Arcul de Triumf

Din punct de vedere arhitectural un arc de triumf reprezintă un monument în formă de portic arcuit, cu una sau mai multe arcade, înălțat în scopul consemnării unui eveniment de rezonanță sau în cinstea unei personalități notorii. Din considerent urbanistic, construcția este amplasată în una din pieţele oraşului, prin care se marchează axa arterei principale sau epicentrul infrastructurii urbanistice.

Construcția arcurilor a fost preluată și în epoca modernă. În prezent le regăsim în multe capitale europene, inclusiv  la Chișinău.

Și câteva date curioase din biografia acestui monument istoric:

În Chişinăul istoric au existat câteva arcuri de triumf, dintre care s-a păstrat doar cel pe care îl cunoaștem astăzi, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici la 1841, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.

Pe parcursul istoriei, monumentul a avut mai multe denumiri: Arcul de Triumf, Arcul Biruinței (în perioada sovietică), Porţile Sfinte.

Arcul de Triumf din Chișinăul actual, parte integrantă din complexul arhitectural al centrului urban, este construit din piatră albă șlefuită, de formă pătrată, cu patru deschideri, fiind amplasat pe axa principală a Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului (1830) şi Clopotniţei Catedralei (1835). Monumentul cu o înălțime de 13 m are ornamentele şi capitelurile executate din ceramică, ce imită stilul corintic. Baza construcţiei este înscrisă în patru piloni masivi corintici, plasați pe postamente speciale ce servesc drept pasaje pentru pietoni. Nivelul superior este decorat în stil clasic.

Meșterul din gubernia Kiev, Vasili Losenko, a turnat trei clopote, inclusiv unul uriaș, de 6,4 tone, cel mai mare din oraș, pentru Clopotnița Catedralei Nașterea Domnului. Pe suprafața clopotelor a fost inscripționat următorul text: „Din bunăvoința țarului Nikolai I în anul 1838”, iar la margine a fost turnată inscripția „Pentru Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău”. Deoarece clopotul uriaș nu încăpea în trecătoarea Clopotniței, s-a decis de a construi un supliment arhitectural, care ar găzdui clopotele. Prin urmare, s-a edificat o arcă triumfală, care ar avea și rol de clopotniță, pentru a semnala victoria armatei ruse în războiul ruso-turc, fiind totodată și o intrare solemnă în parcul Catedralei. Clopotul uriaș a fost instalat la nivelul doi al Arcului de Triumf în august 1839.

Atât clopotele din Chișinău, cât și pentru unele biserici din Ismail au fost turnate din tunurile turcești capturate de A. Suvorov (1729–1800) în acțiunile militare de la Ismail (1790).

Chișinăuianul Constantin Ivanov s-a obligat pentru suma de 1000 ruble asignații, să fixeze clopotele, lăsând drept amanet, în caz de nereușită, toată averea sa imobiliară.

În unul dintre piloni Arcului de Triumf din Chișinău se află o scară metalică, care urcă la nivelul doi spre orologiu. Primul ceas pentru edificiu a fost cumpărat din donațiile guvernatorului Basarabiei Pavel Fiodorov (28 august 1834 – 29 mai 1854) de la meșterul Helzel din Odesa și montat la 3 august 1839. În anii 1842–1849 orologiul a fost întreținut de ceasornicarul Spiller, iar în 1880 orologiul a fost înlocuit cu altul de la fabrica Hertz din urbea germană Ulm. Ceasul bătea la fiecare sfert de oră. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial orologiul a fost distrus în urma unei explozii, iar în 1942 a fost reparat contra sumei de 18 mii lei.

În 1945, pe Arcul de Triumf din Chișinăul au fost fixate plăci memoriale din marmură consacrate secvențelor de sorginte patriotică sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și numele eroilor Uniunii Sovietice care au luptat pe teritoriul Moldovei sovietice. Inscripțiile au fost înlăturate în 1991.

Arcul de Triumf din Chișinău eface parte din cele 5 cele mai frumoase din lume.

Statuia lui Stefan cel Mare și Sfânt

Monument-călător, inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În iunie 1940 a fost evacuat in România, iar în 1942 – readus la Chișinău, în anul 1944 – evacuat din nou. Cu un an mai târziu a fost readus și reinstalat la Chișinău. Autor – Alexandru Plămădeală.

Muzeul orașului Chișinău (Turnul de Apă)

Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10 ani… Chiar dacă de-a lungul anilor a fost parţial deteriorat, clădirea a fost reconstruită după imaginile de epocă în anii 1980-1983, cu excepţia foişorului de foc din partea superioară, construit iniţial din lemn, formele căruia au fost repetate în piatră.
Construcția Turnului începe în 1860, și este finisată doar peste 28 de ani – în 1888 (functional, încă mai târziu – din 1892), odată cu venirea în funcția de primar al Chișinăului a lui Carol Schmidt . Acesta, împreună cu arhitectul Alexandru Bernardazzi, a construit două turnuri de apă, dintre care numai unul a rezistat până în zilele noastre.
Turnul de Apă se poate “lăuda” că este cu un an mai ”tânăr” decât Turnul Eiffel din Paris. Înăltimea sa este de 27 m.
Turnul are 4 săli de expoziție permanentă. Cel mai vechi exponat este un vas de lut din secolul IV d.Hr.

