Capela Învierea Mântuitorului
Capela Învierea Mântuitorului este un lăcaș de cult apostolic armean și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și [..]
Capela Învierea Mântuitorului
Capela Învierea Mântuitorului este un lăcaș de cult apostolic armean și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău. Din 2025, este și monument istoric, de artă și arhitectural de importanță națională inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat împreună cu cimitirul.
Este paraclisul cimitirului armenesc-gregorian, construit în 1916, arhitect A. Hacikeanț. Este și o construcție memorială, sub aripa de vest găsindu-se mormântul lui B. Bogdasarov.
De proporții modeste, paraclisul este ornamentat printr-o plastică decorativă ce reduce din volum. Planul este cruciform, obținut prin lărgirea navei pătrate prin rezalite laterale înguste. Prin intermediul unor rezalitelor laterale, au fost adăugate absida poligonală, un mic pridvor la vest. Tot aspectul clădirii face trimitere la lăcașurile de cult din perioada de înflorire a arhitecturii ecleziastice din secolele al XII-lea – al XIII-lea din Armenia istorică.
Pe teritoriul cimitirului armenesc se află monumente funerare, care datează din secolele al XVIII-lea – al XX-lea, ale unor personalități istorice eminente.
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. [..]
Catedrala Naşterea Domnului, Clopotnița, Arcul de Triumf
Catedrala a fost ridicată între 1830-1836. Ideea ridicării unui obiect de cult atît de important îi aparținea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar prima piatră la temelia edificiului s-a clădit doar peste 9 ani după plecarea lui în nemurire.
Arhitectul Avraam Melnikov, ales prin concurs, a folosit pentru edificiu stilul neoclasic târziu (stil empir), cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice.
Are o compoziție simetrică, în plan reprezentând un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic. A fost construită din piatră și cărămidă, cu 3 altare – unul principal – Nașterea Domnului, și doua laterale – cel din stînga cu hramul Sf.Ioan cel Nou, și cel din dreapta – Sf. Nicolae de la Mira (denumiri actuale)
Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.
Catedrala a suferit în timpul cutremurului din 1940, apoi și pe timpul celui de-al II Război Mondial, turla, cupola și interiorul fiind reconstruite în anul 1956 deja cu abateri de la formele inițiale. Pe timpul URSS a fost folosită ca sală de expoziții.
Redeschiderea într-un nou format s-a produs pe 25 august 1996, odată cu sfințirea Crucei de pe Catedrală.
Clopotnița inițială a fost construită concomitent cu catedrala. A fost amplasată la 40 m distanță de ea, simetric cu catedrala și față de centrul geometric al cartierului catedralei. Avea patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foișor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare fațadă a clopotniței, realizându-se o repetare, la o scară micșorată a compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și prin forma cupolelor.
A fost demolată în anii ’60 ai secolului XX și reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.
Arca de Triumf. Aici istoria ridicării “Porților Sfinte” este mai curioasă – după primul proiect ele nu erau programate. Atunci, când a fost ridicată clopotnița, s-a descoperit că cel mai mare clopot, nu poate trece prin ferestre. Clopotul gigant, turnat din puștile turcești, cântărea circa 400 puduri (aproximativ 6,5 t).
Pentru a găzdui clopotul cel mare s-a luat decizia de a construi Arca de Triumf, amplasată la intrarea pe teritoriul scuarului din direcția Mitropoliei (ea nu s-a păstrat până in prezent – a fost distrusă în anii celui de-al II Război Mondial).
Desigur că oficial se menționa, că Arca a fost ridicată pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor.
Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse din Odesa, dar în 1849, un uragan puternic a smuls cadranul, mecanismul căruia a mai funcționat pînă în 1881. Noul mecanism a fost achiziționat din Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până când a fost bombardat în anul 1941.
În 1945, pe pereți au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al II Război Mondial și au primit distincția de „Erou al Uniunii Sovietice”. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.
Din momentul ridicării, Arca de Triumf a purtat mai multe nume – s-a numit și Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic a purtat numele de Arca Victoriei și Arca Biruinței.
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează [..]
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Biserica Măzărache,1752)
Cel mai vechi edificiu (inclusiv ecleziastic) care s-a păstrat până în prezent pe teritoriul Chișinăului actual, și singurul care păstrează arhitectura medievală moldovenească. Biserica Măzărache este atestată documentar în anul 1752 (anul sfințirii). Este numită în popor după numele ctitorului său – boierul, negustorul și pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache.
În jurul bisericii se află şi cea mai veche necropolă a capitalei, datată cu secolele XV-XVI, iar pe aceeaşi colină au curs renumitele izvoare, de la care, probabil, și își trage numele orașul Chişinău.
În anul 1955, printr-un gest aproape fantastic, autorităţile sovietice au cedat biserica ruşilor de rit vechi (lipovenilor) în schimbul catedralei lor, care fusese demolată în timpul construcţiei bulevardului Tineretului (azi b-dul Grigore Vieru).
De atunci, accesul înăuntru în biserică este foarte limitat, oaspeții capitalei pot să viziteze doar ograda bisericii și acareturile din preajmă, inclusiv și câteva pietre funerare cu inscripții în slavona și moldoveneasca veche.
Casa lui Teodor Sabău
Situl arheologic numit „Ruinele Muzeului Bisericesc – Casa Episcopală – Casa lui Teodor Sabău” va fi inclus în Registrul Monumentelor [..]
Casa lui Teodor Sabău
Pe lângă faptul că obiectul va fi clasat ca monument istoric, proiectul de decizie prevede și posibilitatea continuării cercetărilor arheologice în zona Catedralei Vechi.
Ruinele edificiului au fost descoperite recent în centrul istoric al Chișinăului, în sectorul Rîșcani. În această zonă au fost descoperite și cercetate parțial fundațiile unor clădiri și trei structuri subterane din piatră demolate în anii 1960.
