Despre Loja masonică Ovidiu-25

“Loja masonică era organizată în casa lui Cațâki, ocupată de doctorul de divizie Schuler… Dacă el sau Pavel Pușcin era venerabilul lojei, nu știu. În rândurile naivilor atrași, era un arhimandrit bulgar, Efrem. Casa lui Cațâki era situată în partea de jos a orașului, nu departe de catedrala veche, în piață, unde mereu se îmbulzeau o mulțime de bulgari și arnăuți, care au observat că arhimandritul, intrând  în curtea împrejmuită, a trimis caleașca acasă, ceea ce au făcut și alții, contrar obiceiurilor existente. Acest fapt a atras curioșii lângă curte, cu atât mai mult că în popor circula zvonul că în această casă are loc „judecata diavolească”. Când au văzut că ușa casei lungi cu un etaj s-a deschis și printre cei care ieșeau era și arhimandritul cu ochii legați, condus sub braț de doi inși, care coborând cele trei-patru trepte ale pridvorului, au și intrat în subsol, ușile căruia s-au zăvorât, bulgarii și-au închipuit că pe arhimandritul lor îl paște primejdia. Ațâțați pe lângă asta și de arnăuți, care pe atunci erau o mulțime din rândurile eteriștilor fugari, bulgarii s-au repezit cu gloata la ușile subsolului, au spart ușile și peste un sfert de oră l-au scos cu triumf pe arhimandritul „salvat”  în viziunea lor, căruia, care mai decare, îi cerea chiar acolo, pe loc, binecuvântare. Aceasta s-a întâmplat până la apusul soarelui și seara tot orașul știa de cele întâmplate. Alexandr Pușkin știa printre primii, căci s-a întâmplat a fi acasă, când lui Inzov i-au raportat cele întâmplate…”

(După amintirile lui I.P.Liprandi ( 1790-1880), istoric militar, ofițer de poliție secretă)

Notă:

Aflându-se în exil în Basarabia, și locuind la Chișinău, poetul rus Alexandru Pușkin a devenit un presupus membru al lojei masonice „Ovidiu-25″. Poetul acceptase cu plăcere propunerea de aderare, cu atât mai mult că inițiativa venea din partea protectorului său din acea perioadă.  Este vorba de guvernatorul Basarabiei, Ivan Nikitici Inzov, membru și el al lojei „Ovidiu-25″.

Loja a fost denumită în cinstea poetului Romei Antice care fusese surghiunit pe meleagurile noastre, la Marea Neagră.  Iar cifra 25 este numărul de ordine al lojei. Pregătirile pentru inaugurarea organizației masonice la Chișinău au început în primăvara anului 1821 sub auspiciile Marii loji „Astrea” din Petersburg.

Loja „Ovidiu-25″ a fost deschisă oficial la 7 iulie 1821, avându-l în frunte pe general-maiorul Pavel Pușcin. Însă mai mulți conducători ai lojei „Astrea” manifestau o atitudine sceptică față de deschiderea lojei la Chișinău, astfel încât „Ovidiu-25″ a fost înregistrată abia la 7 octombrie 1821. Pușkin a devenit membru al lojei în luna mai 1821 și, potrivit unor surse, a jucat un rol secundar  în activitatea acesteia.

Adevărul este că loja „Ovidiu-25″, ca și întreaga masonerie oficială din Rusia, nu mai avea să existe decât un singur an: până la apariția decretului țarului „cu privire la interzicerea lojelor masonice și a oricăror societăți secrete”…

Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”

Este un muzeu, sediul căruia este și un monument de arhitectură de valoare națională, inclus în Registrul de monumente de istorie și cultură a municipiului Chișinău.

Edificiul respectiv este cel în care tânărul poet rus Aleksandr Pușkin (avea 21 ani) a locuit timp de câteva luni, după ce fusese exilat de administrația țaristă rusă în capitala Basarabiei. A sosit în Chișinău în septembrie 1820.

Casa, care aparținea atunci generalului Inzov, a obținut statut de muzeu la 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viața poetului din Chișinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum și ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.
Se consideră că în lume s-au păstrat până la momentul actual doar 2 case, în care a locuit Pușkin, una dintre ele fiind cea de la Chișinău.

Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)

Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon Sinadino, care a condus primăria de două ori – în 1837-1839 și 1840-1842.
Biserica a fost ridicată timp de 5 ani, după proiectul neobizantin a lui Alexandru Bernardazzi, preconezând în subsol și un cavou, prevăzut pentru 26 de răposați. Astfel, printr-un gest ecleziastic, familia Sinadino și-a rezervat locul de veci.
Ultimul din acest neam vestit, care s-a îngrijit de biserică, a fost Pantelimon Victor Sinadino, dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941, nepotul încă a unui primar din același arbore genealogic – Pantelimon Sinadino (1905-1910).
Cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale membrilor din familia Sinadino a fost distrus de autorităţile sovietice, iar osemintele date dispărute. Biserica a servit mult timp ca depozit de materiale de construcţie, apoi depozit de filme şi pe urmă ca Sală de expoziţie şi de degustare a băuturilor alcoolice.
După o lungă perioadă de inactivitate biserica a fost redeschisă în anul 1992 prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care la 8 noiembrie, după pregătirile necesare, a săvârşit prima slujbă.

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău

La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.

Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)

Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău.  Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii  sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.

O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt.  Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul  a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi  51 de persoane, dintre care –  49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…

Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002)  o candela a  credinţei ortodoxe strămoşeşti.

În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.