Monumentul lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici

Monumentul “Recviemul Dragostei” sau, cum e mai numit de localnici – “Două inimi gemene”. E situat la intrarea centrală în parcul “Valea Morilor”, vizavi de Universitatea de Stat din Republica Moldova.  A fost inaugurat în anul 1999, la aniversarea a 7 ani de trecere în nemurire al renumitului  cuplu de muzicanți, cântăreți, compozitori și patrioți ai națiunii.  Sculptor –  Iurie Canașin.

Sala cu Orgă

La un pas de clădirea primăriei, admirăm Sala cu Orgă, care a fost construită la începutul secolului  XX. Astăzi o recunoști după culoarea sa albă și verdele de pe coloane.
La începutul secolului XX, Duma orăşenească a luat decizia de a construi un sediu nou al Băncii municipale.
Edificiul a fost realizat în stil eclectic cu forme neoclasice şi baroce, construcția căruia a început în 1903 şi s-a finisat peste 8 ani.
Cu faţadele simetrice, intrarea principală este reprezentată printr-un portic cu coloanele îngemănate, ridicate pe postamente, cu dominarea a unei cupole sferice.
Intrarea este străjuită de sculpturile a doi lei, compoziţie ce se repetă şi la faţada posterioară, la intrarea în subsol. Decoraţia plastică a clădirii este deosebit de bogată în statui şi reliefuri sculptate, în care domină simbolurile legate de comerţ şi finanţe.
În 1973, după ce a fost construit un sediu nou pentru Banca municipală, aici s-a decis amplasarea unei săli de concerte de muzică clasică, un rol important în selecție a jucat acustica foarte bună a sălii.
Între anii 1975–78 clădirea a fost reconstruită pentru  viitoarea Sală cu orgă, fiind păstrate toate elementele, iar sala de operaţiuni bancare a fost amenajată pentru 555 de spectatori.
Despre trecutul bancar al sălii de concerte ne amintește doar sculpturile leilor care păzesc intrarea principală. După o plimbare în jurul clădirii, câți  lei poti gasi?

Piața Centrală

– Hai la piaţă, hai la piață! Așa strigau negustorii, invitând oamenii sa facă cumparaturi în  pietile din Chișinău.

Cea mai mare piață din oraș este Piața Centrală, iar istoria ei începe tocmai la mijlocul sec.19.

Prin anii 60 ai sec.trecut Chișinăul devine centrul comercial al guberniei; aici se face comerț intens la iarmaroace, bazare, dughene.

Iarmarocul sf. Dumitru  era cel mai vechi, fiind înfiinţat în 1829. Şi avea loc anual, în octombrie, la Piaţa Ciuflea.

În afară de iarmaroc, sporea comerţul la pieţele cotidiene. La Piaţa Veche, precum şi la Piaţa lui Ilie, se comercializau doar produse alimentare. La Piaţa Nouă (deschisă în 1825), socotită străbunica Pieţei Centrale de astăzi, se vindeau produse alimentare.

În 1861 pe teritoriul Basarabiei sînt înregistraţi la 4 mii de negustori, dintre care mai mult de 1000 negustori îşi desfăşurau afacerile la Chişinău.

Tîrgoveţii chişinăuieni în special făceau tranzacţii cu moşierii şi ţăranii bogaţi, precum şi cu negustorii din alte părţi.

Acum la fel în Piața Centrală poți cumpăra orice – de la haine și produse alimentare, la obiecte de uz casnic și pentru reparație.

Gara feroviară

La sf. secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului, deoarece cel mai rapid  și important transport la acele timpuri era anume cel feroviar.

Gara feroviară a fost construită în anii 1870. Potrivit unor date, la început a fost ridicată o clădire temporară, din lemn.

Clădirea nouă a gării a fost construită spre sfârșitul anilor 1870, după planul arhitectural al lui Ghenry Lonski.

Există informații diferite cu privire la data când a ajuns primul tren în gara de la Chișinău. Unii susțin că acesta s-a întâmplat la 15 august 1871, iar alți istorici  consideră că e fi vorba de data 28 august a aceluiași an. De fapt, poate fi aceiași dată, dar ope stil nou sau vechi.  Important este că acest eveniment a avut loc în august 1871, iar primul tren a sosit concret din orașul Odesa. Acesta este punctul de pornire în istoria căii ferate a Basarabiei de atunci.

Clădirea gării este construită în plan rectangular, iar pereții sunt căptușiți cu cărămidă pentru fațade. Fațada centrală a clădirii are o deschizătură mare, cu un arc – nișă semicircular, care se sprijină pe o arcă triplă de la intrarea principală.