Teodor Sabău a fost căpitan al poliției de frontieră din județul Soroca. După pensionare, a locuit în casa sa din Chișinău până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Următorul proprietar al casei sale a fost mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Nu se știe încă dacă casa a fost cumpărată de mitropolit sau i-a fost dată în dar.
În 1808, Sabău a cumpărat un teren în județul Orhei de la boierul Dumitrache Clemente și l-a donat mănăstirii Curchi, una dintre cele mai bogate mănăstiri din teritoriul dintre Prut și Nistru la acea vreme. Mai târziu, donatorii, Teodor Sabău și soția sa, s-au călugărit și au luat numele de Filaret și Magnisia. Filaret s-a stabilit la mănăstirea Curchi, iar Magnisia la mănăstirea Tabera. Ei au acordat mănăstirii Curchi aproximativ 800 de desetine de pământ în limitele satului Pripiceni.
Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii. [..]
Muzeul Satului
Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat o insulă a revelaţiei şi liniştii. Este locul perfect pentru meditații, loc în care rămâi surprins de fantasticul peisaj cu o atmosferă de poveste.
A fost creat în anul 1991, în calitate de filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, iar în mai 1995, este inaugurat ca „Muzeul Satului” oglindind satul basarabean din sec. XVIII-XIX. Muzeul găzduieşte monumente de arhitectură populară.
Primul monument amplasat la muzeu, în 1995, a fost moara de vânt din satul Opaci, raionul Căușeni, care a fost distrusă într-un incendiu din anul 2001 și, deocamdată, nu a fost restabilită. La ora actuală, complexul muzeal se mândreşte cu cel mai vechi monument ecleziastic din Republica Moldova, biserica de lemn adusă din satul Hirișeni, cu scopul de a fi restaurată şi îngrijită. A fost construită în anul 1642 şi este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din ţară, având o înălţime de 27 de metri.
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei. Biserica poartă hramul [..]
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777)
A fost biserica cimitirului satului Visterniceni, alipit mai târziu la oraș și devenit raionul Râşcani al capitalei.
Biserica poartă hramul actual din anul 1834, după cererea boierului Iorgu Râşcanu de a schimba hramul Învierea Domnului în cel actual de Sfinții Împăraţi Constantin și mama sa Elena, schimbare efectuată în memoria ctitorului şi tatălui său – Constantin Râşcanu, staroste de negustori și spătar din Iaşi.
Mama lui Constantin Râscanu (presupus numele de Elena) a fost soră dreaptă cu pârcălabul de Chișinău Vasile Măzărache, ctitorul bisericii cu același nume.
Biserica deține o bibliotecă importantă de cărţi bisericeşti, scrise în limba greacă, română şi slavonă, cele mai însemnate fiind: Antologhin grecesc (1686), Penticostaion grecesc (1687), Biblia (1755), Triodul grecesc (1777) tipărite la Veneţia; Triodian românesc (1731), Apostol românesc (1794), Evanghelia (1794) tipărită la Râmnic, România. Sunt şi cărţi tipărite la Chişinău: Liturghie (1815), Molebnic (1817), Psaltirea ( 1857), Antologhion (1861), Octioh, Triodion (1862), Trebnic (Molitvenic, 1908).
În altarul bisericii se află şi un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu aţă de mătase, în câteva culori şi cu fire de aur şi argint. Pe el este o inscripţie în greacă, care se traduce „Pomeneşte Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina şi Evpraxia monahia, 1765”. Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, și data dovedeşte, că biserica funcţiona şi înainte de 1777.
În cimitirul de lângă biserică mai putem depista pietre funerare, pe care descifrăm cu greu numele unor mari familii de nobili şi demnitari moldoveni: Râșcanu, Donici, Krupenscki, Russo…
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se [..]
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului (1803–1804)
După alipirea Basarabiei, în 1812 la Imperiul Rus, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-Vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune.
Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău datează din a. 1803, fiind construită pe fundamentul unei biserici moldovenești deteriorate vechi. Edificată la 1645, pe timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea și Biserică Domnească. Desele invazii ale tătarilor, câteva cutremure de pământ și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turci au distrus-o într-atât, încât la 1741 era total ruinată.
La începutul sec. XIX, terenul, și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu, a fost cumpărat de către un armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul Oganes, care a contribuit la apariția locașului în memoria părinților săi în anul 1803.
În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele din arhivă cunoaștem că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc în vara anului 1944.
În pofida faptului că edificiului i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSS Moldovenească, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă”.
Comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești din nou în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.
*****
Cine a fost Manuc Bey?
Armean, Emanuel Mârzaian s-a născut în 1769 la Rusciuc într-o familie de negustori bogaţi. După moartea părinţilor şi căsătoria cu o armeancă bogată, a preluat afacerea familiei şi a stabilit legături comerciale cu Constantinopolul. Graţie talentului de a cultiva relaţiile, de a corupe şi a sesiza oportunităţile a ajuns destul de repede cel mai bogat om din Balcani. Una din primele persoane pe care le-a corupt a fost guvernatorul Rusciucului căruia i-a oferit o sumă mare de bani în schimbul garantării afacerilor sale de import şi export.
Orientându-şi afacerile şi spre Ţara Românească a intrat în graţiile domnitorului Constantin Ipsilanti de la care a obţinut demnităţile de serdar şi paharnic. Cu o intuiţie politică remarcabilă a sesizat apropierea războiului ruso-turc şi în 1806 prin înalţi interpuşi cum a fost domnitorul muntean şi consulul rus la Iaşi, a cerut şi a obţinut cetăţenia rusă.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc şi-a orientat principalele afaceri în Ţara Românească unde a început să construiască hanul ce-i poartă numele în Bucureşti. Tot în Ţara Românească a cumpărat mari moşii.
Bucurându-se de încrederea otomanilor Manuc a fost însărcinat de paşă să aprovizioneze armata, să întreţină cetăţile dunărene şi să facă negocieri cu ruşii.
