ro
- ru
- en
Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturală
Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturală a fost fondat în 1889 și este cel mai Vechi Muzeu din Republica Moldova. La baza fondării instituției muzeale, a stat organizarea expozitiei agricolă şi industrială de către Zemstva Basarabiei. Zemstva reprezenta forma locală de guvernare în timpul Imperiului Rus. Primul sediu al Muzeului a fost în clădirea administrației Zemstvei, situată pe actuala strada Șciusev. Însă la începutul secolului al XX-lea spaţiul inițial a devenit neîncăpător pentru exponatele acumulate şi Franz Osterman, primul custode al Muzeului s-a adresat Zemstvei cu propunerea de a lărgi spaţiul muzeal. Această bijuterie este clădirea construită pentru sediul muzeului, începând cu iunie 1906. În scopul organizării unor spaţii ample, s-a apelat la arhitectura islamică, în varianta țărilor islamice din nordul Africii. Fațada clădirii este simetrică, decorată cu panouri policrome din maiolică, denticule la coronament și ferestre cu partea superioară în potcoavă. Interiorul este în aceeași cheie stilistică cu exteriorul, iar elementele care îți fură atenția sunt vitraliile policrom în spiritul artei orientale și ornamentele epigrafice în stil naskh. Pe parcursul existenţei sale, muzeul şi-a lărgit domeniul de activitate, creând colecţii ce reflectă istoria naturală, natura contemporană, evoluţia societăţii umane şi cultura tradiţională de pe teritoriul Basarabiei iar mai târziu a Republicii Moldova. În prezent deţine un patrimoniu de circa 135 mii de piese. Pe teritoriul muzeului se găseşte o Grădină Botanică, ce întruneşte cele mai răspândite specii de plante, arbori şi arbuști de pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul Grădinii Botanice veți găsi și un Vivariu cu expoziţii permanente de păsări rare, exotice şi decorative, reptile şi peşti. Ești gata de o aventură extraordinară? Atunci urcă scările, deschide ușa și savurează!
Turnul de apă sau Muzeul orașului
Pe una dintre cele 7 coline ale Chișinăului, zărim fostul Turn de apă, proiectat de către Alexandru Bernardazzi. Numit și [..]
- ro
- ru
- en
Turnul de apă sau Muzeul orașului
Pe una dintre cele 7 coline ale Chișinăului, zărim fostul Turn de apă, proiectat de către Alexandru Bernardazzi. Numit și Castelul de apă, construit în stil eclectic, acesta urcă la o înalțime de 27 metri în formă hexagonală alungit cu pereți de piatră de calcar tăiată și rânduri de cărămidă. Construcția Castelului de Apă a început în 1860 și a durat 28 ani, Bernardazzi folosind pentru prima dată piatră șlefuită în construcția Chișinăului. Odată cu lansarea turnului, acesta devine primul furnizor de apă din Chișinău, iar odată cu el au fost construite și primele conducte de apă din oraș care alimenta cu apă zona centrală a orașului, cu o capacitate de 200 mii de căldări de apă pe zi. Timp de 48 ani, clădirea a servit drept turn de apă, iar din 1940 a fost folosită ca turnul pompierilor alături localizându-se unitatea de pompieri. Pompierii urcau acolo și verificau dacă nu sunt incendii în oraș. În timpul seismelor din 1977, clădirea a fost avariată, fiind reconstruită după imaginile de epocă în anii 80. construcție analogică Castelului de Apă a existat la intersecția actualelor străzi Vasile Alecsandri și Veronica Micle. Cel de-al doilea turn, care însă nu s-a păstrat, fiind distrus în ’63. Începând cu anul 1971 până astăzi, turnul găzduiește sediul muzeului orașului Chisinau. Printre lucrările prezentate în clădirea Turnului de apă se regăsesc proiecte ale arhitecților pentru străzile și clădirile orașului, dar și elemente din viața societății. Te îndemn să vizitezi muzeul, să urci la 27 metri deasupa orașului și să savurezi priveliștea Chișinăului de azi.
Casa Herța
Foarte diferită de restul edificiilor, Casa Herța, situată astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare, reprezintă fostul muzeu de artă al [..]
- ro
- ru
- en