La 29 iulie 2004, în scuarul gării au fost amplasate două monumente unice – https://visit.chisinau.md/obiective_turistice/monumentul-in-memoria-victimelor-deportarilor-regimului-comunist-sau-trenul-durerii/

și o locomotivă veche (cu numărul de serie 1469) a fost instalată sub podul de lângă gară, care a făcut cândva legătura dintre Ungheni și satul Cornești și a operat pe această rută până în anul 1969. Locomotiva a fost fabricată în Polonia, orașul Poznan. Restaurarea ei a durat două luni. Acum ea servește ca un exponat sub cerul liber.

 După ce a fost parțial restaurată, după distrugerea ei parțială în 1941, în anul 1944 a fost distrusă complet în urma bombardamentelor.

În anul 1948, gara a fost reconstruită de către arhitecții A. Șciusev și L. Ciuprin. Pentru construcție a fost utilizată piatră, iar pentru finisare – cărămidă. Printre construcțiile adiacente care au mai fost ridicate se numără pavilionul de tramvai, ridicat lângă clădirea gării, în 1976. O noua reconstrucție a gării a demarat la 30 iulie 2003. Atunci a fost reconstruit acoperișul deasupra pavilioanelor de plecare.

Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)

Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău.  Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii  sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.

O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt.  Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul  a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi  51 de persoane, dintre care –  49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…

Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002)  o candela a  credinţei ortodoxe strămoşeşti.

În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.

Conacul urban Râşcanu-Derojinski

Conacul urban Râşcanu-Derojinski din strada Bucureşti, 62, a fost unul din cele mai frumoase monumente de însemnătate naţională, care, decenii la rând, a înnobilat centrul istoric al capitalei. Construită în anii ’70 ai secolului XIX, după proiectul arhitectului oraşului Alexandru Bernardazzi, casa boierească a aparţinut nobilei Ecaterina Râşcanu-Derojinskaia.

Despre Familia Rîșcanu se cunoaște că a fost unul dintre cele mai vechi neamuri de boieri din Moldova. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Rîșcanilor a fost pentru prima data pomenit într-un document istoric oficial care consemnează membri într-un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500. În prezent numele lor îl poartă un cartier din Chișinău – Rîșcani.

Clădirea avea două nivele, cu 18 camere şi anexe gospodăreşti. Suprafaţa totală a clădirii era de 2 924,3 m.p., iar a terenului de 1 766,3 m.p. La mijlocul secolului trecut, edificiul a fost transformat în sediul organului legislativ al R.S.S.M. – Sovietul Suprem, fiind construită o aripă nouă în formă de amfiteatru care respecta arhitectura generală. Mai târziu, clădirea a găzduit Societatea „Ştiinţa”.

În prezent edificiul începe cîte puțin să prindă o nouă viață…

Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)

Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui Eufrosinia, care a fost căsătorită cu principele Viazemski din Rusia. Arhitectul proiectului în stil bizantin a fost Alexandru Bernardazzi.
Sfinţirea capelei a avut loc doar peste 27 ani din cauza unui eveniment tragic produs în altarul ei, ce a făcut imposibilă folosirea ei în continuare, gimnaziul având în acest timp o altă capelă, construită în curtea sa. A fost sfinţită abea în 1922, primind hramul „Sf. Teodor Tiron” a Liceului pentru fete „Regina Maria”. Pe vremea URSS aici a fost deschis Muzeul Ateismului din Chișinău.
Doar după primirea independenței Republicii Moldova, biserica a fost reîntoarsă enoriașilor și a primit un nume nou – Sfânta Teodora de la Sihla. Piatra de sub basorelieful lui A. Bernardazzi, care este amplasat pe un perete exterior al bisericii, a  fost adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sfânta Teodora.

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău

La sfârșitul secolului al XIX-lea, primarul actual al orașului, Karol Schmidt, a inițiat construirea unui nou sediu pentru Duma orașului (primăria) pe locul ocupat de stația de pompieri. Proiectarea a fost încredințată arhitectului orașului de atunci Mitrofan Elladi. Renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi a supravegheat construcția, care a fost finalizată definitiv în 1902.
În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de trupele sovietice în retragere. Administrația română a reușit să refacă edificiul până în 1944, dar în luna august al aceluiași an, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, clădirea iarăși a fost distrusă în timpul bombardamentelor.
După război, arhitectul-șef al orașului, Robert Kurtz (1944-1951), a fost ales șef al reconstrucției. Lucrările la șantier au durat din 1946 până în 1948, dar administrația locală a revenit la clădire abia în 1951.
Robert Kurtz a readus clădirea la aspectul perfect anterior. Singura diferență este că la capătul clădirii, deasupra intrării principale, au fost ridicate turnuri mai mici decât la început.
Clădirea Primăriei Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, înscris în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.