A căpătat şi încrederea muntenilor oferind Ţării Româneşti un împrumut de 160000 taleri fără dobândă şi plătindu-i (nerambursabil) o datorie către turci de 60000. Între timp turcii i-au acordat şi tilul de bei sau principe al Moldovei.
Om de încredere al turcilor, agent al imperiului rus, Manuc bei a luat parte şi a găzduit în hanul său negocierile de la terminarea războiului ruso-turc în 1812, negocieri care pentru noi s-au soldat cu pierderea Basarabiei. Pentru aceasta ţarul Alexandru I l-a decorat cu medalia Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir.
După o scurtă pribegie pe la Sibiu, prudentul Manuc Bei s-a mutat la Chişinău unde în 1816 cu 300000 lei-aur a cumpărat în o moşie de 10 ha la Hânceşti. N-a apucat să vadă palatul terminat pentru că a murit în condiţii suspecte la 20 iunie 1817 la numai 48 de ani la un accident de vânătoare, la care participau generali ruşi, sau, după alte surse anonime, a fost omorât de otomani pentru înalta trădare.
A fost înmormântat în curtea Bisericii Apostolice Armenești din Chişinău.
Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” (1898-1902)
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură [..]
Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” (1898-1902)
Este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Este fosta capelă „Sf. Împărați Constantin și Elena” a gimnaziului nr. 2 pentru băieți (în perioada interbelică – Liceul militar „Mihai Viteazul”), construită între anii 1898–1902, sub conducerea arhitectului eparhial Mihail Seroținski.
Are planul de tip cruce greacă înscrisă, cu patru piloni pe care se sprijină tamburul circular al cupolei. Aspectul exterior este decorat în spiritul stilului ruso-bizantin. În fața intrării este construit un pridvor cu coloane robuste. În perioada sovietică mult timp a fost folosită ca Planetariu.
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă [..]
Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (Ciuflea) (1854-1858)
Este unica mănăstire, de măicuțe, aflate pe teritoriul orașului Chișinău. Catedrala ei constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, și a fost construită la îndemnul fraţilor Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) Ciufli, după proiectul arhitectului Luca Zaușchevici. Este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în 1854 şi finisată peste 4 ani. Ctitorii sfântului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sunt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.
O pagină tristă, legată de Primul Pogrom al Evreilor din Chișinău, este la fel legată de acest lăcaș sfânt. Pogromul a început în ziua de Paște, pe 6 aprilie 1903, anume în fața Catedralei Ciuflea, acolo unde se aflau prăvăliile și magazinele evreiești. Pogromul a durat trei zile: 6, 7 şi 8 (19, 20 şi 21) aprilie 1903. Erau zilele Paştelui creştin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesach (Paştele evreiesc), numită „Acharon shel Pesach”. Pogromul de la Chişinău a atras atenţia lumii evreieşti, lumii ruseşti şi întregii lumi civilizate datorită faptului că în cadrul său intervenise un element nou: oameni ucişi. Anterior, în pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta însă apare crima, omuciderea, aşa cum nu mai avusese loc în pogromuri de circa 250 de ani. În pogromul de la Chişinău au fost ucişi 51 de persoane, dintre care – 49 de evrei (24 femei şi copii), au fost răniţi peste 300 (dintre care 75 grav) şi au fost distruse, avariate sau jefuite circa 800 de case de locuit şi prăvălii evreieşti…
Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, a rămas pe tot parcursul anilor grei ai ateismului sovietic (1962 — 2002) o candela a credinţei ortodoxe strămoşeşti.
În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii. Tot aici se păstrează o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron.
Biserica Buna Vestire (1810)
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de [..]
Biserica Buna Vestire (1810)
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Biserica a fost construită în anul 1810 pe locul alteia mai vechi, incendiată de otomani pe la sf. sec.18.
Posedă caracteristicile arhitecturii bisericilor ieşene din secolul al XVIII-lea, cu influenţe clasiciste în decorul plastic. Îndeosebi aceste elemente se sesizează în arhitectura clopotniţei de deasupra pronaosului şi a turnului cu bulb de pe naos. Pereţii laterali sunt întăriţi cu contraforturi.
Este o biserică cu planul alcătuit tradiţional din trei compartimente: naos, absoda altarului şi pronaos, la care a fost adăugat un pridvor exterior.
În 1893 pe lângă biserică a funcţionat o bibliotecă, iar din anul 1895 – o şcoală bisericească.
Numai la 28 iunie 1990 a avut loc reînregistrarea bisericii ortodoxe şi biserica „Buna Vestire” a fost returnată enoriașilor.
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon [..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Pantelimon (Grecească) (1891)
Ctitoria fraților de origine greacă – Ivan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai orașului Chișinău, fii fostului primar Pantelimon Sinadino, care a condus primăria de două ori – în 1837-1839 și 1840-1842.
Biserica a fost ridicată timp de 5 ani, după proiectul neobizantin a lui Alexandru Bernardazzi, preconezând în subsol și un cavou, prevăzut pentru 26 de răposați. Astfel, printr-un gest ecleziastic, familia Sinadino și-a rezervat locul de veci.
Ultimul din acest neam vestit, care s-a îngrijit de biserică, a fost Pantelimon Victor Sinadino, dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941, nepotul încă a unui primar din același arbore genealogic – Pantelimon Sinadino (1905-1910).
Cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale membrilor din familia Sinadino a fost distrus de autorităţile sovietice, iar osemintele date dispărute. Biserica a servit mult timp ca depozit de materiale de construcţie, apoi depozit de filme şi pe urmă ca Sală de expoziţie şi de degustare a băuturilor alcoolice.
După o lungă perioadă de inactivitate biserica a fost redeschisă în anul 1992 prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care la 8 noiembrie, după pregătirile necesare, a săvârşit prima slujbă.
Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui [..]
Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (1895)
Capela liceului pentru fete a Zemstvei basarabene a fost construită în anul 1895, ctitori fiind Teodor Krupensky şi fiica lui Eufrosinia, care a fost căsătorită cu principele Viazemski din Rusia. Arhitectul proiectului în stil bizantin a fost Alexandru Bernardazzi.
Sfinţirea capelei a avut loc doar peste 27 ani din cauza unui eveniment tragic produs în altarul ei, ce a făcut imposibilă folosirea ei în continuare, gimnaziul având în acest timp o altă capelă, construită în curtea sa. A fost sfinţită abea în 1922, primind hramul „Sf. Teodor Tiron” a Liceului pentru fete „Regina Maria”. Pe vremea URSS aici a fost deschis Muzeul Ateismului din Chișinău.
Doar după primirea independenței Republicii Moldova, biserica a fost reîntoarsă enoriașilor și a primit un nume nou – Sfânta Teodora de la Sihla. Piatra de sub basorelieful lui A. Bernardazzi, care este amplasat pe un perete exterior al bisericii, a fost adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sfânta Teodora.
Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai [..]
Catedrala romano-catolică Providenţa Divină (1840)
Comunitatea romano-catolică din Chişinău, compusă aproape exclusiv din polonezi, s-a format pe la finele anului 1830. Cu 10 ani mai târziu, cu contribuții financiare proprii, comunitatea ridică în 1840 un locaș sfânt.
Proiectul bisericii a fost aprobat la Sankt Petersburg. Un rol important la elaborarea proiectului l-a jucat arhitectul și sculptorul Joseph I. Charlemand .
Arhitectura acestei catedrale a fost realizată în spiritul neoclasicismului târziu, influențat de arhitectura Renașterii italiene.
La 30 septembrie 1964, biserica a fost cedată școlii nr. 56 și a fost transformată într-o sală de adunări. Ulterior, clădirea bisericii a găzduit și un studiou de înregistrări, și un depozit al studioului cinematografic „Moldova Film”. În 1988 a început readaptarea bisericii într-un teatru poetic.
Abia la finele lui 1989, după numeroase apeluri adresate autorităților centrale ale URSS, Crucii Roșii și ONU, clădirea bisericii a fost returnată parohiei și credincioșilor.
La momentul actual în Moldova se estimează aproximativ 20.000 de catolici.
Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, [..]
Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1819)
Din izvoarele istorice aflăm că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Lucrările au demarat sub îndrumarea preotului Gheorghe, ajutat de conaţionalii săi bulgari. Unul din arhitecţii locaşului a fost arhimandritul Ioanikie, invitat din Sankt-Petersburg. Povara principală cădea ре umerii protoiereului Costin Stavaraki.
Anume el a fost numit stareţ al bisericii, unde a slujit până în anul 1830. Construcţia a fost terminată către anul 1818 şi la 3 noiembrie a fost sfinţită de către Episcopul de Bender Akerman Dumitru, vicar al Chişinăului. Anul oficial de finisare a lucrărilor este 1819, când a fost instalat Iconostasul.
În perioada interbelică serviciile divine se oficiau în limbile română şi rusă.
În vara anului 1940, în urma cutremurului devastator, biserica a avut de suferit esenţial. Au fost necesare eforturi pentru a restabili sfântul locaş.
În anul 1959 biserica a fost închisă. În anul 1978 edificiul a fost declarat monument de arhitectură ocrotit de Stat, iar apoi a fost efectuată restaurarea.
Odată cu renaşterea naţională biserica a fost întoarsă credincioşilor.
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii [..]
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1901)
Locaşului sfânt i s-a dat denumirea de „Sfântul Ierarh Nicolae” în memoria primului ctitor – felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc Vladimir Ţiganko.
După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma este transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.
Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.
Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrâni, în care se adăposteau 20 de persoane concomitent.
Biserica are о combinaţie de diverse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.
A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv. În timpul URSS aici a activat Casa de Cultură a sudenților de la facultățile de medicină.
Locaşul sfânt este redeschis în anul 1992, când a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.
Ruinele Muzeului Bisericesc/Catedrala Veche
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului [..]
Ruinele Muzeului Bisericesc/Catedrala Veche
Muzeul Bisericesc juridic ia naștere la 4 aprilie 1904, odată cu înființarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, prin efortul distinsului savant basarabean Ioan Halippa.
Conform regulamentului, Societatea avea drept scop studierea multilaterală al trecutului Bisericii locale, începând cu ivirea creștinismului în hotarele Basarabiei. Activitatea Societății a fost îndreptată spre căutarea, păstrarea și studierea monumentelor, care se referă la înființarea bisericilor, înființarea parohiilor, a ierarhiei bisericești atât a celei superioare, cât și celei inferioare, a vieții religios-morale a clerului și a mirenilor, a situației educative, contra răspândirei ereziilor și a sectelor. Societatea s-a îngrijit de adunarea documentelor scrise, ce se referă la partea bisericească, de asemenea și de cărțile bisericești, icoane și în general de toate lucrurile bisericești, aduce la cunoștință, descrise, prelucrează materialul arheologico-bisericesc, istoric și etnologic, care se păstrează în intituții și la persoane particulare.
Pentru realizarea obiectivelor propuse Societatea avea drept pentru păstrarea antichităților bisericești, un muzeu, o bibliotecă, arhivă și dreptul de a edita o revistă. Astfel, în perioada anilor 1909-1934 Societatea a editat Revistă științifică, unde au debutat ierarhi, preoți, teologi și cercetători români din Basarabia, apoi, din întreagă România. Au văzut lumina tiparului 24 de volume.
Societatea tindea spre realizarea și altui scop, prevăzut de regulament, și anume: îmbogățirea fondului muzeului bisericesc.
La 20 mai 1920 muzeul a fost vizitat de Regele României Ferdinand I și Regina Maria cu Regală Principesa Elisabeta. La fel a muzeul a primit pe Mitropolitul Miron Cristea (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), Octavian Goga – ministru al Cultelor, Visarion Puiu – episcop de Argeș, veniți în Chișinău cu prilejul inscaunării a Mitropolitului Gurie Grosu. În 1919 muzeul a vizitat O. Tafrali – profesor de la universitatea din Iași. La 28 octombrie aceluiași an, Nicolae Iorga, care s-a interesat cu amânuntul de tezaurul acestui muzeu, notându-și impresiile sale în cartea de aur a vizitatorilor: „Am cercetat frumoasa culegere, luându-mi îndatorire de-a o îmbogăți, am admirat ce poate dragostea unită cu credința și hărnicia”.
Până la 1940, Muzeul se afla în clădirea Casei Eparhiale de pe bulevardul Împăratul Alexandru, edificiul supranumit „Serafimovsky Dom” (casa lui Serafim, în cinstea Arhiepiscopului de Chișinău și Hotin Serafim Ciceagov, fondatorul acestei clădiri). În 1941 clădirea a fost aruncată în aer de către armata sovietică, iar mai tîrziu, după finisarea războiului, a fost și demolată complet.
În 1940 Muzeul a fost evacuat în România. Odată cu restabilirea vieții eclesiastice din Basarabia din anul 1941 s-a pus problema reanimării Muzeului, inițiator fiind parohul bisericii Sfinții Arhangheli – preotul Paul Mihail. Cercetătorul Gheorghe Bezviconi arată că „…În casa bătrânească a Mitropolitului Gavriil, din faţa bisericii s-a reînfiinţat Muzeul Istoric-Bisericesc al Basarabiei, în trecut ctitoria neuitatului Iosif Parhomovici…”. Anume aici, în primii ani de activitate în calitate de mitropolit al eparhiei Chișinăului și Hotinului a locuit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Edificiul, construit în 1792, se afla în apropierea bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cunoscută și cu denumirea de Catedrala Veche sau Soborul Vechi. După 150 ani, locul a devenit tot mai mult acăpărat de clădiri lipsite de gust arhitectonic, precum și o sinagoră, care nu numai că au distrus aspectul autentic, dar au și strâmtorat accesul către sfântul locaș.
La 24 mai 1942, urmare vizitei guvernatorului Basarabiei, Constantin G. Voiculescu, părintele Paul obține înlăturarea a 28 de clădiri și a sinagogii construite pe teritoriul cimitirului bisericii, lărgirea și pavarea drumului despre Soborul vechi, restaurarea reședinții mitropolitului Gavriil, transformarea acesteia în Muzeul Bisericesc și însărcinarea preotului Paul în proiectul de organizarea Muzeului. Lucru a fost realizat în cinci luni de zile, sub directă îndrumare a guvernatorului, cu cheltuiala Directoratului Românizării, planul arhitectoral de Teodor Duțescu și antrepriză de Petre Lupescu.
În toată această perioada, ctitorul și sprijinitorul principal a fost ierarhul Bisericii Basarabene, care a căutat modalități de dotare și îmbogățirea fondului muzeului cu odoare bisericești, cărți și obiecte tradiționale românești.
A fost creată și o Comisie pentru organizarea muzeului în frunte cu Efrem Enăchescu, Arhiepiscop-Locotenent de Chișinău. Din comisie făceau parte Directorul Învățământului și al Cultelor Titus Hotnog, Directorul Arhivelor Statului L.T. Boga, Directorul Muzeului Regional al Basarabiei Iosif Lepși, preoții Nicolae Bolboceanu, Alexandru Severin și Paul Mihail. Comisia a primit și sumă de 126,200 lei pentru cheltuieli de organizare a Muzeului.
Redeschiderea muzeului bisericesc din Chişinău a avut loc la 1 noiembrie 1942, în cadrul festivităților dedicate Dezrobirii Basarabiei. La inaugurarea noului sediu a fost prezenți conducerea orașului, ierarhi și clerici basarabeni, intelectuali și multă lume din Basarabia.
În biblioteca Muzeului a fost semnat și un document oficial pe un pergament, împodobit cu chenar: „Această casă zidită la 1792 a fost reședința scaunului celui dintâi Mitropolit al Basarabiei, Gavriil Bănulescu – român de baștină. În ea s-au zămâslit și întocmit însemnate documente, privind apărarea vechilor legiuiri ale Moldovei și obiceiurile pământului, precum și organizarea nouă a vieții administrative bisericești din Basarabia. Scaunul mitropolitan sub Gavriil Bănulescu (1812-1821), alături de Vechea Catedrală, a fost un focat de lumină cărturărească și un izvor de înțelepciune și de mângâiere pentru români moldoveni zmulși din obștea românească. La un an după a doua dezrobire a Basarabiei, prin vitejia oștirii române și germane, de sub comanda Mareșalului Ion Antonescu, Înaltă Ocârmuire din Basarabia, din îndemn creștinesc și românesc, a hotărât să tocmească din nou acest lăcaș, rânduind în el Muzeu Bisericesc, pus sub stăpânirea și oblăduirea Arhiepiscopiei Chișinăului. Deschiderea acestui Muzeu Bisericesc a avut loc la 1 Noiembrie 1942, în zilele M.S. Regelui Mihai I al tuturor românilor,…”.
Astfel, din inițiativa lui Paul Mihail și prin susținerea conducerii Basarabiei și administrației locale „prin transformarea vechiului palat ruinat, al celui dintâi mitropolit al Basarabiei, în Muzeu Bisericesc, se păstează clădirea ca monument de veche arhitectură moldovenească, redându-se Bisericii fosta Mitropolie cu un teren de peste 2 ha. Orașul Chișinău s-a îmbogățit cu un așezământ de înaltă cultură istorico-bisericească, cu o frumoasă și largă priveliște spre ogoarele și dealurile înconjurate, iar Neamul românesc cu o mărturie a trecutului istoric și bisericesc al Basarabiei”.
Dar activitatea Muzeului nu a durat mult. Munca prodigioasă a părintelui Paul Mihail a fost stopată de revenirea sovieticilor, a patrimoniul nestemat a dispărut fără urme.
După 1944 Muzeul este devastat, patrimoniul muzeului a fost evacuat în localitatea Plopşor, jud. Dolj. Când armata sovietică ocupă România, lăzile cu bunurile Muzeului dispar. Ulterioară soarta a exponatelor nu este cunoscută.
Custodile Muzeului – părintele Paul Mihail, a muncit mult pentru reabilitatea și conservarea antichităților bisericești, tot el a a suferit mult după distrugerea Muzeului și dispăriția obiectelor muzela. El își amintește cu durere în suflet: „[…] A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărți vechi și manuscrise multe, comoara trecutului istoric-bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă și veșminte. Atâtea mitre arhierești, atâtea cărți și evanghelii îmbrăcate în aur și argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare și icoane! Cazania mitropolitului Varlaam, Viețile Sfinților ale lui Dosoftei, Biblia lui Șerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte românești și slavone, grecești și rusești […]”.
Clădirea Muzeului a fost demolată de rând cu Soborul Vechi în anii ’60 ai sec.XX. Clădirea vechiului Sobor a fost demolată de autoritățile sovietice și înlocuită cu cinematograful „Moscova”, ulterior transformat în Teatrul „Eugen Ionesco”. Clădirea Casei Eparhiale a fost demolată în 1960, când au avut loc modificări de arhitectură urbană în zonă, atunci fiind ridicat de autorități un monument consacrat eroilor comsomoliști.
La 5 noiembrie 2021, cu prilejul marcării celor 200 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni și mai ales urmarea canonizării acestuia, în preajma Teatrului „Eugen Ionesco” au fost lansate săpături arheologice, „în căutarea fundației clădirii Muzeului Bisericesc și a clădirii unde a locuit primii ani mitropolitul Bănulescu-Bodoni. Clădirea se afla în preajma bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și a fost aruncată în aer de către comuniști în ’63, în contextul restructurării orașului în stil sovietic. Urmele acesteia au fost date uitării pentru 60 de ani…
În această zonă au fost descoperite și parțial cercetate fundațiile unui edificiu și trei structuri subterane din piatră, demolate în anii 1960.
De asemenea, se mai planifică inițierea unui proiect de conservare și muzeificare a urmelor clădirilor dispărute: biserica ,,Arhanghelii Mihail și Gavriil (Catedrala Veche) și Muzeul Bisericesc, pe terenul din adiacența Teatrului ,,Eugen Ionesco”.
Toate aceste acțiuni au menirea să contribuie la restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor arheologice, ce au o mare valoare istorică și arhitecturală.
Textul dat este pregătit pe baza articolului semnat de către preotul Maxim Melinti.
Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de [..]
Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor (1819- 1930)
Se consideră că anume această biserică din oraș a fost construită cel mai mult timp – tocmai peste 100 de ani! Totodată este și biserica care este cel mai des vizitată de enoriași – anume ea se află la intrarea în Cimitirul Central (numit și Armenesc)
Aspectul actual al bisericii se compune dintr-un volum circular, încununat de o cupolă, la care este alipită, la vest, prin intermediul unei încăperi mai joase, o clopotniţă înaltă. Partea cilindrică e cea veche şi reprezintă capela cimitirului ortodox fondat pe acest loc în 1814.
Construcţia capelei a început în 1818, având hramul Sf. Nicolae, ctitor fiind Elena Matasariţă. Planul construcției a fost ales de însuși mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Era o clădire care făcea parte din tipul structural al rotondei, caracteristic pentru necropolele construite la cumpăna secolelor XVIII-XIX.
Transformată în biserică de parohie, devenise neîncăpătoare și, în 1863, i-a fost adăugată o clopotniță și un spațiu intermediar. Intervalele dintre coloanele galeriei exterioare au fost construite, rămânând libere vederii doar câte jumătate din grosimea coloanelor, intercalate cu goluri de ferestre și o ușă.
În 1880 a fost alipită clopotniţa în faţa intrării. Clădirea a obţinut un aspect specific bisericilor ruseşti, care erau înălţate în guberniile din sud-estul Rusiei.
Printre obiectele de cult, care se află aici, fără îndoială cea mai importantă este Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.
Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în [..]
Biserica Sf. Treime – (1852-1862, sau 1869)
Biserica „Sfântă Treime” a fost fondată și sfințită de Arhiepiscopul Antonie Șocotov, pe teritoriul fostului cimitir al satului Muncești (în prezent, sectorul Botanica). Este o biserică construită după unul din proiectele-model, răspândite atunci pe teritoriul Basarabiei, și care se utilizau în cazuri ordinare. Arhitectura bisericii este eclectică, în baza stilului clasicist cu elemente din arhitectura rusă. Planul se compune din două compartimente: absida altarului poligonală în plan și nava, pătrată în plan, dominată de o un acoperiș piramidal, încununată cu o turlă falsă ca un bulb de ceapă. La biserică a fost alipită clopotnița cu două niveluri, cu camera clopotelor prismatică, cu goluri ample în arc.
O parte din teren din cimitirul bisericii pe timpul sovietic a fost nivelat cu buldozerele. Pe acel loc au fost construite câteva blocuri locative. Pe micul teritoriu rămas al cimitirului se pot găsi încă pietre funerare, care datează cu secolele XVIII-XX. În perioada sovietică a fost unul din puținele locașuri de cult din Chișinău, care n-au fost închise definitiv.
Alături de biserică se află și fostul Cimitir militar românesc, apărut în anul 1918.
În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Aseză mântul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, tot în aceeaşi perioadă fiind ridicată şi o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari şi coloane de 10 metri înalţime.
După încheierea celui de-al II Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie şi Ftziatrie „Chiril Draganiuc”, spital distrus la rândul său în 2007.
Despre cei 1645 de ostaţi îngropaţi acolo se ştie că 431 dintre ei erau români căzuţi în I Război Mondial, 96 de români morţi în cel de-al II Război Mondial, restul fiind militari ruşi, austrieci, cehi, francezi şi polonezi.
Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani, [..]
Cimitirul Evreiesc
Unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat pe teritoriul actual al orașului, este cel situat în sectorul Buiucani, în apropierea staţiei de pompieri de pe strada Milano. Se estimează că aici sunt înhumați între 40.000 – 50.000 de evrei. Teritoriul actual e de 12 hectare, inițial fiind în jurul la 15-16 hectare. Orașul treptat „înghite” teritoriul său.
Potrivit unor date statistice, răposații au început să fie înmormântați aici de la începutul sec. XIX. Tot aici, din monumentele mai recente, se află monumentul consacrat victimelor căzuţi în Pogromul din Chişinău din 1903, iar nu departe de el găsim mormântul lui rabbe – rabinului Leib Yehuda Ţirilson, principalul rabin al Basarabiei pe parcursul a mai multor zeci de ani. Se consideră că rabbe a decedat în timpul unui bombardament, sub acoperișul casei sale, în august 1944.
Tot aici sunt situate ruinele unei sinagogi, unică de felul său în Moldova. S-a mai păstrat și mormântul unui aviator – monumentul este decorat cu o elice, care se rotește şi până în prezent de la vânt…
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, partea de est a cimitirului a fost puternic deteriorată. În 1958 teritoriul a fost împărțit în două părți, una dintre care a fost ulterior transformată de autorităţi într-o piaţă agricolă. Spre 1960, partea de est a cimitirului a fost distrusă total, pietre de morminte au fost zdrobite și apoi folosite la construcția gardului pentru partea rămasă din cimitirul evreiesc și pentru alte cimitire din Chișinău, precum și pentru pavarea aleilor din parc. Pe teritoriul, cândva ocupat de cimitir, a fost amenajat parcul „Alunelul”, terenuri de tenis şi blocuri locative.
Partea de vest a cimitirului evreiesc s-a păstrat şi până în prezent, însă majoritatea mormintelor sunt în stare gravă, pietrele funerare sunt deteriorate, plăcile – stricate şi şterse, iar gardurile – ruginite. Vandalii, efectele naturale și timpul nemilos distrug și cele mai rezistente pietre și amintiri…
Capela Bulgară (1882)
În acest loc, unde se află acum Obeliscul și Capela, în 1887, împăratul Alexandru al II-lea a citit în fața [..]
Capela Bulgară (1882)
În acest loc, unde se află acum Obeliscul și Capela, în 1887, împăratul Alexandru al II-lea a citit în fața trupelor rusești, a voluntarilor moldoveni și bulgari, manifestul privind declarația de război a Rusiei împotriva Porții Otomane. În această zi a început ultimul război ruso-turc, care s-a încheiat cu victoria Rusiei și formarea statului bulgar. A avut loc o paradă a trupelor înainte de a fi trimise în Balcani. În cinstea acestui eveniment, în 1882 a fost construită o mică capelă în partea de est a câmpului.
Cu un an înainte de izbucnirea războiului, Gustave Eiffel a fost invitat special în Basarabia pentru a construi un pod peste Prut. Inaugurarea podului a avut loc la 21 aprilie 1877, iar trei zile mai târziu a început războiul ruso-turc.
În 1876, la Chișinău a fost înființat Comitetul bulgar de caritate pentru a ajuta mișcarea de eliberare națională din Bulgaria. Comitetul a oferit un sprijin extins sârbilor în timpul războiului din Serbia și Muntenegru împotriva turcilor. Acesta a facilitat trimiterea de voluntari, echipament de luptă și alimente din Kishinev în Serbia. La inițiativa Comitetului, în Kishinev au fost organizate concerte caritabile, piese de teatru și loterii, ale căror încasări au mers în favoarea bulgarilor. În capitală și în sudul Basarabiei a avut loc o colectă de încălțăminte, haine și alimente pentru voluntarii bulgari.
Formarea detașamentului de voluntari bulgar a început în martie 1877, iar la sfârșitul aceleiași luni au fost adunați 1. voluntari în subalternatul armean și din ei s-au format trei diviziuni sub comanda generalului-maior N. G. Stoletov.
********************************************************
Îngrijitorii din capelă au spus că icoana din centru (sub ea sunt întotdeauna plasați trandafiri) este singura din Moldova care ajută persoanele bolnave de cancer. De aceea, mulți oameni aduc bijuterii scumpe în semn de recunoștință.
În perioada sovietică, capela a găzduit Muzeul Memorial al Miliției Bulgare.
Nu departe de capelă, în memoria evenimentelor din 1877 și în cinstea prieteniei bulgaro-sovietice, în 1966, în ajunul sărbătoririi greșite a 500 de ani de la Chișinău, a fost ridicat un obelisc de granit de 16 metri în formă de ac. La inaugurarea obeliscului a participat invitatul de onoare – Iury Gagarin, primul cosmonaut al Pământului. Acesta a plantat, de asemenea, un copac lângă capelă.
Capela familiei Oganowici
În Valea Trandafirilor găsim ruinat paraclisul cimitirului catolic: polonez şi armenesc, construit în 1912. În aripa de vest găsim o [..]
Capela familiei Oganowici
În Valea Trandafirilor găsim ruinat paraclisul cimitirului catolic: polonez şi armenesc, construit în 1912. În aripa de vest găsim o construcție memorială – cavoul familiei poloneze Oganowici.
De proporţii modeste, paraclisul este soluţionat în stil eclectic, în baza stilului gotic. Planul este alcătuit dintr-o navă cu o mică absidă a altarului, poligonală în plan, cu colţurile susţinute de contraforturi în trepte. Aspectul clădirii aminteşte de clădirile de cult de mici proporţii din perioada de înflorire a arhitecturii gotice din secolele XII-XIII din Europa de est, inclusiv din Polonia şi Galiţia, de unde se trăgeau polonezii şi armenii catolici veniţi în Basarabia…
Construcția capelei a fost începută în 1913. Capela a fost construită peste locul de înmormântare al lui Iosif Kaetanovici Oganovici, care a murit la 14 ianuarie 1909.
Construcția a fost finalizată în 1922 de către G.A. Demjanovici.
În prezent, capela se află într-o stare avansată de degradare…
Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare [..]
Strada Ierusalim
În 1998, b-l Pușkin a fost redenumit în Strada Ierusalimului, la aniversarea a 3000 de ani de la prima atestare a orașului Ierusalim. Anterior, înainte ca b-l să fie numit A.S. Pușkin, aceasta stradă nu avea nume.
Între bulevardul Grigore Vieru și strada Pușkin, pe strada Ierusalim, a fost ridicat un monument în cinstea victimelor ghetoului evreiesc din Chișinău. În apropiere se afla intrarea principală în fostul ghetou, care a fost înființat în partea de jos a orașului în iulie 1941, după ce unitățile germane și românești au preluat controlul asupra orașului Chișinău. În câteva săptămâni, peste 11.000 de evrei – bărbați, femei și copii – au fost închiși în ghetou. Un panou informativ din fața monumentului arată limitele ghetoului.
Nu se cunoaște numărul exact al evreilor rămași în oraș în acel moment. Unii au fost deportați de sovietici cu puțin timp înainte de război, în timp ce alții au fost evacuați sau înrolați în Armata Roșie. Cu toate acestea, mii de evrei nu au putut sau nu au vrut să părăsească orașul. Din ghetou în 1944 au ieșit vii doar 6 persoane…
Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme [..]
Sinagoga Habad Lubavitch (Sinagoga geamgiilor)
Această sinagogă a fost construită în perioada anilor 1896-1898, și a fost proiectată de arhitectul Tsalel Gershevich Ginger. Multă vreme a existat o regulă tacită în Chișinău conform căreia trebuia construită o sinagogă la fiecare 500 de evrei din oraș.
În 1964, autoritățile municipale au ordonat închiderea tuturor sinagogilor din oraș, cu excepția Sinagogii geamgiilor, care a rămas singura sinagogă, care a funcționat legal timp de peste 40 de ani. În prezent, acesta este administrat de mișcarea hasidică Habad Lubavitch. Picturile murale originale au fost păstrate în interior. Complexul sinagogii include o clădire și o mikva.
Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886. Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una [..]
Sinagoga Centrală din Chișinău
SINAGOGA CENTRALĂ DIN CHIȘINĂU a fost fondată în anul 1886.
Situată în partea istorică a Chișinăului, Sinagoga Sennaya este una dintre cele mai vechi sinagogi din capitală și din întreaga Republică Moldova. Rolul său în formarea comunității evreiești din regiune este excepțional.
În ultimii ani, clădirea abandonată a sinagogii din Chișinău a fost restaurată și transformată într-un centru comunitar activ, deschis tuturor. Majoritatea activităților sunt subvenționate și sunt conduse de voluntari, care lucrează dintr-un simț ideologic și cu misiunea de a face comunitatea evreiască din Moldova să simtă un sentiment de apartenență și de mândrie față de ea.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a fost înregistrată oficial în anul 1997, fiind succesoarea de drept a Societății Republicane de Cultură Evreiască (creată în 1989) și a Comunității Evreiești din Basarabia.
CERM este o organizație publică neguvernamentală, apolitică, non-profit, care reunește toate comunitățile și organizațiile evreiești ale Republicii Moldova, inclusiv comunitățile regionale din Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița.
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie (1836)
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și [..]
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie (1836)
Biserica Sfântul Mucenic Haralambie este un lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău. A fost construită în anul 1836. O inscripție lapidară din interiorul ei cu anul 1812 mărturisește o posibilă etapă mai veche din istoria bisericii. A fost cititoria negustorului Haralambie, numele căruia la purtat mult timp strada din fața bisericii.
Arhitectura a fost soluționată în stil neoclasic, în conformitate cu „Ucazurile privitor la proiectarea bisericilor din piatră”. Are un plan cruciform, alcătuit din elementele rectangulare al planului, cu axa longitudinală alungită, partea centrală evidențiată printr-o cupolă ridicată pe un tambur larg, cu ferestre în arc. Pe brațul vestic, alungit prin intermediul unui spațiu specific arhitecturii ruse – trapeza – și lărgit ca și brațul estic prin încăperi laterale, au fost ridicate camera clopotelor – un foișor prismatic cu deschizături largi. Pereții laterali sunt decorați cu porticuri, încununate cu frontoane triunghiulare, sub care se află intrările laterale. Biserica este tencuită în exterior, pe fundalul pereților evidențiindu-se detaliile – pilaștrii, ancadramentele, brâele, chenarele, acoperite cu o nuanță mai deschisă decât restul clădirii.
Biserica Sf. Mucenic Valeriu
Este o biserică contemporană. Prin pronia Bunului Dumnezeu şi cu binecuvîntarea înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii [..]
Biserica Sf. Mucenic Valeriu
Este o biserică contemporană. Prin pronia Bunului Dumnezeu şi cu binecuvîntarea înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, ca slujitor al Sfintei Biserici şi a dorinţei multor oameni de bună credinţă, dar şi prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care şi-a asumat angajamentul să ridice locaşul sfînt Biserica cu hramul „Sfintul Mucenic Valeriu” în sectorul Rîşcani ai mun.Chișinău.
Această opera a început prin decizia Primăriei municipiului Chişinău din 26.12.2000, care a acceptat vânzarea terenului cu suprafaţa de 0,256 ha firmei Bazat, aceasta asumîndu-şi responsabilitatea de a gestiona în continuare exploatarea teritoriului.
Astfel, pe parcursul a 5 ani, mai multe echipe de constructori au muncit cu dăruire, iar in data de 25 mai 2005 pentru prima dată enoriașii au fost invitați la sfînta liturghie.